ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1910/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2018 pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., C. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor la:

a) interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării și oricărui act de folosință în activitatea comercială, desfășurată în orice fel, a produselor reprezentând pilote identificate prin codurile nr. x (dimensiunea 150x210 cm) nr. x (dimensiunea 180x210 cm) și nr. x (dimensiunea 195x201 cm) de pârâta B. și prin codul 31628 (dimensiunile 150x210 cm, 180x210 cm, 195x201 cm) de pârâta C., inclusiv prin intermediul website-urilor sau orice alt website, reprezentate grafic în Anexa nr. 4, precum și a oricăror produse purtând fără drept semne identice sau similare mărcilor nr. x/19.07.2004, nr. x/08.10.1996, nr. x/08.10.2010 și nr. y/06.01.1986;

b) retragerea, de îndată, de pe piață a produselor reprezentând pilote identificate prin codurile nr. x (dimensiunea 150x210 cm), 65500768 (dimensiunea 180x210 cm), 65500769 (dimensiunea 195x201 cm) de pârâta B. și prin codul 31628 (dimensiunile 150x210 cm, 180x210 cm, 195x201 cm) de pârâta C., reprezentate grafic în Anexa nr. 4, din toate sediile și punctele de lucru folosite de acestea, inclusiv de pe website-urile www.x.ro și vvwvv.pernepilote.ro, precum și distrugerea acestora și a stocurilor existente, pe cheltuiala pârâtelor;

c) furnizarea de informații complete privind proveniența și circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special: numele/adresele furnizorilor și ale deținătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienților, cu excepția consumatorilor finali, informații cu privire la cantitatea și valoarea de produse achiziționate și livrate, precum și facturile sau alte documente de achiziție relevante;

d) plata despăgubirilor estimate cu titlu provizoriu la suma de 1.500 de euro de la fiecare pârâtă, cu titlu de daune materiale, precum și la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu ia suma de 3.000 de euro de la fiecare pârâtă, cauzate prin actele de încălcare a mărcilor nr. x/19.07.2004, nr. x/08.10.1996, nr. x/08.10.2010 și nr. y/06.01.1986, aparținând reclamantei A.;

e) plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 36 lit. a), b) și c) din Legea nr. 84/1998 republicată, art. 9 alin. (2) lit. a), b), c) din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, art. 8, art. 9 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1) și art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Pârâta B. a formulat cerere de chemare în garanție împotriva societății C. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la despăgubiri, în situația în care ar fi admisă cererea de chemare în judecată împotriva sa.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 112/22.01.2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și chemata în garanție C. S.R.L.; a respins cererea de chemare în garanție, ca rămasă fără obiect; a obligat reclamanta să plătească pârâtei B. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 29.512 RON reprezentând onorariu avocat; a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească pârâtei D. cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3.000 RON reprezentând onorariu avocat.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 394A/10.03.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva încheierilor din 01 martie 2019 și 23 octombrie 2019, precum și a tuturor celorlalte încheieri pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, ca nefondat; a admis apelul reclamantei A. și al pârâtei B. împotriva sentinței civile nr. 112/22.01.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.; a schimbat sentința atacată; a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtele la interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării și oricărui act de folosință în activitatea comercială, desfășurată în orice fel, a produselor reprezentând pilote identificate prin codurile nr. x (dimensiunea 150x210 cm) nr. x (dimensiunea 180x210 cm) și nr. x (dimensiunea 195x201 cm) de pârâta B. și prin codul 31628 (dimensiunile 150 x 210 cm, 180 x 210 cm, 195x201 cm) de pârâta C., inclusiv prin intermediul website-urilor, precum și a oricăror produse purtând fără drept semne identice sau similare mărcii nr. x/08.10.1996; a obligat pârâtele la retragerea, de îndată, de pe piață a produselor reprezentând pilote identificate prin codurile nr. x (dimensiunea 150x210 cm), 65500768 (dimensiunea 180x210 cm), 65500769 (dimensiunea 195x201 cm) de pârâta B. și prin codul 31628 (dimensiunile 150x210 cm, 180x210 cm, 195x201 cm) de pârâta C., din toate sediile și punctele de lucru folosite de acestea, inclusiv de pe website-urile www.x.ro și vvwvv.pernepilote.ro, precum și distrugerea acestora și a stocurilor existente, pe cheltuiala pârâtelor; a obligat pârâtele la furnizarea de informații complete privind proveniența și circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special: numele/adresele furnizorilor și ale deținătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienților, cu excepția consumatorilor finali, informații cu privire la cantitatea și valoarea de produse achiziționate și livrate, precum și facturile sau alte documente de achiziție relevante; a respins în rest acțiunea; a admis cererea de chemare în garanție; a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanță acordate în parte; a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei B. suma de 20.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și cererea chematei în garanție de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor sale de judecată; a obligat apelanta-pârâtă și intimata pârâtă la plata sumei de 10.000 RON către apelanta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia nr. 954A/16.06.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de apelanta-pârâtă B. S.A.; a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 394 A/2021, în sensul că apelul provocat declarat de B. a fost admis, iar apelul incident declarat de B. a fost respins.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 394/10.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs principal pârâtele C. S.R.L. și B. S.A. și recurs incident reclamanta A., după cum urmează:

