ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1525/2023

Ședința publică din data de 20 iunie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Circumstanțele litigiului în fața instanțelor de fond:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 15.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței, ca, prin sentința ce o va pronunța:

- să constate nulitatea protocolului din 07.02.1996, prin care Uniunea Județeană a C. ar fi transferat pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului B., situat în Târgu Jiu, str. x, jud. Gorj,

- să constate nulitate absolută a actelor subsecvente protocolului - respectiv a statutelor B., autentificate sub nr. x/14.03.1997 de notarul public D. și sub nr. x/24.04.2009 de notarul public E. -, precum și a oricăror alte acte translative de proprietate care ar putea surveni după învestirea instanței;

- să dispună repunerea părților în situația anterioară;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în 26.06.2018, reclamanta și-a completat cererea, solicitând constatarea nulității procesului-verbal de licitație nr. x/14.05.2018, ca act subsecvent protocolului din 07.02.1996, și a solicitat introducerea în cauză a Municipiului Târgu Jiu, adjudecatar al imobilului; totodată, a completat al treilea petit, fiind solicitată obligarea ambelor pârâte să predea posesia imobilului.

La 21.02.2019, reclamanta și-a completat din nou, al doilea capăt de cerere, solicitând să se constate și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent, încheiat în procedura insolvenței și autentificat sub nr. x/29.11.2018 de notarul public F., ca act subsecvent protocolului din 07.02.1996.

Prin sentința nr. 1017/21.02.2019, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Gorj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. x/2019; prin încheierea din 14.05.2019 s-a dispus introducerea în cauză a Municipiului Târgu Jiu.

La 30.09.2019, G., Crimei Organizate și Terorismului Intern și Internațional a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtei B..

Prin încheierea din 13.11.2019, Curtea de Apel Craiova a dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Gorj la Tribunalul Olt, fiind păstrate actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare.

Prin încheierea din 19.02.2020 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de G., Crimei Organizate și Terorismului Intern și Internațional.

Prin încheierea din 28.10.2020, prima instanță a dispus introducerea forțată în cauză în calitate de terț intervenient forțat a Uniunii Județene a C..

La termenul din 25.11.2020, instanța de fond a pus în discuția contradictorie a părților excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității procesului-verbal de licitație nr. x/14.05.2018 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2018, în raport cu procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Prin sentința nr. 9/13.01.2021, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a procesului-verbal de licitație nr. x/14.05.2018 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2018 de notarul public F. și a respins această cerere, ca inadmisibilă;

- a respins ca neîntemeiate excepția autorității de lucru judecat;

- a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată valorificând efectul pozitiv al puterii de lucru judecat și

- a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.430 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A., respins prin decizia nr. 593/07.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare către o altă curte de apel și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Un prim set de critici a vizat respingerea ca inadmisibile a capetelor de cerere privind constatarea nulității procesului-verbal de licitație nr. x/14.05.2018 și a contractului de vânzare nr. x/29.11.2018, fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Recurenta a invocat încălcarea art. 5 alin. (1) și 130 alin. (2) C. proc. civ., ipoteză pe care a subsumat-o art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, subliniind că învestirea instanței de drept comun și nu a judecătorului-sindic cu o acțiune în nulitatea procesului-verbal de licitație și a contractului de vânzare ridică o problemă de competență și nu de admisibilitate. Aceasta întrucât inadmisibilitatea intervine atunci când cererea sau calea de atac nu sunt deschise de lege, împrejurare care nu se verifică în cauză; cum, înseși instanțele de fond au invocat art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit art. 5 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Olt era obligat să soluționeze cererea și nu să o respingă ca inadmisibilă.

Titulara căii de atac exercitate a arătat că, în realitate, chestiunea interesează necompetența instanței de drept comun, care rămânea competentă, prin raportare la art. 130 alin. (2) C. proc. civ., deoarece Tribunalul Gorj își reținuse competența de a soluționa cererea, completată și precizată. A apreciat că o atare concluzie rezultă și din art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în temeiul căruia casarea unei hotărâri pronunțate cu încălcarea competenței de ordine publică este admisă numai dacă excepția a fost invocată legal.

În al doilea rând, recurenta a afirmat că împrejurarea că instanța de apel preia, în integralitate, motivarea primei instanțe, fără a răspunde criticilor pe care le-a formulat, materializează și un viciu de nemotivare, atrăgând incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A arătat că lipsește analiza motivului de apel prin care a criticat sentința primei instanțe pentru confuzia între admisibilitatea capetelor de cerere referitoare la nulitatea celor două acte încheiate în procedura de insolvență și competența materială procesuală a instanței civile de drept comun.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a denunțat drept contrare art. 21 alin. (2), art. 25 alin. (1) lit. i) și art. 116-120 din Legea nr. 85/2006, statuările prin care curtea de apel a reținut că se impunea ca procesul-verbal de licitație nr. x/14.05.2018 și contractul de vânzare nr. x/29.11.2018 să fie atacate în fața judecătorului sindic. A reiterat că motivele de nulitate nu vizau încălcarea Legii nr. 85/2006, ci condițiile generale de valabilitate ale actului juridic civil și că cele două acte nu reprezintă acte de sine stătătoare, ci subsecvente protocolului din 07.02.1996, fiind supuse principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. De aceea, în aprecierea recurentei, nu era relevantă învestirea judecătorului-sindic, în sine, transferul dreptului de proprietate nefiind o măsură a lichidatorului judiciar.

