ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2060/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la secția I civilă a Curții de Apel Timișoara), sub nr. x/15.03.2019, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu U.A.T. Oraș Băile Herculane, revizuirea deciziei civile nr. 71/A din 14.02.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. x/2017, în sensul schimbării în tot, a acestei hotărâri și a respingerii cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat desființarea construcțiilor edificate fără autorizație de construire, situate în Băile Herculane, str. x (DJ 67D), FN, jud. Caraș Severin.

Revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând că Tribunalul Caraș Severin a pronunțat soluții diferite cu privire la demolarea acelorași construcții, respectiv: prin Decizia nr. 980/11.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 789/30.05.2018 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, prin care s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție emis de Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Caraș Severin, urmând ca aceste construcții să rămână nedesființate, iar prin Decizia nr. 71/A/14.02.2019 a Tribunalului Caraș Severin, pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul, urmând ca acele construcții să fie desființate.

Prin decizia civilă nr. 33 din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 71/A/14.02.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata UAT Oraș Băile Herculane.

Împotriva deciziei civile nr. 33 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuentul A., neîntemeiat în drept.

În motivarea recursului, recurentul revizuent a susținut că în mod greșit Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de revizuire, reținând că nu există decizii potrivnice, în condițiile în care Tribunalul Caraș Severin a pronunțat soluții diferite privind demolarea acelorași construcții.

Astfel, prin Decizia nr. 980/11.12.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul împotriva sentinței civile nr. 789/30.05.2018 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, prin care s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenție emis de Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Caraș Severin, urmând ca aceste construcții să rămână nedesființate, iar prin Decizia nr. 71/A/14.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Caraș-Severin, s-a respins apelul, urmând ca acele construcții să fie desființate.

La pronunțarea Deciziei nr. 71/A/14.02.2019, Tribunalul Caraș Severin nu a avut în vedere Decizia nr. 980/11.12.2018, deși aceasta a fost depusă la dosar.

În opinia recurentului, nu există nicio bază legală pentru a dispune demolarea construcției, pentru că o asemenea măsură ar intra în conflict cu prerogativele dreptului de proprietate, și ea poate fi dispusă numai dacă s-ar dovedi existența unui interes general atât de puternic încât să înfrângă exercițiul acestui drept. Însă o construcție minoră într-o zonă construibilă și neprotejată, fără locuire permanentă, fără vecinătăți în concret urbanizate sau naturale de tip împăduriri, nu poate afecta mediul ori persoanele în așa măsură încât existența ei să fie intolerabilă și să se dispună desființarea sa. O astfel de măsură este în defavoarea cetățeanului și contravine Convenției CEDO.

Referitor la motivarea instanței pronunțată prin decizia nr. 71/A/14.02.2019 a Tribunalului Caraș Severin, în sensul că procesul-verbal de contravenție nu a fost atacat și deci există prezumția absolută că cele constatate corespund realității, nu este întemeiată, întrucât necontestarea acestuia și achitarea amenzii de către presupusul contravenient nu reprezintă o recunoaștere a vinovăției acestuia, privind fapta imputată.

Instanța, prin această decizie, în mod greșit a reținut faptul că această construcție a intrat sub incidența Legii nr. 50/1991, întrucât construcția realizată nu este nici măcar o clădire, ci un adăpost, un șopron, așa cum rezultă și din cuprinsul expertizei întocmită de către expertul B.. Mai mult decât atât, construirea este permisă, obținerea autorizației nedepinzând de revizuent, ci de autoritățile competente în emiterea unui PUG/PUZ ca operațiune preliminară obligatorie.

A mai susținut recurentul că instanța în mod greșit s-a raportat doar la dispozițiile Legii 50/1991, în sensul că acest adăpost a fost realizat fără autorizație de construire și nu a avut în vedere și alte dispoziții legale, respectiv Legea nr. 10/1995.

La data de 28.02.2020, urmare a solicitării instanței comunicate prin adresă, recurentul a depus o notă prin care a arătat că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu este motivată, Curtea de Apel Timișoara rezumându-se la două fraze, fără a relata concret motivele pentru care a respins cererea de revizuire.

În continuare, recurentul a reluat pe scurt aspecte învederate în cererea de recurs inițială.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Băile Herculane a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele și soluția asupra cererii de recurs

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.

Hotărârea instanței de fond nu poate fi reformată în condițiile acestui caz de casare, având în vedere că a argumentat soluția adoptată și a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente și logice, iar simpla nemulțumire a recurentului față de soluția pronunțată de către instanță nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

De asemenea, împrejurarea că instanța nu ar fi realizat o analiză detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză.

Prin hotărârea recurată, cererea de revizuire a fost respinsă, Curtea de Apel Timișoara reținând că nu este îndeplinită cerința triplei identități, părțile din cele două dosare, în care s-ar fi pronunțat pretinsele hotărâri potrivnice, fiind diferite.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, pentru a fi incidentă ipoteza revizuirii prevăzute de pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei (având în vedere prevederile art. 509 alin. (2) din C. proc. civ.); hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să existe identitate de părți, de cauză și de obiect (elementele caracteristice lucrului judecat, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.); hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În speță, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini în care nu există identitate de părți.

Revizuentul a solicitat anularea Deciziei nr. 71/A/14.02.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în dosarul nr. x/2017, având ca părți pe reclamanta UAT Băile Herculane și pe pârâtul A., întrucât aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 980/11.12.2018, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2017, având ca părți pe reclamantul/petentul A. și pe intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Caraș Severin.

Prin urmare, în speță nu este îndeplinită condiția identității de părți cerută de lege.

Așadar, Înalta Curte observă că demersul judiciar al recurentului revizuent nu a fost determinat de existența unor hotărâri judecătorești potrivnice, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind îndeplinită condiția existenței triplei identități de elemente care definesc cele două pricini - părți, obiect și cauză juridică, ci de nemulțumirea acestuia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, prin Decizia nr. 71/A/14.02.2019.

Or, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. permite instanței doar să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate anterior, în reglementarea acestui motiv de revizuire legiuitorul având în vedere hotărâri ireconciliabile, imposibil de executat simultan, aspect ce nu se verifică în speța de față în care cele două hotărâri judecătorești nu privesc aceleași părți.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 33 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.