ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 725/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Zărnești, sub numărul de dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. x din 28 noiembrie 2013, la C., pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin convenție; restabilirea situației anterioare încheierii acestei convenții și obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 20.000 de euro, reprezentând avansul din prețul achitat de reclamantă la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 234 din 17 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr. x/2019, s-a admis excepția de necompetență materială, invocată de pârâtă, prin întâmpinare și, pe cale de consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov. Dosarul declinat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov – secția I Civilă la 22 aprilie 2020 sub nr. x/2019. Primul ciclu procesual

Hotărârea pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 36/S din 16 februarie 2021, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, și, pe cale de consecință, a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., având că obiect "rezoluțiune promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare", că fiind prescrisă; a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Decizia pronunțată în apel de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 771/Ap din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul formulat de către apelanta A., a anulat sentința civilă nr. 36/S/16 februarie 2021 pronunțată de Tribunalul Brașov și rejudecând: a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare autentificate sub nr. x din 28 noiembrie 2013 de C., a obligat pârâta B. să restituie reclamantei suma de 20.000 Euro, respectiv echivalentul în RON al acestei sume la cursul BNR din ziua plății și a obligat-o pe pârâta să plătească reclamantei A. suma de 4.993 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia nr. 139 din 26 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția civilă a admis recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 771/AP din data de 17 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată în rejudecare de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 825/Ap din 17 mai 2022, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de apel formulată de reclamantă A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 36/S din 16 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția civilă. A obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 5.208 RON către intimata-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial și taxa judiciară de timbru pentru faza recursului.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 825/Ap din 17 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat casarea deciziei recurate, admiterea cererii de apel și, pe cale de consecință, schimbarea sentinței nr. 36/S din 16 ianuarie 2021 în totalitate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată. Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susținut că, în rejudecarea cererii de apel, instanța trebuia să analizeze conduita intimatei-pârâte în perioada anterioară și contemporană datei de 28 mai 2015, cu prelungirile succesive propuse de intimata-pârâtă (1 iunie 2015 și 14 iulie 2015). În dezvoltarea acestui motiv de recurs, a arătat că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, că reclamanta ar fi întârziat să se prezinte în fața notarului public și că ar fi fost notificată în acest sens de pârâtă. În acest sens, a precizat că atât răspunsurile la interogatoriu pârâtei, cât și înscrisurile administrate în cauză dovedesc că reclamanta nu a fost notificată la 1 iunie 2015 să se prezinte la notar, că pârâta nu deținea la acea dată niciunul din documentele necesare încheierii actului autentic de vânzare-cumpărare. Prin urmare, a apreciat că, raportat la 1 iunie 2015, cât și la 28 mai 2015, se putea constata că și intimata-pârâtă s-a aflat în culpă pentru neîncheierea contractului. Recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1549 C. civ., întrucât instanța de apel avea elementele necesare pentru a reține culpa concurentă a intimatei-pârâte la neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, a susținut că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut că, la 14 iulie 2015, reclamanta, deși ar fi fost notificată, nu s-a prezentat în fața notarului public, ceea ce nu reiese din răspunsurile la interogatoriul reclamantei și din declarația martorului D.. Mai mult, pârâta a recunoscut că pentru această dată nu a comunicat notificarea la domiciliul reclamantei, ci la o altă adresă pe care a apreciat-o că fiind reședința acesteia. Printr-o altă critică recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond era obligată să se pronunțe cu privire la inexistența clauzei penale din cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare. Chiar dacă reclamanta ar fi culpă pentru neîncheierea contractului, pârâta nu ar avea dreptul să păstreze suma achitată de reclamantă cu titlu de avans din preț. În cuprinsul hotărârii nu este precizată prevederea legală care să susțină concluzia că reclamanta a pierdut dreptul la restituirea prestațiilor în cazul în care este în culpă pentru neîncheierea contractului. Totodată, nu este menționat nici temeiul legal în baza căruia pârâta ar fi îndreptățită să păstreze avansul. Pentru a beneficia de prevederile art. 1549 C. civ., pârâta ar fi trebuit să solicite fie executarea silită a obligațiilor contractuale, fie rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și daune interese. În aceeași idee, a arătat că dispozițiile art. 1657 C. civ. prevăd că vânzătorul este ținut să restituie toate sumele primite, în situația în care se dispune rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului, dar poate solicita daune interese sau o compensație echitabilă pentru folosirea bunului de către cumpărător. Raportat la aceste argumente, recurenta-reclamantă a concluzionat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1538 alin. (1) și alin. (5), art. 1549 și art. 1657 C. civ., motiv pentru care este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A mai criticat recurenta-reclamantă că instanța de apel nu a menționat care sunt temeiurile pentru care au fost respinse motivele sale de apel. O altă critică din recurs vizează menținerea soluției de admitere a excepției prescripției dreptului, recurenta-reclamantă susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 2525, art. 2537 pct. 2, art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs a susținut că operează întreruperea prescripției extinctive, raportat la cererea de chemare în judecată ce format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Zărnești. În opinia sa, după soluționarea dosarului nr. x/2016 a început să curgă un nou termen de prescripție cu privire la dreptul său de a solicita restituirea avansului în valoare de 20.000 €. În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia nulitatii recursului în ceea ce privește criticile de netemeinicie a deciziei recurate pentru neincadrare în dispozitiile art. 488 C. proc. civ.,iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului că nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora a depus chitanță pentru plata onorariului de avocat în cuantum de 5.950 RON . II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Cum în cauză a fost invocată excepția nulității recursului susținându -se că au fost invocate critici de netemeinicie în ceea ce priveste hotărârea instanței de apel, Înalta Curte reține că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărării atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul cailor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În acest sens este de subliniat faptul că prin dispozițiilor art. 489 C. proc. civ., se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului). Înalta Curte are în vedere faptul că, noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei cai de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt exprese și limitativ prevăzute în art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ. Prin urmare, reglementând calea de atac a recursului legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi de atac este acela de a se supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Din această perspectivă Înalta Curte reține că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportând cele expuse la criticile recurentei-reclamante dezvoltate în cererea de recurs, Înalta Curte retțne că acestea se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), invocat de recurentă ca temei de drept, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficientă unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, ceea ce nu se verifică însă în cauză. Obiectul dedus judecații vizează rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. x din 28 noiembrie 2013, la C., pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin convenție; restabilirea situației anterioare încheierii acestei convenții și obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 20.000 de euro, reprezentând avansul din prețul achitat de reclamantă la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. În raport de obiectul dedus judecații, Înalta Curte reține că rezoluțiunea poate fi solicitată doar de partea care a executat contractul. Cum recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel avea elementele necesare pentru a reține culpa concurentă a intimatei-pârâte la neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare, că au fost încălcate dispozițiile art. 1538 alin. (1) și alin. (5), art. 1549 și art. 1657 C. civ., precum și dispozițiile art. 2525, art. 2537 pct. 2, art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ., că în cauză operează întreruperea prescripției extinctive, raportat la cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Zărnești, Înalta Curte reține că liitigiul pendinte se află în al doilea ciclu procesual ca urmare a deciziei de casare nr. 139 din 26 ianuarie 2022, pronunțată de ICCJ, prin care au fost dezlegate probleme de drept și de fond legate de raporturile juridice dintre părți, ce au putere obligatorie pentru instanțe în rejudecare, fiind stabilite totodată și îndrumări ce au același caracter obligatoriu în condițiile prevăzute de art. 501 C. proc. civ., ce vizează soluționarea cauzei în rejudecare. În acest sens, Înalta Curte reține că prin decizia de casare s-a statuat cu efect obligatoriu pentru instanțe în rejudecare chestiunea de drept legată de aplicarea dispozițiilor art. 1549 C. civ., constatându-se că reținerea culpei pârâtei pentru neîncheierea contractului în formă autentică, "este rezultatul unei raționament contradictoriu și aplicării greșite a dispozițiilor art. 1549 C. civ., observându-se, în primul rând, că rezoluția în privința culpei (concurente) pârâtei, deși este stabilită în legătură cu neîncheierea contractului promis între pârți prin antecontract, este dedusă din fapte și împrejurări ulterioare momentului de referință, care este marcat de data agreată