Decizia nr. 24873/02 de la Makbule KABUL și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 4 septembrie 2007 ca secțiune compusă din: dna Tulkens Președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Zagrebelsky Popović, judecători și dna F. Elens-Passos Președintele adjunct, având în vedere cererea depusă la 4 Iunie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Makbule Kabul, dl Naim Kabul, dl İdris Kabul, dl Mehmet Kabul, Ramazan Kabul, Feysel Kabul și dna Aysel Kabul sunt resortisanți turci născuți în 1961, 1979, 1984, 1987, 1989, 1990, respectiv 1994, și locuiesc în Șırnak. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dna A. Demirtaș, avocat practicant în Diyarbakır. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 iunie 1995, la aproximativ 6 a.m., Ahmet Kabul a mers în pădure în secția Cevizdüzü în districtul Șırnak, pentru a tăia niște lemn pentru a-l vinde. El a fost însoțit de Guri Kazan, Mahmut Birlik, Mahmut Ergin și Mehmet Salih Ergin. La aproximativ 8 a.m., forțele de securitate au efectuat o operație în dealurile din jurul satului Cevizdüzü, situată pe pendicile Munții Cudi din Șırnak, pentru a captura membrii PKK [1] care au atacat batalionul lor cu câteva zile înainte. Ahmet Kabul a fost împușcat în timpul acestei operații și a murit în drum spre spital. În raportul său, doctorul a concluzionat că moartea a fost rezultatul unei rupturi a principalelor artere prin răni de glonț și că, prin urmare, nu a fost necesară o autopsie clasică. La 31 iulie 1995, primul reclamant a solicitat procurorul public din Șırnak. În petiția ei, ea a declarat că soțul ei a mers la secția Cevizdüzü pentru a tăia niște lemn pe măsură ce o vând pentru o viață, un fapt care ar putea fi verificat prin mărturiile Guri Kazan, Mahmut Ergin și Mehmet Salih Ergin. Ea a afirmat că soțul ei a fost ucis de forțele de securitate, așa cum a fost dovedit urmele rănilor glonțului G-3 înregistrate în raportul autopsiei. La 2 octombrie 1996, procurorul public Șırnak a hotărât că nu are competența de a urmări investigația, deoarece cazul a implicat urmărirea în judecată a soldaților și permisiunea a fost obținută de la consiliul administrativ local în conformitate cu Legea privind urmărirea funcționarilor publici După aceea, dosarul de anchetă a fost transmis Consiliului de Administrație Provincial Șırnak. La 10 august 2000, Consiliul de Administrație Provincial Șırnak și-a pronunțat decizia și a concluzionat că Ahmet Kabul a fost împușcat în timpul unui conflict între forțele de securitate și membrii PKK. Cu toate acestea, deoarece nu a fost posibil să se identifice de către cine a fost împușcat, s-a decis că nu ar trebui să fie introdusă o procedură penală împotriva membrilor forțelor de securitate care au participat la operațiune la 26 iunie 1995. La 30 aprilie 2003, Curtea Supremă de Administrație a susținut decizia Consiliului de Administrație a constatat că nu există dovezi suficiente pentru a aduce proceduri penale împotriva soldaților acuzați. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 2 din Convenție că rudele lor au fost uciși ilegal de către forțele de securitate. În temeiul articolului 3 din Convenție, ei au susținut că rudele lor au fost tratate rău înainte sau după moartea sa și au susținut, de asemenea, că au suferit ca urmare a neglijenței autorităților. În baza articolului 6 din Convenție, reclamanții au pus la îndoială imparțialitatea și independența Consiliului de Administrație provincial, care a efectuat ancheta, și s-au plâns în continuare cu privire la durata anchetei, care a durat șapte ani. În temeiul articolului 8 din Convenție, reclamanții au susținut o încălcare a vieții lor de familie din cauza decesului rudei lor, care întreținea familia. Invocând art. 13 din Convenție, ei se plângeau de ineficacitatea anchetei. În cele din urmă, au susținut o încălcare a articolului 14 din Convenție din cauza originei etnice a decedatului. Curtea a primit următoarea declarație semnată de Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească exgrație reclamanților o sumă totală de 20.000 EUR (20 de mii de euro) în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea dreptului la viață – inclusiv obligația de a efectua investigații eficace – și se observă în acest sens că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative și au fost efectuate anchete mai eficiente. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi transformat în lira nouă turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitanți și/sau reprezentantul lor autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale.” Curtea a primit următoarea declarație de la solicitanți: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamanților o sumă totală de 20.000 EUR (20 de mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira nouă turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista cazurilor sale. F. Elens-Pasos F. Tulkens Președintele adjunct al grefierului [1] Partidul lucrătorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.
