ÎCCJ, decizie (scj.ro #208814)

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Camătă. Tipicitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități reglementate de lege

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

camătă

C. pen.,

art. 351

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

Inexistența dovezilor cu privire la repetitivitatea actelor materiale specifice infracțiunii de camătă, ca infracțiune de obicei, invocată drept critică, de recurentul inculpat, ce tinde la schimbarea situației de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel, excedează examinării căii extraordinare de atac a recursului în casație, în raport, cu natura juridică și specificul acesteia.

Condiția de tipicitate obiectivă a infracțiunii de camătă, prevăzută de art. 351 din Codul penal, rezultă din caracterul repetat al remiterilor succesive, în condițiile concrete ale bazei factuale stabilite cu caracter definitiv, concretizată în cinci acte materiale, ceea ce asigură îndeplinirea cerinței esențiale a elementului material în realizarea acțiunii, ca îndeletnicire.

I.C.C.J. Secția penală, decizia nr. 381/RC din 15 iunie 2023

Prin sentința penală nr. 162/2022 a Judecătoriei Negrești Oaș, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A.la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de camătă, prevăzută de art. 351 din Codul penal, în condițiile modalității de executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 92 din Codul penal pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În considerentele sentinței atacate prima instanță a reținut, în esență, ca bază factuală, că în cursul anului 2019, inculpatul A. a avut ca îndeletnicire oferirea de sume de bani cu titlul de împrumut, lei sau valută, fără a fi autorizat în acest sens. Pentru sumele de bani împrumutate, inculpatul stabilea dobânzi săptămânale, iar acestea difereau în funcție de suma împrumutată. Printre persoanele împrumutate cu bani în cursul anului 2019 se află persoanele vătămate D., C. și E. (care a renunțat la calitatea de persoană vătămată), F. și G.

Inculpatul a împrumutat-o la data de 26.09.2019 pe persoana vătămată D., fără a fi autorizat în acest sens, cu suma de 1900 euro, sumă pentru care i-a perceput o dobândă săptămânală de 350 euro, plata dobânzii făcându-se în fiecare zi de joi. Persoana vătămată i-a achitat inculpatului timp de 7 săptămâni dobânda solicitată, plătind dobânda de 2500 euro, reprezentând suma împrumutată și dobândă. S-a reținut că inculpatul a dobândit în mod ilegal suma de 3300 euro.

În luna august inculpatul a împrumutat-o pe persoana vătămată C. cu suma de 2000 euro, pentru care inculpatul a perceput o dobândă de 250 euro pe săptămână, iar ulterior a împrumutat-o cu suma de 2500 euro, pentru care inculpatul A. i-a perceput o dobândă de 350 euro pe săptămână, toate sumele fiind percepute cumulativ până la achitarea integrală a debitului datorat.

În luna octombrie inculpatul i-a împrumutat o altă sumă de 2000 euro, pentru o perioadă de o săptămână, din această sumă inculpatul i-a remis efectiv suma de 1600 euro, spunându-i că diferența de 400 euro reprezintă o taxă a sa ca urmare a faptului că suma este împrumutată de la o altă persoană. In final pentru această sumă, persoana vătămată i-a achitat suma de 2.700 euro, inculpatului revenindu-i practic în mod ilegal, suma de 1100 euro pentru faptul că a împrumutat pe persoana vătămată cu suma de 1600 euro pentru o perioadă de o săptămână.

În total, persoana vătămată C. a împrumutat de la inculpatul A. suma de 8.500 euro, sumă pentru care a plătit în total o dobândă de 22.500 euro. Persoana vătămată i-a restituit suma împrumutată de 8500 euro și suma de 22.500 euro sumă ce reprezintă dobânzile percepute de inculpat. Astfel, inculpatul a dobândit în mod ilegal suma de 22.500 euro.

Pentru stingerea datoriilor persoanei vătămate C., inculpatului i-ai fost achitate de către  partea civilă B. sumele de 9350 euro și 5000 lei, inculpatul dobândind, astfel în mod ilegal sume de bani.