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a expus următoarele critici:

- instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 2017/1001 și a celor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, în sensul în care a apreciat că produsele comercializate de către recurenta-pârâtă ar fi similare și ar crea risc de confuzie cu marca nr. 2 a reclamantei;

- marca este în realitate un desen care evidențiază aspectul exterior al produselor comercializate, iar astfel de semne sunt supuse protecției desenelor/modelelor, și nu al dreptului mărcilor, o asemenea protecție fiind limitată în timp, aspect ce se explică prin faptul că un consumator este obișnuit să perceapă desenul produsului ca pe un detaliu estetic și nu ca pe un indicator al originii produsului;

- în mod excepțional, o astfel de reprezentare bidimensională figurativă fără text poate fi înregistrată ca marcă, în măsura în care semnul este atât de cunoscut publicului încât acesta identifică semnul respectiv, nu numai ca pe un element ornamental, ci chiar ca un indicator de origine al produsului respective, acesta fiind motivul pentru care mărcile reclamantei au fost admise la înregistrare;

- dreptul conferit prin înregistrarea acestor semne ca marcă este total diferit de dreptul conferit de înregistrarea reprezentării prin desen sau model; dacă în cazul desenului/modelului, simpla combinație de elemente figurative nu ar putea fi reprodusă de un terț, în cazul înregistrării acestor semne ca marcă ele vor fi protejate ca semn în ansamblu, inclusiv în ceea ce privește culorile revendicate.

- având în vedere că marca pârâtei nu ar fi fost distinctivă în lipsa revendicării culorilor, aceasta nu este protejată împotriva reproducerii unor semne care ar fi similare cu cele ale apelantei, însă în culori total diferite, tocmai pentru că marca A. indică consumatorului originea produsului numai împreună cu culorile revendicate prin cererea de înregistrare;

- instanța de apel a ignorat, la analiza similarității, faptul că produsele au culori total diferite față de cele revendicate de marca A. (maro. bej, roșu, negru, alb);

- pentru a exista o folosire similară a semnelor înregistrate de reclamantă ar fi trebuit ca produsele să reproducă cel puțin două sau trei culori din cele revendicate de reclamantă, astfel că lipsa de similaritate decurge în special din faptul că pe produse nu este reprodusă culoarea dominantă a mărcii A.: maro, aspect ce este esențial, întrucât distinctivitatea mărcii A. nu a fost obținută numai prin desenul creat, ci și prin culorile revendicate, iar culoarea principală (maro) a fost considerată ca fiind foarte cunoscută publicului, astfel încât consumatorul, la vederea modelului înregistrat ca marcă de reclamantă și a culorii principale maro (în combinație cu negru) să facă o legătură cu faptul că acel produs provine de la A.;

- deși instanța de apel a reținut că sunt relevante culorile pentru care este înregistrată marca, respectiv că protecția acoperă tocmai combinația de culori, a conchis că ar exista o similaritate între semne chiar în situația în care culori folosite sunt diferite, procedând de această manieră a încălcat prevederile legale referitoare la similaritatea semnelor și a întinderii protecției mărcii nr. 2 a recurentei;

- reținând că marca recurentei are drept culoare dominantă protejată maro și nu bej, cum în mod greșit a reținut instanța de apel, și că prima culoare protejată este deosebit de importantă, deoarece pe semnul reprezentând marca intimatei, 90% din reprezentare este ocupată de culoarea maro, prima culoare revendicată de intimată, iar culoarea bej, cea de-a doua revendicată se regăsește pe mai puțin de 5% din semnul recurentei, la analiza celor două semne, instanța de apel trebuia să țină cont de faptul că principala culoare revendicată (maro) este total diferită de culoarea ce se regăsește pe pilotele recurentei (alb sau chiar bej extrem de diluat);

- instanța de apel ar fi trebuit să observe diferența dintre culoarea albastru, existentă pe pilotele recurentei și culoarea negru care este protejată prin marcă (pe lângă argumentele suplimentare privind numărul diferit de linii și suprafața diferită a pătratelor);

- o similaritate a unor culori trebuie analizată într-un mod foarte strict de instanța de judecată în domeniul mărcilor bidimensionale, figurative, tocmai pentru că în certificatul de înregistrare este indicată fiecare culoare în parte în mod diferit, marca fiind protejată în concret doar pentru culoarea indicată în certificatul de înregistrare;

- instanța de apel, în analiza similarității, trebuia să aibă în vedere în principal elementele distinctive și dominante ale mărcii intimatei, care sunt tocmai culorile revendicate prin cererea de înregistrare;

- ceea ce iese în evidență la semnele comparate este culoarea principală (maro și alb), culoare care este diferită, consumatorul de pilote putând să observe, în primul rând, această culoare principală, iar numai apoi eventualul model care ar putea fi considerat similar;

- instanța de apel a reținut prin ignorarea elementelor distinctive și dominante că similaritatea semnelor ar rezulta din acțiunea conjugată a tuturor elementelor;

