ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2023

Ședința publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. S.A., să se constate caracterul abuziv și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a următoarelor clauze inserate în contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. x/12.08.2016: a) art. 6.4. - dobânda penalizatoare - dacă pe parcursul derulării contractului, creditul devine restant și scadent anticipat, debitorul se obligă să plătească creditoarei dobânda penalizatoare calculată asupra soldului creditului declarat scadent și exigibil; dobânda penalizatoare este de 0,5%/zi de întârziere din suma restantă datorată cu titlu de împrumut (soldul creditului); dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere, inclusiv ziua achitării debitului, și poate depăși valoarea creditului și a dobânzilor remuneratorii; b) art. 7.2.1. - pentru neonorarea obligațiilor izvorâte din prezentul contract, debitorul datorează și va plăti creditoarei dobânda penalizatoare, ca efect al declarării creditului scadent și exigibil anticipat, în conformitate cu art. 5 și 6.4. din condițiile speciale de creditare (CSC), respectiv art. 13 din condiții generale de creditare (CGC); dobânda penalizatoare se aplică la suma ce reprezintă credit restant; dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix și se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii remuneratorii; c) art. 7.2.2. - modul de calcul pentru stabilirea dobânzii penalizatoare: suma restantă datorată cu titlu de împrumut (soldul creditului) x 0,5% x numărul de zile de întârziere; d) art. 7.2.3. - dobânda penalizatoare se datorează începând din prima zi ulterioară declarării creditului scadent și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, inclusiv ziua achitării debitului. În funcție de modalitatea de rambursare, dobânda penalizatoare se aplică asupra soldului ratelor de credit/împrumutului integral, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi ulterioară declarării creditului scadent/data la care trebuia efectuată rambursarea integrală, și până la data recuperării integrale a sumei împrumutate; e) art. 9.13. din condițiile generale de creditare - dacă pe parcursul derulării prezentului contract, creditoarea consideră că valoarea garanțiilor se depreciază, astfel încât nu mai este asigurat gradul de acoperire cu garanții a obligațiilor debitorului rezultate din prezentul contract, debitorul se obligă să prezinte creditoarei garanții suplimentare; prezentarea garanțiilor suplimentare va fi efectuată în maximum 30 de zile lucrătoare de la solicitarea creditoarei; debitorul/constituitorul ipotecii suportă toate costurile legate de evaluarea/reevaluarea garanțiilor; neprezentarea garanțiilor, la solicitarea creditoarei constituie caz de culpă, care poate atrage declararea exigibilă a întregului împrumut.