Inculpatul l-a împrumutat în luna decembrie pe numitul F. cu suma de 1000 Euro, urmând ca la data de 01.01.2020 să-i restituie suma de 1350 euro, reprezentând suma împrumutată 1000 euro și dobânda de 350 euro. Pentru că inculpatul nu a avut încredere în persoana vătămată, i-a reținut drept garanție, permisul de conducere al persoanei vătămate și actul de identificare al autoturismului marca X., cu nr. (...) / documente depistate la domiciliul inculpatului cu ocazia efectuării percheziției imobiliare).

Inculpatul l-a împrumutat și pe numitul G. cu suma de 2000 lei, sumă pentru care i-a solicitat o dobândă de 600 lei, pe care persoana vătămată i-a plătit-o achiziționând pentru inculpat două covoare. De asemenea, inculpatul i-a mai solicitat să efectueze diferite activități în gospodăria sa.

În luna martie a anului 2019, inculpatul l-a împrumutat pe martorul E. cu suma de 900 euro pentru care i-a perceput o dobândă de 1000 lei pe săptămână și cu suma de 3000 lei pentru care i-a perceput o dobândă de 200 euro pe săptămână. Martorul E. a reușit să restituie suma împrumutată în luna decembrie 2019, plătind aproape în fiecare săptămână dobânzile solicitate de inculpat. Din luna martie și până în luna decembrie, martorul a mai împrumutat și alte sume de bani de la inculpat, sume de bani pentru care i-au fost percepute dobânzi, iar în luna decembrie 2019, martorul i-a achitat întreaga sumă împrumutată, cât și dobânzile percepute.

Prima instanță a reținut că inculpatul a dobândit din activități infracționale suma de 35.150 euro și 5.600 lei (de la D., C., B. și G.). De asemenea, inculpatul a obținut sume de bani și de la martorul E., sume care nu au putut fi stabilite cu exactitate și pentru care martorul nu a dorit să se constituie parte civilă în cauză, însă având în vedere că E. s-a împrumutat începând cu luna martie și a achitat datoria în luna decembrie, apreciind că dobânda a fost achitată pentru jumătate din săptămânile în care a fost datorată, pe parcursul lunilor aprilie - noiembrie, adică 16 săptămâni, s-a reținut că inculpatul a mai dobândit din infracțiunea de camătă și sumele de 16.000 lei și 3.200 euro.

Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș a declarat apel vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii .

În susținerea motivelor de apel reprezentantul Ministerului Public a solicitat desființarea sentinței penale nr. 162/2022 din data de 17 august 2022, pronunțate de Judecătoria Negrești Oaș și în rejudecarea cauzei, ca urmare a reanalizării întregului material probator de la dosar, pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii în regim de detenție, precum și confiscarea de la inculpat a sumelor de 16.000 lei și 3.200 euro, sume de bani pe care inculpatul le-a dobândit în mod ilegal prin săvârșirea infracțiunii din dobânzile percepute martorului E., care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin decizia penală nr. 85/A/2023 din 08 februarie 2023 a Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori pronunțată în dosarul nr. x/266/2020, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș împotriva sentinței penale nr. 162/2022 din data de 17 august 2022 a Judecătoriei Negrești Oaș, a desființat sentința atacată și în rejudecare, instanța de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de camătă prevăzută de art. 351 din Codul penal, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare și a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform art. 92 din Codul penal

Prin decizia menționată au fost aplicate dispozițiile legale cu privire la confiscarea specială și instituirea măsurii sechestrului asigurator.

