ÎCCJ, decizie (scj.ro #207909)

Cerere de repunere în situația anterioară încheierii contractului de locațiune. Desființarea contractului prin hotărâre penală. Aplicarea dispozițiilor art. 1638 din Codul civil. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Restituirea prestațiilor. Dispoziții generale

Index alfabetic: Cerere de repunere în situația anterioară

Contract de locațiune

Act fictiv

Confiscare specială

Hotărâre penală

C. civ., art. 1235, art. 1638

C. pen., art. 112 alin. (1) lit. b)

Potrivit dispozițiilor art. 1235 C. civ., „Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul”, iar conform celor ale art. 1638 C. civ., „Prestația primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite sau imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii”.

Prevederile art. 1638 C. civ. sunt incidente exclusiv în situațiile în care între părți a existat încheiat un contract.

În cazul în care prin hotărârea pronunțată instanța penală a stabilit cu titlu definitiv caracterul fictiv al contractelor de locațiune încheiate între părți, pe care le-a desființat, reținând că nu au existat contracte reale, ci doar înscrisuri falsificate pentru a disimula o operațiune ilicită, nu poate deveni incident art. 1638 C. civ. care presupune existența unor contracte între părți.

Prin urmare, întrucât între părțile litigante nu există un raport juridic contractual a cărui desființare să justifice repunerea acestora în situația anterioară prin restituirea prestațiilor, în mod legal instanța a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel formulată.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 956 din 26 aprilie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, Secția a II-a civilă - Judecător sindic, sub nr. x/118/2018/a12, reclamanta A. S.A prin administrator judiciar B. IPURL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A, repunerea părților în situația anterioară încheierii contractelor de locațiune nr. 1/29.01.2009, nr. 2/29.01.2009 și nr. 3/14.04.2009, ca urmare a desființării acestor contracte prin sentința penală nr. 630/22.12.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2015, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 895.684,63 lei, reprezentând contravaloarea sumelor achitate în baza contractelor a căror nulitate a fost constatată prin hotărâri penale, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 630/22.12.2017 și până la data plății efective a obligațiilor ce urmează a fi stabilite prin sentință, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Secției a II-a civilă - falimente, excepția inadmisibilității cererii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 438/05.04.2021, judecătorul sindic a admis excepția necompetenței funcționale, iar cauza a fost înaintată spre repartizare completurilor Secției II-a civilă.

Prin încheierea din 23.11.2021, instanța a calificat excepția inadmisibilității ca și apărare de fond și a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 1388/07.12.2021, Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.A prin administrator judiciar B. IPURL.

Prin decizia civilă nr. 223 din 8 iunie 2022, Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a respins ca nefondat apelul promovat de apelanta-reclamantă societatea A. SA prin administrator judiciar B. IPURL împotriva sentinței civile nr. 1388 din 07.12.2021, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. IPURL,

solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare instanței de apel.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs este circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora intervine casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a reținut faptul că sumele de bani achitate în considerarea contractelor de locațiune au fost înmânate inculpatului, care se face vinovat de săvârșirea faptei de trafic de influență. Instanțele de judecată au dispus confiscarea acestor sume de la inculpatul D., iar diferențierile privind persoana administratorului A. nu au importanță.

Între A. S.A. prin director general E. și director economic F., pe de o parte, și C. S.A. prin administrator G., de cealaltă parte, au fost încheiate contractele de locațiune nr. 1/29.01.2009, nr. 2/29.01.2009 și nr. 3/14.04.2009, toate desființate prin Sentința penală nr. 630/22.12.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/118/2015.

A. S.A. și deopotrivă societatea C. S.A. nu au nicio calitate în Dosarul penal nr. x/118/2015. Pe cale de consecință, niciuna dintre cele două societăți nu a formulat cereri (pretenții) în cauza dedusă judecății și nici nu s-au constituit părți civile.

