ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4437/2022

HOTĂRÂRE
05.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4437/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, printre altele, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, suspendarea executării încheierii civile nr. 75/2021, emisă de pârâtă la data de 18.10.2021, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea acțiunii în anulare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezentul dosar, conform art. 453 C. proc. civ. .

Prin sentința civilă nr. 7/CA/2022-PI din 26 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de netimbrare, invocată din oficiu și a anulat ca netimbrată cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj.

Împotriva sentinței civile nr. 7/CA/2022-PI din 26 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

Analizând cu prioritate excepției netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că recurentul nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, …", iar potrivit alin. (3): "mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. ..."

Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.."

De asemenea, potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

Din analiza textelor de lege sus citate rezultă că recurentul avea obligația să atașeze, la cererea de recurs, dovada achitării taxelor judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Or, recurentul-reclamant nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței.

În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 7/CA/2022-PI din 26 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-29
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2022
Ședința publică din data de 29 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, a solicitat suspen
ÎCCJ 2023-02-09
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 688/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 22 febru
ÎCCJ 2023-04-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1866/2023
Ședința publică din data de 4 aprilie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus la data de 25.01.2
ÎCCJ 2023-11-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5253/2023
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2022/a2, rec
ÎCCJ 2023-10-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4357/2023
în sensul respingerii ei. 2. Soluția instanței de fond Prin decizia nr. 6/CA/2022 - PI din 18 ianuarie 2022, Curtea de Apel Oradea a admis excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu, și a anulat, ca netimbrată, cererea de suspendare
Sursă