Un set de critici subsecvent, circumscris ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ. a privit modul în care instanța de prim control judiciar a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele anterioare, apreciată ca încălcând art. 431 și 435 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de apel a reținut în mod greșit că, pentru a atrage incidența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, nu este necesară identitatea de părți, fiind suficient să existe o legătură între cele două chestiuni litigioase deduse judecății. A apreciat că opunerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat presupune identitatea de părți, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

Raportat la această interpretare a legii, recurenta a apreciat că nu îi poate fi opusă sentința civilă nr. 6/1998, prin care s-a autorizat constituirea Fundației, concluzie care nu poate fi contrazisă de faptul că a formulat căi de atac, care, de altfel, au fost respinse pentru motive formale.

Pentru aceste considerente, a apreciat că instanța de apel a încălcat art. 435 C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea este opozabilă numai părților litigante.

O altă critică vizează aspectele reținute cu putere de lucru judecat din dosarul nr. x/2011, respectiv că Fundația ar fi dobândit în mod legitim imobilul în litigiu.

Această dezlegare a fost contestată de recurentă, care a afirmat că prin decizia nr. 9246/31.10.2013, Curtea de Apel Craiova nu a statuat asupra acestui aspect, reținând doar că, atâta vreme cât nu s-a formulat acțiune în constatarea nulității protocolului, statutele Fundației sunt legale și nu pot fi anulate.

A conchis invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, totodată, a pct. 7, dacă se va aprecia că acesta poate fi extins și cu privire la aplicarea greșită a efectului pozitiv al lucrului judecat.

În legătură cu același set de critici, autoarea recursului a arătat că este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a analizat argumentele invocate pe fond, susținând că legalitatea actelor în baza cărora imobilul a intrat în patrimoniul pârâtei a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Același motiv de casare a fost invocat și prin prisma existenței unor motive contradictorii.

Un segment distinct al recursului a vizat, din perspectiva recurentei, greșita reținere a efectului translativ de proprietate al adresei nr. x/21.11.1995 emisă de C.N.S.L.R., față de care recurenta a invocat încălcarea art. 475, 480, 644, 645 și 813 din C. civ. de la 1864, susținând ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În această privință, recurenta a apreciat că adresa indicată reprezintă doar un inventar al bunurilor de pe raza județului Gorj date în administrarea U.J.S.L. Gorj, aspect confirmat și de adresa nr. x/26.01.2010 emisă de C.N.S.L.R. către Uniunea Județeană Gorj iar în conținutul adresei nu se face vorbire despre transmiterea dreptului de proprietate, care putea avea loc numai în condițiile C. civ. de la 1864, adică prin contract, iar la data emiterii ei, C.N.S.L.R. nu mai era proprietar, imobilul fiind adus în patrimoniul reclamantei. Dar și în ipoteza în care C.N.S.L.R. ar fi fost proprietar, a învederat că doar această entitate a semnat adresa în discuție, care nu stipulează un preț, ceea ce atrage calificarea ei cel mult ca o donație, căreia îi lipsește forma autentică, obligatorie potrivit art. 813 din C. civ. de la 1864.

Recurenta a subliniat că este incident și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a analizat motivul de apel prin care a invocat că C.N.S.L.R. nu putea dispune de bun la data emiterii adresei, întrucât calitatea sa de proprietar a încetat la 17.03.1995, când prin sentința nr. 2524 a Judecătoriei Sectorului 6 București s-a autorizat constituirea asociației recurente, iar bunul a fost transferat în proprietatea acesteia.

Un set subsecvent de critici a privit motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a invocat că este exclusă posibilitatea U.J.S.L. Gorj de a gratifica Fundația, întrucât ar contraveni art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și art. 22 din Legea nr. 54/1991.

În dezvoltarea criticii, a evocat art. 34 din Decretul nr. 31/1954, iar U.J.S.L. se supunea Legii nr. 54/1991, care prevedea la art. 22 că bunurile mobile și imobile aparținând sindicatelor pot fi folosite, dar nu împărțite de membrii acestora și interzicea înstrăinarea lor, altfel decât în situația dizolvării organizației sindicale, reglementată de art. 38.

Ca urmare, titulara recursului a conchis că U.J.S.L. nu avea capacitatea specială de folosință pentru a gratifica pârâta iar instanța de apel nu a analizat aspectele evocate mai sus, motiv pentru care este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-un ultim set de critici, recurenta a vizat considerentele prin care instanța de apel a reținut că municipiul Târgu Jiu ar fi dobânditor de bună-credință, invocând în acest sens cazurile de casare prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Autoarea recursului a considerat contrară art. 22 alin. (3) C. civ. atribuirea calității de subdobânditor cu titlu oneros de bună-credință Municipiului Târgu Jiu; a arătat că este nerelevant că, la 14.05.2018, în cartea funciară nu era notat vreun litigiu sau sarcină, din moment ce, astfel cum rezultă din procesul-verbal de licitație nr. x/14.05.2018, la 11.05.2018 a notificat ambele pârâte cu privire la dosarul de față. A subliniat, totodată, că nu poate fi invocat efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară, din interpretarea art. 56 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, rezultând că înscrierile au, la această dată, doar efect de opozabilitate.

