ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 981/2022

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.02.2019 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței să aprecieze asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința civilă nr. 548 din data de 08 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a analizat cele 3 înscrisuri pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, respectiv un angajament semnat în anul 1986 și 2 note informative din perioada 1986-1989 și a apreciat că reprezintă probe sunt suficiente pentru a concluziona că recurentul-pârât a furnizat informații care se refereau la activități potrivnice regimului comunist, prin care a îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată a numitului D.T.

Astfel, documentul "angajament" datat 10.07.1986, nu poate face dovada calității de colaborator al securității, astfel cum este definită de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Faptul că s-a găsit un asemenea document semnat de recurentul-pârât nu înseamnă că acesta a îndeplinit sarcinile ce i-au fost impuse de organele de miliție din perioada comunistă; din angajament rezultă că i s-a pus în vedere: "să furnizeze date despre persoane care discută dușmănos la adresa partidului" precum și să: "informeze despre persoane care fac naveta și sunt nemulțumite". În continuare, prin coroborarea acestui document cu celelalte înscrisuri prezentate de intimatul-reclamant, rezultă că în realitate recurentul-pârât nu a executat acest angajament, întrucât nu există nici o dovadă că ar fi furnizat informații despre categoria de persoane și fapte, descrise în angajament. În acest context, acest înscris nu probează nici o faptă de colaborare cu organele securității, fiind doar o formalitate obligatoriu de îndeplinit de cei care erau aleși și nevoiți să accepte acest tip de colaborare.

Cu privire la cele două note informative din lunile iunie și august 1986, în care sunt informații despre o anumită persoană D.T., s-a arătat că acestea nu pot constitui dovezi ale calității de colaborator al securității în sensul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere că, "cele relatate despre numitul D.T., cu care recurentul-pârât se întâlnea ocazional în naveta făcută între com. Cârlogani și Orașul Slatina unde lucrau amândoi - neexistând o acțiune directă de urmărire - nu pot fi sub nici o formă încadrate ca fiind informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește consecințele care ar fi fost produse de informațiile furnizate în cele 2 note informative din perioada 1986-1989, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a aplicat greșit prevederile O.U.G. nr. 24/2008, precum și faptul că motivarea soluției lipsește, impunându-se casarea sentinței prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond a apreciat că informațiile înscrise în cele 2 note informative au dus la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, respectiv dreptul la viața privată și dreptul la libera exprimare, însă nu a motivat în nici un fel și nu a explicat modul în care aceste informații au încălcat dreptul la viața privată și dreptul la liberă exprimare ale persoanei vizate.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitarea de apreciere asupra calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, reținând, în esență, că în speță sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât informațiile furnizate de pârât se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ele vizând intenția unei persoane de a părăsi țara și superioritatea condițiilor de trai din Europa capitalistă, ceea ce apărea ca o conduită potrivnică regimului comunist.

Răspunzând punctual motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) anterior enunțate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți. În același timp, Înalta Curte subliniază faptul că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În privința cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, Înalta Curte reține că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor legale fiind legală, iar constatarea calității de colaborator al Securității corespunzând realității.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că intimatul-reclamant C.N.S.A.S. și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe angajamentul semnat la data de 10.07.1986 precum și pe notele informative olografe semnate la data de 29.06.10986 și la data de 29.08.1986, referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, limitând învestirea instanței de judecată la conținutul acestora în analiza calității pârâtului de colaborator al Securității în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Prin conținutul mai multor decizii (Deciziile nr. 843/2011, nr. 530/2009 și nr. 1522/2011), Curtea Constituțională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește deconspirarea, prin consemnare publică, a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică si politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală si juridică cu caracter colectiv, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor si libertăților fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menționat definește noțiunea de "colaborator al Securității" ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care au fost îngrădite drepturi si libertăți fundamentale ale omului".

Dată fiind semnificația dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securității", rezultă că pentru a se constata o astfel de calitate, persoana vizată trebuie să fi furnizat informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispozițiilor art. 2 lit. b), iar prin informațiile respective să fie denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cele două condiții fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.

În jurisprudența sa constantă (Deciziile nr. 899/2010, nr. 843/2011, nr. 1632 din 20 decembrie 2011, nr. 760 și nr. 1416/2011, Decizia nr. 672/2012 etc.), Curtea Constituțională a subliniat faptul că, într-o acțiune în constatarea calității de colaborator, promovată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția. Constatarea calității de colaborator al Securității trebuie să fie rezultatul unei analize minuțioase din partea instanței asupra întregului material depus de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității". În cadrul acestui proces, pot fi demonstrate atât faptele pozitive, cât și faptele negative, acestea din urmă, prin dovedirea faptelor pozitive contrare.

În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost aptă să le aducă atingere.

Sub acest aspect, recurentul-pârât susține că "deși a semnat un angajament la data de 10.07.1986, în realitate nu a executat acest angajament", iar cu privire la cele două note informative susține că "cele relatate despre numitul D.T. nu pot fi încadrate ca fiind informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist".

Or, activitatea concretă a recurentului-pârât, astfel cum rezultă din notele informative, a determinat semnalarea comentariilor negative la adresa condițiilor de trai, plecarea din țară a numitului D.T. alături de soție și copil, precum și vizita mamei sale, celor 2 frați și a cumnatei care au venit din Germania. În concluzie, informațiile furnizate au îngrădit libertatea de exprimare prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la viață privată prevăzute de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a reținut, în mod corect, întrunirea ipotezei normei legale din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, câtă vreme informațiile furnizate au vizat o conduită ce era considerată potrivnică regimului totalitar comunist și au suprimat ori îngrădit dreptul la viață privată și dreptul la libertatea de exprimarea, libertatea opiniilor și de conștiință.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 548 din 08 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2022.