ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2613/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 octombrie 2018, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:

(i) obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale aferente diferențelor dintre sumele plătite în baza notificărilor x/2012 și y/2012 anulate și sumele datorate conform notificărilor x/2012 și y/2012 reemise în executarea sentinței civile nr. 1777/19.06.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013 și a sentinței civile definitive nr. 1362/05.05.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013, dobândă fiscală datorată pe perioada cuprinsă între plățile făcute în baza notificărilor inițiale și data comunicării notificărilor reemise, respectiv la plata:

- sumei de 1.338.336,48 RON, reprezentând dobânda fiscală, aferentă diferenței de 2.425.841 RON plătită în plus pentru Trimestrul III/2012, calculată pentru perioada 20.11.2012-30.03.2018;

- sumei de 222.617,52 RON, reprezentând dobânda fiscală, aferentă diferenței de 435.736 RON plătită în plus pentru Trimestrul IV/2012, calculată pentru perioada 22.02.2013-14.03.2018.

(ii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin încheierea din 11 aprilie 2019 (eronat menționat "2018"), prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiate.

2.2. Prin sentința civilă nr. 224 din 25 iunie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a obligat pârâta la plata către partea reclamantă a sumelor de 348.387 RON și 222.443 RON, despăgubiri echivalente dobânzilor fiscale aferente perioadei 20.11.2012 – 30.03.2018, respectiv perioadei 22.02.2013 – 14.03.2018, corespunzător sumelor achitate suplimentar de reclamantă cu titlu de contribuție trimestrială pentru trimestrul III 2012, respectiv pentru trimestrul IV 2012.

Împotriva încheierii din 11 aprilie 2019 și a sentinței civile nr. 224 din 25 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii excepțiilor invocate de pârâtă, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea recursului sunt dezvoltate următoarele critici esențiale:

În privința soluției de respingere a excepției inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de CNAS, prin încheierea din 11.04.2019, susține că instanța de fond s-a raportat greșit la prevederile art. 1535 C. civ. și ale Legii nr. 554/2004, deși a reținut caracterul fiscal al taxei clawback și a accesoriilor acesteia.

Greșit s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, câtă vreme nu există o culpă a CNAS în anularea notificărilor aferente trimestrelor III și IV 2012 urmare declarării neconstituționalității art. 3 indice 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta prezintă aspecte de ordin legislativ care, în opinia sa, susțin legalitatea notificărilor la data emiterii lor și critică aplicarea în cauză a dispozițiilor C. civ. – art. 1535, întrucât daunele moratorii sunt daune interese la care creditorul are dreptul ca urmare a întârzierii debitorului de a executa obligația la termen or, între CNAS și reclamantă nu există raporturi contractuale.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost greșit respinsă în condițiile în care notificările nu au natura unor acte administrativ fiscale în sensul art. 41 din O.G. nr. 92/2003, ci au caracterul unei corespondențe purtate cu reclamanta.

Excepția lipsei calității procesual pasive a CNAS a fost greșit respinsă, calitatea procesuală aparținând ANAF, conform art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, aceasta fiind autoritatea care administrează taxa în cauză.

CNAS nu are calitatea de organ fiscal iar instanța de fond a reținut incidența în cauză a art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu ignorarea rolului ANAF în gestionarea creanțelor fiscale și a dispozițiilor art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, respectiv a împrejurării că solicitarea de restituire a sumelor plătite cu titlu de contribuție se supune reglementărilor fiscale, regim juridic urmat și de dobânzile fiscale.

Este greșită respingerea apărării CNAS referitoare la limitarea curgerii dobânzilor până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de anulare a notificărilor.

Cu privire la soluția dată fondului acțiunii, recurenta faptul că anularea notificărilor, dispusă prin hotărâri judecătorești nu a cuprins și obligația de restituire de către CNAS a sumelor achitate de reclamantă.

Susține că instanța de fond a aplicat greșit art. 1, art. 8 și art. 19 din Legea nr. 554/2004 întrucât, pe de-o parte, nu poate fi reținută culpa CNAS cu privire la soluțiile de anulare a notificărilor, iar pe de altă parte, instanța de fond a reținut natura fiscală a contribuției datorate în temeiul O.U.G. nr. 77/2011.

