CASE OF HERTZOG AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La 7 martie 1945 I.H., mama primului reclamant, a cumpărat un teren de 643,5 m² pe care se aflau trei clădiri (anexe), situate la nr. 11 în strada Păcii (în prezent nr. 13) din Craiova. Doi ani mai târziu, ea a construit acolo o casă, formată din două apartamente situate unul la parter și celălalt la primul etaj. În 1950, invocând decretul de naționalizare nr. 92/1950, statul a intrat în posesia întregului imobil.

Cerere administrativă de restituire

În 1996, I.H. a cerut restituirea bunului. Printr-o decizie administrativă luată la 9 mai 1996, comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/95 a confirmat existența dreptului interesatei de a obține o despăgubire pentru confiscarea bunului său, dar nu i-a stabilit suma, precizând că aceasta va fi comunicată ulterior.

Vânzarea bunului litigios

Prin două contracte încheiate la 7 aprilie și 15 iulie 1997 statul a vândut bunul celor două familii care îl ocupau în calitate de chiriași, familiile T.G. și T.C., precum și P.P. și P.G. Primul contract de vânzare privea apartamentul de trei camere situat la parter. Al doilea contract privea apartamentul de trei camere situat la primul etaj.

Cele două contracte de vânzare acordau cumpărătorilor un drept de uzufruct asupra terenului aferent, adică 63,9 m² în favoarea lui T.G. și T.C. și 57,68 m² în favoarea lui P.P. și P.G.

Acțiune în revendicare

La 2 iulie 1997 I.H. a sesizat Judecătoria Craiova cu o acțiune în revendicare imobiliară îndreptată împotriva Primăriei Craiova. La 10 martie 1999 reclamanta a obținut o decizie definitivă, pronunțată de Tribunalul județean Dolj, care constata ilegalitatea naționalizării bunului și ordona autorităților să-l restituie reclamantei. La 7 noiembrie 1999 Curtea de Apel Craiova a confirmat temeinicia acestei decizii.

Înainte de pronunțarea hotărârii Curții de Apel din Craiova I.H. a decedat. Procedura a fost reluată de moștenitori, și anume primul reclamant și H.I. (fratele primului reclamant).

La 25 octombrie 2001 fratele primului reclamant a decedat. Moștenitorii acestuia, ultimii trei reclamanți, au decis să continue procedurile pentru a recupera dreptul de proprietate asupra bunului litigios.

Demersuri în vederea executării deciziei definitive

În 2000, reclamanții au cerut unui executor judecătoresc să se ocupe de executarea hotărârii definitive din 10 martie 1999. La 17 martie 2000, un executor judecătoresc a întocmit un proces-verbal care atesta că ei erau proprietarii respectivului bun. Reclamanții spun că au aflat cu acest prilej de existența contractelor de vânzare privind bunurile lor.

Două contestații la executare au fost depuse la Judecătorie de către terții cumpărători. Reclamanții au formulat două cereri reconvenționale solicitând anularea contractelor de vânzare.

Prin două sentințe din 8 iunie 2000 instanța a respins contestațiile și a decis disjungerea cererilor de anulare a contractelor de vânzare. Din dosar reiese că sentințele au fost confirmate în apel în urma cererii terților cumpărători.

Acțiune în revendicare și în anulare a contractelor de vânzare privind bunul

La 23 martie 2001 Judecătoria Craiova a respins acțiunea în anulare a contractului de vânzare încheiat în favoarea soților T.G. și T.C., considerând că erau de bună credință în momentul încheierii contractului, deoarece reclamanții nu le comunicaseră intenția de a-și recupera dreptul de proprietate asupra bunului în cauză. Prin aceeași sentință, instanța, după ce a comparat titlurile de proprietate ale părților, a considerat că cel al reclamanților era anterior și mai bine întemeiat decât cel al terților cumpărători și că faptul de a-l fi înscris în registrul funciar îl făcea opozabil

Reclamanții și părțile pârâte au formulat recurs împotriva acestei decizii. Printr-o hotărâre din 27 martie 2002, Curtea de Apel din Craiova a admis recursul terților cumpărători, a casat deciziile anterioare și, în fond, a respins acțiunea în revendicare a reclamanților ca fiind neîntemeiată. Curtea de Apel a considerat că, în ciuda faptului că titlul de proprietate al reclamanților era anterior, legislația în materie, în special Legea nr. 112/1995, favoriza situația chiriașilor imobilelor naționalizate, foștii proprietari având posibilitatea de a primi o despăgubire pentru pierderea proprietății.