- instanța de apel nu a analizat existența vreunui risc de confuzie între Produse și marca A., ci doar a preluat argumentele avute în vedere în cadrul analizei similarității semnelor în discuție limitându-se la a afirma că produsele A. ar fi produse de lux;

- cu referire la elementele necesare a fi avute în vedere în analiza riscului de confuzie, a susținut că, în raport de marca bidimensională figurativă a intimatei, consumatorul mediu, când analizează modelul de pilotă vândut de B., nu are ca obicei să studieze modelul folosit pe pilotă pentru a determina originea comercială a produsului, dimpotrivă, la vederea acestui model, publicul va considera că este un detaliu ornamental destinat să înfrumusețeze aspectul exterior al produsului și nu să indice originea comercială a acestuia;

- unul dintre cele mai importante criterii ce trebuie avute în vedere la analiza riscului de confuzie îl reprezintă distinctivitatea semnului înregistrat, or, caracterul slab distinctiv al mărcii intimatei rezultă chiar din certificatul de înregistrare anexat cererii de chemare în judecată, unde pe prima pagină, există o rubrică intitulată "distinctivitate dobândită" în dreptul căreia figurează cuvântul: nu, în opinia EUIPO, niciuna din mărcile apelantei nu a dobândit distinctivitate ca urmare a folosirii; lipsa de distinctivitate dobândită nu face decât să arate că marca A. nu este suficient de cunoscută în Uniunea Europeană;

- relevant este faptul că nu marca verbală "A." și nici cea figurativă nu au fost invocate în susținerea cererii, ci cele patru mărci fără text care corespund unui model; faptul că marca verbală sau figurativă ar beneficia de un renume în România sau în Uniunea Europeană nu are nicio relevanță în prezenta cauză, ceea ce ar fi trebuit să demonstreze intimata este ca marca nr. 2 figurativă bidimensionată fără text a dobândit distinctivitate puternică în Uniunea Europeană;

- instanța de apel a ignorat faptul că produsele comercializate poartă o etichetă clară pe care este indicat producătorul acestora: "Fabricat în România. Produs în România de C.", fiind indicate și adresele de internet www.x.ro și www.x.ro, informații care înlătură orice îndoială pe care ar avea-o un consumator cu privire la posibilitatea ca Produsele să aparțină intimatei și trebuiau a fi avute în vedere la analiza riscului de confuzie;

- instanța de apel în mod nelegal a considerat că ar fi nerelevantă lipsa de folosire a mărcii în clasa 24 (pilote), deși marca este înregistrată pentru aceste produse, în condițiile în care lipsa de folosire a mărcilor in clasa 24 nu implică automat decăderea intimatei pentru clasa respectivă și nici nu înlătura identitatea produselor. Cu toate acestea trebuia avută în vedere la analiza riscului de confuzie, deoarece lipsa folosirii mărcii pentru o clasă de produse are un impact în ceea ce privește riscul de confuzie în percepția publicului, acest risc fiind diminuat prin faptul că publicul nu cunoaște un produs similar al reclamantei pe piață.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a expus următoarele critici:

- instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 249 C. proc. civ. în sensul în care a ajuns în mod nelegal la concluzia că pilotele comercializate de recurentă ar avea culoarea dominant bej extrem de diluat, deși a susținut în mod constant, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, că Produsele ar avea culoarea dominantă alb, complet diferită față de de culori precum maro sau chiar bej, creând consumatorului o impresie de ansamblu total diferită.

- numai pe baza unui probatoriu adecvat asupra similarității semnelor, instanța de apel ar fi putut să constate cu propriile simțuri culoarea exactă a produselor, însă reclamanta s-a mulțumit să depună la dosar doar anumite fotografii din care nu rezultă în mod clar dacă pilotele recurentei ar avea culoarea albă sau culoarea bej extrem de diluat, fiind în prezența a două culori care pot apărea similare la o luminozitate diferită a fotografiei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, inclusiv privind prejudiciul material, cu privire la probațiune, dar și ca urmare a nelămuririi de către instanța de apel a situației de fapt pe aspectul calcului prejudiciului și neanalizarea unui capăt de cerere.

Referitor la încălcarea art. 264 alin. (1) raportat la art. 22 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește limitarea probațiunii, a susținut că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, că cererea recurentei privind obligarea intimatelor-pârâte la plata daunelor materiale poate fi analizată numai în baza raportului de expertiză contabilă administrat în fața instanței de fond, deși regulile de procedură privesc necesitatea examinării fiecărei probe în parte și pe toate în ansamblul lor.

În condițiile în care partea depusese încă de la prima instanță un calcul al prejudiciului pe baza documentelor contabile existente la dosar pentru perioada aprilie 2016 - septembrie 2018, cuantumul prejudiciului material trebuia analizat în raportat de aceste înscrisuri.

Chiar dacă instanța de apel a ignorat argumentele recurentei privind eroarea strecurată în obiectivele expertizei contabile cu privire la perioada relevantă, avea obligația, potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală cu privire la aflarea adevărului în cauză și să se raporteze la întreg ansamblul probator.

Instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. (minus petita), acordând mai puțin decât s-a cerut, a dispozițiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ. - a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, înfrângând principiul disponibilității procesului civil, respectiv dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la încălcarea principiului disponibilității și a dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ., a precizat că instanța de apel a extrapolat limitele învestirii expertului contabil în efectuarea probei asupra limitelor obiectului cererii de chemare în judecată, excluzând astfel din obiectul învestirii sale o parte din cerere și apreciind, în mod injust, că cererea a fost analizată în tot, argumentând soluția de respingere a daunelor materiale pe faptul că prin obiectivele fixate pentru expertiza contabilă, partea a clarificat întinderea obiectului cererii de chemare în judecată cu privire la perioada pentru care sunt cerute despăgubirile materiale.

Nicio normă de drept procedural nu îndreptățește instanța de judecată să considere că actul prin care partea solicită efectuarea unei expertize contabile pentru o perioadă de timp mai mică decât cea pentru care a fost învestită prin cererea de chemare în judecată reprezintă o limitare implicită a însuși obiectului cererii.

Or, intenția părții de a clarifica sau restrânge obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie neîndoielnică și să rezulte dintr-o cerere având ca obiect tocmai precizarea cererii de chemare în judecată sau limitarea pretențiilor, iar în situația în care instanța este în continuare nelămurită asupra acestui aspect, urmează a analiza întreg materialul probator.

Încălcarea dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ. rezultă și din neanalizarea de către instanța de apel a incidenței, în cauză, a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 2017/1001, respectiv a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, vizând protecția renumelui mărcilor intimatei-recurente ca temei al acțiunii civile și al motivelor de apel cu care instanța fusese învestită.

În analiza riscului de confuzie, instanța de apel s-a referit la renumele mărcilor A., însă nu a mai soluționat cererea de apel și din această perspectivă, deși există aparența antamării acestuia.

Cu privire la nelămurirea situației de fapt pe aspectul prejudiciului material, astfel cum reiese din motivarea deciziei recurate, dar și a încheierii de dezbateri din 17 februarie 2020, a precizat că instanța de apel nu a făcut o cercetare a probațiunii și cererilor care să conducă la lămurirea situației de fapt și nici nu a precizat care este temeiul înlăturării din analiză și lipsa acestora de utilitate sau pertinentă a acestora.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că soluția de respingere a despăgubirilor a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005, cu toate că a stabilit faptul că recurentele-intimate au încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei.

Invocând incidența în cauză a dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 și art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, recurenta a susținut că prin restrângerea analizei dovezilor cu privire la daunelor materiale doar la probațiunea vizând perioada 12.04.2018-31.08.2019, pentru care a fost efectuat raportul de expertiză în fața instanței de fond, instanța de apel a ignorat celelalte mijloace de probă existente la dosar, apte să conducă la o evaluare corectă a prejudiciului cauzat prin actele de contrafacere.

Referindu-se la nelegala respingere a daunelor morale, a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2005 care nu deosebesc elementele probatorii ale daunelor morale de cele vizând daunele materiale, toate fiind delimitate de noțiunea generic de elemente care produc consecințe negative asupra titularului dreptului, iar aprecierea instanței privind caracterul secundar al daunelor morale nu își găsește susținerea în lege.

A arătat, pe de o parte, că simplul fapt că un concurent folosește neautorizat mărcile titularului ce beneficiază de renume creează, ipso facto, un prejudiciu moral, iar, pe de altă parte, folosirea mărcilor titularului de către un concurent este de natură să conducă la o diluție a acestora, iar concurentul profită pe nedrept de renumele mărcii și firmei A..

În opinia recurentei, prejudiciul moral reflectă pierderea distinctivității mărcilor, a valorii lor, dar și pierderea clientelei titularului de marcă cu efect atât în prezent, cât și pentru viitor. Or, tocmai natura sa subiectivă, rezultatul perturbării relației firești dintre client și marcă, face ca prejudiciul moral să aibă un conținut și o semnificație proprie față de prejudiciul material.

Folosindu-se mărcile titularului fără nici un drept, recurentele-intimate pot trece drept colaboratori ai societății reclamante, profitând astfel pe nedrept de renumele acesteia, iar acest comportament produce titularului un imens prejudiciu moral atât timp cât imaginea firmei A. profită unuia din concurenți.

Pe baza probelor existente la dosarul cauzei ce atestă fapta de încălcare și renumele mărcilor titularului, instanța de apel era obligată să pronunțe o soluție în sensul admiterii daunelor morale, cuantificarea acestora având la bază o estimare proprie în raport de circumstanțele cauzei (probate): renumele/distinctivitatea acestor mărci, impactul vânzării produselor contrafăcute raportat la vizibilitatea și cunoașterea contrafăcătorului, locurile de vânzare a produselor contrafăcute (spații cu mare vizibilitate), profilul contrafăcătorului, diferența foarte mare între prețurile de comercializare practicate de compania recurentă în raport de cele practicate de recurentele-intimate, etc.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sub aspectul motivelor contradictorii ale deciziei, s-a arătat că instanța de apel a admis capătul de cerere principal formulat de recurentă prin cererea de chemare în judecată, fără a admite capătul de cerere accesoriu privind acordarea despăgubirilor cuvenite.