De asemenea, reclamanții au mai solicitat să se constate și nulitatea absolută a clauzelor de la art. 10.6. din condițiile generale de creditare - debitorul suportă riscul neexecutării contractului; cazul de forță majoră sau cazul fortuit nu exonerează debitorul de îndeplinirea obligațiilor contractuale; art. 12.2 din condițiile generale de creditare - creditorul are dreptul să anuleze, să reducă cuantumul creditului și/sau să declare exigibil creditul, în situația apariției unui caz de culpă prevăzut la articolul 13 din CGC și să recupereze creanța sa prin orice modalitate, inclusiv pe calea executării silite; procedura executării silite poate fi declanșată la data înregistrării unui serviciu al datoriei de cel puțin 60 zile (șaizeci), sau de la apariția unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 13 din CGC; la declararea exigibilității imediate, sumele utilizate din credit devin plătibile anticipat, împreună cu dobânzile acumulate și cu orice alte sume datorate de împrumutat la acel moment, conform documentației de credit sau în legătură cu aceasta; art. 12.3. din condițiile generale de creditare - pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de către debitor/constituitor al ipotecii, creditoarea poate decide, de plin drept și fără îndeplinirea altor formalități judiciare și extrajudiciare, declararea creditului împreună cu toate celelalte datorii accesorii, scadent și exigibil, imediat, fără nici o altă formalitate judiciară sau extrajudiciară, precum și luarea oricărei/oricărora dintre măsurile de mai jos, cu transmiterea unei notificări scrise împrumutatului/garantului, dacă este cazul să treacă la recuperarea sumelor devenite scadente și plătibile integral de la împrumutat/garant, prin executare silită sau în orice altă modalitate prevăzută de legislația în vigoare - să valorifice bunurile imobile ipotecate sau să le preia în contul creanței, să preia temporar bunul în scop de administrare; art. 12.4. din condițiile generale de creditare - creditoarea are dreptul să declare scadent creditul împreună cu toate celelalte datorii asumate, în cazul în care debitorul/constitutorul ipotecii nu-și îndeplinește oricare din obligațiile asumate conform prezentului contract sau în cazul în care, cu privire la imobilele ipotecate, s-a declanșat de către alți creditori procedura de executare silită sau orice altă procedură care ar avea ca finalitate transmiterea dreptului de proprietate sau a altor dezmembrăminte ale acestuia; art. 12.13 din condițiile generale de creditare - în cazul în care, cu privire la imobilul/imobilele asupra cărora s-a constituit sau se va constitui ipoteca în favoarea creditoarei s-a declanșat procedura executării silite, inclusiv pentru recuperarea creanțelor garantate cu același imobil decurgând din alte contracte de credit încheiate de debitor/constituitorul ipotecii sau de alte persoane, sau orice altă procedură care ar avea ca finalitate transmiterea dreptului de proprietate sau a altor dezmembrăminte ale acestuia, creditoarea are dreptul să declare exigibil anticipat soldul creditului ca fiind scadent și rambursabil imediat împreună cu dobânda aferentă și toate celelalte cheltuieli datorate creditoarei, fără a fi necesară îndeplinirea unei alte formalități; art. 13.1 din condițiile generale de creditare - nerespectarea oricărei obligații care revine în sarcina debitorului/constituitorului ipotecii și care derivă din prezentul contract de credit și/sau contractele accesorii acestuia constituie caz de culpă; art. 13.3 din condițiile generale de creditare - în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către debitor/constituitor al ipotecii (caz de culpă) - creditoarea are dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat (percepând dobânda penalizatoare conform art. 6.4. din CSC) și de a lua orice măsură pe care o consideră necesară pentru a-și recupera pagubele cauzate în acest mod, executând la libera sa alegere toate sau oricare din garanțiile arătate la art. 7 din CSC; în aceste situații, debitorul/constituitorul ipotecii este decăzut din beneficiul termenelor prevăzute în favoarea sa; art. 13.4 din condițiile generale de creditare - creditoarea are dreptul să declare întregul credit scadent și în cazul în care orice creditor al debitorului/constituitorului ipotecii declanșează procedura executării silite împotriva acestora; art. 13.5 din condițiile generale de creditare - oricare din următoarele va constitui un caz de neîndeplinire a obligațiilor (caz de culpă) - oricare din garanțiile constituite potrivit prevederilor contractului va deveni, în opinia rezonabilă a creditoarei, insuficientă pentru a acoperi sumele datorate conform contractului, sau va înceta să existe. Ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate, să se dispună aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 193/2000; obligarea pârâtei la rambursarea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule; ca o consecință a constatării nulității absolute a clauzei abuzive a art. 12.2. din CGC, anularea cererii de executare silită nr. x/14.04.2017 emisă de D. S.A. și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților de prezentul litigiu.

La data de 20.07.2018, reclamanții au depus la dosar o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 3691 din 11 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată. S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în art. 9.13, art. 10.6, art. 12.4, art. 12.13, art. 13.4 - 13.5 din condițiile generale de creditare ale contractului de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. x din data de 12.08.2016. Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 502 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu partea din acțiune admisă.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale, în sensul că în încheierea de dezbateri din 26 noiembrie 2019, se va menționa corect suma cu privire la care expertul judiciar desemnat a menționat că părțile trebuie să decidă de comun acord cum vor face imputația plății, ca fiind suma de 15.500 RON.

Prin decizia civilă nr. 1217 din 24 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, au fost admise apelurile declarate de apelanții-reclamanți A., B. și C. și de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3691 din 11 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că: a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu privire la capetele de cerere privind aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale pârâtei și obligarea pârâtei la modificarea tuturor contractelor în derulare; au fost respinse capetele de cerere privind aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale pârâtei și obligarea acesteia la modificarea tuturor contractelor în derulare ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă; a fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea cererii de executare silită; a fost respins capătul de cerere privind anularea cererii de executare silită ca inadmisibil; s-a constatat nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit și condițiile generale de creditare: art. 6.4 din contract și 7.2 din CGC; art. 13.1 din CGC; art. 13.3 din CGC cu privire la posibilitatea creditoarei de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat; a fost obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor achitate în temeiul clauzelor prevăzute la art. 6.4 din contract și 7.2 din CGC, constatate ca fiind abuzive; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.