Printr-o sentință din 23 martie 2001 Judecătoria Craiova a confirmat constatarea ilegalității naționalizării și a ordonat terților cumpărători să restituie bunul imobil reclamanților. În schimb ea a validat contractele de vânzare, considerând că terții erau cumpărători de bună credință, deoarece în momentul vânzării titlul de proprietate era valabil și necontestat.

Reclamanții și terții cumpărători au înaintat apel împotriva acestei sentințe. La 2 octombrie 1001 Tribunalul județean Dolj a admis apelul terților cumpărători și a respins acțiunea în revendicare a reclamanților ca fiind neîntemeiată. Instanța a considerat că chiriașii imobilelor naționalizate erau protejați de legislația în vigoare, foștii proprietari având posibilitatea de a primi o despăgubire pentru pierderea bunului lor. În urma unui recurs al reclamanților această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre din 12 februarie 2001 a Curții de Apel din Craiova.

În opinia Guvernului, în 2001 reclamanții ar fi depus o cerere administrativă de restituire a bunului în temeiul Legii nr. 10/2001. Din aceleași informații reiese că cererea lor nu a primit niciun răspuns favorabil.

Dispozițiile legale și jurisprudența interne pertinente sunt descrise în Hotărârea

Dispozițiile legale și jurisprudența interne descrise în Hotărârea

Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de despăgubire bănească echivalentă cu valoarea de piață a bunului ce nu poate fi restituit în natură în momentul acordării sumei.

Dispozițiile pertinente ale Legii nr. 10/2001 (republicată și amendată la 2 septembrie 2005) și modificată prin Legea nr. 247/2005 prevăd următoarele:

În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (...).”

Modalitățile de stabilire și plată a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 247/2005 sunt descrise în Hotărârea

Funcționarea societății pe acțiuni «

Curtea constată că plângerea nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul

Guvernul amintește că reclamanții ar fi depus o cerere de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. În acest sens el exprimă pe scurt obiectivele Legii nr. 10/2001, care a fost prima lege ce a reglementat în general problema imobilelor naționalizate, încercând să creeze un echilibru între cerințele reparației și cele ale siguranței relațiilor juridice și în fine ale Legii nr. 247/2005, care a modificat și a completat Legea nr. 10/2001, constituind cadrul instituțional și financiar pentru o aplicare mai eficientă a acestei ultime legi.

Guvernul consideră că autoritățile naționale beneficiază de o amplă putere discreționară, nu numai în privința alegerii măsurilor privind garantarea respectării drepturilor patrimoniale sau reglementarea în materie de drept de proprietate, ci și pentru a avea timpul necesar aplicării lor. El consideră că ultima reformă în materie, și anume Legea nr. 247/2005 prevede principiul acordării despăgubirilor echitabile și neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize și accelerează procedura restituirii sau despăgubirii. Această lege prevede că, în cazul în care restituirea imobilului nu este posibilă, despăgubirea se va face prin emiterea de titluri de participație la un organism colectiv de valori mobiliare (

În fine, Guvernul consideră că o eventuală întârziere în acordarea despăgubirilor ar fi datorată «

Reclamanții amintesc că nu s-a primit niciun răspuns favorabil la cererea lor de despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. În fine, reclamanții consideră că observațiile Guvernului nu răspund plângerilor prezentate de ei.