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat lipsa considerentelor care să analizeze aspectele invocate anterior.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin rezoluția de primire a dosarului, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de achitare a unei taxe judiciare de timbru de 21.316,35 RON, iar prin încheierea din cameră de consiliu de la 08.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru și a dispus reducerea acesteia la suma de 12.000 RON, pe care a eșalonat-o în 12 rate lunare.

La 21 și, respectiv, 25.01.2022, intimații-pârâți Municipiul Târgu Jiu și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata B. a susținut temeinicia soluției de admitere a excepției de inadmisibilitate ale capetelor de cerere vizând validitatea actelor juridice încheiate în perioada derulării procedurii insolvenței. Făcând trimitere la art. 21, art. 24 și art. 11 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, aplicabile în cauză, referitoare la căile procedurale de atacare a actelor întocmite în cadrul procedurii și la competențele judecătorului sindic, intimata a susținut că Legea nr. 85/2006 este un act normativ special, astfel că nulitatea actelor juridice încheiate în cadrul procedurii nu puteau fi analizate decât din perspectiva legislației speciale de către judecătorului sindic iar nu potrivit dreptului comun.

În ce privește criticile din recurs privind lipsa autorității de jucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigii anterioare, intimata a făcut trimitere la prevederile art. 431 C. proc. civ., a făcut o analiză a modului de operare a autorității de lucru judecat și a susținut că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu o chestiune dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis astfel că nu se mai poate introduce o acțiune prin care să se pretindă a se stabili contrariul a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

În această privință, intimata a reamintit obiectul litigiilor anterioare, subliniind că:

- într-un prim litigiu s-a incercat desfiintarea sent.civ. nr. 6/23.01.1998 a Tribunalului Gorj prin care a fost autorizata inființarea B. si s-a constatat ca din patrimoniul acesteia face parte si imobilul in litigiu. A menționat că atât reclamanta Asociatia Nationala a Caselor de Cultura a Sindicatelor Bucuresti, cat si Uniunea Judeteana CNSRL Fratia - Filiala Gorj au formulat apel impotriva acestei sentințe prin care au susținut că actele depuse odata cu cererea de inființare a fundatiei nu fac dovada constituirii unui patrimoniu al persoanei juridice - precizand ca protocolul incheiat la 07.02.1996 între Uniunea Judeteana a C. si B. nu poate constitui act de transfer de proprietate asupra imobilului, iar prin decizia civilă nr. 62/01.02.2011 si 224/14.04.2011 ale Curtii de Apel Craiova au fost respinse ca tardive apelurile formulate in cauza, iar prin dec.civ. nr. 3424/17.05.2012 a ICCJ s-a luat act de renuntarea la judecarea recursului formulat de Asociatia Nationala a Caselor de Cultura a Sindicatelor Bucuresti. 6.

- printr-un al doilea litigiu, s-a solicitat, tot de catre recurentă, nulitatea absoluta partiala a conventiei prin care a fost infiintata B., și a Statutului acesteia în ceea ce priveste Cap. 7 "Patrimoniu cu privire la transferul dreptului de proprietate" asupra irnobilului constructive situate in Tg-Jiu, str. x, cat si a Statutlui actualizat iar prin sent.civ. nr. 14676/23.11.2012 pronuntata de Judecatoria Tg. -Jiu cererea a fost respinsă, soluție menținută în cele din urmă prin decizia civ. nr. 9246/3 1.10.2013 a Curtii de apel Craiova (definitiva si irevocabila), decizie în care s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că din patrimoniul B. face parte si imobilul in litigiu, sens în care intimata a făcut trimitere la pasaje din această decizie.

- în al treilea rând, intimata a subliniat că cele constatate prin litigiile mentionate mai sus, au fost analizate si in dosar nr. x/2016 al Judecatoriei Tg-Jiu, unde prin sent.civ. nr. 9280/29.11.2016, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu in favoarea B..

Cu privire la ultimul motiv de recurs, intimata a învederat că, la baza Protocolului din data de 07.02.1996 a stat acordul scris prin care H. - antecesoarea reclamantei, a consimtit/și-a dat acordul la infiintrarea B. prin Hotdrdrea Comitetului Executiv nr. 43/01.02.1996, inclusiv in ceea ce priveste patrirnoniul acesteia. respectiv si pentru imobilul B..

Oricum, a susținut că protocolul nu era necesar de vreme ce imobilul a fost construit pe terenul proprietatea statului, la solicitarea Consiliului Județean al C., beneficiarul construcției fiind tocmai Uniunea Județeană a C. care a și procedat la recepția finală a lucrării în anul 1992 astfel că, la momentul încheierii protocolului, calitatea de proprietar al imobilului aparținea Uniunii Județene a C..

Pe de altă parte, intimata a invocat inaplicabilitatea principiului desființării actului subsecvent ca efect al desființării actului inițial, apreciind că în cauză este prezentă excepția care apără subdobânditorul de bună-credință, cu titlu oneros și cu titlu particular precum și principiul asigurării stabilității circuitului juridic civil, învederând că imobilul a fost dobândit prin licitație publică de către Municipiul Târgu-Jiu iar la data dobândirii în cartea funciară nu existeau notate sarcini sau litigii.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul Municipiul Tg. -Jiu a făcut o prezentare a stării de fapt, legată de modalitatea în care a fost edificată costrucția în litigiu și a apreciat corectă soluția prin care instanțele de fond au invocat excepția inadmisibilității capetelor de cerere care erau de competența exclusivă a judecătorului sindic, apreciind că recurenta nu avea la dispoziție decât calea specială a contestației împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, reglementată de Legea nr. 85/2014, întrucât legislația în vigoare nu prevede admisibilitatea unei cereri de desființare a vânzării împtotriva terțului adjudecatar care a plătit prețul în procedura insolvenței.

