ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2641/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub număr de dosar x/2017, la data de 31.05.2017, reclamanta societatea RC-CF TRANS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. CFR S.A., a solicitat, în principal, obligarea acesteia la restituirea a patru sisteme de semnalizare automată la trecerea la nivel cu calea ferată, evaluate provizoriu la 250.000 RON având următoarele caracteristici: instalație LX tip A. montată pe secția de circulație Timișoara EST-Radna, km 11+324 loc. GIARMATA, împreună cu toate piesele și accesoriile sistemului necesare funcționarii acestuia; instalație SAT tip A., montată pe secția de circulație Roșiori-Turnu Măgurele km 238+288, împreună cu toate piesele și accesoriile sistemului necesare funcționarii acestuia; instalație SAT tip A. montat pe secția de circulație Roșiori-Turnu Măgurele km 239+168 montat pe linia Turnu Măgurele -Alexandria, împreună cu toate piesele și accesoriile sistemului necesare funcționarii acestuia; instalație SAT tip A. montat pe secția de circulație Roșiori-Turnu Măgurele km 196+981 montat la Roșiori, împreună cu toate piesele și accesoriile sistemului necesare funcționării acestuia.

În subsidiar, în situația în care aceste bunuri nu se mai regăsesc la pârâtă, a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii lor, actualizată cu indicele de inflație de la data plății, începând cu data reținerii bunurilor, precum și la plata de daune-interese pentru lipsa de folosință, evaluate provizoriu la 100.000 RON, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, începând de la aceeași dată a reținerii bunurilor, până la executarea în natură a obligației și la plata daunelor moratorii de 50 RON/zi, actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, de la momentul reținerii bunurilor și până la executarea în natură a obligațiilor; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 61/C din 11 martie 2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta RC-CF TRANS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.

Prin decizia civilă nr. 1140/Ap din 06 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta RC-CF TRANS S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 61/C din 11 martie 2021, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea recursului, un prim motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că instanța de apel nu a făcut referire, nici măcar trunchiat, la argumentele sale invocate în apel.

Mai susține recurenta-reclamantă că, prin omisiunea instanței de apel de a analiza toate probele și apărările expuse, au fost încălcate dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă arată că, prin evidențierea lipsurilor deciziei recurate, înțelege să invoce incidența hotărârii C.E.D.O. Albina contra României, respectiv dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că acesta include, printre altele, și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

În opinia recurentei-reclamante, motivarea instanței de apel reprezintă, de fapt, prezentarea succintă a stării de fapt expusă de către părți și a unor dispoziții contractuale, nefiind respectată cerința legală cu privire la motivarea hotărârilor, fiind încălcat în mod implicit și art. 6 par. 1 din Convenție.

Recurenta-reclamantă susține că argumentele instanței de apel nu cuprind o analiză concretă a motivelor sale de apel.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, deși a criticat sentința primei instanțe sub aspectul motivării deficitare, instanța de apel a reținut doar că această critică nu este fondată, motivarea succintă, nefiind de natură să conducă la concluzia că hotărârea nu întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care prima instanță a reținut, în esență, modalitatea de încetare a contractelor de închiriere, obligațiile părților în caz de încetare a contractelor și faptul că cele patru instalații în discuție au rămas în proprietatea pârâtei, ca investiții realizate pe perioada derulării contractelor încheiate între părți.

Mai arată recurenta-reclamantă că, deși a criticat sentința sub aspectul principiilor generale care guvernează încheierea și executarea contractului, în raport de chestiunile reținute în mod eronat de prima instanță, Curtea de Apel Brașov și-a însușit, ca argumente, dispoziții contractuale, fără o analiză coroborată din care să rezulte esența relațiilor dintre părți.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată că, deși a criticat sentința sub aspectul neîndeplinirii unei condiții esențiale pentru calificarea bunurilor sale ca fiind investiții, instanța de apel a înlăturat în mod nelegal aserțiunile sale relativ la faptul că nu s-a întocmit un proces-verbal de recepție la finalizarea lucrărilor, însușit ca atare de ambele părți, conform art. 8.5 din contract, apreciind că această chestiune nu ar schimba regimul juridic al investițiilor, fără alte lămuriri pertinente sub acest aspect.

Totodată, chestiunea valorii de amortizare ca și sumă solicitată cu titlu de daune pentru lipsa de folosință nu a fost analizată de către instanța de apel.

Recurenta-reclamantă invocă și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că aplicarea greșită a normelor de drept material ce fac obiectul motivului de recurs din prezenta secțiune rezidă din: neaplicarea principiilor generale care guvernează dreptul de proprietate și cu privire la nașterea acestuia; dacă dreptul pârâtei s-a născut din contract, și acesta este izvor al dreptului, în această analiza urmând a se avea în vedere dacă dreptul de proprietatea a putut ieși din patrimoniul său și s-a transmis în patrimoniul pârâtei; regimul juridic al bunurilor, respectiv dacă puteau sau nu să fie calificate ca și investiții.