Din acest punct de vedere, a precizat că în condițiile în care instanța a constatat similaritatea dintre produsele recurentelor-intimate și marca nr. x/08.10.1996, statuând astfel că partea adversă a încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei, soluția legală era aceea de admitere a cererii accesorii de obligare a pârâtului la plata prejudiciului material și moral încercat de reclamantă prin faptele ilicite săvârșite de recurentele-intimate.

Cu toate că instanța de apel a catalogat produsele reclamantei drept produse exclusiviste, statuând asupra riscului de confuzie incident în cauză, a reținut faptul că nu s-a prezentat în ce ar consta prejudiciul moral produs acesteia în concret.

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul nelegalității încheierii de ședință din 17 februarie 2011, s-a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. prin respingerea probelor solicitate de către intimata-reclamantă, în condițiile în care proba cu înscrisuri și expertiză au fost solicitate în fața primei instanțe, iar prin cererea de apel, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a oricăror mijloace de probă a căror necesitate va reieși din cercetarea judecătorească și din dezbateri.

Mai mult, prima instanță, respingând capătul de cerere privind încălcarea de marcă, ceea ce a dus la o neanalizare a capătului de cerere privind acordarea prejudiciului, instanța de apel, în baza rolului activ, avea obligația de a administra toate probele solicitate de intimata-recurenta în faza apelului în vederea aflării adevărului.

A susținut aplicarea greșită a testelor similarității în ceea ce privește mărcile nr. 1, 3, 45 și produsele comercializate de recurentele-intimate. Sub acest aspect, a arătat că instanța de apel, deși a reținut corect elementele de fapt privind compunerea grafică a fiecărui semn de comparat, a aplicat greșit principiile CJUE privind determinarea similarității în sensul în care similaritatea este rezultatul evaluării asemănărilor dintre semne, iar nu a deosebirilor, singura analiză s-a circumscris stabilirii culorilor revendicate la momentul înregistrării mărcilor și, ulterior, comparării acestora cu culorile ce se regăseau pe produsele comercializate de către părțile adverse.

Or, consumatorul relevant se determină în raport cu natura produselor, iar nu cu elemente mutabile în timp, cum ar fi prețul produselor, așa încât în analiza similarității, pentru determinarea subsecventă a riscului de confuzie, instanța trebuia să ia în considerare imaginea de ansamblu a semnelor în conflict și nu combinația de culori.

Chiar în ipoteza unui nivel mai scăzut de similaritate, în aplicarea celorlalte principii ale riscului de confuzie, respectiv distinctivitatea dobândită și compensarea cu un grad mai mare de similaritate/identitate produse, instanța de apel trebuia să rețină un risc de confuzie și în legătură cu aceste trei mărci.

A susținut că aplicarea inconsecventă a criteriilor de analiză a similarității atrage incidența dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme în analiza similarității cu marca nr. 2, instanța de apel a considerat necesar să compare toate elementele, atât dispunerea liniilor, cât și culorile revendicate, cu semnele folosite de părțile adverse.

III. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 mai 2022, completul de filtru a reținut excepția tardivității recursului principal declarat de pârâta C. S.R.L. și a prorogat pronunțarea asupra acesteia până la soluționarea recursurilor.

A admis în principiu recursul principal declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 394A din 10 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

A admis în principiu recursul incident declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 17 februarie 2021 și a aceleiași decizii.

A fixat termen de judecată la data de 04 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Din această perspectivă, examinând excepția cu acest obiect, Înalta Curte constată că este fondată.

Decizia de apel, recurată în cauză, a fost comunicată pârâtei C. S.R.L. la data de 5 aprilie 2021, care a declarat recurs la data de 6 mai 2021, cererea fiind transmisă prin poștă electronică în acea zi, la ora 18:25. Recursul a fost înregistrat în ziua următoare, potrivit ștampilei de intrare aplicate de Curtea de Apel București .

În conformitate cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii".

Pe acest temei, termenul de declarare a recursului se împlinea chiar în ziua în care pârâta a depus cererea de recurs, respectiv 6 mai 2021.

Cu toate acestea, trebuie observate prevederile art. 182 alin. (2) și art. 183 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Prevederile Legii nr. 310/2018 nu sunt aplicabile în cauză, chiar dacă recursul a fost declarat ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, în virtutea art. 24 și art. 25 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" și respectiv, "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

Așadar, modificările aduse prin legea nouă de procedură, reprezentată de Legea nr. 310/2018, se aplică în privința proceselor începute după data de 21 decembrie 2018, or, cererea de chemare în judecată din prezenta cauză a fost formulată la data de 12 aprilie 2018, ceea ce înseamnă că litigiul pendinte la data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 rămâne supus vechii legi de procedură.

Art. 182 alin. (2) din cod (nemodificat prin Legea nr. 310/2018) prevede că "(...) dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile."

Potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ. (ce a suferit o modificare prin Legea nr. 310/2018), "Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen."

