ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1371/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1371/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 02 mai 2023 sub numărul x/2023, creditoarea Casa de Ajutor Reciproc CFR Suceava prin executorul judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. 222 din data de 15 iulie 2022, privind pe debitorii B., C. și D., pentru recuperarea sumei de 17.889,00 RON, la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 666 din C. proc. civ.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

2.1 Prin sentința civilă nr. 2539 din 24 mai 2023, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței sale teritoriale, excepție invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Suceava a debitoarei C..

2.2 Prin sentința civilă nr. 7343 din 29 iunie 2023, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că este incident art. 127 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că în procedura executării silite creditorul este reclamant, iar debitorul este pârât. Ca atare, acest aspect conferă reclamantului posibilitatea de a alege instanța sesizată cu soluționarea cererii. Or, în speța de față, alegerea creditorului a fost în favoarea Judecătoriei Suceava.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport cu interpretarea și aplicarea diferită a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Suceava a avut în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Suceava a debitoarei C., în timp ce Judecătoria Iași a apreciat că este incident art. 127 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că în procedura executării silite creditorul este reclamant, iar debitorul este pârât, aceste dispoziții conferind reclamantului posibilitatea de a alege instanța sesizată cu soluționarea cererii.

Înalta Curte mai constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x din data de 15 iulie 2022, privind pe debitorii B., C. și D., pentru recuperarea sumei de 17.889,00 RON, la care se vor adăuga cheltuielile prilejuite de executarea silită.

Executarea silită poate fi definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-și execută de bună-voie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a și le aduce la îndeplinire, în mod silit.

Executarea silită este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât aceasta nu poate începe decât la cererea titularului creanței constatate prin titlu executoriu.

Prin urmare, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, potrivit art. 664 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel.

Cât privește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare".

Așadar, în procedura executării silite, dispozițiile legale anterior evocate determină instanța de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În cauza pendinte, executarea silită este pornită împotriva a trei debitori, aceștia având calitatea de împrumutat (B.) și respectiv giranți (C. și D.) în cadrul contractului de împrumut nr. x din data de 15 iulie 2022, ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un singur dosar de executare (dosar nr. x/2023). Debitorii au domicilii diferite, situate în circumscripțiile teritoriale ale Judecătoriei Suceava - C. (Suceava, Bd. x, județul Suceava) și B. (comuna Moara, sat Bulai, str. x, jud. Suceava) – și Judecătoriei Gura Humorului – D. (Gura Humorului, str. x, jud. Suceava). Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare competentă este atât Judecătoria Suceava, cât și Judecătoria Gura Humorului.

Or, având în vedere că nu există o reglementare legală specială cu privire la instanța de executare în cazul pluralității de debitori cu domicilii diferite, Înalta Curte constată că sunt aplicabile, prin analogie, în raport de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți, dispoziții potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente. Or, în cauză, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Suceava, creditorul a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, Judecătoria Suceava și Judecătoria Gura Humorului.

Învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, Judecătoria Suceava și-a declinat competența, motivat de faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., unul dintre debitori, respectiv C., având calitatea de grefier în cadrul instanței sale.

În această situație, Înalta Curte observă că în mod greșit Judecătoria Suceava și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale mai sus arătate și calitatea de grefier a debitoarei C. la acea instanță, întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) este parte pârâtă în litigiu. În ipoteza acestui text de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

În speța pendinte, creditorul a ales să introducă cererea chiar la instanța la care își desfășoară activitatea unul dintre debitorii împotriva cărora se îndreaptă. Or, având în vedere că a încheiat contractul de împrumut ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a pornit executarea, se prezumă faptul că acesta cunoaște datele personale ale debitorilor, inclusiv cele referitoare la profesia și locul de muncă ale acestora, precum și că a acționat în cunoștință de cauză. Prin urmare, creditorul a ales să aibă încredere în instanța sesizată, renunțând astfel la dreptul conferit de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., de a se adresa unei instanțe de același grad dintr-o curte de apel învecinată.

Or, câtă vreme a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei. De asemenea, nici instanța de judecată nu poate interveni asupra alegerii făcute de reclamant și să dispună din oficiu declinarea competenței.

În raport de considerentele mai sus menționate, prin aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 127 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Judecătoriei Suceava îi revine competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite, ca instanță de la domiciliul debitorului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect încuviințare executare silită este Judecătoria Suceava, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.