ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2019/2022

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 4.03.2019, reclamantul A., prin curator B., a solicitat anularea rezoluției nr. x/2018 emise de pârâta Inspecția Judiciară. Prin sesizarea adresată pârâtei, reclamantul a solicitat cercetarea disciplinară a domnului judecător C. din cadrul Curții de Apel Oradea, pentru încălcarea următoarelor acte normative: Codul deontologic Hotărâre C.S.M. nr. 328/24.07.2005, cap. 2 art. 3 si art. 7; Legea nr. 303/2004 art. 1 alin. (1) si (2); Legea nr. 24/2012 art. 3 lit. (t), art. 4 alin. (1) si (2) precum si art. 54 C. proc. pen., solicitând ca în temeiul aliniatului 2 din art. 36 Regulament, să se dispună continuarea procedurii disciplinare, cu scopul revizuirii încheierii penale nr. 25/CP/2018, în conformitate cu art. 453 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 509 alin. (4) C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 603 din 15 octombrie 2019 Curtea de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului A., prin curator B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, având ca obiect anulare act administrativ, excepție invocată de pârât. Dispune respingerea acțiunii reclamantului A. prin curator D. ca fiind inadmisibilă prin neparcurgerea procedurii administrative prealabile reglementate de art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., prin curator B., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și obligarea Inspecției Judiciare la efectuarea cercetării disciplinare a judecătorului vizat de sesizare. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a încălcat prevederea din cuprinsul Legii nr. 234/2018, art. I pct. 46, prin care modifică art. 47, alin. (4) - (7) din Legea nr. 317/2004 - "... (5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzute la alin. (1) lit. b) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere." Prin urmare, s-a încălcat grav legea, prin invocarea unei condiții care lipsește din lege, privind obligativitatea existenței unei a doua confirmări din partea inspectorului șef, odată ce o astfel de confirmare deja exista, conform documentului doveditor anexat. Recurentul a apreciat că acțiunea formulată este admisibilă, deoarece atât rezoluția de respingere a sesizării abaterii disciplinare cât și rezoluția inspectorului judiciar poti fi contestate fără a fi nevoie de îndeplinirea unei alte proceduri prealabile. Reluând aspecte de fapt din sesizarea adresată Inspecției Judiciare, referitoare la activitatea domnului judecător C. din cadrul Curții de Apel Oradea, recurentul a subliniat faptul că instanța de fond a interpretat legea după afirmațiile pârâtei, încălcând pricipiul judecății nepărtinitoare. A mai arătat recurentul și faptul că prin respingerea acțiunii i se produce o gravă vătămare, prejudiciul fiind reprezentat de pensia de invaliditate cuvenită conform art. 58 lit. b) din Legea nr. 263/2010, coroborat cu Decizia CCR nr. 680/2012. Neaplicarea acestor dispoziții de către magistrații din cadrul Curții de Apel Oradea reprezintă, la rândul ei, săvârșirea mai multor infracțiuni prevăzute de C. pen. (art. 269, art. 267, art. 297 C. pen.) în condițiile în care reclamantul a fost introdus abuziv într-un proces pe care nu l-a solicitat, iar prin soluția pronunțată prin încheierea nr. 25/CP/2018 din 14.09.2018 judecătorul sesizat a oprit o acțiune penală cerută de Consiliul Superior al Magistraturii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul din prezenta cauză cu o acțiune în anulare a unei rezoluții de clasare a sesizării privind eventuale abateri disciplinare ale magistratilor, rezoluție emisă de pârâta Inspecția Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, iar reclamantul a formulat critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând în esență dispozițiile Legii nr. 234/2018, art. I pct. 46, dar și faptul că instanța a impus nelegal obligația de resesizare prin plângere prealabilă, în condițiile în care rezoluția era deja confirmată de inspectorul șef. În privința dispozițiilor din cuprinsul Legii nr. 234/2018 invocate de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu au aplicabilitate în prezenta cauză, întrucât acestea au fost edictate pentru modificarea dispozițiilor art. 47, alin. (4) - (7) din Legea nr. 317/2004, care vizează rezoluția de respingere a sesizării, după efectuarea cercetării disciplinare, act administrativ pentru atacarea căruia, într-adevăr, conform dispozițiilor invocate, nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile. În prezenta cauză, actul contestat este, însă, o rezoluție prin care Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de către reclamant, al cărei regim juridic este reglementat de dispozițiile art. 45 și 45 1 din Legea nr. 317/2004. Astfel, la data inițierii prezentului demers judiciar, art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (introdus prin Legea nr. 234/04.