ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5728/2021

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚIOR, anularea deciziei nr. 17040/24.09.2018 și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plată sumei de 6.446,22 RON, potrivit cererii de plată nr. x/11.07.2017 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (350 RON) și onorariu avocat (300 RON).

Prin sentința civilă nr. 1966 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neintemeiata.

Împotriva sentinței civile nr. 1966 din 7 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs reclamanta A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței civile atacate și rejudecarea litigiului în fond.

În esență, în motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material enunțate în art. 16 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, a arătat partea reclamantă faptul că, în toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plata a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei sub sancțiunea respingerii cererii m termen de cel mult 10 zile de la data primirii acesteia.

Prin urmare, legiuitorul a intenționat ca soluționarea cererilor de plată să fie grabnică și să nu fie întârziată inutil de comunicarea actelor necesare, stipulând în acest sens o sancțiune: respingerea cererii.

Având în vedere sancțiunea reglementată în disp. art. 16 din Legea nr. 213/2015 recurenta a arătat că că hotărârea primei instanțe nu este legală și că interpretarea dată textului de lege este eronata. Instanța a pus în mod nelegal semnul de egalitate între sancțiunea "decăderii" și sancțiunea respingerii cererii, deși cele două noțiuni prezintă diferențe esențiale.

Decăderea dintr-un anume drept este aplicabilă doar atunci când legiuitorul o stipulează în mod expres, de exemplu dacă textul ar fi prevăzut că informațiile solicitate se transmit comisiei în 10 zile, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a încasa despăgubirea", însă textui legal nu prevede o asemenea sancțiune. Prima Instanță a apreciat în mod greșit că dispozițiile din art. 16 din Legea nr. 213/2015 ar reglementa sancțiunea decăderii, textul arătând clar că necomunicarea informațiilor se sancționează cu respingerea cererii, nicidecum cu decăderea.

Această distincție între sancțiunea decăderii și sancțiunea respingerii cererii este deosebit de importantă deoarece cele doua sancțiuni produc efecte la momente diferite și se analizează în mod distinct la momentul pronunțării unei hotărâri.

Dacă s-ar valida raționamentl primei instanțe, ar fi rezultat că petenții, chiar dacă comunică informațiile sau documentele solicitate înainte de pronunțarea Deciziei de către Comisie, ele nu ar mai putea fi avute în vedere deoarece decăderea operează de drept la momentul depășirii termenului de 10 zile, sancțiune care nu mai poate fi acoperită. Totuși, intenția legiuitorului care transpare din textul legal aplicabil nu este aceasta, deoarece nu s-a stipulat sancțiunea decăderii ci a respingerii cererii.

Prin raportare la datele speței, atât la momentul când a fost analizată cererea de plată și la momentul emiterii Decizie oficiale de respingere a acesteia, toate documentele și informațiile solicitate de FGA erau deja comunicate acestuia încă de la data de 04.09.2018, pe e-mail, sens în care cererea de plată trebuia admisă.

Prima instanța a dat dovadă de un formalism excesiv și a pronunțat o hotărâre nelegală prin prisma aplicării unei sancțiuni neprevăzute de lege (decăderea), sens în care se impune admiterea recursului, iar în rejudecare să se admită acțiunea și să se anuleze decizia nr. 17040/24.09.2018 și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plată sumei de 6.446,22 leis astfel cum a fost ea solicitată inițial prin cererea de plată x/11.07.2017.

Prin întâmpinarea formulată în cauză și depusă la dosar la data de 18.12.2016, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentințeio cvile a Curții de Apele București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

A susținut intimatul că sunt incidente cauzei dispozițiile art. 15 din Norma nr. 16/2015 și art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Întrucât, petenta A. nu a transmis documentele, asa cum acestea, au fost solicitate, deși a primit notificarea in data de 06.08.2018 conform AR Posta Romana, Comisia Speciala a hotărât respingerea cererii de plata.

A mai arătat pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR că la data analizării cererii de plata, petenta in calitate de creditor de asigurare nu a atins plafonul de garantare prevăzut de lege. In acest sens, învederam dispozițiile art. 4 alin. (1) iii. e) coroborat art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de garantare a asiguraților poate accepta la plata creanțele de asigurare stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al unui asigurător în faliment.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul recursului, în ceea ce privește motivul de casare invocat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de recurenta A., reține instanța de control judiciar că aceste critici sunt nefondate prin prisma faptului că acest motiv de casare poate fi invocat când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În speță, acest motiv de casare nu este incident, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/11.07.2017, recurenta a solicitat plata despăgubirii, reprezentând cuantumul reparației autovehiculului avariat, apatinand petentei.

