Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
13 decembrie 2023

Decizia nr. 5995/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 567 din 16 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și, rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să plătească reclamantei societatea A. S.A. dobânda legală stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 aferentă valorii despăgubirii recunoscute de pârât cu privire la cererea de plată nr. x/11.03.2016, pentru perioada 03.05.2018 - 29.10.2021.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către recurenta - reclamantă A. S.A. a sumei de 1913,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond și recurs. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.