ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4598/2022

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 645 din 23 iulie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că prima instanță a ignorat apărările sale în combaterea acțiunii, apreciind că hotărârea atacată conține omisiuni în ceea ce privește unele argumente invocate.

Potrivit recurentului, prima instanță nu a făcut o analiză atentă a dispozițiilor legale incidente, atunci când a reținut că ar fi încălcat prevederile art. 17 din Pactul internațional pentru apărarea drepturilor civile și politice.

Astfel, pe lângă faptul că a fost întemeiată constatarea pe un singur document din probatoriul administrat, respectiv Rezoluția aplicată de acesta pe adresa Direcției I din 13.02.1987, pe care îl leagă cauzal de un Plan de măsuri datat 26.03.1987 neconcludent - este incert dacă toate măsurile au fost duse la îndeplinire, iar documentul îi este complet străin, prima instanță a ignorat faptul că inițierea măsurilor de verificare nu a fost concepută ca un abuz și nici motivată de considerente politice, ci tocmai pentru a se adresa încălcării unor prevederi regulamentare.

În acest sens, a făcut referire la faptul că militarul în termen nu a raportat legătura cu cetățeana străină, deși avea obligația să o facă conform Ordinului M.I. nr. 0685/1985, că interesul cetățenei străine pentru militarul în termen, care avea acces la unele date clasificate, necesita o abordare pe linie de contraspionaj pentru a preveni eventuale scurgeri de asemenea informații, că cetățeana străină își arăta disponibilitatea de a ajuta la scoaterea din țară a unor persoane, fără a se menționa explicit în ce mod (legal/ilegal), după cum rezultă și din semnalarea Direcției I.

Faptul că militarul urma să îndeplinească misiuni specific trupelor de Securitate pe frontiera de vest, nu se putea ignora, ca ipoteză de lucru, eventuale preocupări ale acestuia de a dezerta. Pentru a preveni o eventuală intenție de dezertare, a solicitat să se analizeze posibilitatea mutării militarului într-o zonă mai puțin favorabilă înfăptuirii unor asemenea intenții, respectiv frontiera de est.

Așa fiind, a arătat că, urmărind exclusiv prevenirea unei posibile situații de periclitare a intereselor naționale, a dispus întreprinderea de măsuri pentru descifrarea preocupărilor reale ale militarului, și nici măsurile dispuse pentru stabilirea intențiilor militarului pentru o eventuală dezertare - care era și este o infracțiune de drept comun - nu au fost concepute să aducă atingere vieții sale private, ci au fost necesare pentru prevenirea unui eventual/posibil eveniment contrainformativ grav.

Așadar, activitatea de obținere a informațiilor cu caracter personal, deși făcută fără cunoștința și acordul persoanei urmărite în cadrul Dosarului de urmărire informativă ..B.", a fost justificată în raport de circumstanțele cazului, respectiv apărarea intereselor naționale, neconstituind o violare a dreptului la viață privată.

În aceste circumstanțe, supravegherea nu îndeplinește condiția impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind desfășurarea de activități prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, simpla trimitere mecanică făcută de reclamant la prevederile art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice este irelevantă în cauză.

3.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Legat de prima condiție prevăzută de acest text de lege a arătat că aceasta este îndeplinită, întrucât nu contestă faptul că a activat în cadrul Direcției a 4-a a fostei Securități.

Referitor la cea de-a doua condiție, contrar celor reținute de prima instanță, a susținut că, analizând materialele deduse judecății, a luat cunoștință numai de cele două semnalări trimise de Direcția I la data de 13.02.1987 și, respectiv, de Direcția a III-a/ind. 371/PA (contraspionaj), pe care sunt aplicate rezoluțiile sale, niciuna dintre măsurile ulterioare nefiind realizată de acesta.

Totodată, a arătat că, după această ultimă dată, în pofida rezoluției puse pe materialul provenit de la Direcția de contraspionaj "raportați cum s-a acționat în caz", Serviciul 4A al fostei Direcții a IV-a nu i-a prezentat materialele din dosar (inclusiv Planul de măsuri) nici integral și nici secvențial.

În acest sens, a precizat că în întreg dosarul cuprinzând exclusiv materialele emanate de la Serviciul 4A nu există nicio rezoluție pusă de acesta, nici măcar un simplu "V" - văzut - cu semnătura sa. Or, în situația în care dosarul i-ar fi fost prezentat la analiză, fiind cadru de conducere care coordona, printre altele, Serviciul 4A, în mod obligatoriu acesta ar fi trebuit însoțit de o notă de analiză, care ar fi cuprins referiri la măsurile întreprinse, rezultatele obținute, propuneri pentru etapa următoare, material ce nu se regăsește în dosar.

Astfel, a susținut că, neexistând un asemenea material, este limpede că nu numai că nu a aplicat, dar nici nu a avut cunoștință de măsurile care au fost luate în Dosarul de urmărire informativă "B.".