Invocând absența din cartea funciară a oricărei notări privind sarcini ori litigii la data vânzării imobilului în cadrul procedurii insolvenței, intimata a invocat o serie de dispoziții legale prevăzute în legislația specială a insolvenței - Legea nr. 85/2014 - pe care recurenta le-a ignorat subliniind că, potrivit legislației în vigoare bunurile care se înstrăinează în procedura insolvenței se vând libere de sarcini, singura excepție fiind cea legată de dobândirea unor bunuri cu privire la care s-au instituit măsuri asigurătorii în procesul penal, însă aceste asppecte au fost și ele tranșate deja prin Decizia nr. 2/2018 și Decizia nr. 1/2020 ambele ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Făcând trimitere și la normele C. proc. civ. referitoare la executarea silită și la interpretările oferite de doctrină privind posibilitatea de contestare a actului de adjudecare, intimatul a conchis că singura posibilitatea pe care o avea recurenta era aceea de a contesta măsurile la judecătorul sindic prin intermediul contestației speciale, iar nu pe calea dreptului comun, apreciind corectă valorificarea de către instanțele de fond a excepției de inadmisibilitate.

Cu privire la motivul de recurs ce vizează pretinsa reținere greșită a autorității de lucru judecat de către instanța de apel, intimatul a făcut trimitere la prevederile art. 430-431 C. proc. civ. și a făcut o analiză teoretică a acestei instituții de drept procesual, apreciind că, prin acțiunea din prezentul dosar, reclamanta dorește nu doar anularea protocolului și a actelor juridice subsecvente, ci și anularea tuturor hotărîrilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate anterior în legătură cu aceste aspecte.

Nu în ultimul rând, intimatul a susținut că recurenta-reclamantă, deși susține că nu a fost parte la litigiile anterioare, evită să indice faptul că a fost înființată de Confederatia Natională a Sindicatelor Libere din Rominia (devenită CNSRL FRATIA), omițând totodată să indice care anume este actul translativ de proprietate pe care își întemeiază susținerile că ar fi proprietar al imobilului.

În ce privește motivul de recurs referitor la lipsa bunei-credințe a dobânditorului imobilului - Municipiul Tg. -Jiu, intimatul a invocat principiul proprietății aparente susținând că sunt întrunite toate condițiile acestuia întrucât actul juridic atacat este cu titlu oneros și cu titlu particular, a existat o eroare comună invincibilă cu privire la calitatea de proprietar al înstrăinătorului iar buna credință a dobânditorului este incontestabilă în absența oricăror mențiuni în cartea funciară a vreunui litigiu asupra proprietății imobilului.

Coroborând aceste aspecte cu împrejurarea că recurenta nu a contestat măsura adminnistratorului judiciar de vânzare a imobilului, în cadrul procedurii insolvenței și nici nu a solicitat suspendarea procedurii vânzării, și făcând o analiză a propriei sale bune credințe din perspectiva dispozițiilor art. 901 C. civ., intimatul a apreciat că principiul anulării actului subsecvent nu este incident în cauză fiind paralizat de principiul proprietății aparente și de prinncipiul ocrotirii subdobânditorului cu titlu particular, cu titlu oneros și de bună-credință.

Considerentele Înaltei Curți de Casație asupra recursului declarat:

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Cu referire la motivul de recurs ce vizează considerentele deciziei din apel care cofirmă legalitatea admiterii excepției inadmisibilității cererii de anulare a procesului-verbal de licitație nr. x/14.05.2018 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2018, incluse în capătul al doilea de cerere, Înalta Curte constată că, prin sentința pronunțată, prima instanță a admis excepția inadmisibilității cererilor de anulare a celor două acte, invocată din oficiu la termenul din 25.11.2020, statuând că orice cauză de nulitate a actelor încheiate de lichidatorul judiciar trebuie invocată în temeiul legii speciale, fără a exista un drept de opțiune între aceasta și dreptul comun.

Apelul reclamantei împotriva acestei soluții s-a axat pe ideea că, în realitate, nu este vorba despre o problemă de inadmisibilitate, ci o chestiune ce privește necompetența materială procesuală, deoarece cererea sa nu a tins la valorificarea ale unor încălcări ale normelor Legii nr. 85/2006, ci motive de nulitate absolută a actelor atacate, derivând din caracterul lor subsecvent față de Protocolul din 1996 a cărui nulitate a solicitat a fi constatată prin cererea principală.

Instanța de apel a înlăturat motivele de apel, confirmând și reluând aproape integral considerentele primei instanțe privind inadmisibilitatea acestor capete de cerere, fără a se apleca asupra criticilor punctuale susținute de reclamanta-apelantă și fără a explica de ce susținerile acesteia, referitoare la o pretinsă problemă de necompetență, iar nu de admisibilitate, ar fi nefondate.

Recurenta a criticat decizia din apel, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sancționează nerespectarea obligației de motivare a hotărârilor judecătorești, încorporată în dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind reflectat în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, de exemplu, în hotărârile pronunțate în cauzele Ruiz Torija împotriva Spaniei, Higgins împotriva Franței sau Hirvisari împotriva Finlandei.