Din analiza dosarului de dauna si a înscrisurilor anexate cererii de plata a rezultat faptul ca autoturismul petentei marca x cu nr. x a fost avariat, in urma unui eveniment rutier produs in data de 16.06.2017 din culpa numitului B. care a condus auto x cu nr. de înmatriculare x, asigurat cu polița x emisa de C..

Urmare a avizării evenimentului asigurat, a fost constituit dosarul de daună nr. x, nr. intern x.

Înscrisurile aflate la dosar au fost analizate, conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, și s-a constatat faptul ca se impune completarea dosarului cu o serie de documente suplimentare. Astfel, in baza dispozițiilor art. 16 lit. b) din norma mai sus enunțata Comisia Speciala a dispus in cadrul ședinței din data de 17.05.2018 emiterea unei notificări către petenta pentru completarea documentației.

In acest sens, s-a dispus emiterea notificării nr. x/27.07.2018 către petenta A.. In cadrul notificării, s-a solicitat completarea dosarului de dauna.

Recurenta, lâsând să expire temenul în care trebuia să completeze cererea de plată depusă la FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a transmis cu întârziere documentele.

Ca urmare, dosarul incomplet a fost soluționat de pârât prin decizia nr. 17040/24.09.2018 în sensul respingeriii cererii de plată așa cum a fost aceasta formulată.

Împotriva deciziei pârâtului a fost formulată contestație înregistrată la data de 28.10.2018 pe rolul Aurții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, instanța respingând cererea ca neîntemeiată.

Ulterior, nemulțumită de soluția primei instanțe de respingere a contestației formulate împotriva decizei prin care s-a soluționat cererea de plată, a declarat recurs reclamanta A..

Analizând cererea recurentei, în acord și cu soluția primei instanțe, Înalta Curte reține că incidente cauzei sunt dispozițiile legale de la:

Art. 15 alin. (1) lit. e) din Norma nr. 16/2015 Fondul solicită petentului depunerea la dosarul de daună a poliței/contractului de asigurare, a documentelor care atestă producerea evenimentului asigurat, emise de autoritățile publice competente (organele de poliție, unitățile de pompieri etc), sau alte documente din care să reiasă cauzele și împrejurările evenimentului (constat amiabil, declarații martori etc), întinderea daunei, acte privind interesul patrimonial, documente justificative privind cuantumul despăgubirii etc.

și

Art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților: In toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia.

Pe lângă textele legale amintite, urmează a reține Înalta Curte susținerile reclamantei, așa cum rezultă acestea din cuprinsul Deciziei nr. 17040/24.09.2018 în sensul că, față de termenul de 10 zile stipulat în notificarea nr. x/27.07.2018, ar fi trebuit sa efectueze comunicarea actelor la data de 20.08.2018 cel mai târziu, iar nu la data de 04.09.2018.

Totodată, va reține instanța că se disculpă recurenta arătând că la data analizării cererii de plată în comisie, respectiv la data data de 17.09.2018, documentele erau deja comunicate pârâtului iar acesta nu le-a avut în vedere.

Din analiza textelor de lege anterior amitite rezută că FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR are obligația satisfacerii tuturor creanțelor pentru care s-a depus documentația completă în temenul de 10 zile de la data primirii solicitării, acest termen fiind unul imperativ, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii.

În cauză, termenul de 10 de zile a început să curgă de la data de 06.08.2018, conform AR Posta Romana, data primirii notificarii, iar reclamanta a depus documentele la data de 04.09.2018 așadar după împlinirea termenului de decădere de 10 zile stabilit expres și imperativ art. 15 din Norma nr. 16/2015 și art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

Mai mult, reclamanta în încercarea de a justifica întârzirea își invocă propria culpa pentru depasirea termenului, arătând că datorită perioadei de concedii, persoana responsabilă din cadrul societății cu comunicarea documentelor le-a transmis prin e-mail la data de 04.09.2018.

Or, în fața instanței de judecată nimeni nu poate sa obțină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1966 din 07 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.