Recurenta-reclamantă susține că este contradictoriu și străin de prezenta cauză faptul că judecătorul fondului a reținut identitatea dintre

reprezentantul statutar al A. S.A. și denunțător,

iar instanța de apel nu a analizat acest aspect, doar se limitează la a menționa că nu prezintă relevanță. În realitate, nici A. S.A. și nici reprezentantul ei legal E. nu au avut calitatea de denunțător/parte în cauza penală vizându-l pe inculpatul D. E. a deținut în mod continuu calitatea de reprezentant legal și unic administrator al A. S.A. de la constituirea societății și până la desemnarea administratorului special cu ocazia deschiderii procedurii de insolvență. Pe de altă parte, denunțătorul H. nu a deținut niciun moment calitatea de administrator, conducător sau factor de decizie în cadrul A. S.A. Așadar, mențiunile judecătorului fondului potrivit cu care

reprezentantul statutar al societății reclamante a cunoscut scopul sumelor de bani, respectiv cumpărarea de influență

sunt lipsite de orice fundament, neavând vreun corespondent în   realitatea societății, iar în mod contradictoriu și străin de prezenta cauză nu au fost analizate de către instanța de apel, reținând că aceasta este o chestiune fără relevanță, deși acesta a fost unul dintre considerentele respingerii acțiunii la fond.

Instanța de apel în mod greșit a preluat individualizarea de la fond în ce privește raportul juridic existent între părțile litigiului pendinte și ale dosarului penal, motivele contradictorii și străine de natura cauzei influențând soluția adoptată, astfel:

a) Relația ce face obiectul prezentei cauze s-a derulat între societatea C. S.A. și A. S.A., prin reprezentanții statutari, ce pentru A. S.A. nu este H., aspect care prezintă relevanță, dat fiind faptul că este un argument contradictoriu, străin de cauză și care a dus la adoptarea unei soluții nelegale;

b) Relația ce a făcut obiectul dosarului penal și ce a fost reținută în mod eronat de către instanța de apel a fost următoarea: inculpatul D. și-a exercitat activitatea infracțională în raport cu C.N. Administrația Canalelor Navigabile S.A., iar pentru această operațiune, respectând circuitul a primit sume de bani de la societatea C. S.A.

c) În acest sens, raționamentul instanței de apel este aplicabil exclusiv în legătură cu D. și societatea C. S.A., doar aceasta din urmă nu are acțiune în regres în raport cu D., cunoscând faptul că sumele de bani remise acestuia nu au avut un fundament real.

d) Reține instanța de apel în mod eronat și străin de prezenta cauză faptul că banii au fost remiși de către A. în temeiul contractelor fictive către inculpatul D., în realitate banii au fost remiși către societatea C. S.A. prin operațiuni bancare.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1638 C. civ. cu o motivare lipsită de sens, respectiv „

raportarea textului legal la situația de fapt nu trebuie să aibă în vedere contractele de locațiune deoarece acestea erau fictive, ci infracțiunile de trafic de influență, infracțiuni în legătură cu care legiuitorul a prevăzut confiscarea sumelor de bani.”

Astfel, se refuză dreptul A. de a recupera sumele de bani în temeiul dispozițiilor de drept material astfel cum au fost invocate.

Soluția de desființare a contractelor în raport cu care s-a formulat acțiunea de restituire a sumelor de către C. S.A. și nu de către inculpatul D. își are fundamentul în sentința penală a Tribunalului Constanța, menținută de către Curtea de Apel Constanta, prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la desființarea contractelor și repunerea părților în situația anterioară. Însă, părțile în raport cu care s-au desființat contractele sunt diferite față de cele ce au fost în dosarul penal.

În concret, instanța de apel, făcând o greșită aplicare a normelor de drept material a reținut faptul că sumele de bani achitate de către A. S.A., în baza unor contracte ca efect al săvârșirii unei infracțiuni de un terț față de raportul dintre părțile contractante, trebuie să rămână în patrimoniul C. S.A., iar dacă se acceptă faptul că inculpatul D. controla în fapt această societate (conform celor reținute de către instanțele penale), se acceptă ca banii să rămână implicit în patrimoniul inculpatului.

