ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 739/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pucioasa, la 24.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Administrativ-Teritorială Brănești, Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa și S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., solicitând instanței să oblige pârâtele, în solidar, să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafața de 9998 m 2 situat pe raza administrativă a comunei Brănești, tarlaua x, parcela nr. x, jud. Dâmbovița, aflat în proprietatea reclamantului; să oblige pârâtele la plata de despăgubiri în sumă de 225.000 de RON (echivalentul în RON al sumei de 50000 de euro), reprezentând contravaloarea terenului revendicat, în măsura în care ar fi imposibilă restituirea în natură având în vedere construcțiile amplasate pe terenul respectiv. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 483 și următoarele din C. civ. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea cererii ca efect al admiterii excepției respective și, în subsidiar, respingerea cererii, ca nefondată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pucioasa și excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului Dâmbovița, dar și respingerea cererii ca efect al admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și, în subsidiar, respingerea cererii, ca nefondată. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brănești a solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a autorului reclamantului, vânzătorul B., dar și respingerea cererii, ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 1146/06.09.2017, Judecătoria Pucioasa a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pucioasa, invocată de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa, și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Drept urmare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017. Prin încheierea de ședință pe 10 ianuarie 2019, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea de introducere în cauză în calitate de intervenient forțat a autorului reclamantului, vânzătorul B..

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 1307 din data de 01.10.2020, Tribunalul Dâmbovița – secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa și S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A. și, în consecință, a respins ca introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa și S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A.; a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brănești, județul Dâmbovița și a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brănești să lase reclamantului, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 5000 de mp de teren inclusă în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Comunei Brănești, atestat prin Anexa 14, pct. 193 – 197 a Hotărârii Guvernului nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006; a respins, ca neîntemeiate, restul pretențiilor; a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Brănești să plătească reclamantului suma de 6300 de RON, reprezentând contravaloarea parțială a cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în legătură cu prezenta cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta Comuna Brănești, prin Primar și apel incident reclamantul A..

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă Prin decizia nr. 3251 din 22.12.2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă au fost dispuse următoarele: a fost anulat apelul incident formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1307 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița; a fost admis apelul principal declarat de pârâta UAT Comuna Brănești, prin Primar, împotriva aceleiași sentințe și, în consecință, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea în revendicare formulată de reclamant împotriva pârâtei UAT Brănești; a fost înlăturată dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a fost păstrată în rest hotărârea și a fost obligat intimatul-apelant-reclamant să plătească apelantei-intimate-pârâte suma de 13.276,67 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei nr. 3251 din 22.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat, în esență, următoarele aspecte, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.: - interpretarea dată de către instanța de apel în sensul că "decizia nr. 10.701 pronunțată la 10.12.2013 nu a statuat asupra liniei de hotar, ci asupra legalității emiterii Hotărârii nr. 7/25.05.2005" este greșită, întrucât decizia menționată a anulat în totalitate Hotărârea nr. 7/25.03.2005, astfel încât linia de hotar trasată de către acest act administrativ a fost desființată; - pârâta UAT Brănești a dispus asupra unui bun ce nu-i aparține și, mai mult decât atât, l-a afectat cu construcții, emițând certificate de urbanism și autorizații de construcții, fără a avea vreo baza legală, accesând chiar și fonduri SAPARD; - în mod corect instanța de fond a analizat cele două titluri supuse comparării, iar verificarea acestora nu poate decât concluziona că titlul reclamantului este perfect caracterizat de documente ce atestă proprietatea încă din anul 1994; - totodată, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Brănești, atestat prin H.G. nr. 1350/2001, completată prin H.G. nr. 663/24.05.2006, nu conține referiri cu privire la izvorul dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate în cuprinsul acestuia, și, mai mult decât atât, unicul act eliberat de Consiliul Local ce atestă o limită teritorială, ce