Șefii serviciilor de contrainformații, inclusiv cel al Serviciului 4A, aveau independența și competența operativă de a organiza măsuri de verificare a unor suspiciuni privind comiterea de fapte/acțiuni care puteau submina capacitatea de luptă a unităților militare din competență, cum în mod corect a procedat șeful Serviciului 4A, aprobând Planul de măsuri fără a i-1 prezenta spre informare/avizare, însă i-a fost ignorată rezoluția de pe nota din 17.02.1987 a Direcției a III-a, printr-o interpretare personală a raporturilor de subordonare.

În concluzie, a susținut că a luat cunoștință de conținutul acestui dosar, respectiv de masurile care au fost întreprinse, abia după ce a primit copia lui din arhiva C.N.S.A.S., în anul 2020, reiterând faptul că nici Planul de măsuri, în baza căruia sunt construite în principal acuzațiile ce i se aduc, nu i-a fost prezentat.

În opinia părții, prima instanță a dat dovadă de o abordare superficială când a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, recurentul a apreciat că prima instanță a încălcat reglementările naționale și europene referitoare la standardul de probă, susținând, în esență, că nu poate fi considerată ca având temei legal aprecierea primei instanțe cum că " din actele depuse la dosar rezultă că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității".

Făcând trimitere la standardele stabilite prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și prin cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, a arătat că, la fel ca în situațiile prezentate, referitoare la lipsa vreunei suprimări sau îngrădiri a drepturilor fundamentale ale omului comise de pârât, activitățile menționate în Planul de măsuri datat 26.03.1987 din Dosarul de urmărire informativă "B." s-au desfășurat în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul realizării lor. Ca urmare, ele nu ar putea fi analizate în raport cu reglementările și standardele actuale în materia protecției drepturilor omului.

În fine, recurentul a considerat că prima instanță a încălcat și a aplicat în mod nelegal prevederile Pactului Internațional cu privire Ia Drepturile Civile și Politice, întrucât nu a fost și nu este parte semnatară și nici nu și-a asumat vreo obligație prin respectiva convenție internațională, or, parte a Pactului este Statul Român, același care a emis reglementările legale în baza cărora și-a desfășurat activitatea fosta Securitate și care este singurul ce poate fi ținut să răspundă pentru încălcarea drepturilor cetățenilor săi.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate

și, în rejudecarea, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune vizând constatarea calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul C., prin cererea nr. x/21.05.2018, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul-pârât figurează în Dosarul x (cotă C.N.S.A.S.) filele x, 4-5v, 6-6v, 8, 9, 10-10v, 11, 12-12v, 13-13v, 14-14v, 15-15v, 16.

Potrivit Notei de constatare nr. x/26.06.2019 și înscrisurilor atașate acțiunii, recurentul-pârât a fost angajat al fostei Securități, având calitatea de ofițer, cu gradul de căpitan în cadrul Direcției a 4-a (1987).

În această calitate, recurentul-pârât a participat activ la supravegherea informativă a titularului Dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S.), numitul D.S., dispunând măsuri ce au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare și la acea dată, respectiv dreptul la viață privată.

Astfel, prin rezoluția existentă la dosarul de fond, aplicată pe o Adresă a Direcției I către Direcția a 4-a din 13.02.1987, document adresat căpitanului A., nedatată, întocmită și semnată olograf de pârât, acesta a dispus, în legătură cu C.: "Serv. 4A, Tov. Col. B., soldatul să fie mutat la Tulcea; să fie lucrat activ ptr. a-i cunoaște intențiile si preocupările; măsuri de încadrare informativă cu un informator care să pătrundă în intimitate." (dosar CNSAS nr. x, f. x).

Această rezoluție, necontestată de către recurentul-pârât, a fost corelată cu specimen de semnătură din alt dosar, x, vol. 5, fila x, aflată la dosarul de fond, iar în baza măsurilor dispuse de pârât s-a decis deschiderea dosarului de urmărire informativă a titularului dosarului, C..

Totodată, din Planul de măsuri datat 26.03.1987 din dosarul de urmărire informativă "B." (numele conspirativ de urmărit al titularului dosarului C.), aflat la dosarul de fond, rezultă aplicarea măsurilor trasate de către căpitanul A. prin rezoluția în discuție.

Se reține astfel că împotriva titularului dosarului de urmărire informativă (C.) au fost luate mai multe măsuri: dirijarea și instruirea surselor "C." și "D.", au fost făcute investigații complexe la domiciliul titularului dosarului și a surorii sale, au fost verificate legăturile acestuia cu persoanele pe care le cunoștea din străinătate, s-a verificat faptul că C. a dat două telefoane în Franța, i s-a percheziționat valiza. Toate aceste măsuri au fost executate, așa cum rezultă din adnotările olografe "Executat", de pe planul din 26.03.1987.