de pârți pentru realizarea acestuia, respectiv 28.05.2015". De asemenea, instanța de casare a mai statuat că "spre deosebire de situația reclamantei, a cărei culpă în neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil a fost dedusă, cum era firesc, prin examinarea conduitei acesteia anterioară și contemporană datei convenite în acest scop (28.05.2015), cu prelungirile succesive propuse de pârâtă pentru datele de 1.06.2015 și apoi 14.07.2015, cu trimitere la obligațiile asumate prin antecontract - conform analizei tribunalului asupra căreia curtea de apel nu a adus nici un fel de modificări – în cazul pârâtei, culpa a fost dedusă din fapte ori circumstanțe ulterioare momentelor respective și care ies de sub reglementarea convențională a antecontractului". Cum prin decizia de casare s-a statuat că "atribuind o astfel de culpă pârâtei în legătură cu neexecutarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, instanța de apel scapă din vedere că o atare situație este contrafactuală sub două aspecte: în primul rând, întrucât nici prima instanță, nici ea însăși nu a reținut că neperfectarea vânzării-cumpărării ar fi fost cauzată de înstrăinarea de către pârâtă a bunului promis, către terț, (o astfel de împrejurare fiind exclusă prin datele de fapt ale cauzei, așa cum au fost ele stabilite), iar în al doilea rând întrucât niciun moment, prin niciunul din demersurile sale (nici anterioare, nici cel actual) reclamanta nu a urmărit și dorit obținerea bunului imobil în proprietate, prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare pe cale convențională sau prin mijlocirea instanței, dovedindu-se dincolo de orice îndoială că, deși se obligase să îl cumpere până cel mai târziu la 28.05.2015, s-a desistat de această intenție, sub diverse pretexte fără efect exonerator, Înalta Curte constată că în condițiile în care și aceste chestiuni au fost dezlegate prin decizia de casare, ele nu mai pot constitui obiect de analiză în rejudecare raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ. Prin urmare, instanța de rejudecare în raport de statuările și chestiunile de drept dezlegate prin decizia de casare în mod legal și corect a reținut că aspectul legat de culpa reclamantei în neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, nu mai poate "fi pusă în discuție în cadrului prezentului apel, " iar în ceea ce privește culpa concurentă a intimatei pârâte, această trebuie analizată prin raportare la conduita acesteia anterioară și contemporană datei convenite pentru încheierea contractului în forma autentică (28.05.2015), cu prelungirile succesive propuse de pârâtă pentru datele de 1.06.2015 și apoi 14.07.2015,,. Din această perspectivă, cum rezoluțiunea poate fi solicitată doar de partea care și-a executat obligațiile contractuale, Înalta Curte reține că în raport de succesiunea faptelor și actelor juridice intervenite între părți, precum și în raport de litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 483/04.06.2018, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. x/2016, instanța de apel a analizat și inexistența culpei concurente a intimatei-pârâte prin raportare la conduita acesteia anterioară și contemporană datei convenite pentru încheierea contractului în forma autentică 28.05.2015,cu prelungirile succesive propuse de pârâtă pentru datele de 1.06.2015 și apoi 14.07.2015, în condițiile în care reclamanta deși a fost somată să se prezinte în data de 01.06.2015, și respectiv la 4.07.2015, la ora 11:00 la biroul notarului public pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, aceasta nu s-a prezentat, notarul public certificând lipsa ei la acel termen. Cum prin decizia de casare s-a mai constatat că "reclamanta nu a urmărit și dorit obținerea bunului imobil în proprietate, prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare pe cale convențională sau prin mijlocirea instanței, dovedindu-se dincolo de orice îndoială că, deși se obligase să îl cumpere până cel mai târziu la 28.05.2015, s-a desistat de această intenție, sub diverse pretexte fără efect exonerator, Înalta Curte reține că în condițiile în care și aceste aspecte/chestiuni au fost statuate prin decizia de casare, ele nu mai pot constitui obiect de analiză în rejudecare în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ. Nefondată este și susținerea recurentei-reclamante legate de neincidența prescripției extinctive în condițiile în care dreptul material la acțiune a început să curgă de la 28.05.2015, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 11.06.2019, după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ. Nefondată este și susținerea recurentei-reclamante în ce privește întreruperea cursului prescripției extinctive din perspectiva ipotezei prevăzute de art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. în raport de cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Zărnești, în condițiile în care fiind respinsă noua cerere de chemare în judecată, în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile legale enunțate și anume ca "noua cerere să fie admisă " condiție sine qua non prevăzută de dispozițiile legale enunțate. Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile recurentei-reclamante nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C .pr civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 825/Ap din 17 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția civilă, urmând ca în temeiul art. 453 C. proc. civ. ., a dispune obligarea recurentei-reclamante la plata sumei de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B..