Cele două norme au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen."

Se impune a se preciza, totodată, că Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în vigoare la data declarării recursului, respectiv cel din data de 17.12.2015, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevede în art. 5 alin. (3) că "Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00".

Pe acest temei și în aplicarea deciziei pronunțate în mecanismul de unificare jurisprudențială, cu caracter obligatoriu, conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., se constată în cauză că recursul pârâtei C. S.R.L., formulat în ultima zi a termenului, însă după ora încetării activității instanței, nu poate fi socotit ca fiind depus în termen.

Drept urmare, Înalta Curte va admite excepția tardivității declarării recursului și va respinge, ca tardiv, recursul pârâtei C. S.R.L.

Criticile recurentei–pârâte vizează soluția de admitere în apel a cererii în contrafacerea mărcii Uniunii Europene, aparținând reclamantei A., cu nr. x/8.10.1996 (în continuare marca nr. 2), prin folosirea în comerț de către pârâtă a unui semn similar mărcii, pentru produse identice, respectiv pilote, folosire de natură să creeze risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere între semne.

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a reproșat instanței de apel încălcarea prevederilor art. 249 C. proc. civ. referitoare la sarcina probei, pe aspectul culorii dominante a pilotelor comercializate de către pârâtă, respectiv bej extrem de diluat, cu toate că, în realitate, aceste produse au culoarea dominantă alb, astfel cum pârâta a susținut constant pe parcursul judecății.

Recurenta a susținut că sarcina probei aparținea reclamantei, care dispunea de toate mijloacele procedurale posibile pentru a convinge instanța în privința culorii dominante a pilotelor.

Critica astfel formulată este vădit nefondată și va fi respinsă ca atare.

Recurenta pretinde, în esență, că revenea reclamantei sarcina probării apărării pe care pârâta a formulat-o în cursul judecății.

Or, din moment ce pârâta a susținut un anumit fapt, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., invocate în recurs, presupunea ca această parte să dovedească susținerea formulată, având la îndemână orice mijloc de probă, față de obiectul probațiunii.

În ceea ce privește criticile vizând modul de aplicare a legii de către instanța de apel, se reține că au fost combătute aprecierile instanței de apel referitoare la existența similarității între marca nr. 2 și semnul utilizat de către pârâtă, respectiv existența riscului de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere între semne.

Recurenta a făcut referire în mod corect la prevederile art. 9 alin. (2) din Regulamentul UE nr. 2017/2001 privind marca Uniunii Europene, ce reglementează efectele unei asemenea mărci, însă, chiar dacă instanța de apel a făcut aplicarea art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, verificarea legalității deciziei are în vedere echivalența normelor, mai ales că legea națională este incidentă nu numai în cazul unei mărci înregistrate la nivel național, dar și al unei mărci internaționale, care corespunde uneia dintre mărcile de care se prevalează reclamanta în cauză (marca nr. 4).

În aplicarea art. 9 alin. (2) lit. b) din Regulament și art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, titularul unei mărci UE înregistrate are dreptul să împiedice orice terț să utilizeze un semn în cadrul comerțului, fără consimțământul său, pentru produse sau servicii în cazul în care, din cauza faptului că semnul este identic sau asemănător cu marca, iar produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepția publicului, incluzând riscul de asociere între semn și marcă.

În acest context, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor referitoare la stabilirea existenței similarității între semnele aflate în conflict și supuse analizei comparative.

Recurenta susține, în primul rând, că marca nr. 2 a reclamantei este protejată numai împotriva reproducerilor similare prin raportare la culorile revendicate prin certificatul de înregistrare, ceea ce înseamnă că, dacă semnele comparate au culori diferite, precum în speță, similaritatea este exclusă, tocmai pentru că marca A. indică unui consumator originea produsului doar împreună cu culorile revendicate prin cererea de înregistrare. Lipsa de similaritate între semne decurge, în special, din faptul că semnul pârâtei nu reproduce culoarea dominantă a mărcii A., respectiv maro.

Această susținere a recurentei nu poate fi primită, deoarece implică stabilirea similarității între semne prin izolarea unui element al mărcii complexe al reclamantei și compararea sa cu un alt element al mărcii complexe a pârâtei.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în examinarea existenței riscului de confuzie, aprecierea similarității între două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă, ci trebuie să se realizeze prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ținând seama în special de elementele lor distinctive și dominante (hotărârea din cauza C–334/05 Shaker, pct. 41; ordonanța din cauza C–23/09 Ecoblue, pct. 47).

De asemenea, CJUE a statuat în mod constant că aprecierea individuală a impresiei de ansamblu produse consumatorului mediu presupune a se analiza, în fiecare caz în parte, componentele semnului și ponderea lor relativă în percepția publicului pentru a se determina, în funcție de circumstanțele specifice ale speței, impresia de ansamblu produsă de semnele în cauză în memoria publicului respectiv (hotărârea din cauza C-591/12 Bimbo, pct. 34 și 36).

