ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1233/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 3 martie 2022, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Comera de Comerț și Industrie Brașov, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul-pârât reconvențional A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă reconvențional B. S.R.L.; a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 125.210 RON, reprezentând remunerația fixă cuvenită reclamantului-pârât până la sfârșitul mandatului (9 luni și 2 săptămâni de la data încetării contractului de mandat), precum și la plata sumei de 3.753,26 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale; a fost respinsă cererea reconvențională.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Civilă la 14 iulie 2022, sub nr. x/2022, petenta B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 2 din 3 martie 2022 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Prin hotărârea nr. 7/F/2022 din 31 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 2 din 3 martie 2022 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, B. S.R.L. a declarat recurs.

În susținerea cererii de recurs, recurenta arată că motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. au un caracter general, în sensul că în ele sunt incluse cazurile de nemotivare a hotărârii și de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material. Astfel, în această ipoteză este inclusă interpretarea unei norme juridice care nu este aplicabilă în cauză, deși raportul juridic a fost stabilit exact între părți sau refuzul de aplicare a unei norme de drept material.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, arătând că acest motiv de nelegalitate vizează strict situația invocată de către instanța de fond în ceea ce privește motivarea admiterii cererii de chemare, fără a analiza considerentele invocate.

Recurenta susține că instanța de fond nu a analizat actele indicate, respectiv declarațiile arbitrului C. și a supraarbitrului, deși trebuia să analizeze dacă sunt incidente prevederile art. 21 și art. 22 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Având în vedere textul de lege indicat mai sus, recurenta arată că a susținut că arbitrul C. și supraarbitrul D. au încălcat normele indicate, întrucât între aceștia există legături de colaborare, astfel cum sunt definite prin dispozițiile art. 22, și anume cei doi au avut relații de colaborare în cadru Societății Civile de Avocați "D., E., C.", conform informațiile publicate pe site-ul Baroului Brașov.

În atare situație, recurenta apreciază că acest complet nu a fost legal constituit, hotărârea pronunțată trebuie să fie anulată, iar cauza trebuie să fie rejudecată de un complet legal constituit.

În schimb, astfel cum susține recurenta, instanța de fond indică în pagina 6 paragraful 2 o motivare ce nu are în vedere motivele invocate, fiind străină de cauză și de motivul de anulare invocat. În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta apreciază că este util ca instanța de control judiciar să solicite înregistrarea ședinței din data de 31.08.2022, din care va rezulta că însuși magistratul a confirmat că este de notorietate colaborarea dintre arbitrul C. și supraarbitrul D..

Recurenta arată și faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta arată că normele de drept material au un caracter imperativ sau dispozitiv, respectiv sunt de ordine publică sau privată, iar încălcarea acestora prin motivarea instanței de fond constituie un temei pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Potrivit recurentei, instanța de fond a reținut greșit că temeiurile de drept invocate - art. 1.270-1.271 C. civ. și dispozițiile contractului de mandat - nu sunt norme imperative.

Recurenta arată că orice litigiu contractual este judecat într-o primă instanță în fond (instanță de judecată sau arbitraj), sunt administrate probatorii, analizate temeiurile de drept și se pronunță o hotărâre, supusă unor căi de atac. Recurenta precizează că nu se referă aici la căile de atac devolutive, ci la cele ce nu mai presupun analiza in integrum a speței, ci restrictiv doar pentru anumite motive enumerate limitativ în textele legale, respectiv recursul prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și acțiunea în anulare împotriva unei hotărâri arbitrale, reglementată de art. 608 alin. (1) din același Cod.

Recurenta susține că ambele căi de atac prevăd expres, printre alte motive de admitere a căii de atac, încălcarea ori aplicarea greșită a normelor de drept material (norme imperative), în cazul recursului, sau încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, în cazul acțiunii în anulare.

Așa cum s-a stabilit de legiuitor, normele imperative impun părților o anumită conduită de la care ele nu pot deroga, adică acestea nu pot stabili alte reguli pentru raportul lor juridic decât cele impuse. Aceste norme imperative sunt și ele de două feluri și anume: - norme onerative, adică obligația se va face și norme prohibitive, cele care interzic ceva.

Astfel, instanța de fond era obligată, în opinia recurentei, să constante că art. 1.270 și art. 1.271 C. civ. reprezintă norme imperative ce atrag analiza motivului de anulare invocat - art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În concluzie, solicită instanței de control judiciar să admită recursul astfel cum a fost formulat, să caseze hotărârea și trimită cauza pentru a fi judecată în complet legal constituit și pentru a se analiza motivul de anulare prin prisma normelor imperative indicate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La 3 mai 2023, intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepția nulității invocată de intimatul-reclamant A., prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, că instanța nu a analizat declarația arbitrului și a supraarbitrului și nici incidența prevederilor art. 21 și art. 22 din Regulile de procedură arbitrală ale Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei, prezentate de aceasta drept motive de recurs, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva hotărârii recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața Curții de Apel Brașov, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în acțiunea în anulare nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța a reținut greșit că temeiurile de drept invocate, respectiv art. 1.270, art. 1.271 C. civ. și dispozițiile contractului de mandat nu sunt norme imperative.

Înalta Curte arată că că nu este suficientă enunțarea unei critici care reproduce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

Simpla afirmație a recurentei în sensul că instanța a reținut greșit că dispozițiile legale invocate nu sunt norme imperative și argumentele teoretice expuse de aceasta nu se circumscriu motivului de casare arătat mai sus, invocarea acestuia fiind formală.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situație intervine și în cauza de față, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția nulității și, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, va anula recursul declarat în cauză. Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la dosar nu a fost depusă dovada cheltuielilor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva hotărârii nr. 7/F/2022 din 31 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Respinge cererea formulată de intimatul-reclamant A. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2023.