Din conținutul rezoluției existente la dosarul de fond, din Planul de măsuri din data de 26.03.1987 și al tuturor actelor depuse rezultă cu evidență că, în activitatea desfășurată, recurentul-pârât a dispus supravegherea informativă a persoanei urmărite, fiecare dintre măsurile dispuse a avut drept scop preluarea și utilizarea în scop informativ a unor date privind viața privată a celui vizat, încălcându-se dreptul acestuia la viață privată, garantat prin legile în vigoare și la acea dată.

Aceste măsuri, care aveau ca scop cunoașterea unor informații cu caracter personal, erau legate de viața privată a titularului dosarului, referitoare la intenția acestuia de a se căsători, corespondența acestuia, opiniile titularului referitoare la viața în occident și opiniile politice, prieteniile sale, cunoașterea conținutului conversațiilor cu sora și părinții.

Or, obținerea unor astfel de informații, cu caracter personal, fără cunoștința și fără acordul persoanei urmărite, și care nu vizează apărarea intereselor naționale, constituie o violare a dreptului la viață privată.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, scopul vizat, prin sarcinile trasate, nu era unul specific activității desfășurate în deplină conformitate cu legea și cu ordinele primite în exercitarea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu.

Prima instanță, analizând documentația depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a reținut, în mod corect, că prin activitatea sa, pârâtul a îngrădit exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluționat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de reclamant, incluzând rezoluția la care s-a făcut trimitere, întocmită și semnată olograf de pârât, alte înscrisuri atașate acțiunii printre care și planul de măsuri, aprobate de acesta în perioada în care era ofițer operativ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susținut doar că activitatea desfășurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit și prin activitățile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activitățile desfășurate se încadrau în atribuțiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofițer al Securității, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăți fundamentale ale omului.

Contrar susținerilor părții, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer operativ, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul x (cotă C.N.S.A.S.), avându-l ca titular pe petentul C., așa cum se menționează și în Nota de constatare.

Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul a întocmit și semnat olograf rezoluția existența la dosarul de fond, din care rezultă că persoana urmărită se află în atenția organelor Securității.

Planul de măsuri, cât și acțiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Îngrădirea drepturilor în discuție prin activitățile întreprinse de recurent s-a realizat tocmai prin instrumentarea dosarelor de supraveghere informativă deschise în privința urmăritului, semnalat cu opinii politice și având legături cu cetățeni străini, în vederea stabilirii atitudinii lui față de regim, a naturii relațiilor acestuia cu diverse persoane, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei urmărite, surse care au oferit date referitoare la viața privată a acestuia.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conținut este descris pe larg în sentința recurată, demonstrează cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața particulară, în familia, domiciliul sau corespondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei și reputației sale.

După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, subsumate motivului de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta impută primei instanțe, în primul rând, că a pronunțat o sentință pe baza unei analize superficiale, iar nu a unor dovezi clare că a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat punctual elementele invocate de părțile litigante în dovedirea, respectiv în combaterea implicării nemijlocite a ofițerului de Securitate în instrumentarea dosarului persoanei urmărite și încălcarea drepturilor fundamentale ale acestuia, făcând trimitere la înscrisuri din dosarul informativ, prin urmare nu a realizat o analiză superficială.

Măsurile luate de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menționate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze.

Nici trimiterile la jurisprudența invocată de recurent nu sunt pertinente, având în vedere că instanța analizează îndeplinirea condițiilor impuse de textul de lege incident raportat la fiecare cauză în parte, în funcție de situația factuală, ceea ce contează fiind natura activităților desfășurate în respectiva calitate și finalitatea lor, neputându-se reține, totodată, nici alegațiile părții referitoare la o eventuală încălcare a reglementărilor privind standardul de probă.

Măsurile dirijării informatorilor pe lângă urmărit și anturajul acestuia, din motive politice, care nu aveau legătură cu siguranța națională, reprezintă cel puțin o îngrădire, adică o restrângere a dreptului la viață privată.

De altfel, pentru atribuirea calității de lucrător al Securității este suficientă dovedirea unei singure situații în care sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanța de urgență, însă în privința actelor întocmite/măsurilor dispuse de recurent ipoteza normativă se regăsește cu evidență.

Înalta Curte apreciază că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfășurate ori ordinele superiorilor, întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist" care a desfășurat, în special prin intermediul Securității "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și libertăților lor fundamentale".

Curtea Constituțională a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor… contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești" și că "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

În fine, referitor la raportul de expertiză extrajudiciară invocat de către recurentul-pârât, instanța de control judiciar reține că acest act nu are relevanță în cauză, neputând avea valoare probatorie.

În consecință, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar judecătorul fondului a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, prin urmare hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 645 din 23 iulie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.