ar include și terenul în cauză, a fost desființat de către instanță prin decizia nr. 10701/10.12.2013; - instanța de apel își întemeiază soluția pe motive contradictorii atunci când reține că "deși o atare procedură nu constituie un mod de dobândire a proprietății, hotărârile de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acțiunii în revendicare au valoarea unui titlu în sens declarativ… Curtea va înlătura susținerea apelantei-pârâte în sensul că dreptul său de proprietate publică a fost dobândit în temeiul legii, deoarece hotărârea invocată reprezintă dovada apartenenței bunului la domeniul public și nu poate constitui temei al dreptului de proprietate publică"; - documentele de la dosarul cauzei contrazic situația de fapt reliefată de către instanța de apel, întrucât OCPI, la momentul transferului dreptului de proprietate către reclamant a întabulat terenul ca aparținând UAT Pucioasa "teren extravilan pădure T 119 x, situat in localitatea Pucioasa Sat, oraș Pucioasa"; - raportat la criticile referitoare la neatacarea actelor administrative și intrarea acestora în circuitul civil, arată că principalul act administrativ, HCL 7/25.03.2005, ce a modificat unilateral limitele teritoriale ale com. Brănești, a fost anulat de către instanță, fiind evident că actele subsecvente de dispoziție asupra bunurilor în cauză nu mai pot produce efecte, fără a fi nevoie de constatarea instanței în ceea ce privește ineficiența acestora; - în ceea ce privește cel de-al doilea aspect reținut de către instanța de apel, respectiv interpretarea dispozițiilor art. 563 alin. (3) C. civ., în sensul că deplina recunoaștere a dreptului de proprietate este strâns legată de două condiții: aceea ca dobândirea să se realizeze cu bună-credință și în condițiile legii, și că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/30.09.2008 BNP C., terenul în cauză era deja inventariat ca bun ce aparține domeniului public al comunei Brănești, apreciază că acest aspect se datorează aplicării greșite a normelor de drept material, întrucât la OCPI Dâmbovița acest teren era destinat circuitului privat și nu aparținea Comunei Brănești, ci Orașului Pucioasa, aspecte ce reies chiar din actul precizat de către instanța de apel (contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x/30.09.2008 BNP C.); - în ceea ce privește scoaterea bunului din circuitul civil, susține că o autoritate publică nu poate dispune decât de bunurile mobile și imobile ce se află în interiorul limitei sale administrativ teritoriale, conform art. 3 din Legea nr. 213/1998; - în ceea ce privește îndeplinirea celor două criterii ce stau la baza proprietății publice, acela al destinației bunului și al voinței legiuitorului, trebuie avut în vedere că într-adevăr bunul este destinat unei cauze de utilitate publică, însă voința legiuitorului nu a fost de a ocupa abuziv un teren ce nu aparține UAT Brănești; - consideră că potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 și pct. III din anexa la lege, trimiterea este clară, în sensul că înainte de a fi alcătuit domeniul public, bunurile trebuie să aparțină comunei, iar hotărârea de guvern nu poate constitui temei al dobândirii dreptului de proprietate publica, ci doar a avea valoare declarativă; or, astfel cum a precizat mai sus, limita teritorială a UAT Brănești a fost modificată în mod abuziv, iar terenul în cauză a fost adăugat ca aparținând acestei comune, în mod nelegal; - fiind desființat actul de delimitare a localităților, iar terenul reclamantului fiind inclus în bunurile aparținând UAT Pucioasa, nu se mai pot purta discuții referitoare la domeniul public al Comunei Brănești, dovada făcând-o și plata impozitelor către UAT Pucioasa, iar soluția instanței de apel, în sensul că a fost avut în vedere planul cadastral din 1966, este rodul interpretării eronate a normelor de drept material, câtă vreme, în delimitarea cadastrală, terenul aparține UAT Pucioasa și nu UAT Brănești; - în mod temeinic și legal, instanța de fond a comparat titlurile de proprietate și chiar avea obligația a analiza izvorul dreptului de proprietate în ceea ce privește titlul deținut de UAT Brănești, pentru ca apoi să se poată justifica trecerea acestuia în domeniul public; dacă s-ar aprecia că UAT Brănești deține dreptul de proprietate publică în temeiul legii (deși instanța de apel a invalidat acest procedeu), fără a ține cont că hotărârea de consiliu local a fost anulată de instanța de contecios administrativ, ar fi golite de conținut prev. art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 ce fac referire, în mod concret, la izvorul dreptului de proprietate și modalitatea de dobândire a imobilului de către autoritățile ce dispun asupra bunurilor ce le aparțin; or, atâta timp cât terenul nu aparține UAT Brănești, nici nu s-ar putea dispune asupra lui; - apreciază total netemeinică susținerea instanței în sensul că prin decizia nr. 10.701/10.12.2013 din cauza 5839/120/2011* nu se poate afirma că terenul în cauză este situat în teritoriul administrativ al orașului Pucioasa, întrucât aceeași decizie reține că "procesul-verbal de delimitare nu poate constitui un act juridic care să stea la baza adoptării unei hotărâri a consiliului local, ... reprezentanții Comunei Brănești au modificat inventarul domeniului public fără a avea o bază legală". Astfel, se poate lesne observa că modalitatea de trecere a terenului, în principal, în autoritatea UAT Brănești și, în subsidiar, din domeniul privat în domeniul public este nelegală, practic echivalând cu o confiscare; - în concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond.