S-au menținut dispozițiile sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. prin apărător ales, solicitând în baza dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen. să se dispună admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, în considerarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 434-438 C. proc. pen., trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație, iar pe fondul căii extraordinare de atac, în baza dispozițiilor art. 448 pct. 2 C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate, în urma căreia, în principal să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin.(1), pct. 2 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 438 alin.(1) pct. 7 C. proc. pen. având drept consecință aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat prin apărător ales a considerat că motivarea este generică și abstractă, se confundă noțiunea de îndeletnicire cu specificul infracțiunii de obicei. Dacă din pretinsa probă a cinci acte materiale de împrumut cu suma de bani peste cea cuvenită spre returnare, instanța a dedus cerința esențială a îndeletnicirii, nu se face proba existenței infracțiunii de obicei, infracțiune al cărui element material se realizează prin repetarea acțiunii tipice de mai multe ori, repetare din care rezultă obișnuința persoanei de a o săvârși, ca și îndeletnicire.

De asemenea a făcut distincție între unitatea de infracțiune și pluralitatea de infracțiuni, în sensul că aceasta din urmă este determinată de existența unui complex de acte sau activități săvârșite de aceeași persoană, cu privire la care trebuie să se stabilească dacă formează o singură infracțiune ori două sau mai multe infracțiuni.

Totodată a arătat că unitatea sau pluralitatea de infracțiuni este condiționată de o legătură personală (in personam) între actele sau activitățile desfășurate, constând în aceea că două sau mai multe acțiuni sau acte sunt săvârșite de același autor ori de aceleași persoane.

Unitatea infracțională poate rezulta din unitatea acțiunii sau inacțiunii și în acest caz există o unitate naturală de infracțiuni sau din voința legiuitorului, când o pluralitate de acțiuni sau inacțiuni sunt incriminate ca o singură infracțiune, caz în care ne aflăm în fața unei unități legale de infracțiuni.

Cea mai mare parte a infracțiunilor care constituie unități naturale sunt infracțiuni simple, care se pot realiza printr-o singură acțiune sau inacțiune.

În cadrul unității legale de infracțiuni se face distincție între patru tipuri de unitate infracțională: infracțiunea complexă, infracțiunea continuată, infracțiunea progresivă și infracțiunea de obicei.

Pentru infracțiunea de obicei, Codul penal nu cuprinde în partea generală o definiție legală a acesteia și nicio altă referire privitoare la aceasta. În partea specială a Codului penal și în alte norme penale speciale au fost consacrate tipuri particulare de infracțiuni denumite de obicei sau din obișnuință.

Sub această denumire sunt cunoscute în doctrină acele forme ale unității de infracțiuni care se săvârșesc prin repetarea de un număr de ori suficient de mare pentru ca din această repetare să rezulte că făptuitorul desfășoară activitatea infracțională respectivă de obicei, din obișnuință sau ca îndeletnicire.

Recurentul inculpat prin apărător ales a evidențiat considerente cu privire la infracțiunea de obicei, în sensul că presupune realizarea mai multor acte care, luate izolat, nu pot fi sancționate penal. În conținutul legal al acestor infracțiuni este inclusă cerința repetării faptei, elementul material fiind alcătuit din acțiuni repetate care evidențiază faptul că în conduita autorului o astfel de activitate a căpătat caracter de obișnuință.

Infracțiunea de obicei se compune din mai multe acțiuni care, apreciate separat, nu intră sub incidența legii penale, dar care se integrează în infracțiunea unică de obicei după acumularea unui număr suficient de repetări, din care rezultă obișnuința.

Infracțiunea de obicei este o succesiune obiectivă de acte materiale, repetate cu o anumită regularitate și la intervale relativ apropiate pentru a releva caracterul unui obicei, al unei deprinderi care este incriminată.

În ceea ce privește data săvârșirii infracțiunii de obicei este o formă atipică a infracțiunii care nu este susceptibilă de tentativă, dar este susceptibilă de o formă mai mult ca perfectă, în sensul că se prelungește în timp după ce a atins momentul consumării, înglobând în continuare în conținutul său noile repetări ale faptei. Consecințele legale ale săvârșirii infracțiunii de obicei sunt legate de momentul epuizării faptei. Acest moment este marcat de săvârșirea ultimei repetări, față de care se determină legea aplicabilă, incidența unor acte de clemență, data la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale. În doctrină s-a subliniat că oricâte acțiuni succesive vor exista, acestea realizează un singur conținut de infracțiune.