Pârâta D. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului declarat, recurenta-pârâtă arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (art. 4 alin. (1), O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (forma aplicabilă la momentul perfectării contractelor de credit - art. 36. art. 38 alin. (2), C. civ. (art. 1.535 alin. (1), art. 1.541 alin. (1) și (2), art. 1.177).

În ceea ce privește legea aplicabilă, astfel cum susține recurenta-pârâtă, contractului de credit de consum garantat cu ipoteca imobiliară nr. x/12.08.2016, îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori - art. 38, respectiv forma acestui act normativ de la momentul perfectării contractului de credit -12.08.2016) și Legea nr. 193/2000. Totodată, recurenta-pârâtă arată că nu-i sunt aplicabile contractului prevederile O.U.G. nr. 52/2016 (act normativ intrat în vigoare la data de 30.09.2016) și nici prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum au fost modificate și completate prin art. 130 din O.U.G. nr. 52/2016.

În ceea ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzelor referitoare la dobânda penalizatoare, respectiv cele prevăzute de art. 6.4 din Condițiile specifice și respectiv art. 7.2 din Condițiile generale de creditare, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a încălcat/aplicat greșit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1), O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori forma aplicabilă la momentul perfectării contractelor de credit - art. 36. art. 38 alin. (2), C. civ. - art. 1.535 alin. (1), art. 1.541 alin. (1) și (2), art. 1.177.

Potrivit recurentei-pârâte, clauzele de la art. 6.4 și, respectiv, art. 7.2 privind dobânda penalizatoare nu au un caracter abuziv, întrucât nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar bunei credințe și în detrimentul consumatorului.

În susținerea acestei critici, recurenta-pârâtă expune mai multe argumente: clauza penală nu are un caracter abuziv, din moment ce plata penalităților este determinată de conduita debitorului; potrivit prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, orice creditor este îndreptățit să perceapă dobânda penalizatoare; clauza 6.4. din condițiile specifice ar trebui analizată și prin raportare la clauza 7.2 din condițiile generale de creditare - ambele clauze referindu-se la dobânda penalizatoare; art. 6.4 și art. 7.2.1 reproduc art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, care stipulează expres că dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix și se aplică la sumele restante, în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii; art. 6.4 și art. 7.2.1 prevăd explicit că dobânda penalizatoare este datorată de debitor ca urmare a declarării creditului scadent; procentul dobânzii penalizatoare este menționat atât în formularul "Informații Standard la Nivel European Privind Creditul pentru Consumatori" pus la dispoziția consumatorilor, cât și în contractul de credit; modul de calcul este prevăzut în mod expres în contract; art. 6.4 și art. 7.2. din contractul de credit nu se circumscriu ipotezei reglementate de pct. 1 lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000; în speță, consumatorii sunt cei care nu și-au îndeplinit obligațiile asumate; este incident art. 1.535 alin. (1) din C. civ. ceea ce urmăresc, în realitate, consumatorii este înlăturarea din contract a unei sancțiuni permise de lege, în cazul în care aceștia nu își îndeplinesc obligațiile contractuale.

De asemenea, potrivit recurentei-pârâte, în analizarea pretinsului caracter abuziv al clauzelor privind dobânda penalizatoare nu poate fi avută în vedere O.G. nr. 13/2011, considerentele instanței de apel reprezentând o încălcare/aplicare greșită a normelor de drept material, în condițiile în care O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești nu include în domeniul ei de aplicare dobânzile practicate de instituțiile financiare nebancare, în raport de prevederile art. 9 din respectivul act normativ.

Totodată, în opinia recurentei-pârâte, reprezintă o încălcare/aplicare greșită a normelor de drept material și considerentele instanței de apel potrivit cărora clauzele referitoare la dobânda penalizatoare ar fi abuzive și având în vedere că valoarea penalităților de întârziere poate depăși valoarea debitului.