Apărările efectuate în cauză Intimata – pârâtă Comuna Brănești, prin Primar, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În dezvoltarea apărărilor, a arătat că soluția adoptată de instanța de apel este una legală și temeinică, întemeiată pe o analiză riguroasă a cauzei, iar considerentele hotărârii sunt clare, concise și bazate pe interpretarea coroborată a probelor, soluția fiind dispusă prin aplicarea corectă a legii. Apreciază că în mod corect a dispus instanța de apel respingerea acțiunii în revendicare în condițiile în care la data emiterii titlului de proprietate nr. x din 7 decembrie 1994, terenul în litigiu pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate se afla în afara limitelor teritoriale ale unității dispunătoare, fapt interzis de prevederile Legii nr. 18/1991. Cum titlul de proprietate s-a emis ulterior planului cadastral din anul 1966 ce stabilea linia de graniță între cele două unități administrativ teritoriale transpare că emiterea acestuia s-a făcut cu încălcarea legii privind fondul funciar. În mod corect a constatat curtea că reclamantul nu se poate bucura de recunoașterea deplină a dreptului de proprietate întrucât buna sa credință este înlăturată prin atitudinea sa nediligentă, iar dobândirea terenului în litigiu s-a realizat cu nesocotirea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998. În soluționarea cauzei prezintă relevanță faptul că terenul se afla în patrimoniul unității administrativ teritoriale Brănești, făcând obiectul dreptului de proprietate privată al acesteia, titlul acesteia nefiind vreodată contestat într-o procedură întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea 213/1998. În atare condiții, intimata UAT Brănești a dispus trecerea acestui teren din domeniul său privat în domeniul public în scopul realizării unui obiectiv de interes public, respectiv pentru realizarea investiției "Alimentare cu apă potabilă pentru Comuna Brănești", scop îndeplinit, în prezent terenul fiind afectat de bazinele și instalațiile de alimentare cu apă care deservesc localitățile din Comuna Brănești. Contrar susținerilor reclamantului, terenul revendicat nu a fost atribuit prin intermediul instanței localității Pucioasa. Prin Decizia nr. 10701/10.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul x/2011, instanța a dispus anularea HCL Brănești nr. 7/25.03.2005 privind însușirea liniei de hotar pe motive de nelegalitate, nu de netemeinicie, constatând că cea din urmă hotărâre este afectată de nelegalitate întrucât consiliile locale nu au atribuții în privința delimitării teritoriale a unităților administrative. Prin urmare, prin decizia amintită nu s-a statuat asupra liniei de hotar și nici nu s-a examinat trecerea în proprietatea publică a UAT Brănești a terenului în cauză. Anularea HCL Brănești nr. 7/25.03.2005 nu atrage vreo cauză de anulare, ineficacitate sau nevalabilitate a titlului UAT Brănești și nici nu există o dispoziție a unei instanțe de judecată în contencios administrativ în sensul obligării UAT Brănești de a stabili granițele teritoriale cu respectarea anumitor coordonate care ar exclude apartenența terenului revendicat de la limitele teritoriale ale UAT Brănești. Arată că, în mod originar, terenul se afla în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, fiind dobândit de stat în temeiul legilor care au reglementat proprietatea statului în decursul regimului comunist, în aplicarea art. 6 și 9 din Constituția României din 1952, respectiv art. 6 și 9 alin. (1) și (2) din Constituția României din 1965, potrivit cărora pământul, ca mijloc de producție, este fie proprietate de stat, fie proprietate cooperatistă, numai terenul aferent gospodăriilor fiind proprietate personală. Dispozițiile art. 6 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din Legea 213/1998 consacră o prezumție legală de proprietate în favoarea statului, respectiv a unităților administrativ teritoriale. Concluzionează în sensul că dezlegarea dată de instanța de apel este legală, titlul UAT Brănești fiind preferabil, aceasta deținând dreptul de proprietate publică asupra terenului în temeiul Legii 213/1998, iar dovada dreptului de proprietate s-a realizat prin H.G. nr. 1350/2001 care este un act valabil ce a intrat în circuitul civil, UAT Brănești fiind de bună credință, fiind de asemenea relevant faptul că terenul s-a aflat și se află în posesia UAT Brănești, având destinație de utilitate publică, anume asigurarea alimentării cu apă potabilă a locuitorilor. Intimata UAT Pucioasa a depus precizări prin care a arătat că instanța de fond a admis excepția lipsei sale procesuale pasive, iar soluția de la fond nu a fost criticată nici în apel, nici în recurs. Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru Dosarul a fost înregistrat la 2 mai 2022, pe rolul secției I civile a instanței supreme. Prin rezoluția din 3 mai 2022 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Totodată s-a dispus emiterea unei adrese către recurent, cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.903 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată. Recurentul-reclamant și-a îndeplinit obligația stabilită și a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 2903 RON ce se regăsește la dosar ÎCCJ. Prin încheierea din data de 9 februarie 2023 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant și acordat termen de judecată la data de 4 mai 2023, termen la care instanța a rămas în pronunțare pe recursul declarat în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casației și Justiție. Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente: Prin criticile concrete de nelegalitate s-a susținut, în esență, pe de o parte, că decizia pronunțată cuprinde considerente contradictorii, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la acțiunea în revendicare, hotărârea cuprinzând motive străine de obiectul cauzei, fiind stabilită greșit apartenența bunului în litigiu domeniului public al UAT Brănești, motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecății prin elementele cererii introductive și analizat de către instanțele de fond, îl reprezintă acțiunea prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Unitatea Administrativ-Teritorială Brănești, Unitatea Administrativ-Teritorială Pucioasa și S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A., solicitând instanței să oblige pârâtele, în solidar, să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafața de 9998 m 2 situat pe raza administrativă a Comunei Brănești, tarlaua x, parcela nr. x, jud. Dâmbovița, aflat în proprietatea reclamantului; să oblige pârâtele la plata de despăgubiri în sumă de 225.000 de RON (echivalentul în RON al sumei de 50000 de euro), reprezentând contravaloarea terenului revendicat, în măsura în care ar fi imposibilă restituirea în natură având în vedere construcțiile amplasate pe terenul respectiv. Reclamantul a arătat că în ceea ce privește imobilul teren revendicat invocă drept titlu de proprietate contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30 septembrie 2008 de Biroul Notarilor Publici Asociați D. și E. prin care a cumpărat de la B. un teren în suprafață de 9998 m 2 , situat (potrivit mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare și celor din cartea funciară nr. x din 29.087.2008) în extravilanul localității Pucioasa Sat, oraș Pucioasa, în tarlaua x, parcela x, terenul vândut fiind deținut de vânzătorul B. în temeiul sentinței civile nr. 1178 din 12 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Pucioasa în dosarul nr. x/2006, care a avut ca obiect partajul succesoral de pe urma defunctei F., și al Titlului de proprietate nr. x din 07.12.1994, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a terenurilor Dâmbovița pe numele F., în prezent decedată. În schimb, pârâtul UAT Brănești se prevalează de efectele Hotărârii de Guvern nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006, privind inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Comunei Brănești, atestat prin Anexa 14, pct. 193 – 197, a Hotărârii Consiliului local al Comunei Brănești nr. 7 din 25 martie 2005, prin care s-a aprobat însușirea liniei de hotar dintre localitățile Brănești și Pucioasa și a Hotărârii Consiliului local al comunei Brănești nr. 28/30.09.2005 de introducere a terenului în domeniul public. Hotărârea Consiliului local al Comunei Brănești nr. 7 din 25 martie 2005, prin care s-a aprobat însușirea liniei de hotar dintre localitățile Brănești și Pucioasa a fost anulată de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 10701, pronunțată la data de 10.12.2013 în dosarul nr. x/2011. Într-un prim motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține că decizia civilă nr. 3251 din 22 decembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești cuprinde motive contradictorii. Motivează că instanța de apel deși a afirmat inițial că "va înlătura susținerea apelantei-pârâte în sensul că dreptul său de proprietate publică a fost dobândit în temeiul legii, dovada realizându-se prin H.G. nr. 1350/2001, deoarece hotărârea invocată reprezintă dovada apartenței bunului la domeniul public și nu poate constitui temei al dobândirii dreptului de proprietate publică, în sensul arătat de parte, nefiind un act juridic constitutiv sau translativ al însuși dreptului de proprietate", ulterior reține că "deși o atare procedură nu constituie un mod de dobândire a proprietății, în speță, hotărârile de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acțiunii în revendicare deduse prezentei judecăți au valoarea unui titlu (în sens de act juridic) declarativ și constituie probe ale regimului de proprietate publică a bunurilor la care se referă, câtă vreme ele nu au fost contestate în contencios administrativ și anulate, în tot sau în parte, iar terenul inventariat a fost afectat realizării investiției "Alimentare cu apă potabilă pentru Comuna Brănești", fiind și în prezent afectat de bazinele și instalațiile de alimentare cu apă care deservesc localităților din comuna Brănești, precum și alte localități din apropiere", pentru a completa ulterior că "în contextul în care Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006 nu a fost anulată, Curtea apreciază că apelanta-pârâtă a exhibat un titlu (în sens de act juridic) declarativ care se impunea a fi comparat cu titlul reclamantului". Critica este fondată. Potrivit art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., "casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, astfel, trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. În acest cadru, Înalta Curte constată că motivarea deciziei recurate, de către instanța de apel, în privința reținerii existenței unui titlu de proprietate al pârâtei este contradictorie. Astfel, deși afirmă, în mod corect, că Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001, completată prin Hotărârea de Guvern nr. 663 din 24.05.2006 "nu poate constitui un mod de dobândire a proprietății" întrucât "validitatea operațiunii de inventariere și atestare a apartenenței la domeniul public local, județean sau național a unui bun este condiționată de existența, ca situație premisă, a unui mod legal de dobândire a acestuia în patrimoniul entității căreia se arată că îi aparține", în profundă contrarietate cu cele reținute anterior, instanța de apel arată că "hotărârile de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acțiunii în revendicare deduse prezentei judecăți au valoarea unui titlu (în sens de act juridic) declarativ și constituie probe ale regimului de proprietate publică a bunurilor la care se referă". Prin urmare, în mod contradictoriu, în soluționarea apelului formulat de către intimatul-pârât cu privire la soluția primei instanțe, instanța de apel reține, în același timp, atât faptul că pentru imobilul în litigiu pârâta nu a făcut dovada titlului său de proprietate, cât și faptul că hotărârile de care se prevalează pârâta au valoarea unui titlu declarativ. Or, titlul declarativ este acela care consolidează un drept subiectiv civil preexistent, drept pe care însă curtea de apel a constatat inițial că nu există. Cum reclamantul a adus înaintea instanței verificarea dreptului pretins și clarificarea, prin hotărârea ce o va da, a incertitudinii create prin afirmațiile pârâtului, prin modalitatea defectuoasă de redactare a deciziei, Curtea nu a lămurit pe deplin cele solicitate, motiv pentru care Înalta Curte apreciază ca fiind fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material este, de asemenea, fondat. În analiza efectuată în procedura de comparare a titlurilor de proprietate, instanța de apel reține că autorul reclamantului a dobândit dreptul de proprietate în baza Titlului de proprietate nr. x din 7 decembrie 1994, emis de Comisia locală Pucioasa, și a sentinței civile nr. 1178/12.12.2006 a Judecătoriei Pucioasa, pronunțată în dosarul x/2006, având ca obiect partaj succesoral soluționat prin pronunțarea unei hotărâri de