Arată că instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 1635 C. civ. și art. 1166 pe care le raportează la dispozițiile penale, însă concluzia are în vedere doar o parte din consecințele generate de incidența art. 25 alin. (3) C. proc. pen., refuzând aplicarea normelor incidente, respectiv art. 1638 C. civ.

Art. 1638 C. civ.:

Restituirea pentru cauză ilicită „Prestația primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite sau imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii.”

Instanța de apel, dacă ar fi reținut corect aplicarea normelor de drept material, în temeiul dispozițiilor art. 1638 C. civ., trebuia să dispună restituirea de la societatea intimată C. S.A. a prestațiilor primite de la A. S.A., dat fiind faptul că aceasta avea reprezentarea prin administratorul statutar a faptului că prestația primită nu își are temeiul într-o cauză licită.

Susține că instanța de apel în mod eronat a confirmat soluția instanței de fond, având în vedere că, în speță, nu se pot face similitudini și nici aplicabilitatea dispozițiilor art. 1246 C. civ., dat fiind faptul că înscrisurile în temeiul cărora s-au primit prestațiile de către C. S.A. au fost desființate, iar temeiul restituirii prestațiilor este art. 1638 C. civ., dacă se acceptă raționamentul instanței de fond, fapta ilicită fiind comisă de către C. prin asumarea unui contract și încasarea unor sume de bani fără să existe contraprestație din partea acestei societăți și mai cu seamă s-a stabilit cu caracter definitiv că acestea au avut un scop ilicit.

Consideră că s-a reținut o concluzie eronată de către instanța de apel, având ca și premisă greșita aplicare a normelor de drept material din penal în civil în sensul că „se

reține că prin D.P. nr. x/P/06.07.2020 a Curții de Apel Constanta s-a dispus menținerea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța

nr. 9/P//9.

02.2015 până la concurența sumei de 1.892.844,97 lei (sumă ce include și plățile aferente contractelor de locațiune din prezenta cauză în vederea confiscării speciale. Conform art. 112 lit. b).- sunt supuse confiscării speciale b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor). Din interpretarea per a contrario a textului de lege rezultă așadar că nu este supus restituirii bunul care a fost folosit sau destinat a fi folosit la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală chiar dacă aparține unui terț, cât timp a cunoscut scopul folosirii”.

Astfel, prin raportare la ceea ce a reținut instanța de apel se observă faptul că subzistă confuzia indusă de către intimată și validată de către instanță în sensul în care instanța asimilează banii în raport cu care s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D. că nu ar mai putea fi solicitați de la C., deși este eminamente greșit, în sensul în care doar dacă instanța de judecată ar fi dispus confiscarea banilor atât de la inculpat cât și de la C. S.A. ar fi putut opera această interpretare.

Sensul dispozițiilor art. 112 lit. b) este total diferit față de cel interpretat

per a contrario

de către instanța de apel. Astfel, cel ce a săvârșit fapta prevăzută de legea penală este inculpatul D., de la care s-a dispus confiscarea specială în acord cu dispozițiile art. 112 C. pen., în acest sens sumele de bani pe care inculpatul le-a înaintat către C.N. I. S.A. nu mai pot fi restituite, însă sumele de bani încasate în temeiul unei cauze ilicite de către C. S.A. sunt supuse întotdeauna restituirii, precum și faptul că odată ce C. S.A. va fi obligată la restituirea prestațiilor către A. S.A., nu are un drept de regres în raport cu D.

Arată că este rezultatul aplicării în mod eronat a dispozițiilor de drept material, în sensul că prestațiile nu trebuie restituite către A. S.A., însă ele pot rămâne în patrimoniul C. S.A., recurenta nu le-ar fi putut solicita de la C.N. I. sau inculpatul D., dacă „reprezentantul statutar al societății a cunoscut scopul banilor”, însă aceasta este o premisă greșită care a dus instanța de judecată la adoptarea unui soluții greșite în tot.