În argumentare, recurenta arată că jurisprudența Curții Constituționale califică drept taxă parafiscală contribuția trimestrială pe care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor și reprezentanții acestora sunt obligați să o plătească în temeiul art. 1 O.U.G. nr. 77/2011. Reclamanta are calitatea de subiect plătitor al contribuției trimestriale, chiar și în situația anulării notificărilor aferente trimestrelor III și IV 2012 în temeiul unor hotărâri judecătorești, având în vedere că instanțele nu au exonerat reclamanta de plata contribuției.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea excepției nulității recursului pentru nemotivare arată, în esență, că cererea nu cuprinde argumente/raționamente juridice de nelegalitate a sentinței, toate susținerile CNAS fiind chestiuni generale de fapt, în marea lor majoritate cu un caracter foarte vag.

Pe fondul recursului, consideră nefondate criticile formulate pentru următoarele argumente esențiale:

- Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este art. 19 Legea nr. 554/20004 a contenciosului administrativ, prin urmare CNAS trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale, mențiunile CNAS privind existența a două raporturi juridice neavând legătură cu cauza.

- ANAF nu răspunde pentru nelegalitatea celor două notificări emise de CNAS, nefiind emitentul acestora.

- Notificările emise de CNAS sunt acte administrative în conformitate cu art. 5 alin. (2) O.U.G. nr. 77/2011 și aceasta răspunde pentru emiterea lor nelegală.

- Momentul până la care se datorează prejudiciul este acela al emiterii corecte a noilor notificări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea și sentința recurate, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta CNAS este nefondat, pentru următoarele considerente:

În verificarea silogismului instanței de fond vor fi avute în vedere câteva repere ale stării de fapt și de drept reținute în cauză:

Prin hotărâri judecătorești definitive, sentința civilă nr. 1777/19.03.2015, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, și decizia nr. 3191/24.10.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ în dosarul nr. x/2013, au fost anulate Notificările CNAS nr. MS/FD/2459/31.10.2012 și nr. MS/FD/439/31.01.2013 prin care reclamanta era obligată la plata contribuției clawback aferente trimestrului III și IV/2012, contribuții calculate conform art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 cu următorul conținut: "Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3), se înțelege valoarea medicamentelor suportate potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și de bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoare adăugată".

În concret, s-a reținut nelegalitatea actelor administrative emise de CNAS, urmare Deciziei nr. 39/2012 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100/20.02.2013, care a statuat că art. 3

1

alin. (5) este neconstituțional, în ceea ce privește sintagma "care include și taxa pe valoare adăugată".

Prin urmare, reținând că art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2013 a fost lipsit, parțial, de temeiul său constituțional, actele administrative pentru care această normă legală a constituit temeiul legal al emiterii lor, au afectată legalitatea lor.

În plus, s-au reținut neconcordanțe cu caracter general, dar și concret, care au condus la nelegalitatea notificărilor, lipsind orice element de motivare a concluziilor comunicate contribuabilului.

Prin acțiune ulterioară, formulată în temeiul art. 19 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (în continuare LCA), s-au solicitat despăgubiri constând în dobânda legală pentru sumele nedatorate/achitate în plus, pentru perioada cuprinsă între plățile făcute în baza notificărilor inițiale și data comunicării notificărilor emise ulterior pentru aceeași perioadă.

Prima instanță a admis acțiunea invocând în considerente dispoziții de drept material din C. civ. și din legea contenciosului administrativ.

Criticile recurentei pârâte cu privire la modul de soluționare a excepțiilor, prin încheierea din 11.04.2019 sunt nefondate.

Temeiul de drept al acțiunii reclamantei îl reprezintă art. 19 LCA, dispoziție care vizează situația în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri și formulează cerere de despăgubiri pe cale separată, în termen de un an de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Acțiunea în răspundere patrimonială în contenciosul administrativ are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal.

Este indiferent temeiul juridic al răspunderii (contractuale sau delictuale), despăgubirile solicitate fiind aferente unor acte administrative emise de pârât, care au ca obiect contribuția clawback și care au fost anulate.