expedient. În ceea ce o privește pe pârâta Unitatea administrativ teritorială Brănești, instanța de apel a reținut că, în raport de Hotărârea de Guvern nr. 1350/2001 completată prin Hotărârea Guvernului nr. 663 din 24.05.2006, și de împrejurarea că decizia civilă nr. 10701 din 10.12.2013 a statuat asupra legalității Hotărârii nr. 7/25.05.2005 emisă de Consiliul Local Brănești și nu asupra liniei de hotar, iar din evidențele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară rezultă că terenul în litigiu figura în interiorul limitei de hotar al UAT Brănești, rezultă că autorul autorului reclamantului, respectiv UAT Pucioasa, nu deținea titlu asupra bunului în litigiu. Înalta Curte constată că în analiza efectuată de către instanța de apel aceasta nu s-a aplecat asupra situației juridice a terenului la data emiterii titlului de proprietate în favoarea autorului reclamantului, respectiv nu a stabilit în mod cert în raza cărei unități-administrativ teritoriale se afla imobilul la data de 7 decembrie 1994, data emiterii titlului de proprietate nr. x pe numele defunctei F.. Aceste aspecte sunt relevante în condițiile în care instanța de apel s-a raportat la înscrisurile emise de OCPI aflate la dosarul de apel, însă a ignorat concluziile prezentate de expertul tehnic G. în raportul de expertiză întocmit în cauză, avizat de OCPI, potrivit cărora "când s-a eliberat titlul de proprietate în anul 1994 și s-a efectuat punerea în posesie, la acea vreme nu se stabilise noua limită de hotar dintre localitatea Brănești și localitatea Pucioasa". Nu s-a stabilit însă dacă limita de hotar dintre cele două unități administrativ-teritoriale a suferit modificări pe parcursul timpului, în condițiile în care ambele au procedat, la date diferite, la întocmirea unor înscrisuri care atestau limitele teritoriale, respectiv la data de 28 aprilie 1987 Orașul Pucioasa a întocmit actul de delimitare a teritoriului administrativ, iar la data de 25 martie 2005, Consiliul Local Brănești a emis Hotărârea nr. 7 cu privire la însușirea liniei de hotar dintre localitățile Brănești și Pucioasa, operațiune realizată ulterior emiterii Titlului de proprietate nr. x din 7 decembrie 1994 de către Orașul Pucioasa. Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul ce nu are posesia bunului său cere instanței să oblige pârâtul să-i redea posesia bunului. În cadrul cererii sale reclamantul trebuie să probeze în primul rând că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operând o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului, probă ce se face prin titlul de proprietate, care poate să fie un act constitutiv, translativ sau declarativ (hotărâre judecătorească, act de partaj, o tranzacție etc.). În cauză, instanța de apel a stabilit că pârâtul are un drept de proprietate asupra imobilului revendicat și că acest imobil aparține domeniului public. În acest sens, instanța de apel a reținut că hotărârile de guvern invocate ca titlu de către pârâtă nu au fost contestate, acestea putând fi examinate exclusiv în procedura declanșată în contencios administrativ împotriva actelor administrative de inventariere a acelei proprietăți ca fiind proprietate publică. Înalta Curte reține, contrar celor reținute de instanța de apel, că în soluționarea acțiunii în revendicare trebuia utilizat procedeul comparației titlurilor de proprietate, urmărind și verificând istoricul dreptului în raport de susținerile ambelor părți aflate în concurs, dar și de actele juridice ce au avut ca obiect imobilul litigios, determinând regimul juridic al acestuia funcție de legislația incidentă. Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public trebuie să fi fost dobândite cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data intrării lor în patrimoniul titularului. În privința obiectului dreptului de proprietate publică, Înalta Curte subliniază condiția impusă imperativ de legiuitor, aceea ca dobândirea acestor bunuri care, fie prin natura lor, fie prin declarația expresă a legii, sunt de uz sau de interes public, să se facă prin unul dintre modurile prevăzute de lege: "Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege". Prin urmare, sintagma "prin modurile prevăzute de lege" primește o dublă interpretare, respectiv dobândirea trebuie să se facă printr-unul dintre modurile