C. cât și reprezentatul statutar al A. S.A. nu pot fi, prin substituire, implicate în raporturile ce au făcut obiectul dosarului penal, precum nici nu pot să fie reținute alte temeiuri de drept decât cele aplicabile conform procedurii penale care se răsfrâng cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Raportul contractual între părți a existat, însă prestația primită de către C. a avut ca temei o cauză ilicită, stabilită cu putere de lucru judecat de către instanța de judecată cu aplicabilitatea art. 25 alin. (3) C. proc. pen., iar conform art. 1638 C. civ. prestația primită în temeiul unei cauze ilicite este întotdeauna supusă restituirii, iar instanța de apel în mod greșit nu a făcut aplicarea normelor de drept materiale incidente, pornind de la o greșită înțelegere a raporturilor dintre părți prin raportare la procedura penală.

Intimata-pârâtă J. SRL (fostă SC C. S.A.) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că decizia instanței de apel este definitivă și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, solicitând și cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului pentru motivele reținute în practicaua prezentei decizii.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Înalta Curte apreciază această critică ca nefondată, întrucât contrar susținerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanță, iar motivarea deciziei recurate este clară, precisă și necontradictorie. Instanța de apel a analizat solicitarea reclamantei de „repunere în situația anterioară” ca urmare a desființării contractelor de locațiune și apărările părților, probele administrate, precum și normele juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.

De altfel, instanța nu este ținută a răspunde punctual fiecăreia dintre susținerile părților, în contextul în care din considerentele reținute se desprinde concluzia avută în vedere.

Astfel, în fundamentarea concluziei privind neîndeplinirea în cauză a condițiilor restabilirii situației anterioare, instanța de apel a analizat motivele referitoare la aprecierea greșită asupra acționariatului celor două societăți și cele privind raportul juridic existent între părțile litigiului pendinte și cele din dosarul penal, sens în care a reținut că „

hotărârea instanței penale a relevat faptul că respectivele contracte de locațiune au fost fictive iar sumele de bani achitate în considerarea acestor contracte fictive de fapt au fost înmânate inculpatului care se face vinovat de săvârșirea faptei de trafic de influență

”, iar cu privire la suma totală de 1.892.844,97 lei rezultată în urma săvârșirii infracțiunilor a fost menținută măsura sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale.

Motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Astfel, situațiile în care se poate ajunge la o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Argumentele instanței de apel în acest sens nu se circumscriu unei motivări contradictorii, deoarece nu contrazic soluția din dispozitivul deciziei, care este de respingere a căii de atac exercitată de reclamantă.

Susținerile recurentei tind, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situații de fapt, în raport de care să se aprecieze de către instanța de recurs asupra raporturilor dintre părți și care, în recurs, se constituie într-o critică de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac dedusă judecății.

Se constată că instanța de apel a făcut o evaluare a situației de fapt deduse judecății pe baza probelor de la dosar, argumentând judicios motivul pentru care a statuat că „

Solicitarea de „repunere în situația anterioară” reprezintă de fapt o cerere care urmărește ignorarea efectelor hotărârilor instanțelor penale solicitându-se restituirea unor sume de bani care au servit la săvârșirea unor infracțiuni și cu privire la care s-a dispus măsura confiscării speciale

”, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se toate aspectele invocate de reclamantă în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raționamentului pe care se fundamentează soluția adoptată.

Prin urmare, susținerile reiterate în recurs cu privire la faptul că recurenta-reclamantă nu a fost parte civilă în procesul penal și cu privire la identitatea dintre reprezentantul statutar al A. S.A. și denunțător în sensul că părțile în raport cu care s-au desființat contractele sunt diferite față de cele din dosarul penal au fost apreciate ca nerelevante de către instanța de apel în contextul în care indiferent de persoana care a încheiat contractele de locațiune în numele A. S.A. contractele aveau caracter fictiv, iar sumele erau destinate săvârșirii unor infracțiuni nefiind supuse restituirii ci confiscării speciale în procesul penal.

