ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1495/2023

Ședința publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea acestora, pe cale de ordonanță președințială, la asigurarea către reclamant!, pe bază de prescripție medicală. în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Infliximab (denumite comercială Remicade), până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curții de Apel Galați.

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 9 mai 2022, a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, invocate de pârâți prin întâmpinările depuse la dosar.

Totodată, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamant și a obligat pârâții să asigure reclamantului medicamentul Infliximab (denumire comercială Remicade) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% fără contribuție personală), până la soluționarea Dosarului nr. x/2022 al Curții de Apel Galați.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății. Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

3.1. În motivarea căii de atac pârâtul Ministerul Sănătății a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a regulilor de procedură.

În esență, a arătat că prima instanță a apreciat în mod greșit că Ministerul are calitate procesuală pasivă, în raport cu obiectul cererii, prin care se solicită obligarea pârâților la asigurarea, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentului în litigiu și nu includerea acestuia în listă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

În cadrul acestui motiv recurentul a reiterat criticile asupra soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive și a arătat că obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este stabilit prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau Iară contribuție personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar, iar acest medicament trebuie să fie cuprins în lista de medicamente prevăzute ia art. 242.

Or, din legislația în vigoare se poate observa că Ministerul nu are temei legal de decontare a unor medicamente ce nu fac parte din programele naționale de sănătate publică, astfel, Ministerul finanțează programele naționale de sănătate publică, iar CNAS finanțează programele naționale curative.

Așa fiind Ministerul nu are temei legal să finanțeze programele naționale de sănătate curative din care face parte și programul național de boli autoimune, respectiv boala Behcet, care este o boală autoimună.

Astfel, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se derulează și se finanțează programul național de oncologice, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010 această autoritate nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%, Casa Națională de Asigurări de Sănătate administrând și gestionând sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform art. 276 alin. (1) din Lege,

Or, potrivit H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiata asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, medicamentul în discuție nu figurează la data formulării și, respectiv, a soluționării cererii de chemare în judecată pe lista medicamentelor autorizate pentru indicația terapeutică boala Behcet.

În concluzie, recurentul a făcut trimitere și la Ordinul Ministerului Sănătății nr.

861/2014, care prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în România, și a arătat că prima instanță face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în listă, care sunt atribuții complet diferite și au titular diferiți, astfel că ministerul nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%, motivarea în privința excepției referindu-se la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului, în lipsa argumentelor în raport cu obiectul cauzei de față.

Pe fondul cauzei, recurentul a susținutul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit recurentului, în mod greșit prima instanță a apreciat că cererea de ordonanța președințială îndeplinește condiția urgenței, întrucât afecțiunea de care suferă reclamantul nu este în măsură să-i pună viața în pericol.

În analiza existentei/inexistentei aparentei de drept în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de a i se deconta un medicament instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens.

Or, un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

Așadar, raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, a apreciat că reclamantul nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, întrucât nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în acțiune, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006.

Potrivit recurentului, în prezent legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială.

3.2. În susținerea recursului pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale, recurenta a arătat că în mod greșit a fost admisă de prima instanță, întrucât nu deține legitimare procesuală în cauză raportat la obiectul cauzei și atribuțiile C.N.A.S. expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, aceasta instituție neavând atribuții stabilite cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008. Competență exclusivă de a solicita ANMDM autorizarea și avaluarea medicamentului în litigiu în vederea extinderii indicațiilor terapeutice și pentru afecțiunile de care suferă reclamantul revenind deționătorului de autorizație pe piață, iar Agenția are competență să emită o decizie în acest sens.

Pe fond, cu privire la inadmsibilitatea ordonanței președițiale, a apreciat, contrar celor reținute de prima instanță, că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

Referitor la cerința neprejudecării fondului a arătat că nu este îndeplinită cauză, întrucât, în raport cu obiectul cauzei, în prezent aceste indicații terapeutice nu sunt autorizate și nici evaluate de către ANMDM, deoarece deținătorul de autorizație de punere ne piață nu a solicitat acest lucru Agenției.

Or, în cauză reclamantul urmărește obligarea autorităților publice pârâte de a i se deconta în regim de compensare de 100%. medicamentul Infliximab (denumire comercială Remicade) pentru alte indicații terapeutice decât cele autorizate de lege, solicitare care reprezintă, în opinia părții, o prejudecare a fondului, așa cererea apare ca inadmisibilă.