Dacă s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta pune capăt activității infracționale, actele care se comit după această dată urmând să intre în conținutul altei infracțiuni, săvârșită în stare de recidivă.

Noțiunea infracțiunii de obicei apare ca fiind infracțiunea săvârșită prin repetarea de un număr de ori suficient de mare, din care să rezulte că făptuitorul desfășoară activitatea infracțională de obicei, din obișnuință sau ca îndeletnicire.

În ceea ce privește data săvârșirii și data epuizării (momentul săvârșirii infracțiunii de obicei) a arătat că este necesară repetarea faptei de un număr suficient de ori astfel încât să indice obișnuința.

De asemenea fiecare act privit în individualitatea lui nu are relevanță infracțională (spre deosebire de infracțiunea continuată, unde fiecare act realizează conținutul unei infracțiuni). Trebuie luate în considerare toate faptele din care rezultă obișnuința autorului.  Condițiile săvârșirii infracțiunii de obicei sunt să existe unitate de subiect activ și subiect pasiv, de asemenea aceasta se poate săvârși numai cu intenție (nu culpă, nici intenție depășită). În ceea ce privește consumarea și epuizarea infracțiunea de obicei se consumă într-un anumit interval de timp în care se realizează un număr suficient de acte de executare identice/similare din care rezultă obișnuința, infracțiunea de obicei se epuizează la terminarea întregii activități infracționale.

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 25 mai 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 85/A/2023 din data de 8 februarie 2023 a Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin raportare la cazurile de casare invocate și motivele de recurs în casație, astfel cum au fost dezvoltate, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți a apreciat că se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A., din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului inculpat nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, recursul în casație fiind admisibil în principiu numai sub acest aspect.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

Inculpatul a învederat, în cauza de față, pe de-o parte, neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii de camătă, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 351 din Codul penal, iar, pe de altă parte, că singurele probe avute în vedere de instanțe la momentul condamnării sale sunt declarațiile persoanelor vătămate constituite părți civile și declarația martorului E., declarațiile celorlalți martori nefiind în măsură a dovedi, la standardul rezonabil al probei, fără posibilitatea unei îndoieli rezonabile, că acesta a săvârșit faptele de care este acuzat.

Judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți a considerat recursul în casație ca fiind admisibil numai sub aspectul criticat de recurentul inculpat al neîntrunirii elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de camătă.

Înalta Curte a examinat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport, cu motivele invocate pe care le-a analizat numai prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele încheierii de admitere în principiu a recursului în casație din data de 25 mai 2023 și a constatat că recursul în casație declarat de inculpat este nefondat.

Prealabil analizei recursului în casație al inculpatului au fost făcute câteva scurte considerații de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casație și referitor la  cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. că „Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul de casare menționat este aplicabil doar în acele situații în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, nu mai era prevăzută ca și infracțiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operațiune presupune doar ieșirea din vigoare a unei dispoziții legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancționează penal o faptă, aceasta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină, dar și pe cale jurisprudențială că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Același temei include și situațiile referitoare la  lipsa situației - premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia.

Pe fondul propriu-zis al recursului în casație, Înalta Curte, verificând considerentele deciziei instanței de apel a constatat că aceasta a stabilit baza factuală și în mod concret a și evidențiat-o în considerentele deciziei pronunțată.

Mai mult, curtea de apel a analizat condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de camătă comisă de inculpatul A. și a constatat că sunt întrunite potrivit art. 351 din Codul penal

Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de camătă, curtea a constatat că elementul material s-a realizat prin acțiunile repetate de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, către persoanele fizice enumerate (persoanele vătămate și martorul E., a cărui opțiune de a nu participa ca persoană vătămată în procesul penal nu este aptă să afecteze tipicitatea infracțiunii). Nu are relevanță cuantumul dobânzii, infracțiunea fiind tipică chiar dacă dobânda cerută este mai mică decât cea practicată pe piața bancară. În cauză, inculpatul percepea dobânzi de 20 % din suma împrumutată. Infracțiunea de camătă este una de obicei, fiind necesară comiterea unui număr suficient de acte materiale din care să rezulte obișnuința, îndeletnicirea autorului. Astfel, fiecare faptă, privită individual, nu are semnificație penală, ci doar împreună reliefează obișnuința autorului de a săvârși infracțiunea.