Application no. 24873/02
by Makbule KABUL and Others
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 4
September 2007 as a Chamber composed of:
Mrs
F.
Tulkens
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
M.
Ugrekhelidze
,
Mr
V.
Zagrebelsky
,
Mr
D.
Popović,
judges
,
and Mrs F.
Elens-Passos
,
Deputy
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 4
June 2002,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together.
Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
Having deliberated, decides as follows:
The applicants, Ms Makbule Kabul, Mr Naim Kabul, Mr İdris Kabul, Mr
Mehmet Kabul, Mr Ramazan Kabul, Mr Feysel Kabul and Ms Aysel Kabul are Turkish nationals who were born in 1961, 1979, 1984, 1987, 1989, 1990, and 1994, respectively, and live in Șırnak. They were represented before the Court by Ms A. Demirtaș, a lawyer practising in Diyarbakır. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 26 June 1995, at about 6 a.m., Ahmet Kabul went to the forest in Cevizdüzü precinct in the district of Șırnak, to cut some wood in order to sell it. He was accompanied by Guri Kazan, Mahmut Birlik, Mahmut Ergin and Mehmet Salih Ergin.
At about 8 a.m., the security forces carried out an operation in the hills surrounding the village of Cevizdüzü, located on the slopes of Cudi Mountain in Șırnak, to capture PKK
[1]
members who had attacked their battalion a few days before. Ahmet Kabul was shot during this operation and died on the way to hospital.
A post mortem examination of the body was carried out by a doctor in the presence of the public prosecutor at Șırnak State Hospital. In his report, the doctor concluded that death was clearly the result of a rupture of the main arteries by bullet wounds, and that there was thus no need to conduct a classical autopsy.
On 31 July 1995 the first applicant petitioned the public prosecutor in Șırnak. In her petition, she stated that her husband had gone to the Cevizdüzü precinct to cut some wood as they were selling it for a living, a fact which could be verified by the testimonies of Guri Kazan, Mahmut Ergin and Mehmet Salih Ergin. She alleged that her husband was killed by the security forces, as was proven by the traces of the G-3 bullet wounds recorded in the autopsy report. She requested that the perpetrators be brought to justice.
On 2 October 1996 the Șırnak public prosecutor decided that he lacked jurisdiction
to pursue the investigation since the case involved the prosecution of soldiers and permission had to be obtained from the local administrative council pursuant to the Law on the Prosecution of Civil Servants
.
Subsequently, the investigation file was transmitted to the Șırnak Provincial Administrative Council.
On 10 August 2000 the Șırnak Provincial Administrative Council rendered its decision and concluded that Ahmet Kabul had been shot during a clash between the security forces and members of the PKK. However, as it was not possible to identify by whom he had been shot, it was decided that no criminal proceedings should be brought against the members of the security forces who had taken part in the operation on 26
June 1995.
On 30 April 2003 the Supreme Administrative Court upheld the decision of the Administrative Council finding insufficient evidence to bring criminal proceedings against the accused soldiers.
1.
The applicants complained under Article 2 of the Convention that their relative had been unlawfully killed by the security forces.
2.
They alleged under Article 3 of the Convention that their relative had been ill-treated before or after his death. They also maintained that they had suffered as a result of the authorities’ negligence.
3.
Relying on Article 6 of the Convention the applicants questioned the impartiality and independence of the Provincial Administrative Council, which had conducted the investigation. They further complained about the length of the investigation, which had lasted for seven years.
4.
Under Article 8 of the Convention, the applicants alleged a violation of their family life on account of the death of their relative, who had been maintaining the family.
5.
Invoking Article 13 of the Convention, they complained about the ineffectiveness of the investigation.
6.
Finally, they alleged a violation of Article 14 of the Convention on account of the deceased’s ethnic origin.
The Court received the following declaration signed by the Government:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicants an all-inclusive amount of EUR 20,000 (twenty thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights.
The Government undertake to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the right to life – including the obligation to carry out effective investigations – is respected. It is noted in this connection that new legal and administrative measures have been adopted and more effective investigations have been conducted.
This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into New Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicants and/or their duly authorised representative. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.”
The Court received the following declaration from the applicants:
“I note that the Government of Turkey are prepared to pay
ex gratia
to the applicants an all-inclusive amount of EUR 20,000 (twenty thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights.
This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into New Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.”
The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1
in fine
of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Deputy Registrar
President
[1]
The Kurdistan Workers’ Party, an illegal organisation.