Motivarea hotărârii se impune ca o garanție de legalitate a raționamentului judiciar și este, deopotrivă, necesară pentru exercitarea controlului judiciar; ea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. Aceste principii sunt, deopotrivă, reflectate în jurisprudența instanței europene, de exemplu, în cauzele Jokela împotriva Finlandei, Nedzela împotriva Franței, Boldea împotriva României sau Van den Hurk împotriva Olandei.

Pe de altă parte, articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În cazul hotărârilor pronunțate în căile de atac, motivarea trebuie să arate argumentele pentru care s-a pronunțat soluția în calea de atac și susținerile care au fost înlăturate.

Transpunând aceste considerente la analiza deciziei recurate, Înalta Curte reține că, din moment ce instanța de apel nu a analizat niciunul dintre argumentele expuse de reclamantă în apel, privitor la greșita calificare, de către prima instanță, a aspectului procedural litigios ca fiind o chestiune de inadmisibilitate iar nu de necompetență, critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondată.

Instanța supremă va proceda și la analiza criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere strânsa legătură dintre motivele de recurs formulate în cauză, dar și pentru a contura cadrul procesual în rejudecare.

Disputa dintre părți derivă din dreptul de proprietate asupra imobilului, casa de cultură a sindicatelor din Târgu Jiu; prin demersul său judiciar, reclamanta a solicitat, ca și capăt principal de cerere, anularea Protocolului din 07.02.1996, ca act inițial de dobândire a proprietății de către pârâtă și anularea actelor juridice subsecvente acestuia, în temeiul principiului anulării actului subsecvent, ca urmare a desființării actului inițial pe care se sprijină, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.

Înstrăinarea imobilului prin licitație s-a realizat, după începerea prezentului proces, în procedura insolvenței al cărei obiect este pârâta B. (la care, în continuare, se va face referire cu sintagma "B."), în dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului Gorj.

Această împrejurare a determinat formularea celor două cereri adiționale, inițial de constatare a nulității absolute a procesului-verbal de licitație, depusă la 26.06.2018 și, ulterior, a contractului de vânzare nr. x/2018, depusă la 21.02.2019; aceste cereri conservă cauza juridică a capătului al doilea de cerere.

Este adevărat că, de principiu, din coroborarea dispozițiilor art. 21 alin. (2), art. 10 lit. i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, sub imperiul căreia se desfășoară insolvența pârâtei B., precum și art. 120 C. proc. civ., cererile formulate în legătură cu măsuri și acte îndeplinite în procedura insolvenței sunt de competența exclusivă a judecătorului sindic, atât material cât și teritorial.

Niciuna din aceste norme, la care instanțele de fond au făcut trimitere pentru a justifica inadmisibilitatea celor două capete de cerere, nu reglementează nici expres și nici implicit o astfel de inadmisibilitate, ci stabilesc doar competența judecătorului sindic de soluționare a lor.

În contrast cu argumentele instanței de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că inadmisibilitatea, care nu are o definiție legală consacrată în dreptul obiectiv, reprezintă acea excepție procesuală care intervine atunci când partea nu are deschisă calea de acces la o instanță, sau la instanța română, ori legea suprimă expres posibilitatea de formulare a unei anumite cereri.

Exemplificativ, se cuvine a se aminti doar câteva dispoziții din C. proc. civ. care reglementează inadmisibilitatea și din lectura cărora se poate configura fizionomia sa juridică:

- inadmisibilitatea formulării unor cereri de recuzare pentru alte motive de incompatibilitate, decât cele stabilite de Cod în art. 41 și art. 42 sau cu privire la alți judecători decât cei care fac parte din completul de judecată (art. 47 alin. (2) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei cereri de intervenție formulată de un terț care nu justifică un interes legitim pentru a interveni în procesul dintre părțile originare (art. 64 alin. (4) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei cereri de probațiune cu martori dacă pentru dovedirea actului juridic legea cere forma scrisă (309 alin. (4) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei căi de atac exercitată deși legea nu prevede posibilitatea exercitării ei (art. 457 alin. (3) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată atunci când ea este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau când u este de competența instanțelor române (art. 132 alin. (3) C. proc. civ.);

- inadmisibilitatea exercitării recursului omisso medio, adică împotriva unor hotărâri judecătorești susceptibile de apel care însă nu a fost exercitat (art. 459 alin. (2) C. proc. civ.).

Așa cum se poate observa inadmisibilitatea are în vedere inexistența dreptului unei părți de a se adresa instanței sau de a formula o anumită cerere în cadrul unui proces, fiind strict și, de regulă, expres prevăzută de lege, în timp ce normele de competență reglementează competența de soluționare a anumitor cereri care, prin ipoteză, sunt admisibile, adică pot fi adresate instanțelor judecătorești, și, odată formulate, învestesc sistemul judiciar, instanța sesizată fiind datoare, în termenul de decădere stabilit de art. 130 C. proc. civ., să verifice dacă îi aparține competența de soluționare sau, dimpotrivă, competența materială ori teritorială aparține unei alte instanțe sau unui alt organ administrativ cu atribuții jurisdicționale, în această din urmă ipoteză fiind datoare a trimite cererea spre soluționare instanței stabilită ca fiind competentă să o judece.

