Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
9 martie 2023

Decizia nr. 1344/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 9 martie 2023 Asupra cererii de completare a deciziei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin decizia nr. 348 din 26 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a fost respins recursul formulat de S.C. A. S.R.L., prin administrator B. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibil. 2. Cererea de completare dispozitiv Recurenta S.C. A. S.R.L., prin administrator B. a formulat cerere de îndreptare, lămurire, completare a hotărârii pronunțate la 26.01.2023, arătând că, din eroare, instanța nu a pronunțat soluția asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24-34 din vechiul C. proc.

civ. invocate prin cererea de recurs. 3. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei menționate, analizând cererea în raport cu hotărârea pronunțată, care se solicită a fi completată, urmează să o respingă pentru considerentele ce urmează: 3.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Preliminar, față de obiectul cererii formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că este vorba despre o cerere de completare a dispozitivului, recurentul invocând omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24-34 din vechiul C. proc.

civ. Potrivit art. 281 2 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare." Prin urmare, cererea de completare se poate formula cu privire la o hotărâre împotriva căreia se poate declara apel sau recurs ori împotriva unei hotărâri date în fond, după casarea cu reținere. Or, hotărârea a cărei completare se solicită în cauza de față nu poate fi încadrată în niciuna dintre aceste două categorii de hotărâri.

Astfel, din dispozițiile legale de mai sus rezultă că termenul de formulare a unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este termenul în care împotriva acestei hotărâri se poate declara apel sau recurs. Or, Decizia nr. 348 din 26 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, a cărei completare se solicită, este o hotărâre judecătorească irevocabilă, împotriva căreia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului. De asemenea, prin decizia respectivă nu s-a soluționat fondul cauzei, după casarea cu reținere, pentru a fi o hotărâre susceptibilă a fi completată conform art. 281 2 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte reține că cererea de completare de față nu a fost formulată împotriva unei hotărâri judecătorești care face parte din una din cele două categorii de hotărâri la care se referă art. 281 2 alin. (1) din vechiul C. proc.

civ. Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte observă și faptul că, asupra cererii recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24-34 din vechiul C. proc. civ., instanța s-a pronunțat în cadrul dosarului nr. x/2022, respectiv a fost admisă cererea formulată de S.C. A. S.R.L. prin administrator B.. A fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 din vechiul C. proc. civ. A fost respinsă cererea formulată de S.C. A. S.R.L. prin administrator B. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 - art. 33 din vechiul C. proc. civ. 3.2.

Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 281 2 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de S.C. A. S.R.L. -prin administrator B. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 348 din 26 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal.

DECIDE Respinge cererea formulată de S.C. A.-prin administrator B. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 348 din 26 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2023.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.