ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3230/2023

HOTĂRÂRE
14.06.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3230/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.07.2022, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat instanței revocarea rezoluțiilor date de Inspecția Judiciară din cadrul CSM, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 12 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus suspedarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor reținute în sarcina sa, în sensul precizării obiectului acțiunii, respectiv a indicării rezoluțiilor contestate și în ce dosare ale pârâtei Inspecția Judiciară au fost emise.

Împotriva încheierii din data 12 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A..

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Referitor la cerința semnării recursului de către titularul căii de atac, Înalta Curte reține că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii.(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, aceasta trebuie să se regăsească în cuprinsul cererii de recurs, în formă olografă sau sub forma semnăturii electronice.

Înalta Curte reține că, la dosarul cauzei, nu se află un exemplar al recursului care să cuprindă semnătura olografă a reclamantei A., iar recursul a fost depus prin intermediul poștei electronice, fără a avea atașată semnătura electronică.

Prin adresa emisă la data de 28.02.2023 și comunicată la data de 02.03.2023, Înalta Curte a pus în vedere reclamantei obligația de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, obligație ce nu a fost însă îndeplinită până la termenul de judecată acordat.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții, nici în formă olografă, nici în formă electronică.

Totodată, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă nu îndeplinesc nici condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Din cuprinsul prevederilor legale menționate anterior rezultă că dezvoltarea motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

În speță, prin calea de atac formulată, recurenta-reclamantă nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din același act normativ, ci doar s-a limitat la a formula apărări ce țin de fondul cauzei și la a preciza că nu se impunea măsura suspendării judecății, întrucât la dosarul cauzei se regăseau numerele dosarelor Inspecției Judiciare.

În condițiile arătate, susținerile recurentei- reclamante nu permit analizarea încheierii atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și e) din C. proc. civ., va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv art. 489 alin. (2) din același act normativ și va anula recursul dedus judecății.

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 12 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-11
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3258/2025
Ședința publică din data de 11 iunie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2023-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1012/2023
Ședința publică din data de 23 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-02-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 773/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2024-12-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6014/2024
Ședința publică din data de 12 decembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2022-11-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5547/2022
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
Sursă