Prin urmare, faptul pretins de către recurentă, anume acela că semnul folosit de către pârâtă nu ar conține o anumită culoare, revendicată prin înregistrarea mărcii nr. 2 a reclamantei, nu exclude ab initio similaritatea, din moment ce acest element esențial al analizei comparative a semnelor, respectiv similaritatea, implică examinarea mărcilor ca întreg, și nu prin compararea separată a elementelor mărcilor.

Recurenta a susținut, totodată, că instanța de apel ar fi ignorat următoarele aspecte: marca reclamantei-intimate are culoarea dominantă maro, și nu bej, iar aceasta este diferită de culoarea dominantă din cadrul semnului recurentei; liniile pentru care este protejată marca intimatei au o culoare diferită față de semnul recurentei; culoarea maro în combinație cu negru conferă distinctivitate mărcii intimatei-reclamante.

Aceste susțineri nu pot fi primite, față de finalitatea reaprecierii situației de fapt stabilite de către instanța de apel.

Astfel, instanța de apel a stabilit că impresia de ansamblu a semnelor comparate în memoria consumatorului mediu este aceeași, fiind imprimată de acțiunea conjugată a patru elemente grafice comune, respectiv culoarea bej, liniile roșii, liniile albastre și pătratele.

Din această perspectivă, se constată că susținerea recurentei potrivit căreia culoarea dominantă a mărcii nr. 2 a reclamantei este maro, urmărește ca instanța de recurs să reaprecieze aspecte de fapt, pentru a stabili dacă este vorba despre culoarea maro sau despre o culoare bej în cadrul mărcii A.. De altfel, recurenta a afirmat în mod explicit că instanța de apel a reținut în mod greșit culoarea dominantă (pct. 35 din memoriul de recurs).

În același context trebuie plasată și susținerea referitoare la combinația de culori maro – negru din cadrul mărcii reclamantei, de vreme ce se bazează pe aceeași apreciere de fapt a recurentei referitoare la culoarea dominantă.

Așadar, recurenta tinde să supună controlului exercitat de către instanța de recurs reaprecierea impresiei de ansamblu produse de semnele în cauză, prin reevaluarea componentelor semnului și a ponderii lor în percepția publicului relevant, constatându-se că aceeași finalitate o are și susținerea relativă la culorile liniilor ce formează sau, după caz, împart pătratele din modelele regăsite în ambele semne comparate.

Or, reevaluarea situației de fapt, pe baza probelor administrate, excedează atribuțiile acestei instanțe de control judiciar, circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei, și nu a temeiniciei acesteia, motiv pentru care susținerile recurentei pe acest aspect urmează a fi înlăturate.

În ceea ce privește criticile vizând modul de aplicare a legii în legătură cu cerința existenței unui risc de confuzie pentru public, incluzând și riscul de asociere între semne, se reține că recurenta face referire la caracterul distinctiv al unei mărci constituite din aparența unui produs și, totodată, la relevanța etichetei aplicate pe produsele pârâtei.

Criticile formulate sunt nefondate.

Recurenta se raportează la jurisprudența CJUE dezvoltată cu privire la mărcile tridimensionale constituite din aspectul produsului însuși, care se aplică, potrivit Curții de Justiție, și atunci când marca este una figurativă, constituită din reprezentarea bidimensională a produsului, precum în speță.

Se susține, astfel, că publicul relevant, când analizează modelul de pilotă vândut de pârâta B., nu are ca obicei să îl studieze pentru a determina originea comercială a produsului, ci, dimpotrivă, va considera că este un detaliu ornamental destinat să înfrumusețeze aspectul exterior al produsului, și nu să indice originea comercială a acestuia.

Înalta Curte constată că aceste susțineri ale recurentei-pârâte tind, în realitate, la demonstrarea caracterului nedistinctiv al mărcii reclamantei, din moment ce se pretinde că modelul aplicat pe produs nu are aptitudinea de a indica unui consumator originea comercială a produsului. Chiar dacă recurenta se referă la modelul produselor sale, susținerea vizează, în egală măsură, și un model destinat a se aplica aceluiași produs, precum în cazul mărcii reclamantei.

Or, o marcă înregistrată beneficiază de prezumția de validitate, până la anularea înregistrării sale, ceea ce înseamnă că nu se poate pune la îndoială, în absența învestirii explicite a instanței de judecată în sensul de a constata nevalabilitatea mărcii reclamantei, împrejurarea că, prin înregistrare, s-a recunoscut îndeplinirea funcției esențiale a mărcii de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea originii produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându-i să distingă, fără nicio posibilitate de confuzie, acest produs sau serviciu de cele care au o altă proveniență.

În același timp, recurenta a făcut referire la caracterul slab distinctiv al mărcii nr. 2 a reclamantei, apreciere desprinsă din faptul că nu s-a demonstrat distinctivitatea puternică în Uniunea Europeană.

Contrar, însă, susținerilor recurentei, împrejurarea că în certificatul de înregistrare se menționează "nu" la rubrica distinctivitate dobândită, nu exclude constatarea unei distinctivități ridicate a semnului înregistrat ca marcă, dobândit prin utilizare.

