ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2880/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare A Asiguraților (FGA) a solicitat instanței să constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/29.01.2016 și să dispună obligarea FGA la soluționarea de îndată a cererii de plată respective, în conformitate cu dispozițiile legale; cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1731 din 22 noiembrie 2021, a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, tardivității și prescripției, invocate de pârât prin întâmpinarea la cererea modificatoare, a admis excepția de prematuritate a acțiunii, astfel cum a fost modificată, invocată din oficiu, a respins acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prematur formulată și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, așa cum a fost ea modificată, tinde la obligarea FGA la plata de penalități pentru repararea prejudiciului constând în lipsirea A. de folosința sumei de bani la care era îndreptățit, cu titlu de despăgubire, în temeiul art. 14 din Legea 213/2015. Temeiul juridic al acțiunii îl constituie art. 19 din Legea 554/2004, text legal care permite în mod expres persoanei prejudiciate printr-un act administrativ ilicit să solicite pe calea unei acțiuni distincte, obligarea autorității emitente a actului administrativ ilicit la plata de despăgubiri. Aceasta acțiune poate fi promovată într-un termen special de prescripție de un 1 de la data la care prejudiciul a fost sau putea fi cunoscut. În ceea ce privește prezenta speță, contrar celor reținute de prima instanță, aceste condiții au fost îndeplinite odată cu soluționarea dosarului nr. x/2018 de către ÎCCJ. Așa cum s-a reținut și în considerentele Deciziei nr. 22/2019 a ÎCCJ (paragraful 74), pentru obligarea autorității administrative la repararea daunelor cauzate prin actul administrativ declarat nelegal trebuie să se facă dovada îndepliniri condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, așa cum sunt ele stipulate de art. 1.349 și art. 1.357 și următoarele din C. civ. Astfel, autoritatea administrativă poate fi obligată la plata de despăgubiri ori de câte ori ne aflăm în prezența unui act administrativ nelegal care are relevanța unei fapte ilicite, iar prin actul nelegal a fost cauzat un prejudiciu, prejudiciu aflându-se în raport de cauzalitate cu actul nelegal. Or, în speță, aceste condiții sunt îndeplinite. în ceea ce privește fapta ilicită, aceasta constă în refuzul FGA de a achita despăgubirile solicitate de A. prin cererea de plată. Caracterul nelegal at acestui refuz a fost stabilit definitiv prin Decizia 4644/13.10.2021 a ÎCCJ. În ceea ce privește prejudiciul, acesta este evident, respectiv lipsirea A. de sumele de bani la care ar fi îndreptățit urmare a soluționării cererii de plată, cu respectarea normelor legale și în termenul legat. Or, modalitatea specifică de reparare a prejudiciului cauzat prin întârzierea la plată a unor sume de bani o constituie obligarea celui vinovat la daune interese moratorii. Penalitățile solicitate sunt consacrate tocmai prin dispozițiile legale care completează condițiile generale de asigurare RCA. Prin urmare, față de claritatea acestui text legal, nu există niciun temei legal care să justifice exonerarea FGA de la plata penalităților. Nu sunt întemeiate nici susținerile FGA în sensul că Fondul poate plăti strict despăgubirile decurgând din contractele de asigurare, iar nu și penalități sau daune interese moratorii, deoarece aceasta ar echivala cu crearea unui caz excepțional de protecție absolută de răspundere. Regula generală este că oricine cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sa ilicită este dator să îl repare. Totodată, cu titlu subsidiar, în ipoteza în care instanța nu reține plicabilitatea dispozițiilor mai sus arătate și în cazul FGA, în raport de faptul că dispozițiile art. 1535 C. civ. 2009 prezumă existența prejudiciului în situația lipsei de folosință a unor sume de bani, FGA să fie obligat la plata dobânzii legale. Cu privire la susținerile FGA în sensul că prevederile O.G. nr. 13/2011 privind calculul dobânzii legale nu se aplică acesteia, recurenta arată că potrivit art. 3 alin. (2), (1) din O.G. nr. 13/2011 modalitatea de calcul a dobânzii legale penalizatoare este expres prevăzută și în raporturile dintre profesioniști și autoritățile contractante. Așadar, în contextul în care autoritățile contractante sunt de cele mai multe ori instituții publice, nu există niciun temei legal în a se susține că în speță nivelul dobânzii legale penalizatoare așa cum a fost el calculat de A. nu este aplicabil FGA. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că Reclamanta A. S.A. a înregistrat la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) sub nr. x/29.01.2016 cerere de plată privind suma de 892,41 RON pretinsă cu titlu de creanță de asigurări. Prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată amintită (poziția 286 borderoul nr. 2 anexat deciziei - suma de 892,41 RON), sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată și plătite din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prev. de Legea nr. 213/2015. Prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal de respingere a recursului, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanța respectivă a reținut, între altele, inclusiv că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispozițiile art. 4 lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 … nu poate face abstracție de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecința nelegalității deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plății acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reținerii depășirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel și a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată». La data de 29.10.2021, pârâtul FGA a procedat la plata către A. a unor creanțe de asigurări, fără însă a se regăsi printre acestea și cea vizată de cererea de plată nr. x/12.12.2016, anume suma de 892,41 RON. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a considerat că A. nu este îndreptățită la plata penalităților de întârziere în cuantumul stabilit prin Norma ASF nr. 23/2014, și invocând din oficiu excepția prematurității a admis-o și a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. ca prematur introdusă. Unica critică pe care A. o aduce Sentinței Recurate este aceea că instanța de fond nu ar fi ținut cont că FGA ar fi început să facă plăți imediat după soluționarea definitivă de către ÎCCJ a dosarului nr. x/2018, plăți care pretinde A. în mod evaziv că ar fi corespuns întocmai cu sumele solicitate de aceasta prin cererile de plată, anexând ca dovadă un extras de cont. Raționamentul instanței de fond este unul temeinic și legal deoarece aceasta a arătat în cuprinsul considerentelor că singura obligație care revenea pârâtului FGA după respingerea recursurilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție era aceea de reluare a analizării cererii de plată, iar în urma verificării dosarului de daună, fie să efectueze plata sumei solicitate, fie, în caz de respingere totala/parțială a pretențiilor, să emită o nouă decizie, susceptibilă de asemenea de contestare în fața instanței de judecată." De asemenea, în fața instanței de fond nu au fost depuse documente din care să reiasă că FGA a soluționat pe fond cererea de plată, ci A. menționează evaziv abia în recurs că FGA a efectuat mai multe plăți, fără a identifica plata aferentă prezentului dosar. Pentru îndeplinirea scopului și atribuțiilor sale legale, FGA nu preia ope legis obligațiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi și obligații al unui asigurător în faliment, FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul față de care se deschide procedura de faliment și nu preia riscul executării contractelor de asigurare. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Față de soluția pronunțată, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.