În fața Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la termenul din 09.07.2019 a fost pus în discuție, probatoriul; această etapă reflectă depășirea momentului procesual prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., fără ca instanța sau părțile să fi invocat necompetența instanței de drept comun sesizată cu cele două cereri calificate de instanțele de fond ca fiind de competența exclusivă a judecătorului sindic.

Cum cererile formulate erau de competența instanțelor judecătorești române, este justă susținerea recurentei, că instanța de apel trebuia să recalifice chestiunea inadmisibilității ca reprezentând o chestiune ce vizează necompetența material-procesuală a primei instanțe și, subsecvent, să o soluționeze prin raportare la art. 130 alin. (2) C. proc. civ.., urmând a stabili dacă excepția de necompetență a fost invocată în termenul de decădere stabilit de textul de lege menționat mai sus, cu consecința stabilirii instanței competente a soluționa cererile, sau dimpotrivă, a constata că excepția nu a fost invocată și soluționată în termenul legal, cu consecința consolidării competenței de soluționare a celor două cereri accesorii în favoarea instanței de judecată sesizate, ca efect al neinvocării necompetenței materiale în termen.

Și al doilea argument invocat de recurentă este valid, cadrul procesual configurat prin cererea introductivă necaracterizând o acțiune circumscrisă art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006 de natura "(...) contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator", a cărei competență de judecată să revină judecătorului-sindic.

Prin ambele cereri adiționale, reclamanta a învederat că solicită anularea celor două acte subsecvente Protocolului din 07.02.1996, pe temeiul principiului anulării actului subsecvent ca urmare a desființării actului juridic anterior pe care acestea se sprijină. Prin urmare, cererile de constatare a nulității celor două acte întocmite în cadrul procedurii insolvenței, erau cereri accesorii prin esența lor, nu se întemeiau pe vicii strecurate în cadrul procedurii insolvenței ori pe cauze care își au rădăcinile în procedura insolvenței, ci pe elemente extrinseci (nulitatea titlului anterior), fără nicio legătură cu modul de exercitare a atribuțiilor de către lichidatorul judiciar, astfel că instanța sesizată trebuia să procedeze la analiza, în cadrul procesual configurat de reclamantă, a fondului cererii de constatare a nulității absolute a protocolului atacat și, în raport de soluția asupra acestui capăt principal de cerere, să abordeze cele două cereri accesorii, a căror analiză și soluție depindea, în primul rând, de modul de soluționare a capătului principal de cerere.

În consecință, Înalta Curte va constata fondată critica prin care se valorifică ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât, prin respingerea ca inadmisibilă a cererii accesorii de anulare a celor două acte, deși reclamanta avea deschisă calea de acces la justiție pentru a le contesta, instanțele de fond au refuzat accesul reclamantei la justiție în mod nejustificat, aspect ce atrage nulitatea deciziei din apel, în acord cu exigențele art. 174 alin. (2) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea astfel produsă neputând fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei aceleași instanțe în vederea soluționării acestor cereri.

Așa fiind, va dispune ca, în rejudecare, instanța de apel să soluționeze motivele de apel formulate de reclamantă cu privire la soluția admiterii, de prima instanță, a excepției inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a procesului-verbal de licitație și a contractului de vânzare nr. x/2018, respectând dezlegările anterioare ale instanței supreme.

Referitor la setul de critici întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ. care pretinde aplicarea greșită a dispozițiilor art. 431 și 435 C. proc. civ., prin atașarea puterii de lucru judecat unor hotărâri judecătorești pronunțate în litigii anterioare, Înalta Curte constată că și aceste critici sunt fondate.

Prin întâmpinarea depusă în etapa fondului, pârâta B. a invocat excepția autorității de lucru judecat; din motivarea acesteia, rezultă că a înțeles să opună reclamantei, prin valorificarea efectului pozitiv al lucrului judecat, statuările din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/1998, y/2011 și x/2016, prin care a apreciat că i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra construcției B. - situată în Târgu Jiu, jud. Gorj, str. x (în continuare, "imobilul").

Prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat sub aspectul efectului negativ dar i-a dat eficiență din perspectiva efectului său pozitiv, apreciind că în litigiul de față nu se mai poate pune în discuție legalitatea actelor în baza cărora imobilul a intrat în patrimoniul B. - Protocolul din 07.02.1996 și actele constitutive autentificate sub nr. x/14.03.1997 de notar public D. și 1144/24.04.2009 de notar public E. (în continuare, "statutele"), întrucât principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești.

Pentru a hotărî astfel, a validat susținerea reclamantei, actuala recurentă, că, în dosarul nr. x/2011, respingerea acțiunii în constatarea nulității absolute a articolului prin care imobilul a fost inclus în patrimoniul pârâtei, inserat în statutele B., s-a întemeiat pe faptul că transferul dreptului de proprietate s-a realizat nu prin cele două statute, ci prin protocolul încheiat la 07.02.1996 (în continuare "protocolul"). Însă, subsecvent, a reținut că în același dosar, prin considerentele deciziei nr. 9246/31.10.2013, s-a statuat că, prin încheierea din 20.03.2003 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2003, admițându-se cererea B., s-a luat act și s-a dispus înregistrarea în registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Târgu Jiu a modificărilor intervenite în statutul său, ceea ce - a apreciat instanța de fond - echivalează cu verificarea existenței patrimoniului propriu constând în imobilul în litigiu.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a formulat apel, arătând, în esență, că încheierile emise în procedura necontencioasă nu au putere de lucru judecat, că nu a fost parte în dosarul privind înființarea Fundației și, chiar dacă ar fi fost parte, motivele de nulitate invocate în cauza de față le excedează pe cele analizate în procedura de înființare.

