ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6158/2021

HOTĂRÂRE
08.12.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6158/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 1 august 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 15924/17.07.2018, prin care Fondul de Garantare a Asiguraților i-a admis în parte cererea de plată nr. x/01.11.2016, obligarea pârâtului FGA la diferența neachitată, respectiv la suma de 178.225 euro, cu titlu de daune morale, echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României de la data plății efective a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1122 din 22 martie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul cererii privind daunele morale. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a respins nemotivat cererea de chemare în judecată, întrucât a achiesat la criteriile de apreciere ale FGA privind calculul despăgubirilor, respectiv prin raportare la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare – Pragul 2, conform Anexei 3 și în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit prin certificatul medico-legal. Or, aceste criterii nu au nicio legătură cu criteriile efective de apreciere a daunelor morale stabilite potrivit legii, doctrinei și practicii judiciare.

De asemenea, în argumentarea respingerii cererii de chemare în judecată, instanța de fond invocă "rolul" Fondului de garantare a asiguraților, respectiv că acesta nu preia funcțiile unui asigurător, însă, nu a o oferit motivare a ceea ce a înțeles instanța prin utilizarea sintagmei "rolul FGA" și care este diferența față de asigurător.

Mai susține recurentul-pârât că instanța de fond a ignorat complet, fără a le analiza, criteriile personale ce priveau starea sa de sănătate și modul în care a fost influențat în toate sectoarele vieții de acest eveniment traumatic.

Prin urmare, în opinia recurentului-reclamant, instanța a realizat o cercetare incompletă a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Referitor la criticile circumscrise cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant apreciază că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1385, 1387 și 1391 din C. civ., a jurisprudenței naționale și internaționale, precum și a principiilor de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, principii care statuează că despăgubirile acordate trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

În contradicție totală cu principiile ce stau la baza evaluării prejudiciului moral și cu jurisprudența ÎCCJ și CEDO în această materie, principii și jurisprudență pe care instanța o enumeră în hotărârea pronunțată, dar nu le aplică, instanța de fond achiesează în mod nelegal la metoda de calcul adoptată de pârâtul FGA, considerând corect criteriul referitor la înmulțirea numărului de zile de îngrijiri medicale menționate în Raportul de expertiză medico-legală cu suma de 250 RON/zi de îngrijire medicală.

Or, actul administrativ intern emis de FGA și în baza căruia instanța a procedat la evaluarea prejudiciului moral, respectiv "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016", este un act care nu are forța juridică a unei legi.

Instanța a pronunțat o hotărâre nelegală nu numai prin încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 C. civ., ci și prin încălcarea principiului proporționalității între suma despăgubită, pe de o parte, și durata și intensitatea suferinței, pe de altă parte, principiu instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale.

Cu privire la durata în timp, recurentul-reclamant consideră că, în cazul său, evaluarea daunelor morale trebuie să se raporteze la suferința ce se întinde pe întreaga sa viață. Face referire la opinia de specialitate a unui expert în domeniul medico-legal pe care a depus-o la dosar și pe care o apreciază edificatoare în sensul existenței unei vătămări deosebit de grave ce a pus în pericol viața victimei și care a generat un deficit funcțional de cel puțin 15% pentru tot restul vieții.

Mai arată recurentul-reclamant că atât CEDO, cât și ÎCCJ au stabilit că singurul în drept să stabilească cuantumul daunelor morale este judecătorul, orice altă instituție neavând niciun drept în acest sens. Consideră că FGA putea emite o ofertă de despăgubire, nicidecum nu putea stabili, printr-o procedură proprie și opozabilă, cuantumul daunelor morale.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților solicită respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menționat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinței recurate ori la existența, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deși a susținut, pasager, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recurentul nu a detaliat această critică, iar argumentația cererii de recurs se subsumează doar greșitei aplicări sau interpretări a dispozițiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a analizat în mod adecvat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza. Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin cererea de plată nr. x/01.11.2016, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 282,74 RON daune materiale și 180.370 Euro daune morale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 19 august 2012.

Prin Decizia nr. 15924/17.07.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată și a acordat reclamantului suma de 10.282,74 RON, din care 282,74 daune materiale și 10.000 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată pentru diferența solicitată de reclamant.

În considerentele deciziei, în ceea ce privește daunele morale, fiind avut în vedere faptul că vătămarea corporală i-a provocat reclamantului drept consecințe ruptură de splină, traumatism toracic acut închis, traumatism cranio-facial acut închis, preumotorax dreapta, contuzii pulmonare, fractură claviculă stânga, necesitând pentru vindecare un număr de circa 40 zile de îngrijiri medicale, astfel că Fondul de Garantare a Asiguraților a stabilit acordarea unei sume de 250 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 10.000 RON daune morale.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a fost contestată în fața instanței de contencios administrativ, iar prin sentința recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 15.924/17.07.2018, emisă de pârât.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 1385 alin. (1), art. 1387 alin. (1), precum și cele ale art. 1391 alin. (1) C. civ., a jurisprudenței naționale și internaționale, precum și principiile de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacți, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorității învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecințelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic și/sau psihic, precum și de importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Așadar, în lipsa unor criterii și limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv și rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferință suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Așadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului-reclamant, se constată că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată și de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluția practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens și susținerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvență, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va reține că nu are loc o înlocuire a debitorului obligației de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naștere în patrimoniul reclamanților și al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul și obligația corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor și a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanță dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, așa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă așadar, din textul legii, că în aplicarea dispozițiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale și, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenței în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător și folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că, potrivit Anexei 3, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale de cel putin 31 de zile și maximum 90 de zile, este între 210 si 500 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, ținând cont și de particularitățile speței, a acordat o valoare de 250 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 10.000 RON.

Așadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților făcându-se abstracție de jurisprudența și practica în materie, iar considerentele sentinței recurate, sub acest aspect, ar fi nesusținute de dovezile administrate în cauză și de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreționar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanță a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 și art. 1391 din C. civ. în condițiile în care, contrar susținerilor recurentului-reclamant, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acțiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta nu a susținut și dovedit că desfășura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate și regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Or, aprecierea instanței de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamant constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunțate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte amintește că în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, instanța de control judiciar reținând că instanța de fond a soluționat cauza inclusiv în acord cu jurisprudența națională și practica CEDO în materie.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1122 din 22 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2021-11-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5524/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2021-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5893/2021
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 25 sept
ÎCCJ 2023-06-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3221/2023
Ședința publică din data de 14 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2021-05-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistr
Sursă