Curtea de apel a apreciat că remiterile succesive și maniera elaborată în care inculpatul a urmărit să-și asigure recuperarea sumelor împrumutate și a dobânzilor aferente sunt apte să conducă la reținerea întrunirii cerinței esențiale atașate elementului material, privind realizarea acțiunii ca îndeletnicire.

Curtea a reținut, totodată, că inculpatul nu beneficia de o autorizație care să îi permită acordarea de împrumuturi cu dobândă, prin adresa cu nr. 216980 din 17.02.2020 Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală comunicând faptul că inculpatul nu figurează în evidențe ca persoană fizică autorizată, nu figurează cu venituri din activități independente, ci figurează doar cu venituri din jocuri de noroc.

Urmarea imediată o constituie vătămarea relațiilor sociale referitoare la încălcarea monopolului bancar și „financiar nebancar” privind acordarea de împrumuturi bănești cu dobândă și la siguranța cetățenilor în acest domeniu de activitate rezervat exclusiv anumitor categorii de profesioniști.

Legătura de cauzalitate dintre elementul materiale și urmarea imediată se prezumă, rezultând din materialitatea faptei.

Înalta Curte consideră că în recursul în casație declarat de inculpatul A., prin apărătorul său, critica susținută,  de altfel și în concluziile orale, în dezbateri asupra recursului în casație cu privire la faptul că nu s-a dovedit repetitivitatea actelor materiale specifice infracțiunii de camătă, ca infracțiune de obicei, excedează examinării în calea de atac a recursului în casație, întrucât reanalizarea probelor nu poate fi efectuată, în raport, cu natura juridică a recursului în casație.

De asemenea, Înalta Curte constată că situația de fapt stabilită de instanța de apel, în condițiile expuse în detaliu în considerentele prezentei decizii, a dobândit un caracter definitiv, ceea ce conduce la imposibilitatea schimbării acesteia.

Altfel spus, reinterpretarea argumentelor expuse de curtea de apel cu privire la infracțiunea de camătă comisă de inculpatul A. față de critica susținută cu privire la lipsa caracterului repetat al actelor materiale nu poate fi examinată atâta timp cât se tinde la schimbarea situației de fapt, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

De altfel, caracterul repetat al infracțiunii de camătă rezultă din remiterile succesive și maniera elaborată în care inculpatul a urmărit să-și asigure recuperarea sumelor împrumutate și a dobânzilor aferente apte să conducă la reținerea întrunirii cerinței esențiale atașate elementului material, privind realizarea acțiunii, ca îndeletnicire.

În unele aspecte teoretice din doctrină a unor autori, s-a evidențiat în mod concret modalitatea de apreciere asupra condiției referitoare la „darea de bani cu dobândă” pentru a fi considerată o îndeletnicire, respectiv să fie comisă de mai multe ori pentru a avea caracter penal (de cel puțin 3 ori).

Or, raportând și aspectele teoretice mai sus menționate la baza factuală reținută de către curtea de apel, în mod concret există cinci acte materiale comise, așa încât caracterul repetat al cerinței legale enunțate pentru a fi considerată o îndeletnicire cu accepțiune penală este îndeplinită, realizând tipicitatea obiectivă a infracțiunii de camătă prevăzută de art. 351 din Codul penal, ca fiind comisă de inculpatul A.

În consecință, Înalta Curte a considerat că între baza factuală stabilită de către instanța de apel și condițiile de tipicitate obiectivă pentru infracțiunea de camătă și analizate de aceasta, există o deplină concordanță, așa încât nu este aplicabil cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.