Instanța de prim control judiciar a respins apelul reclamantei, confirmând statuările instanței de fond.

Criticile recurentei cu privire la aceste considerente sunt fondate în parte, exclusiv în privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, urmând a fi respinse în privința celor prevăzute de pct. 6 și 7.

În cauza de față, obiectul cererii este reprezentat de constatarea nulității protocolului din 07.02.1996 ca și capăt principal de cerere, precum și a actelor subsecvente acestuia, ca și solicitări accesorii, întemeiate exclusiv pe pretinsa temeinicie a capătului principal de cerere.

Aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, ca prezumție irefragrabilă - res iudicata pro veritate habetur, reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., presupune identitatea de părți și de chestiuni litigioase; puterea lucrului judecat nu se atașează decât chestiunilor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, deci al verificării jurisdicționale.

Cu alte cuvinte, așa cum rezultă din economia art. 430 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat se conturează numai cu privire la aspecte litigioase care au fost dezbătute de părți, analizate și tranșate de instanță, în cadrul unei proceduri judiciare contencioase, între părțile litigante. Tocmai de aceea, încheierile pronunțate de instanțe în cadrul unor proceduri necontencioase nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, așa cum rezultă de altfel din conținutul art. 535 C. proc. civ. Tot astfel, constatările instanței cu privire la stări de fapt sau a unor stări de drept, din cadrul considerentelor unei hotărâri judecătorești, care nu au făcut obiect de dispută între părți, de analiză din partea instanței și care nu au fost prin urmare "tranșate", urmare a acestor examinări, și nici nu reprezintă considerente decisive ori decizorii ale soluției cuprinsă în dispozitiv, nu vor beneficia de autoritatea de lucru judecat consacrată de art. 430 și urm. C. proc. civ.

Transpunând aceste considerații la circumstanțele cauzei, instanța supremă constată că decizia recurată face o aplicare greșită art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Dosarul nr. x/1998 a avut drept obiect autorizarea și funcționarea B., în temeiul art. 3 din Legea nr. 21/1924. În cadrul acestei proceduri necontencioase, nu a fost verificată decât formal existența dreptului de proprietate asupra imobilului al subiectului de drept ce urma a fi înființat, fără a fi analizată validitatea intrinsecă a titlului prin care petenta susținut că a devenit proprietar.

Dosarul nr. x/2016, de pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, a vizat plângerea formulată de pârâtă împotriva încheierilor de carte funciară, admisă prin sentința civilă nr. 9280/29.11.2016, cu consecința înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului, reținându-se, în principal, că aceasta deține în proprietate imobilul, conform deciziei nr. 9246/31.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Hotărârile judecătorești pronunțate în aceste două procese nu pot primi valoare de lucru judecat în raport cu cauza prezentei cereri de chemare în judecată; atât în cazul procedurilor de înființare a fundațiilor, cât și a celor de înscriere în carte funciară, natura cererilor este necontencioasă, iar atribuțiile jurisdicționale sunt limitate la verificarea formală a unor condiții prevăzute de lege necesare operațiunilor ce urmează a fi îndeplinite: autorizarea funcționării respectiv înscrierea în cartea funciară.

Distinct de acest fapt, Legea nr. 21/1924 în temeiul căreia s-a autorizat înființarea B., nu prevedea o valoare minimă a patrimoniului - astfel cum s-a întâmplat, ulterior, prin art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2000; așadar, Tribunalul Gorj nu a verificat în dosarul nr. x/1998 modul în care s-a constituit patrimoniul fundației și, cu atât mai puțin, validitatea titlului de proprietate al persoanei care ar fi aportat imobilul la constituirea persoanei juridice. Nu poate fi primită apărarea pârâtei-intimată conform căreia împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat apel în care a susținut inclusiv faptul că actele depuse în susținerea cererii de dobândire a personalității juridice a fundației nu fac dovada dreptului de proprietate și a constituirii unui patrimoniu. De vreme ce acest apel a fost respins ca tardiv iar instanța de apel nu a statuat asupra acestor aspecte invocate de reclamanta din prezenta cauză, iar aceleași aspecte nu au făcut obiect de dispută contradictorie nici în fața primei instanțe, nu se poate reține conturarea unei autorități de lucru judecat cu privire la validitatea titlului de proprietate al pârâtei, adică al Protocolului defăimat a fi lovit de nulitate absolută în prezentul litigiu.

În aceeași linie a raționamentului, nici înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a B. nu putea fi reținută per se cu putere de lucru judecat, această procedură fiind doar reflexul, din perspectiva publicității imobiliare, a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2011, asupra cărora instanța supremă va statua în continuare.

Așadar, sub un prim aspect, ținând cont de obiectul principal al prezentului litigiu - constatarea nulității absolute a Protocolului din 7 februarie 1996 - Înalta Curte va constata fondate criticile privind inexistența puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești din cele două dosare menționate anterior. În consecință, vor fi admise și criticile îndreptate împotriva considerentelor din decizia recurată care atașează același efect statuărilor din decizia nr. 9246/31.10.2013, prin care Curtea de Apel Craiova a reținut că hotărârile din dosarul nr. x/1998 și cele pronunțate ulterior, în procedura înregistrării modificărilor actelor constitutive ale B. în registrul persoanelor juridice, ar avea autoritate de lucru judecat.