Recurenta-pârâtă susține că, deși potrivit art. 6.4 din contract, valoarea dobânzilor penalizatoare poate depăși valoarea creditului, O.U.G. nr. 50/2010 -forma acestui act normativ de la momentul perfectării contractului de credit -12.08.2016 nu interzice o astfel de clauză, iar în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 54 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016, potrivit cărora cuantumul penalităților de întârziere nu trebuie să depășească principalul restant.

În plus, astfel cum susține recurenta-pârâtă, tocmai pentru a nu îngreuna plata de către debitor a obligațiilor aferente creditului acordat, printr-o decizie internă din data de 29.05.2017, a stopat calculul dobânzilor remuneratorii și penalizatoare începând cu data de 29.05.2017. În acest sens, precizează că a calculat dobânda penalizatoare numai pentru 87 de zile, rezultând că, în fapt, a aplicat o dobândă în cuantum de 0,025% pe zi de întârziere, raportat la cele 1.715 zile de întârziere de la data declarării scadenței și exigibilității anticipate a creditului.

Totodată, solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere și dispozițiile art. 1.541 alin. (1) și (2), raportat la art. 1.177 C. civ.

În raport de prevederile art. 1.177 C. civ., contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale și, în completare, dispozițiilor C. civ., iar potrivit prevederilor art. 1.541 alin. (1) și (2) C. civ., dacă penalitatea este vădit excesivă față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului, instanța poate reduce penalitatea, dar penalitatea astfel redusă trebuie să rămână superioară obligației principale. Or, în speță, astfel cum susține recurenta-pârâtă, valoarea penalităților de întârziere este inferioară debitului principal.

În sprijinul susținerilor sale, recurenta-pârâtă mai arată că: și-a îndeplinit obligația de informare a consumatorilor, că a pus la dispoziția reclamanților formularul "Informații Standard la Nivel European Privind Creditul pentru Consumatori", iar potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010, în cazul în care creditorul a furnizat acest formular, se consideră că a respectat cerințele de informare prevăzute de legislația în vigoare; o parte însemnată din creditul acordat (209.554,20 RON) a avut ca destinație achitarea unor sume datorate de reclamantele A. și C. în baza unor contracte de credit perfectate de acestea cu o altă instituție financiară nebancară; dobânda remuneratorie a contractului este fixă; potrivit art. 6.1 din contract, nu se percepe niciun fel de comision cu referire la acest contract; debitorul putea rambursa anticipat creditul, în integralitate sau parțial, fără să achite comision de rambursare anticipată, conform prevederilor art. 4.2 din contract.

În ceea ce privește capătul de cerere care vizează obligarea la restituirea sumelor achitate în temeiul clauzei 6.4, recurenta-pârâtă arată că acesta are un caracter accesoriu față de capătul de cerere care vizează constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobânda penalizatoare, astfel încât, în măsura respingerii capătului de cerere vizând dobânzile penalizatoare, se impune și respingerea acestui capăt de cerere.

Referitor la pretinsul caracter abuziv al clauzelor prevăzute de art. 13.1 și art. 13.3 din Condițiile generale de creditare, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat/aplicat greșit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1), întrucât respectivele clauze contractuale nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; clauzele 13.1 și 13,3 arată în mod concret care sunt cazurile de culpă; în speță, creditul a fost declarat scadent și exigibil anticipat în temeiul art. 5 CSC la contractul de credit, ca urmare a înregistrării unui număr mai mare de 45 zile de întârziere de la data scadentei obligației de plată în sarcina debitorilor și nu ca urmare a intervenirii unui caz de culpă din cele la care fac referire art. 12 și art. 13 CGC din contractul de credit.

În ceea ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzelor prevăzute de art. 9.13, art. 12.4, art. 12.13, art. 13.4 - 13.5 din Condițiile generale de creditare, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a încălcat/aplicat greșit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1), în raport de următoarele argumente: aceste dispoziții contractuale nu implică posibilitatea modificării unilaterale a clauzelor; conform prevederilor art. 10.3 și 10.5 CSC din contractul de credit, toate clauzele au făcut obiectul negocierii și reprezintă înțelegerea părților și rezultatul negocierii, iar debitorii au analizat în mod integral clauzele contractului de credit (inclusiv toată documentația aferentă creditului); clauzele arată în mod clar situațiile în care pârâta are dreptul de a declara creditul scadent; clauzele nu implică dreptul discreționar al pârâtei de a decide declararea creditului scadent și exigibil; clauzele respective arată în mod clar situațiile care reprezintă caz de neîndeplinire a obligațiilor și nu implică o apreciere discreționară a pârâtei în această privință; în speță, pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, a executat contractul, respectiv a pus la dispoziția reclamanților - debitori suma de bani care a făcut obiectul contractului de credit, în schimb, aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile asumate contractual.

