ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3469/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 15.02.2022, sub numărul x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Canakinumab (denumire comercială Ilaris) până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 38 din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

S-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității ordonanței președințiale invocată de pârâtul Guvernul României.

S-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, având ca obiect ordonanță președințială privind emiterea ordonanței președințiale.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive intemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

- in ceea ce privește condiția urgenței, aceasta este îndeplinită reclamanta suferind datorită imposibilității de a-și asigura din veniturile proprii tratamentul necesar, fapt care îi afectează dreptul la viață;

- actele medicale de la dosar, fac dovada prescrierii tratamentului de către medicul specialist, ca urmare a agravării stării de sănătate a recurentei – reclamante;

- prin refuzul pârâților de a actualiza Lista cuprinzând denumirile comune internaționale, se restrânge accesul pacienților la noile terapii medicale, fiind afectat dreptul la viață (cauza D vs. United Kingdom nr. 30240/1996);

- și condiția aparenței de drept este îndeplinită, autoritățile pârâte neluând decizia finală privind includerea in lista medicamentelor compensate a medicamentului Ilaris, depășind termenul de 90 de zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de ordonanță președințială, astfel cum a fost formulată.

Intimatul – pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A apreciat că nu este indeplinită condiția urgenței, boala de care suferă recurenta – reclamantă nefiind o afecțiune care să pună in pericol viața acesteia. S-a arătat că deținătorul de APP nu a depus solicitare de evaluare a medicamentului pentru indicația terapeutică febră familială mediteraneană.

Intimatul – pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul pârât Agenția Națională a Medicamentului, prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă întrucât nu are calitate în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat, excepție respinsă in ședință publică.

Pe fond, a arătat că cererea de ordonanță președințială nu întrunește condițiile de admisibilitate, neexistând o aparență a dreptului, astfel că se impune respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâților pentru "refuz nejustificat de a soluționa o cerere" în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 prin care a solicitat obligarea Guvernului-României, Ministerului Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau Iară contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100% a medicamentului Canakinumab (denumire comercială Ilaris) pentru indicația terapeutică Febră Familiala Mediteraneană (FMF).

Această cerere formează obiectul dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Canakinumab (denumire comercială Ilaris) până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Constanța.

Temeiul de drept al cererii îl constituie dispozițiile art. 997 C. proc. civ. conform cărora instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantei există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Condițiile de admisibilitate prevăzute de acest text de lege, care trebuie îndeplinite cumulativ, sunt: aparența dreptului, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgența și neprejudecarea fondului.

Referitor la condiția vizând aparența dreptului în favoarea reclamantei, intimații - pârâți invocă cadrul normativ reprezentat de H.G. nr. 720/2008, astfel cum a fost reținut și prin sentința atacată, din care rezultă că în favoarea reclamantei nu există această aparență, întrucât indicația pentru care a solicitat tratamentul nu se regăsește în protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului. Totodată, și potrivit prospectului deținătorului de autorizație de punere pe piață, diagnosticul reclamantei nu este prevăzut pentru tratamentul cu acest medicament.

Înalta Curte constată că medicamentul în discuție nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea de care suferă reclamant, potrivit reglementărilor în vigoare, dar reține că din referatul medical emis la data de 7.02.2022 și analiza genetică moleculară-gena MEFV aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost diagnosticată cu febră mediteraneană familială în 2017 și, față de agravarea progresivă a simptomatologiei în ultimul an, prin referatul medical se opinează pentru schimbarea terapiei cu Canakinumab.

Reține Înalta Curte că intimatul pârât Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind decontarea medicamentelor prescrise off-label, astfel că acesta recunoaște situația medicamentelor prescrise de medici unor pacienți pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, așa-zisa prescriere off-label, și intenționează să o reglementeze.

Reține Inalta Curte că nu este vorba în cauză despre un tratament preferențial acordat unui cetățean în defavoarea altui cetățean, cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii, fără discriminări și fără privilegii, respectiv drepturi egale pentru toți asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate, ci despre îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO citată în considerentele sentinței recurate.

În condițiile în care aparența dreptului este în favoarea reclamantei, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a medicamentului care a avut efecte pozitive, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantei, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acest drept prin luarea măsurilor necesare în acest sens.

Condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios este de asemenea îndeplinită, aceasta decurgând, atât din caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât și din prevederea legală conform căreia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului.

Într-adevăr, măsura solicitată de reclamantă este o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului, și constă în recunoașterea de către pârâți a dreptului său de a beneficia de decontare integrală pentru medicamentul utilizat în tratarea bolii de care suferă. Sub aspectul caracterului provizoriu, se reține că, fiind o obligație pecuniară, evaluabilă în bani, nu are caracter definitiv, existând posibilitatea întoarcerii executării în cazul unor astfel de obligații, în condițiile legii.

Nu se poate considera că ar avea loc o prejudecată a fondului dreptului câtă vreme instanța de recurs analizează strict condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale urmând să dispună o măsură provizorie, asupra fondului urmând să decidă instanța învestită cu cererea de obligare a pârâtelor la includerea medicamentului pe lista medicamentelor decontate integral pentru afecțiunea de care suferă.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 997 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul.

În temeiul emeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite cererea de ordonanță președințială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 38 din 21 februarie 2022 a Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal,

Casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă in contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Obligă pârâții la asigurarea către reclamantă pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Canakinumab (denumire comercială Ilaris) până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.