Atât natura juridică a notificărilor privind contribuția de clawback, ca acte administrativ fiscale, cât și calitatea procesuală pasivă a CNAS sunt chestiuni definitiv tranșate în litigiul de contencios administrativ în care a fost analizată legalitatea celor două notificări.

Aceste statuări se impun în prezentul litigiul cu putere de lucru judecat, în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., fiind chestiuni litigioase tranșate în mod definitiv prin hotărâri judecătorești care nu mai pot fi contrazise.

Caracterul accesoriu al acțiunii în despăgubiri, întemeiată pe art. 19 LCA, pledează, de asemenea, în defavoarea criticilor din recurs, în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive dar și cu privire la inadmisibilitatea acțiunii.

În altă ordine de idei, admisibilitatea acțiunii se raportează la cauza juridică invocată, prin urmare la condițiile prevăzute de art. 19 LCA. Corect a sesizat prima instanță că această normă reprezintă un efect al contenciosului subiectiv pretins de reclamantă și că, în aceste împrejurări, acțiunea este admisibilă.

Cu privire la modul de soluționare a fondului cauzei, despăgubirile constând în dobândă la sumele plătite în plus de reclamantă își au originea juridică în dreptul civil. Întrucât materia contenciosului administrativ se completează cu prevederile C. civ., așa cum prevede expres art. 28 LCA, faptul că judecătorul fondului a făcut referire la art. 1535 C. civ., ca drept comun general privind daunele moratorii, nu este un aspect străin de natura cauzei și nu este un motiv de nelegalitate a hotărârii.

Înalta Curte constată că prima instanță și-a construit raționamentul juridic pornind de la dreptul comun general și finalizând cu dispozițiile speciale ale codului de procedură fiscală. Procedând în acest mod a interpretat și aplicat corect normele de drept în materia dobânzii legale.

În continuare, se constată că dobânda solicitată în prezentul litigiu este accesorie unui debit principal în materie fiscală, natura juridică a debitului fiind stabilită cu autoritate de lucru judecat în hotărârile de anulare a actelor administrative. În consecință, natura juridică a dobânzii urmează soarta principalului având, de asemenea, natură fiscală, criticile contrare din recurs fiind neîntemeiate.

Răspunzând punctual și celorlalte critici din recurs, Înalta Curte constată:

Nu este relevantă culpa recurentei/pârâte în declararea neconstituționalității art. 3 indice 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, în cauză având relevanță existența unei hotărâri judecătorești de anulare a actului administrativ emis de pârâtă. Legiuitorul obligă emitentul unui act nelegal la despăgubiri persoanei vătămate prin acesta.

Nu s-a contestat faptul că reclamanta datorează contribuția clawback, apărările recurentei fiind lipsite de relevanță întrucât, prejudiciul constatat se referă la sume achitate în plus iar acest aspect nu mai poate face obiectul disputei părților, fiind tranșat prin hotărâri judecătorești definitive. Mai mult, plata unor sume în plus față de cele datorate și faptul că acestea nu au fost restituite sunt aspecte recunoscute în cauză.

Este adevărat că prin hotărârile anterioare nu s-a solicitat și restituirea sumelor achitate în baza actelor nelegale dar, acest fapt nu constituie un impediment la calculul și acordarea dobânzilor.

Reperele perioadei pentru care curg dobânzile sunt date nu doar de hotărârile de anulare a notificărilor ci și de emiterea unor noi notificări cu sumele corect datorate, în acest sens stabilindu-se și valoarea debitului principal datorat. Expertiza judiciară efectuată în primă instanță lămurește cu claritate cuantumul dobânzii pretins de reclamantă, prejudiciul fiind astfel dovedit.

Corect a stabilit prima instanță că dobânzile nu pot fi limitate de data emiterii hotărârilor judecătorești întrucât nu s-a dovedit restituirea debitului principal iar recurenta nu prezintă argumente juridice care să susțină punctul de vedere contrar astfel că instanța de recurs va înlătura această apărare.

Prin urmare, soluția instanței de fond este temeinică și legală, în mod legal a fost determinată dobânda legală datorată de pârâta, hotărârea instanței de fond fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menținerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. 39;va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii din 11 aprilie 2019 și a sentinței civile nr. 224 din 25 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.