Și în ceea ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzei prevăzute de art. 10.6 din Condițiile generale de creditare, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a încălcat/aplicat greșit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1).

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă susține că, potrivit prevederilor art. 10.3 și 10.5 din contractul de credit, toate clauzele au făcut obiectul negocierii și reprezintă înțelegerea părților și rezultatul negocierii, iar debitorii au analizat în mod integral clauzele contractului, o parte însemnată din creditul acordat (209.554,20 RON) a avut ca destinație achitarea unor sume restante datorate de reclamantele A. și C. în baza unor contracte de credit perfectate de acestea cu o altă instituție financiară nebancară; ulterior perfectării contractului de credit care face obiectul prezentei cauze, reclamanții au înțeles să mai încheie și un alt contract de credit cu recurenta-pârâtă, în condiții asemănătoare, ceea ce atestă înțelegerea și acceptarea acestor clauze contractuale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității cererii de recurs, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului convențional - avocat, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

În susținerea excepției nulității cererii de recurs, intimații-reclamanți arată că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În susținerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al avocatului semnatar al cererii de recurs, intimații-reclamanți invocă faptul că împuternicirea avocațială nu poartă semnătura clientului, ci numai mențiunea "cf. contract".

Intimații-reclamanți au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată - onorariu expert contabil, în cuantum de 3.500 RON.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

La 3 octombrie 2022, intimații-reclamanți au depus note scrise.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant și a nulității recursului, a admis în principiu recursul și a fixat termen la 1 martie 2023, în ședință publică, pentru soluționarea acestuia.

La 27 februarie 2023, intimații-reclamanți au depus concluzii scrise.

La 9 martie 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.

La 7 martie 2023, intimații-reclamanți au depus note scrise.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile ce vizează caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dobânda penalizatoare, respectiv art. 6.4 și art. 7.2 din Condițiile generale de creditare, nu vor fi înlăturate.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă încălcarea dispozițiilor art. 36 și a art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, în raport de care susține că orice creditor este îndreptățit să perceapă dobânda penalizatoare, dispozițiile contractuale reprezentând o reproducere a textului legal aplicabil în cauză, respectiv a art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010.

Criticile recurentei-pârâte nu pot fi reținute, în condițiile în care instanța de apel a constat caracterul abuziv al acestor dispoziții contractuale în raport de alin. (1) lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000, apreciind că obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist. Așadar, în analiza caracterului abuziv al acestor dispoziții contractuale, instanța de apel nu a avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate în raport de prevederile art. 1.535 alin. (1), art. 1.541 alin. (1) și (2) și, respectiv, art. 1.177 C. civ., se impune a se arăta că, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunțat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul, sunt exercitate de aceeași parte.

Aceasta este una dintre aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu o cale extraordinară de atac.

Așadar, observând invocarea omisso medio a acestor critici, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu le poate analiza.

Înalta Curte nu poate reține nici argumentele recurentei-pârâte cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 și a art. 54 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016.

Înalta Curte arată că instanța de apel nu a procedat la aplicarea prevederilor O.G. nr. 13/2011 și nici a art. 54 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016, ci, în analiza caracterului abuziv din perspectiva alin. (1) lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000 a reținut că penalitățile solicitate de pârâtă depășesc cuantumul dobânzii legale, aflându-se într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței și că valoarea penalităților de întârziere poate depăși valoarea debitului.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că argumentele ce vizează nelegala constatare a caracterului abuziv al clauzelor ce se regăsesc în art. 13.1, art. 13.3, art. 9.13, art. 12.4, art. 12.13, art. 13.4-13.5, art. 10.6 din Condițiile generale de creditare reprezintă critici de netemeinicie.

Nemulțumirea recurentei-pârâte legată de soluția recurată, de modul în care instanța de apel a concluzionat asupra stării de fapt, precum de modul în care instanța a interpretat dispozițiile contractuale, în raport de probele administrate, nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezentând, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înalta Curte de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1217 din 24 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1217 din 24 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2023.