Mențiunea din certificatul de înregistrare al mărcii înseamnă că semnul are o distinctivitate intrinsecă, nefiind necesară stabilirea dobândirii distinctivității prin utilizare, în scopul înregistrării semnului ca marcă.

Or, gradul de distinctivitate al semnului, în sensul că este unul scăzut, mediu sau ridicat, se apreciază în cadrul cererii în contrafacerea mărcii înregistrate, când titularul reclamă încălcarea de către un terț a drepturilor sale exclusive asupra mărcii.

În evaluarea globală a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere între semne, este posibil a se constata că marca a fost utilizată intensiv, cu consecința unei distinctivități pronunțate a semnului înregistrat, dat fiind că, potrivit jurisprudenței constante a CJUE, riscul de confuzie este cu atât mai ridicat cu cât caracterul distinctiv al mărcii anterioare se dovedește a fi mai important.

Prin urmare, susținerea recurentei nu poate fi primită, la fel ca și cea prin care se contestă demonstrarea în cauză a unei distinctivități puternice a mărcii reclamantei.

Instanța de apel a reținut că sunt întrunite condițiile de aplicare a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, față de prestigiul mărcii de lux a reclamantei, ceea ce echivalează cu o distinctivitate crescută a semnului înregistrat, dobândit prin utilizare.

Or, această situație de fapt nu poate fi reapreciată în recurs, ținând de temeinicia, iar nu de legalitatea deciziei, motiv pentru care va fi înlăturată susținerea recurentei pe acest aspect.

Aceeași concluzie se impune a fi adoptată și în legătură cu susținerea privind relevanța mențiunii aplicate pe eticheta produselor comercializate de către pârâtă, în sensul că acestea sunt fabricate în România de către C..

Prin considerentele deciziei recurate, s-a constatat riscul unei confuzii între semne în percepția consumatorului, ceea ce înseamnă existența posibilității ca acesta să fie indus în eroare în privința provenienței produselor comercializate de către pârâtă, în sensul că o atribuie mărcii reclamantei ori, cel puțin, că publicul realizează proveniența diferită, dar consideră că între producători există o legătură economică, juridică etc.

Prin urmare, această situația de fapt nu poate fi reapreciată în recurs, prin reevaluarea percepției consumatorului prin prisma mențiunilor de pe eticheta aplicată pe produsele pârâtei.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei B. S.A. ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat, din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menținerea în apel a soluției primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată privind încălcarea drepturilor reclamantei asupra mărcilor înregistrate nr. 1, 3 și 4 (marca UE nr. x/19.07.2004, marca UE nr. x/8.10.2010 și marca internațională nr. x/6.01.1986). Cererea a fost admisă doar în privința mărcii nr. 2, după cum s-a arătat în analiza recursului pârâtei B. S.A.

Critica formulată pe acest aspect este fondată.

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut absența similarității între semnele înregistrate ca marcă și semnul utilizat de către pârâtă în contextul culorilor diferite din cadrul semnelor figurative cu caracter complex.

Înalta Curte constată că această modalitate de evaluare a similarității semnelor contravine jurisprudenței CJUE, deja redată cu ocazia analizării motivelor de recurs ale pârâtei.

Astfel, compararea exclusiv a combinației de culori regăsite la cele trei mărci, respectiv în cadrul semnului pârâtei, pentru a se ajunge la concluzia absenței oricărei asemănări între semnele comparate, relevă, în cazul unor mărci complexe, înlăturarea ab initio a unor componente din examinarea semnelor ca întreg, pentru determinarea imaginii de ansamblu.

Or, deși nu este exclus ca aprecierea să se dovedească în cele din urmă a fi una corectă, trebuie subliniat că aceasta poate fi conturată doar prin examinarea ponderii în percepția publicului a fiecărei componente a semnelor comparate, ținându-se seama în special de caracterul distinctiv și/sau dominant al acestora, pentru determinarea impresiei de ansamblu produse de semnele în cauză în memoria publicului.

În egală măsură, aprecierea similarității se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile (hotărârea din cauza C–193/06 Nestlé).

Prin urmare, ar fi trebuit analizat dacă elementul reprezentat de culorile camel, gri sau negru (astfel cum au fost indicate de către instanța de apel) din cadrul mărcilor combinate aparținând reclamantei poate fi socotit neglijabil, astfel încât să fie înlăturat din examinarea comparativă a semnelor și, de asemenea, dacă prezintă vreo relevanță eventualul caracter dominant al acestor culori în cadrul mărcilor reclamantei ori, în cadrul similarității vizuale, apropierea cromatică a unor nuanțe de culori precum camel și bej.

În aceste condiții, se constată absența unei analize a similarității semnelor, evaluare fundamentată pe imaginea de ansamblu a acestora, în aplicarea criteriilor desprinse din jurisprudența CJUE, ținându-se cont și de faptul că instanța de apel a menționat doar existența unui model geometric diferit în cazul celor trei mărci față de semnul pârâtei (spre deosebire de marca nr. 2 a reclamantei), fără vreo analiză concretă a acestei componente din cadrul mărcilor reclamantei, în aplicarea acelorași criterii.

Față de cele ce preced, întrucât instanța de ap