ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5169/2023

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.03.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, să se constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/18.02.2016 și să se dispună obligarea acestuia la soluționarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispozițiile legale, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 31.08.2021 reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/18.02.2016, constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantum de 315,8 RON stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1 %/zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, calculate până la 08.09.2021 și în continuare, până la data plății efective, iar în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința nr. 1764 din 17 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de interes, lipsei de obiect, tardivității și inadmisibilității și, totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1764 din 17 octombrie 2022 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltare a susținut, după o prezentare a aspectelor prealabile și a condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, că în prezenta cauză, chiar dacă prin hotărârea prin care a fost anulată Decizia nr. 14452/03.05.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost obligat în mod direct la plata de despăgubiri, ci la reanalizarea dosarului de daună, în urma reanalizării cererii a achitat sumele solicitate de A.. Ca atare, apreciază că plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani s-a făcut din culpa FGA, iar A. a fost lipsit de folosința sumelor de bani solicitate pentru această perioadă.

În referire la existența unui act administrativ nelegal a susținut, față de cererea de plată pe care a transmis-o Fondului de Garantare a Asiguraților urmarea deschiderii procedurii falimentului față de B. S.A., că potrivit art. 12 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 213/2015, FGA avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru deschiderea dosarului de daună, efectuarea verificărilor necesare și urmarea procedurii de plată a despăgubirilor, cu respectarea prevederilor incidente. În speță, procedura de lichidare și plată a creanțelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, trebuia să se facă cu respectarea cadrului aplicabil asigurărilor de tip RCA.

Or, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă după mai mult de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A., împotriva acesteia fiind formulată acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 4644/13.10.2021, pronunțată în dosarul anterior menționat, instanța supremă a decis anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 și a obligat Fondul să reanalizeze pe fond cererea de plată, în urma reanalizării cererii dreptul reclamantei la despăgubiri fiind recunoscut și achitate sumele solicitate de aceasta.

Cum instanțele de judecată au declarat nelegală soluția FGA asupra cererii sale de plată, iar acesta a procedat la analiza pe fond a cererii și a efectuat plata despăgubirilor, este evident prejudiciul suferit de A., generat de existența unui act administrativ nelegal, respectiv Decizia nr. 14452/03.05.2018, act ce reprezintă soluționarea cererii de plată de către FGA.

Cu privire la existența prejudiciului, recurenta a citat dispozițiile art. 1535 din C. civ. și a arătat că ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosință asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părți sau stabilit de lege, astfel că FGA avea obligația de a proceda imediat la soluționarea cererii de plată, aceasta având loc formal după mai mult de 2 ani de la data depunerii și apoi soluționată în sensul respingerii. Astfel, după anularea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii și la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, după 5 ani de la data la care trebuiau achitate, confirmând dreptul A. la plata acestora.

Or, prin soluția dată cererii de plată a A., FGA a lipsit-o de folosința sumelor de bani la care era îndreptățit cu titlu de despăbubiri o perioadă de mai bine de 5 ani, iar în acest context prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015. În subsidiar, a susținut teza potrivit căreia A. are dreptul la plata dobânzii legale pentru perioada în care a fost lipsită de suma de bani solicitată și achitată de FGA.

Cât privește legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, a considerat că și această condiție este îndeplinită în cauză, prejudiciul pe care l-a suferit constând în lipsa de folosință a sumei de bani la care era îndreptățită cu titlu de despăgubiri, iar cauza prejudiciului modalitatea în care FGA a soluționat cererea de plată prin Decizia nr. 14452/03.05.2018. Ca atare, este evident că în ipoteza în care FGA ar fi soluționat de la început cererea de plată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale și ar fi procedat la plată, prejudiciul său nu ar fi existat, așa încât este indubitabilă îndeplinirea condiției privitoare la existența legăturii de cauzalitate între actul administrativ anulat ca nelegal și prejudiciul suferit constând în lipsa de folosință asupra sumei de bani la care era îndreptățită.

Referitor la culpă a subliniat că în doctrină s-a stabilit faptul că nelegalitatea actului administrativ conține în sine ideea culpei autorității publice, iar în prezenta cauză este evidentă culpa FGA, structură de garantare creată de lege cu scopul de a asigura plata creanțelor de asigurare aparținând unui asigurător falit, având obligația să acționeze în deplină concordanță cu prevederile legale, care a tergiversat nepermis de mult soluționarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani, și, totodată, interpretând greșit și tendențios prevederile legale. În consecință, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii FGA și obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat prin neplata creanței de asigurare solicitate, susținerile primei instanțe în sensul neîndeplinirii condițiilor unei atari acțiuni fiind lipsite de temei.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că instanța de fond a realizat o corectă dezlegare a cauzei.

Recurenta-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a reiterat argumentele invocate în susținerea nelegalității soluției criticate, precum și solicitarea de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea cauzei, conform înscrisurilor anexate în dovedire.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză

Analizând sentința de fond prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinarea și concluziile scrise depuse la dosar, precum și a normelor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost modificat prin cererea depusă la 31 august 2021, vizează obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată nr. x/18.02.2016, constând, în principal, în penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,1 %/zi întârziere conform Normei CSA nr. 14/2011, respectiv suma de 315,8 RON, calculate până la 08.09.2021 și în continuare, până la data plății efective și, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea existenței unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată menționate și să se dispună obligarea acestuia la soluționarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispozițiile legale, iar modificarea acțiunii prin cererea formulată la 31 august 2021 s-a datorat emiterii deciziei nr. 14452/03.05.2018 prin care pârâtul a respins cererea de plată.

Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând în acest sens că sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere, calculate în conformitate cu prevederile Ordinului CSA nr. 14/2011, sau dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, nu sunt datorate din moment ce nici debitul principal la care acestea se aplică nu este datorat.

Soluția instanței de fond a fost criticată de reclamantă pentru nelegalitate din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a normelor de drept material ce reglemenetază condițiile necesare pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, conform argumentelor expuse punctual cu privire la fiecare dintre aceste condiții.

Contrar susținerilor recurentei și în acord cu opinia primei instanțe, al cărei raționament îl împărășește, Înata Curte reține că acțiunea reclamantei este neîntemeiată.

Prin decizia nr. 14452 din 03.05.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, motivând că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată și plătite din disponibilitățile sale suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

De asemenea, prin sentința nr. 4902/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644 din 13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal de respingere a recursului, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, și a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență, că în vederea angajării răspunderii patrimoniale a autorității publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, au fost îndeplinite condițiile legale odată cu soluționarea dosarului nr. x/2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție și că, ulterior acestui moment, a devenit certă existența unui act administrativ nelegal constând în refuzul de plată. Totodată, a indicat drept faptă ilicită neacordarea despăgubirii solicitate prin respingerea cererii de plată promovate în calitate de creditor de asigurare al B. prin decizia nr. 14452/03.05.2018, prejudiciul constând în lipsa de folosință asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanță de asigurare respinsă prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este în mod evident îndeplinită în cauză.

Din probatoriul administrat în cauză reiese că în urma pronunțării Deciziei ÎCCJ nr. 29/2020 și ulterior anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, acesta a procedat la reanalizarea cererilor de plată și a înscrisurilor anexate, inclusiv a cererii de plată nr. x/18.02.2016 ce face obiectul cauzei de față, și a constatat în privința acesteia din urmă că nu poate fi admisă deoarece suma solicitată a fi achitată, în cuantum de 157,90 RON, este formată din 124,86 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2014, precum și din 33,04 RON cu titlu de cheltuieli de executare generate de punerea în executare a sentinței civile pronunțate în dosarul menționat. În soluționarea cererii de plată aflată în discuție și adoptarea respingerii acesteia a fost emisă decizia FGA nr. 14454/17.01.2022.

Cu alte cuvinte, cererea de plată a reclamantei a fost soluționată pe fondul pretențiilor ce au făcut obiectul acesteia, deci debitul principal pretins de A. nu a fost acordat de către FGA pentru motivul că sumele solicitate nu se subsumează noțiunii de creanță de asigurare conform Legii nr. 213/2015.

Este adevărat că art. 1531 din C. civ. prevede la alin. (1) dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutării unei obligații bănești, iar art. 1535 alin. (1) din același act normativ prevede că, "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu."

Însă, în prezenta cauză, recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea modificatoare pe dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a căror aplicare este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să fie cenzurat pretinsul act administrativ asimilat nelegal, respectiv nesoluționarea în termen sau refuzul nejustificat de soluționare, imputat de aceasta pârâtului ulterior împlinirii termenului de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.

O astfel de hotărâre judecătorească care să servească drept temei pentru repararea prejudiciului prin acordarea de despăgubiri ca urmare a anulării unui act administrativ este, în opinia recurentei, cea prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 14452/03.05.2018.

Deși este adevărată susținerea recurentei-reclamante, acest aspect nu este suficient pentru inițierea procedurii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004, întrucât prin decizia respectivă intimatul-pârât a realizat prima analiză a cererii de plată doar din perspectiva aplicării plafonului de 450.000 RON, reținând depășirea acestuia, deci nu pe fondul pretenției solicitate prin cererea nr. x/18.02.2016.

Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, debitul principal solicitat prin cererea de plată amintită, la care se pretinde calcularea penalităților de întârziere sau a dobânzii legale penalizatoare prin cererea modificatoare, este format din sume constând în cheltuieli de judecată efectuate în cadrul litigiului purtat de societatea de asigurare CASCO cu asigurătorul RCA și cheltuieli de executare generate de punerea în executare a sentinței civile pronunțate în litigiul menționat, care nu reprezintă creanțe de asigurări în accepțiunea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

Prin urmare, întrucât cererea de plată nr. x/18.02.2016 a fost soluționată pe fondul său, constatându-se astfel că debitul principal pretins de A. nu este datorat de către Fondul de Asigurare a Asiguraților, nu se poate susține cu suficient temei că intimatul-pârât ar datora recurentei-reclamante suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere sau, în teza subsidiară, de dobândă legală penalizatoare, care să fie aplicate debitului principal.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat demersul judiciar inițiat de recurenta-reclamantă, cu consecința păstrării ca legale a sentinței atacate.

Referitor la solicitările părților de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține, față de art. 451-453 din C. proc. civ., aplicabile în materie, că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți în procesul civil și, totodată, că au caracter de sancțiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală și culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

În speță, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, atât prin cererea de recurs, cât și prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de dezbateri din 9 noiembrie 2023, la care a atașat dovezi ale efectuării acestora.

Însă, raportat la soluția ce se va pronunța asupra recursului exercitat de aceasta, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea cheltuielilor solicitate, întrucât este partea care a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală în accepțiunea normelor legale incidente.

În ceea ce privește intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, acesta a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, însă nu a indicat cuantumul cheltuielilor, nu a precizat în ce constau și nici nu a depus dovezi ale efectuării acestora, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale nici pentru acordarea cheltuielilor solicitate de această parte.

Pentru argumentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 1764 din 17 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.