ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 822/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 28 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 220.000 RON reprezentând despăgubiri ce se impuneau a fi acordate în dosarul de daună x deschis în baza Poliței de Asigurare seria x nr. x și obligarea la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculate de la 15 februarie 2018, data depunerii de către reclamantă a cererii de plată a despăgubirii, și până la data plății efective a debitului principal; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 818 din 8 octombrie 2020, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1135 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând instanței să admită calea de atac formulată și să caseze hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac afirmă că decizia recurată este motivată contradictoriu întrucât pe de o parte, curtea de apel a reținut că întârzierea la plata ratelor nu poate fi imputată recurentei deoarece aceasta nu putea controla relațiile dintre brokerii de asigurare, prima plată fiind valabilă, iar pe de altă parte, a reținut că nu este valabilă plata ultimei rate și că nu s-a putut demonstra existența unei relații între cei doi brokeri, C. S.R.L. și D. S.R.L., și nici între C. S.R.L. și intimata-pârâtă. Autoarea căii de atac mai arată că instanța de apel nu a verificat condițiile răspunderii civile contractuale și nu a avut în vedere susținerile recurentei din apel referitoare la răspunsurile la interogatoriu.

Recurenta-reclamantă susține că au fost aplicate greșit prevederile art. 33 alin. (4) teza I din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, referitoare la momentul plății. Menționează că a încheiat trei polițe, prin care a asigurat culturile de rapiță, orz și grâu, că plățile au fost efectuate în același mod pentru toate cele trei polițe, iar asigurătorul a acceptat să plătească despăgubirea pentru polița referitoare la cultura de orz, dar a refuzat plata pentru cultura de rapiță.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-pârâtă a formulat punct de vedere cu privire la raport prin care a apreciat că argumentele recurentei sunt nefondate.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 16 iunie 2021 și s-a stabilit termen de judecată la 5 aprilie 2023, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta susține, în esență, că motivarea instanței de apel este contradictorie în sensul că aceasta a considerat valabil efectuate plățile pentru prima și a doua tranșă a poliței de asigurare seria x nr. x, dar nu a luat în considerare suma achitată pentru tranșa a treia.

Stabilind situația de fapt, curtea de apel a reținut că în cazul primei și a celei de a doua tranșe, recurenta a achitat sumele respective către C. S.R.L., iar această entitate le-a transferat, în numerar sau prin transfer bancar, către D. S.R.L., care la rândul său, le-a transferat, în cursul perioadei de plată, către intimata-pârâtă. A mai reținut că, în cazul celei de a treia tranșe, circuitul banilor a fost diferit în sensul că recurenta a achitat către C. S.R.L. suma de 2.400 RON la 31 mai 2017, dar aceasta din urmă a transferat banii către D. S.R.L. un an mai târziu, la 31 mai 2018, iar plata a ajuns în contul asigurătorului la 4 iunie 2018.

Analizând probatoriul din dosar, inclusiv interogatoriul și concluziile expertizei contabile, curtea de apel a constatat că ultima tranșă a primei de asigurare nu a fost achitată deoarece s-a depășit atât termenul de plată, cât și perioada de valabilitate a poliței de asigurare.

Astfel nu se poate reține că motivarea ar fi contradictorie întrucât considerentele deciziei atacate relevă un raționament corect și logic, susținut de probele administrate, și care justifică soluția din dispozitiv. Curtea de apel a respectat exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât a analizat contextul factual și susținerile părților, inclusiv cele referitoare la condițiile răspunderii civile contractuale și la modalitatea în care recurenta a achitat respectivele sume de bani, atât pentru situația în care plățile au fost valabil efectuate, cât și pentru cazul în care asigurătorul nu a recunoscut plata. Faptul că instanța a ajuns la o concluzie diferită de cea dorită de parte nu constituie o încălcare a dispozițiilor legale privind motivarea hotărârilor judecătorești.

Înalta Curte nu va analiza afirmațiile prin care autoarea căii de atac aduce în discuție o pretinsă încălcare a prevederilor art. 33 alin. (4) teza I din Legea nr. 32/2000, în sensul unei greșite stabiliri a momentului plății ultimei tranșe din prima de asigurare și nici pe cele legate de reaprecierea probatoriului cu privire la existența sau nu a unui raport juridic între C. S.R.L. și intimata-pârâtă. Acestea sunt chestiuni de fapt, care au fost deja analizate și asupra cărora curtea de apel deja s-a pronunțat. Instanța de recurs nu mai poate reevalua aceste aspecte, rolul său fiind acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu acela de a reveni asupra chestiunilor de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 16 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 16 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 aprilie 2023.