Recurenta-reclamantă susține că bunurile nu au ieșit din patrimoniul său, nefiind îndeplinite condițiile pentru a fi considerate investiții, sub acest aspect, instanța de apel reținând, ca urmare a aplicării greșite a normelor de drept material, că nu este justificată promovarea unei acțiuni în revendicare a bunurilor, în temeiul art. 563 C. civ.

Potrivit recurentei-reclamante, analiza instanței de apel nu a cuprins o întrepătrundere a sensurilor oferite de clauzele contractuale, căci principiul echității ce guvernează relațiile dintre co-contractanți a fost răsturnat tocmai prin conduita intimatei-pârâte ce a fost confirmată, în mod nelegal, de către instanța de apel ce a reținut că absența procesului-verbal de recepție la finalizarea lucrărilor însușit de ambele societăți nu ar schimba regimul juridic al investițiilor.

În atare situație, recurenta-reclamantă apreciază că a fost pronunțată o soluție nelegală, suferind o dublă pierdere, pe de-o parte, a bunurilor, iar pe de altă parte, a despăgubirii datorate de către intimata-pârâtă.

În susținerea argumentului că în prezenta cauză nu s-a îndeplinit o condiție esențială pentru calificarea bunurilor ca fiind investiții, recurenta-reclamantă face ample trimiteri la dispozițiile contractuale și la situația de fapt, susținând că motivarea instanței de apel se rezumă la aplicarea izolată a două prevederi din contractele de închiriere nr. x/07.02.2012 și nr. y/07.06.2012, respectiv art. 8.6 și art. 14, neputând fi, însă, ignorate dispozițiile art. 8.5 din cele două contracte.

Totodată, recurenta-reclamantă afirmă că, pentru a se califica a fi investiție, este necesar ca lucrarea să fie recepționată pe bază de proces-verbal însușit de ambele părți, care însă, în speță nu există, motiv pentru care prevederile art. 8.6 din contract nu își pot găsi aplicabilitate.

În raport de art. 1.270 C. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța nu poate trece peste ceea ce consideră părțile contractante ca fiind o chestiune esențială, în speță recunoașterea pe bază de proces-verbal a investițiilor.

Aplicarea greșită a normelor de drept material este evidentă, în opinia recurentei-reclamante, întrucât în mod nelegal s-a dat eficiență avizărilor care consideră instalațiile de semnalizare ca fiind un element concret al infrastructurii feroviare publice, instanța de apel ignorând faptul că la încetarea contractelor s-a solicitat expres ridicare instalațiilor, întrucât acestea nu au fost considerate investiții.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel nu a făcut o analiză coroborată a prevederilor contractuale, dar și a probelor depuse la dosarul cauzei, aplicând în mod arbitrar dispoziții care au o finalitate scoasă din contextul prezentului litigiu.

În opinia recurentei-reclamante, este esențial de reținut că bunurile revendicate prin prezenta acțiune nu au fost recunoscute niciodată ca și investiții de către intimata-pârâtă, în mod nelegal, instanța de apel reținând faptul că pârâta a opus dreptul de proprietate dobândit prin cele două contracte nr. x/2012 și y/2012, căci, în realitate, intimata-pârâtă nu este proprietara instalațiilor de semnalizare.

Mai invocă recurenta-reclamantă că dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel (art. 563 alin. (2) din noul C. civ.), precum și incidența în cauză a art. 1.530 și a art. 1.536 C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat; cu cheltuieli de judecată, în măsura în care vor fi efectuate.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deși a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

În susținerea motivului de casare reglementat de preverile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel nu a făcut referire la criticile sale invocate în apel și că a omis să analizeze toate probele și apărările expuse.

Înalta Curte arată că, prin criticile invocate, recurenta-reclamantă își exprimă, de fapt, nemulțumirea cu privire la soluția dată de instanța de prim control judiciar, în raport de criticile invocate de parte în susținerea căii de atac, ca atare, invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este formală.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă expune aspecte referitoare la ieșirea bunurilor din patrimoniul său, susține că instanța de apel nu a realizat o analiză coroborată a clauzelor contractuale și a probelor administrate, că nu este îndeplinită o cerință esențială pentru calificarea bunurilor ca fiind investiții.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la contractele de închiriere nr. x/07.02.2012 și respectiv nr. 51/07.06.2012, la situația de fapt și la înscrisuri, susține că motivarea instanței de apel s-a rezumat la aplicarea izolată a art. 8.6 și a art. 14 din cele două contracte, cu ignorarea art. 8.5, precum și inaplicabilitatea art. 8.6.

Înalta Curte arată că și motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmărește o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei, inclusiv din perspectiva îndeplinirii obligațiilor din contractele de închiriere nr. x/07.02.2012 și respectiv nr. 51/07.06.2012.

Înalta Curte reține că argumentele ce vizează dispozițiile art. 1.530 și art. 1.536 C. civ. sunt invocate omisso medio, astfel că nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. și, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarant de recurenta-reclamantă RC-CF TRANS SR.L. împotriva deciziei civile nr. 1140/Ap din 6 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă. Constatând că la dosar nu au fost depuse dovezi cu privire la efectuarea cheltuielilor de judecată, va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă RC-CF TRANS SR.L. împotriva deciziei civile nr. 1140/Ap din 6 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2022.