În ceea ce privește aparența de drept, a arătat că nici această cerință nu este îndeplinită întrucât reclamantul nu are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentului Infliximab (denumire comercială Remicade), pentru afecțiunea (indicația) specificată de reclamant - "Boala Behcet", această indicație nefiind autorizată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și nici nu este mențioantă în Protocolol terapeutic aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, acest medicament fiind inclus pentru alte afecțiuni decât cea de care suferă reclamantul

În cauză nu sunt îndeplinite criteriile de includere în tratament prevăzute în Ordinul. nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, asigurații din sistemul public de asigurări de sănătate beneficiază numai de medicamentele incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, pentru indicațiile terapeutice menționate expres în ordin, ca atare reclamanta nu a demonstrat că a intervenit un exces de putere al CNAS sau un refuz nejustificat de acordare și compensare în procent de 100% a medicamentului în litigiu, ori că i s-ar fi încălcat dreptul la asistență medicală.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în consecință, respingerea ordonanței președințiale ca inadmisibile.

3.3. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, s-a apreciat în mod greșit că, în raport cu obiectul cererii, Agenția are calitate procesuală pasivă, neavând în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, din care rezultă că între atribuțiile Agenției, la care a făcut trimitere, nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Așadar, nu există raporturi obligaționale între părți, prin raportare la obiectul acțiunii, reprezentat de obligarea la asigurarea tratamentului cu medicamente neincluse în lista medicamentelor compensate. Agenției îi sunt instituite în mod limitativ obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamente privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce însumează atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea către Ministerul Sănătății a Listei, ce se aprobă prin hotărâre de Guvern și nu de compensare a medicamentelor.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Astfel, a arătat că, potrivit Legii nr. 134/2019, Legii nr. 95/2006 și Ordinului Ministrului Sănătății nr. 861/2014, Agenția nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ și nici de acordare către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%, fiind evident că nu are atribuții în asigurarea unui tratament unui asigurat, neavând contact direct cu și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă, pentru indicațiile terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului.

Legat de motivul de recurs încadrat în prevederile 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.,recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, prima instanță apreciind în mod eronat cu privire la îndeplinirea condițiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, a apreciat că reclamantul nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, întrucât nu are dreptul, în calitate de asigurat, de a beneficia în temeiul legii de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în acțiune, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006, în calitate de asigurat, întrucât medicamentele nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică solicitată, de care poate beneficia intimatul reclamant în calitate de asigurat, acesta neîndeplinind una dintre condițiile legale, respectiv nu există această indicație terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului, utilizarea acestuia fiind off-label.

Cu privire la neprejudicierea fondului, a considerat că prin admiterea cererii de ordonanță președințială, prima instanță a recunoscut reclamantului dreptul la o medicație care nu are indicația terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului (care reprezintă o anexă la autorizația de punere pe piață) la nivel național și european.

Așadar, la nivel de aparență, intimatul- reclamant nu are dreptul de a beneficia de compensare în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului Remicade (DCI Infliximab), pentru indicația "Boala Behcet", conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006, republicată, în calitate de asigurat, întrucât medicamentul nu figurează, la data solicitării, cu indicația terapeutică solicitată potrivit H G nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate de care să poată beneficia intimatul- reclamant, deoarece deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus la ANMDMR o solicitare în vederea evaluării medicamentului pentru indicația solicitată de reclamant în vederea includerii în Listă.

În prezent, legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului, iar medicamentul nu este inclus în Lista medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică solicitată, făcând trimitere, totodată, și la legislația comunitară.

Prin urmare, în cauză nu se poate reține o pasivitatea a Agenției întrucât deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus o cerere de evaluare în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014.

În fine, în opinia recurentei, prin admiterea cererii prima instanță a depățit competența conferită puterii judecătorești, posibilitatea rambursării medicamentelor pentru alte indicații terapeutice decât cele aprobate de către autoritățile competente nefiind posibilă în actualul cadru juridic.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar rejudecare admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților pârâte, pe calea ordonanței președințiale, fără somație și fără trecerea vreunui termen, să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului Infliximab (denumite comercială Remicade).

Curtea de Apel Galați a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității invocate de pârâți, a admis cererea reclamantului, formulată pe calea ordonanței președințiale și a obligat pârâții să asigure acestuia medicamentul Infliximab (denumire comercială Remicade) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% fără contribuție personală), până la soluționarea Dosarului nr. Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivele de casare circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ. de către pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 din Cod de către Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține că, deși pârâții invocă încălcarea normelor de procedură ori neanalizarea unor prevederi legale, contradicții între acestea în raport cu soluția pronunțată sau fac referire în mod formal la aceste dispoziții, în realitate se invocă aplicarea greșită a respectivelor norme, așa încât criticile urmează să fie analizate din această perspectivă.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost pronunțată cu respectarea regulilor de procedură, atât în privința excepțiilor invocate, cât și în privința fondului cauzei, precum și în limitele atribuțiilor puterii judecătorești.

