Decizia nr. 1447/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin Decizia nr. 4137 din 23 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020 s-a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 14 iunie 2021 a Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 132 alin. (2) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, ca nefondat. A fost obligat recurentul-reclamant să plătească intimatului-pârât Ordinul Arhitecților din România – Filiala Bihor suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 10.11.2021 contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 503 alin. (1) pct. (1), (2) și (3) din C. proc. civ., contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4137 din 23 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020. In cadrul contestațiai in anulare, constestatorul a formulat excepție de neconstituționalitate a Legii nr. 184/2001, în totalitatea ei. In temeiul art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate s-a format dosarul asociat nr. x/2021

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2022, Înalta Curte a constatat, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendată de drept judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 184/2001, ca urmare a decesului contestatorului.

Alte aspecte procesuale relevante în cauză Prin rezoluția completului din data de 19.10.2022, potrivit dispozițiilor art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, s-a dispus fixarea termenului de judecată în data de 14 martie 2023 în vederea discutării excepției perimării.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (1) din C. proc. civ. Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 1. prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora; Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 22 martie 2022 a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere decesul contestatorului A.. Încheierea de ședință din data de 22 martie 2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către moștenitori, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu este incident niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a moștenitorilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.