specifice, prevăzute de art. 7 din Legea 213/1998, iar în cadrul acestora, bunul să fi fost dobândit cu respectarea cerințelor legii în vigoare la data dobândirii lui. Cu alte cuvinte, chiar dacă un bun este declarat prin lege ca fiind de uz sau de interes public, el trebuie să fi intrat legal în patrimoniul titularului său, astfel încât partea să poată face dovada unui titlu legal de proprietate asupra bunului revendicat. În acest sens, în jurisprudență s-a stabilit că includerea unui imobil într-un inventar centralizat al bunurilor aparținând domeniului public sau aparenta identitate a bunului cu unul dintre cele menționate în art. 136 alin. (3) din Constituție sau art. 7 din Legea 213/1998 nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului ori a unității administrativ-teritoriale. Valabilitatea atestării domeniului public rămâne condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice. Instanța de apel nu a arătat însă modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către pârâtă, concluzionând că aceasta are un titlu declarativ ca urmare a emiterii celor două hotărâri de guvern. Or, Hotărârea de Guvern nr. 1350 din 27 decembrie 2001, completată prin Hotărârea de Guvern nr. 663 din 24 mai 2006, privea atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și a municipiului Târgoviște, al orașelor și comunelor din județul Dâmbovița, care în Anexa 14, pct. 193 – 197 indică terenul în litigiu ca apaținând domeniului public, fiind indicat anul 2005 ca fiind anul dobândirii sau al dării în folosință, situația juridică fiind reglementată de HCL nr. 28 din 30.09.2005. În aceste acte administrative nu se prevede însă modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către pârâtă. De asemenea, a statuat asupra valabilității titlului pârâtei, apreciind că urmare a necontestării hotărârilor de care s-a prevalat apelanta-pârâtă în cadrul acțiunii în revendicare, acestea au valoarea unui titlu declarativ și constituie probe ale regimului de proprietate publică a bunurilor la care se referă, ignorând faptul că și reclamantul se prevala de un titlu de proprietate valabil, emis anterior titlului pârâtei și care constituia probă a regimului de proprietate privată a bunului la care se referea. În aceste condiții, în rejudecare trebuie să se verifice dacă terenul a fost dobândit de către pârâtă în vreuna dintre modalitățile reglementate de lege, precum și dacă la data emiterii titlului de proprietate, 7 decembrie 1994, terenul în litigiu se afla în raza Unității administrativ teritoriate Pucioasa, emitentul titlului de proprietate, sau în raza Comunei Brănești. Aceasta în condițiile în care instanța de apel se raportează la planul cadastral din anul 1966 și reține că terenul este situat pe raza Comunei Brănești, fără însă a realiza o analiză veritabilă sub acest aspect în contextul în care se raportează la înscrisuri emise în anul 2005 de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară care afirmă aparteneța terenului în raza Comunei Brănești, însă ignoră faptul că la data de 29 august 2008 aceeași instituție întabulează, în favoarea autorului reclamantului, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu în cartea funciară nr. x aparținând Orașului Pucioasa. În aceste condiții, doar ulterior clarificării tuturor împrejurărilor de fapt și de drept relevante, instanța de apel putea concluziona cu privire la titularul dreptului de proprietate în litigiu, prin raportare la textele normative incidente, cuprinse în Legea nr. 213/1998, anterior evocate. Critica adusă hotărârii atacate este, așadar, întemeiată și se va admite. Drept consecință, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța urmează să analizeze dacă pârâtul este titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, cercetându-se dacă a dobândit în condițiile legii drepturile pe care le pretinde, urmează să realizeze o comparație efectivă și profundă a titlurilor invocate în cauză și să administreze toate probele pe care le consideră necesare și utile justei soluționări a cauzei, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Relativ la cheltuielile de judecată aferente prezentului recurs, solicitate de pârâtă, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluționat pe fond și nu a fost stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.