1.2. Referitor la critica Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în sensul că nu ar fi îndeplinite cerințele de admisibilitate, instanța de control judiciar reține că acestea sunt îndeplinite, așa încât în mod corect prima instanță a procedat la examinarea fondului cererii.

1.3. Criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților sunt nefondate.

Se reține că în mod corect prima instanță a respins această excepție, având în vedere că în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate, procedură care presupune mai multe etape, de la stabilirea listelor de medicamente cu indicațiile corespunzătoare și a protocoalelor terapeutice, la decontarea efectivă, sunt implicate mai multe instituții (care de altfel au fost chemate în judecată), printre care și pârâții, care au atribuții în privința includerii/excluderii medicamentelor solicitate așa încât au calitate procesuală pasivă în cauza de față, în care nu se analizează pe fond obligațiile recurenților - pârâți, ci se stabilește doar o aparență de drept în favoarea reclamantului.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/2014, care la art. 10 stabilesc autoritățile publice care au competența de aplicare a prevederilor ordinului, respectiv: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății, comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, direcțiile și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătății, precum și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Totodată, este relevant art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care stabilește că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Astfel, câtă vreme se invocă omisiunea autorităților competente de a include medicamentul necesar tratamentului propriu în Lista anexa la H.G. nr. 720/2008, se impune ca hotărârea pronunțată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicați în demararea, executarea și finalizarea procedurilor de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, justificând așadar calitatea procesuală în cauză.

1.4. Instanța de control judiciar constată că nu poate primi nici criticile recurenților centrate pe greșita aplicare și interpretare a legislației specifice asigurărilor sociale de sănătate.

Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a reținut în mod corect îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ., ce reglementează procedura ordonanței președințiale,

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt ".

Textul de lege menționat reglementează condițiile care trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgența și neprejudecarea fondului.

În cauză, criticile recurenților vizează neîndeplinirea a două dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

În privința cerinței aparenței de drept, recurenții au invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul medicamentului Infliximab (denumite comercială Remicade), pentru afecțiunea de care suferă, apreciind că acesta nu are un asemenea drept.

Instanța de control reține că, spre deosebite de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate.

Astfel, aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente cauzei.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, se constată că aparența de drept este în favoarea intimatului-reclamant și este de natură a justifica demersul acestiia pentru obținerea medicamentului în litigiu, în mod provizoriu, în regim de compensare.

În cauză, potrivit actelor medicale depuse la dosar, rezultă că reclamantul suferă de boala Behcet, medicul curant recomandându-i tratament cu medicamentul Infliximab (denumire comercială Remicade), tratament considerat de specialiști ca fiind benefic pentru starea sa de sănătate.

Așadar, se constată că reclamantul justifică prin înscrisuri medicale necesitatea administrării medicației, având în vedere gravitatea bolii acestuia, care necesită neîntreruperea tratamentului pentru o perioadă îndelungată de timp și față de costul foarte ridicat al tratamentului, se reține că măsurile solicitate au ca finalitate ocrotirea dreptului la viață al reclamantului.

Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat prin Constituție, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 34 din Constituția României, "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 22 din Constituția României, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitat doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică de asemenea și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale.

Într-adevăr, indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Însă, această procedură este una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp, iar orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

În cadrul ordonanței președințiale fiind suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră destul de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului.

Or, o neacordare provizorie a acestora, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

Referitor la criticile recurenților legate de neîndeplinirea condiției privind neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, câtă vreme cadrul normativ nu permite o asemenea soluție, instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu pot fi primite, aceste critici referindu-se, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantului compensarea tratamentului, în proporție de 100% (fără contribuție personală), și care au fost analizate anterior.

Totodată, asigurarea în favoarea reclamantului a medicamentului în discuție pentru un interval limitat de timp nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt.

Altfel spus, în cadrul prezentului litigiu instanța de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (dreptul reclamantului la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 al aceleiași instanțe.

Măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, iar condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Așadar, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a medicamentului care a avut efecte pozitive, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantului și, contrar susținerilor recurenților, nu se poate reproșa primei instanțe ignorarea cadrului normativ incident.

În fine, se reține că nu poate fi primită nici alegația recurentului Ministerul Sănătății în sensul ordonanța președințială nu îndeplinește condiția urgenței, întrucât afecțiunea de care suferă reclamantul nu este în măsură să-i pună viața în pericol, or, urgența constă în agravarea stării de sănătate în lipsa tratamentului cu medicamentul respectiv, iar imposibilitatea părții de a-și asigura din veniturile proprii tratamentul necesar, având în vedere prețului ridicat al medicamentului fapt ce ii afectează direct dreptul la viață.

Prin urmare, toate criticile sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 77 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 martie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.