Obiectul dosarului nr. x/2011 se suprapune parțial cu cel al litigiul de față, întrucât reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a capitolului VII din cele două statute ale B.. În cauza de față, obiectul este extins și privește statutele în ansamblu, dar cauza juridică este evident diferită. În litigiul anterior, constatarea nulității absolute parțiale a statutelor a fost solicitată de sine stătător din perspectivă intrinsecă a acestora, în timp ce, în cauza de față, s-a solicitat anularea lor, ca acte subsecvente Protocolului, în contextul în care, în litigiul anterior, nu s-a cerut constatarea nulității absolute a acestui Protocol iar acest aspect a fost considerat determinant de către instanța ce a judecat acel proces în analiza validității statutelor fundației.

Așadar, între dosarul nr. x/2011 și prezenta cauză există o identitate părți, dar chestiunile litigioase de dezlegat sunt fundamental distincte, iar lucrul judecat anterior are numai parțial legătură cu soluționarea cauzei de față.

Aspectul esențial în ce privește autoritatea de lucru judecat invocată este faptul că legalitatea Protocolului, dedusă spre examinare în prezentul proces, nu a făcut obiectul analizei instanței în litigiul anterior. Astfel, în litigiul anterior, reținând că protocolul încheiat între Uniunea Județeană a C. și B. nu a fost anulat și că, prin cele două statute, nu s-a produs transferul dreptului de proprietate, prin decizia nr. 9246/31.10.2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis recursul B. și a respins cererea actualei recurente, de anulare a capitolului VII din statutul din 1997 și din cel încheiat în 2009. Așadar, numai acestor considerente li se poate atașa efectul pozitiv al lucrului judecat, întrucât numai aceste chestiuni litigioase au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii, instanțele constatând că acestea nu sunt afectate de o cauză de nulitate intrinsecă.

De aceea, efectul pozitiv al lucrului judecat este exclus în privința protocolului, iar cu privire la cele două statute, ar fi fost incident numai dacă reclamanta ar fi cerut constatarea nulității lor pe cale principală pentru cauze proprii acestor acte juridice, ca cate originare de dobândire a dreptului de proprietate, ipoteză pe care actul de sesizare a primei instanțe nu o reflectă.

Față de considerentele expuse, criticile formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vor fi admise. În rejudecare, instanța de apel va soluționa pe fond motivele de apel formulate de reclamantă cu privire la cauzele de nulitate ce privesc protocolul și actele subsecvente acestuia; în rejudecare se vor analiza și motivele cuprinse în secțiunea III punctele 4 și 5 din memoriul de recurs. Această soluție se impune, întrucât instanțele devolutive nu au stabilit situația de fapt, iar în lipsa acesteia, instanța de recurs nu poate exercita controlul de legalitate ce îi revine conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Vor fi respinse criticile îndreptate împotriva acelorași considerente, subsumate ipotezelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ. Ipoteza de nemotivare nu este incidentă, întrucât instanța de apel a procedat concordant cu soluția de admitere a efectului pozitiv al lucrului judecat, care împiedica analiza pe fond a motivelor apelantei; în rejudecare, acest viciu va fi remediat, ca urmare a statuării instanței supreme asupra criticii anterioare.

Articolul 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează conservarea efectului negativ al autorității de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești anterioare, în condițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., aspect care nu se verifică în cauză, obiectul și cauza litigiilor evocate fiind diferite.

În ceea ce privește ultima critică formulată de recurentă, subsumată motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care se combate reținerea calității de dobânditor de bună credință a Municipiului Târgu Jiu, Înalta Curte constată că instanța de apel reținut în considerente că " (…) în cauză se pune și problema bunei-credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros, în vederea asigurării securității și stabilității circuitului civil, în condițiile în care la data de 14 mai 2018- când a avut loc licitația, în cartea funciară a imobilului nu existau sarcini și nici informații despre existența unor litigii, ceea ce atestă buna-credință a U.A.T. Târgu Jiu".

Înalta Curte observă că, în raport cu soluția dată apelului, care s-a sprijinit pe excepția de inadmisibilitate și pe efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, aceste considerente apar a fi supraabundente deoarece, din moment ce titlul de proprietate al B. nu a fost anulat, reținându-se validitatea dobândirii proprietății asupra imobilului în litigiu, nu era relevantă examinarea bunei-credințe a pârâtului Municipiului Târgu Jiu, pentru a-i conserva acestuia titlul.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că nu poate oferi o dezlegare asupra acestor aspecte care sunt strâns legate de fondul litigiului, care nu a fost dezlegat de către instanțele de fond, din moment ce pricina urmează a fi trimisă spre rejudecare tocmai în vederea analizării fondului, ca urmare a infirmării excepțiilor de inadmisibilitate și de autoritate de lucru judecat pe care instanțele de fond și-au sprijin soluțiile.

Pentru aceste motive, apreciind a fi prezente cazurile de casare prev. de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., decizia recurată va fi casată, iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe, pentru o nouă judecată a apelului.

Pe de altă parte, în contextul în care instanța supremă urmează a pronunța o soluție de casare a deciziei recurate, pentru greșita valorificare a excepției de inadmisibilitate și greșita reținerii a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, procedând la rejudecare