ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 24 mai 2023
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunțată de către Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins, ca rămasă fără obiect, contestația în anulare promovată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțate în dosarul penal nr. x/2018
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a reținut că, prin decizia penală 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 71 din data de 1 martie 2019 a Judecătoriei Huedin.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat, în baza probelor administrate în cauză, că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Astfel, din declarația martorei B., a martorului C., a martorei D., din cuprinsul procesului-verbal întocmit de organele de poliție la data de 09.10.2017 și din vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere aflate în interiorul Primăriei comunei Poieni, coroborate cu recunoașterea faptei în cursul urmăririi penale, rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune.
Curtea a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de violare a sediului profesional prev. de art. 225 alin. (1) din C. pen. în forma refuzului de părăsire a incintei Comunei Poieni în condițiile în care reprezentantul acesteia i-a cerut expres acest lucru, urmarea imediată a infracțiunii fiind crearea unei stări de pericol și perturbarea activității persoanei juridice de drept public, legătura de cauzalitate rezultând din elementele definitorii ale conținutului infracțiunii.
În ce privește cererea de încetare a procesului penal, Curtea a reținut că la dosarul de urmărire penală (7-8-9 d.u.p.) există plângerea formulată de persoana juridică de drept public (prin reprezentantul acesteia în calitate de primar), iar în ce privește existența unor cauze justificative pe care inculpatul nu le-a invocat în concret, este de subliniat că exercitarea unui drept recunoscut de lege (protestul, solicitarea unor acte), trebuie să se facă cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost în mod corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., atât în ce privește felul și cuantumul acesteia, cât și în privința modalității de executare, fiind în măsură să asigure realizarea scopului urmărit prin aplicarea ei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul A..
Examinând contestația în anulare declarată de contestatorul A. din perspectiva reglementării art. 426 din C. proc. pen., Curtea a reținut că, astfel cum rezultă din motivele contestației în anulare înregistrate pe rolul Judecătoriei Huedin, la data de 19.06.2019, în dosarul nr. x/2019, condamnatul A. a contestat decizia penală nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018
La primul termen de judecată, din data de 18.09.2022, contestatorul A. a precizat în mod expres că temeiul juridic al contestației în anulare formulată este cel prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.
Prin sentința penală nr. 339/10.10.2022 a Judecătoriei Huedin, pronunțată în dosar nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Huedin și s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 605/A/21 mai 2019 a Curții de Apel Cluj în favoarea Curții de Apel Cluj.
Anterior promovării contestației în anulare declarate în prezenta cauză, la data de 04.06.2019, condamnatul A. a declarat recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțate în dosarul penal nr. x/2018
La data de 28.06.2022, prin decizia nr. 334/RC/28 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost casată decizia penală nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018 și trimisă cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecarea apelului, fiind, totodată, anulate formele de executare efectuate în baza sentinței penale nr. 71/2019 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin decizia penală nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj.
Prin decizia penală nr. 437/A/13 martie 2023, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 71/2019 a Judecătoriei Huedin și, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen.
Așa fiind, Curtea a constatat ca lipsită de obiect contestația în anulare declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțate în dosarul penal nr. x/2018, ce a fost înregistrată în dosarul Judecătoriei Huedin nr. 1592/242/2019 și trimisă spre soluționare Curții de Apel Cluj prin sentința penală nr. 339/10.10.2022 a Judecătoriei Huedin.
Începând cu data de 28.06.2022, când, prin decizia nr. 334/RC/28 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, a fost casată, cu trimitere spre rejudecare, decizia penală nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, nu mai există o hotărâre definitivă de condamnare aptă a fi cenzurată pe calea unei contestații în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din din C. proc. pen. (temei juridic invocat de contestator în susținerea căii extraordinare de atac supuse analizei la termenul de judecată din data de 18.09.2022).
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: ... b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".
Or, în cauză, deși, la momentul promovării căii extraordinare de atac, exista o hotărâre penală definitivă de condamnare a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen., la data de 28.06.2022, prin efectul admiterii recursului în casație promovat de condamnat, decizia penală nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, a fost casată și s-a desființat soluția de condamnare definitivă, fiind trimis dosarul Curții de Apel Cluj, pentru rejudecarea apelului.
Pe cale de consecință, s-a apreciat că, la acest moment, contestația în anulare cu care a fost învestită Curtea de Apel Cluj în prezenta cauză nu mai are obiect nemaiputând fi analizată sub aspectul admisibilității în principiu.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel contesatorul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 13.04.2023, fiind fixat termen pentru judecată la data de 24.05.2023.
Examinând calea de atac promovată de apelantul A., prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Cu titlul preliminar, Înalta Curte amintește că, inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Inadmisibilitatea căii ordinare de atac a apelului intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este prevăzut de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum și atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a formula calea de atac.
În cauza de față, se reține că a fost declarat apel împotriva deciziei penale nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori prin care s-a respins ca rămasă fără obiect contestația în anulare declarată de apelantul A..
Potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
În cauză hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare a fost desființată, prin decizia nr. 334/RC/28 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost casată decizia penală nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018 și trimisă cauza la Curtea de Apel Cluj pentru rejudecarea apelului, fiind, totodată, anulate formele de executare efectuate în baza sentinței penale nr. 71/2019 a Judecătoriei Huedin, definitivă prin decizia penală nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj.
Ulterior, în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Cluj, a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 71/01.03.2019 pronunțată de Judecătoria Huedin, pe care a desființat-o în întregime și pronunțând o nouă hotărâre, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) din C. pen.
Astfel, hotărârea împotriva căreia inculpatul A. a formulat contestație în anulare a fost desființată.
În egală măsură, potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Prin Decizia nr. 5 din 04 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) s-a statuat în sensul că (...) hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
Or, prin decizia apelată în cauză s-a examinat exclusiv admisibilitatea în principiu a contestației în anulare promovate împotriva deciziei nr. 605/2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, prin care a fost condamnat inițial inculpatul, constatându-se că hotărârea contestată a fost desființată.
În aceste condiții, dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile speței de față, nefiind depășit momentul procesual al admisibilității în principiu, așa încât prezenta cale de atac este inadmisibilă.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Se constată, așadar, că apelantul a formulat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat împotriva deciziei penale nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 488/A din data de 16 martie 2023, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2023.