Curtea constată că reclamanții sunt în posesia unei hotărâri definitive și irevocabile care ordonă autorităților să le restituie bunul litigios. Așa cum Curtea a constatat deja (a se vedea cauza

Curtea a soluționat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celor din cauza în speță și a constatat încălcarea

După ce a examinat toate elementele ce i-au fost supuse atenției, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt și niciun argument ce ar putea conduce la o altă concluzie în cazul prezent. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc de reglementare a acțiunilor în revendicare imobiliare și a restituirii bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia unor terți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară

Deși Guvernul susține că li se permite să obțină o despăgubire pentru pierderea bunului, Curtea reiterează constatarea sa anterioară conform căreia nici Legea nr.10/2001, nici Legea nr. 247/2005 nu permit, în prezent, într-un mod evident să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamantului (a se vedea, între altele, cauzele

În consecință, Curtea consideră că faptul că reclamanții au fost privați de dreptul de proprietate asupra bunului lor imobiliar, combinat cu lipsa totală a despăgubirii de aproape șapte ani, i-a făcut să sufere o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de

Reclamanții cer acordarea sumei de 470.000 euro pentru valoarea de piață a bunului. Ei prezintă la dosar un deviz realizat de o agenție imobiliară conform căruia valoarea de piață a casei se situează între 300.000 și 350.000 euro. Ei cer de asemenea 30.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferințele, neliniștea și incertitudinea cauzate de ingerința statului în dreptul lor de proprietate.

Guvernul remarcă faptul că reclamanții nu au prezentat la dosar niciun raport de expertiză tehnică imobiliară. El contestă suma despăgubirilor materiale cerute și face referire la un deviz prezentat de un expert imobiliar, care precizează că valoarea de piață a bunului ar fi de 113.944 euro. Guvernul amintește că reclamanții au fost mereu proprietarii terenului aferent și că nu pot pretinde o despăgubire pentru valoarea sa de piață. În acest sens, el face referire la o copie a unui certificat fiscal depus de reclamanți în cadrul cererii lor de asistență juridică, ce îi menționează pe aceștia drept proprietari ai terenului alăturat bunului imobiliar.

Curtea remarcă mai întâi că în urma sentinței definitive din 10 martie 1999 a Tribunalului județean din Dolj cei 643,5 m²

În împrejurările speței Curtea consideră că restituirea casei situată la nr. 13 în strada Păcii din Craiova, formată din apartamentele situate la parter și la primul etaj, precum și a terenului aferent de 643,5 m²

Curtea consideră în fine că atingerea gravă adusă dreptului reclamanților la respectarea bunurilor lor nu ar fi suficient compensată prin simpla constatare a încălcării

Reclamanții cer de asemenea 300 euro pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. Ei cer de asemenea rambursarea sumei de 234 euro, sumă reprezentând impozitul funciar aferent anului 2003. Ei au prezentat la dosar copia chitanțelor și facturilor care atestă diferite cheltuieli (expertiză, dosar de executare, dosar de succesiune).

Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor reale, necesare și rezonabile, cu condiția să fie justificate, necesare și rezonabile. El remarcă faptul că reclamanții nu au cerut acordarea vreunei sume cu acest titlu. În opinia Guvernului cheltuielile de succesiune precum și cele legate de plata impozitelor funciare nu pot face obiectul unei rambursări, neavând nicio legătură cu prezenta procedură.

În privința cererii de rambursare a sumei achitate cu titlu de impozit funciar, Curtea constată că este vorba despre cheltuieli de impozit funciar ce reveneau inculpaților în calitate de proprietari ai bunului litigios.

În privința altor cheltuieli cerute, ținând cont de gradul relativ redus al complexității prezentei cauze, care urmează o jurisprudență bine stabilită deja, precum și de cei 850 euro primiți cu titlu de asistență judiciară din partea Consiliului Europei, statuând în echitate, așa cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea consideră rezonabil să aloce interesaților, împreună, 100 euro drept costuri și cheltuieli.

declară cererea admisibilă;

hotărăște:

Respinge cererea de acordare a unei satisfacții echitabile pentru rest.