Prin urmare, în condițiile unei expuneri concise și clare a argumentelor pentru care raționamentul apelantei-reclamante nu poate fi primit, este nefondat motivul de recurs circumscris de recurente prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu poate fi reținută nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă apreciază că în speță era prioritară aplicarea art. 1638 C. civ. Potrivit acestui text legal, „Prestația primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite sau imorale rămâne întotdeauna supusă restituirii”.

Potrivit art. 1235 C. civ., „Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul”.

Așadar, astfel cum în mod corect a reținut curtea de apel, rezultă din coroborarea acestor prevederi legale că acest temei juridic este incident exclusiv în cadrul situațiilor în care între părți a existat încheiat un contract. Or, în speță, astfel cum a reținut instanța de apel în mod devolutiv în cadrul situației de fapt a cauzei care nu poate fi reevaluată în recurs în lipsa administrării de noi probe, instanța penală a desființat înscrisurile reținând că nu au existat contracte reale, caracterul fictiv al acestora fiind stabilit cu titlu definitiv prin hotărârea penală.

Pe cale de consecință, neexistând un contract anulat între părți, ci doar un înscris falsificat pentru a disimula o operațiune ilicită, nu poate deveni incident textul de lege reclamat de către recurenta-reclamantă.

Solicitarea recurentei de a echivala situația de inexistență a contractelor dintre părți cu cea a desființării lor cu titlu retroactiv nu este nefondată, deoarece astfel cum s-a ilustrat anterior, cerința legală cu caracter de premisă este aceea a existenței unui contract și nu cea a inexistenței sale.

În egală măsură, instanța de recurs observă că instanța de apel a ilustrat în mod tranșant concluzia sa - subsumată situației de fapt a cauzei - în sensul că raportarea textului legal la situația de fapt nu trebuie să aibă în vedere contractele de locațiune deoarece acestea erau fictive, ci infracțiunile de trafic de influență, infracțiuni în legătură cu care legiuitorul a prevăzut confiscarea sumelor de bani.

Este de necontestat că în speță contractele de locațiune încheiate în numele A. S.A. au caracter fictiv, ceea ce echivalează cu însăși inexistența acestor contracte dintre părți, contracte care, astfel cum am ilustrat anterior, reprezintă premisa aplicării acestei norme juridice speciale.

Or, între nulitate ca sancțiune a unui contract existent dar cu vicii și inexistență este o deosebire totală, în speță nefiind incidentă repunerea în situația anterioară, ca efect al nulității contractelor, astfel cum s-a expus anterior, nefiind, așadar, întrunită cerința desființării acestora, premisă a aplicării textului art. 1638 C. civ.

Întrucât această premisă lipsește devine inaplicabil art. 1638 C. civ. și acest lucru indiferent de îndeplinirea sau nu a celeilalte cerințe cumulative a textului - caracterul ilicit sau imoral al cauzei, indiferent de modalitatea în care s-ar fi realizat restituirea în temeiul acestei prevederi legale.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, nu există un raport juridic contractual între A. S.A. și C. S.A. a cărui desființare să justifice repunerea părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor.

Totodată, nu se poate acredita ideea că există multiple răspunderi ce vizează aceeași sumă de bani 1.892.844,97 lei. Astfel, deși exact această sumă a fost confiscată potrivit legii penale de la D., ca efect al unei hotărâri definitive, recurenta-reclamantă solicită ca aceeași sumă să fie plătită din nou în temeiul unor contracte de locațiune fictive.

Așadar, în mod legal curtea de apel, ca de altfel și tribunalul, au aplicat în cauză, din această perspectivă, dispozițiile art. 1254 și art. 1635 C. civ. prin raportare la dispozițiile art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., indicate drept temei juridic de către reclamantă, și nu pe cele ale art. 1638 C. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. IPURL împotriva deciziei civile nr. 223 din 8 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.