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 08.10.2018), care reglementa normele procesuale civile speciale privind soluționarea litigiului în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară, prevedea următoarele: "(1) Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară. (...) (3) Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.(...)" Totodată, potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Așadar, necesitatea parcurgerii sau nu a unei proceduri administrative, prealabil sesizării instanței de judecată, este stabilită prin voința legiuitorului procesual civil, prin intermediul normelor de procedură speciale. În acest context, pentru a stabili necesitatea parcurgerii sau nu a procedurii administrative prealabile, sunt relevante normele de procedură speciale aplicabile în speță, determinate de tipul actului atacat în fața instanței, care dă și natura litigiului și procedura de contestare. Așa cum rezultă cu claritate din dispozițiile legale menționate - art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, voința legiuitorului a fost aceea de a condiționa admisibilitatea acțiunii în justiție în anularea rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară de urmarea unei proceduri administrative prealabile, prin plângerea adresată inspectorului șef al Inspecției Judiciare. Or, această procedură nu a fost parcursă de reclamantul din prezenta cauză. Neparcurgerea procedurii administrative prealabile atrage respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, soluție care împiedică analiza pe fond a susținerilor reclamantului și a apărărilor pârâtului. Parcurgerea procedurii administrative este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., iar posibilitatea depunerii plângerii împotriva rezoluției inspectorului șef, așa cum dispune art. 45 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 (împotriva rezoluției de clasare (prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere) nu se referă la caracterul facultativ al plângerii prealabile, ci se referă la dreptul petentului de a urma în continuare căile de atac împotriva rezoluției, petentul fiind acela care va decide dacă va contesta în continuare rezoluția sau nu; în cazul în care o va contesta, petentul va trebui să urmeze procedura prealabilă obligatorie a plângerii împotriva rezoluției în fața inspectorului șef al Inspecției Judiciare. Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului conform cărora nu se impune formularea plângerii prealabile împotriva unuui act care a fost deja confirmat și constată că instanța de judecată nu poate înlătura de la aplicare dispoziții normative imperative privind parcurgerea procedurii prealabile. Astfel, faptul că rezoluția a fost confirmată de inspectorul șef înseamnă că aceasta a parcurs toate etapele procedurale interne ale Inspecției Judiciare, rezoluția de aprobare a inspectorului șef valorând viza de legalitate în cadrul controlului intern al actelor administrative de către organul ierarhic superior (inspectorul șef al I.J.) emitentului actului administrativ (inspectorul judiciar). Procedura prealabilă este văzută de legiuitor ca etapă obligatorie ulterioară, prin care în atenția inspectorului șef petentul îi poate aduce în atenție și spre analiză elemente subiective, adică propriile considerente pentru care petentul apreciază că rezoluția este nelegala și netemeinică, aspecte pe care în mod evident că inspectorul șef nu le putea avea în vedere, întrucât la momentul aprobării rezoluției elementele de probă ce sunt avute în vedere precum și aspectele sesizate sunt, evident, doar cele rezultate din conținutul dosarului I.J. de până atunci - sesizarea petentului, probele administrate de petent și de I.J., parcurgerea procedurii interne de analiză etc. Procedura prealabilă în fața Inspecției Judiciare urmează, ca scop al reglementării, o regulă de bază în raporturile juridice administrative - aceea a revocabilității actului și al remedierii în fața administrației publice a eventualelor vicii de legalitate ale actului; procedura administrativă prealabilă asigură eficacitatea principiului revocabilității actului administrativ, interpretarea proprie făcută de recurentul-reclamant cu privire la această reglementare în scopul evitării soluției privind inadmisibilitatea acțiunii sale neputând fi primită. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.