ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2023

Ședința publică din data de 3 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat să se constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/16.03.2016 și să dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispozițiile legale, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1761 din 23 noiembrie 2021, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și tardivității acțiunii și a respins acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că apare ca evident faptul că plata despăgubirilor cu o întârziere de peste 5 ani s-a făcut din culpa FGA, iar A. a fost lipsită de folosința sumelor de bani solicitate pentru această perioadă.

Cu toate acestea, prin Decizia 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată. Față de decizia de respingere, A. a promovat acțiunea în contencios administrativ, acțiune ce a făcut obiectul dosarului x/2018

Prin decizia civilă nr. 4644 pronunțată de ICCJ la data de 13.10.2021 în dosarul x/2018, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată, astfel că există un act administrativ nelegal care reprezintă soluționarea cererii de plată a A. dată de către FGA.

Faptul că prin hotărârile judecătorești prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună, nu poate conduce la idee că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia 14.452/03.05.2018.

Așadar, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosință asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părți sau stabilit de lege.

În opinia recurentei, FGA avea obligația de a proceda la soluționarea cererii de plată, această soluționare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii și a fost în sensul respingerii. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii și la 29.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, respectiv la mai bine de 5 ani de la data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile.

Recurenta consideră că prin soluția dată cererii de plată, FGA a lipsit-o de folosința sumelor de bani la care era îndreptățit cu titlu de despăgubiri o perioadă de mai bine de 5 ani.

Mai mult, prin plata despăgubirilor solicitate, efectuată la data de 29.10.2021, FGA confirmă indubitabil dreptul A.. Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, dreptul A. la plata accesoriilor are un caracter cert, prima instanță aplicând în mod greșit dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta arată faptul că legea nu prevede expres un termen în sarcina FGA, nu înseamnă că Fondul poate soluționa cererea atunci când dorește, ci dimpotrivă, înseamnă că obligația de soluționare a cererii de plată trebuie executată de îndată.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în cauză, decizia emisă de pârât prin care fusese respinsă cererea de plată a reclamantei, a fost desființată prin hotărâre judecătorească definitivă și a fost obligat pârâtul să soluționeze cererea de plată pe fond.

Așadar, cererea de plată a reclamantei cu privire la suma solicitată inițial, nu a primit încă o soluționare pe fond, pentru a se vedea dacă reclamanta este sau nu îndreptățită să primească acea sumă.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a solicitat penalități de întârziere calculate prin raportare la suma solicitată prin cererea de plată, sumă care în acest moment nu este certă.

Prin decizia menționată, ICCJ nu a constatat caracterul ilegal al refuzului FGA de a achita despăgubirile solicitate de reclamantă, ca și când aceasta ar fi fost necondiționat îndreptățită să le primească, ci a obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă, nefiind exclusă nici posibilitatea ca acestea să fie admise parțial sau chiar respinse pe fond.

Prin urmare, în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că prejudiciul pretins cauzat nu este cert.

Pârâtul nu are calitatea de asigurător, și nu se subrogă în drepturile și obligațiile asigurătorului pentru a-i fi aplicabilă norma specială, iar pe de altă parte, temeiul legal al cererii modificatoare îl constituie răspunderea pentru fapta proprie a pârâtei determinată de refuzul de achitare a despăgubirilor solicitate, și nu obligații derivând din contractul de asigurare.

Or, Legea nr. 213/2015 nu stabilește în sarcina FGA vreun termen de soluționare a cererilor de plată și nu stabilește penalități de întârziere în absența unui astfel de termen, iar Ordinul CSA 14/2011 nu este aplicabil pârâtului, conținând sancțiuni aplicabile asigurătorilor RCA în cazul nesoluționării în termenul prevăzut de lege a cererilor de despăgubire formulate de asigurătorii în regres.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Față de soluția pronunțată, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurentă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1761 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2023.