ÎCCJ, Decizia nr. 42/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor constată următoarele:

Prin încheierea din data de 27 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de apelantul revizuent A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că apelantul revizuent A. a susținut că dispozițiilor legale criticate pentru neconstituționalitate sunt susceptibile de interpretări diferite în ceea ce privește înțelesul următoarelor sintagme: 1) "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei" - art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 2) "au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale" - art. 459 alin. (3) lit. c) C. proc. pen. 3) "faptele și mijloacele de probă (...) conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care permit revizuirea" - art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

Or, față de modul de redactare a textelor de lege menționate, din cuprinsul acestora nu rezultă cu claritate cel puțin următoarele aspecte:

- față de cine se apreciază necunoașterea faptelor și împrejurărilor noi, în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- ce se înțelege prin sintagma "au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale", conținută de art. 459 alin. (3) lit. c) C. proc. pen., prevăzută ca o condiție distinctă față de cea de la art. 459 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., care, printre altele, impune motivarea cererii de revizuire "cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia";

- dacă exigența "în mod evident" din cuprinsul dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. presupune verificarea unor elemente ce vizează fondul cererii de revizuire, în etapa admiterii în principiu.

Astfel, s-a apreciat de către apelantul revizuent că aspectele învederate contravin principiului legalității și încalcă dreptul său la un proces echitabil.

Cum soluționarea cererii de revizuire presupune aplicarea dispozițiilor legale criticate pentru neconstituționalitate, s-a considerat că este dovedită și condiția legăturii cu soluționarea cauzei, în accepțiunea dată de Curtea Constituțională.

În al doilea rând, tot cu referire la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a subliniat că, spre deosebire de reglementarea anterioară, respectiv art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. de la 1968, care prevedea că faptele și împrejurările descoperite "nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei", textul de lege în vigoare nu conține vreo precizare în acest sens, ceea ce îngăduie interpretări diferite privitoare la necunoașterea faptelor sau împrejurărilor.

În al treilea rând, s-a susținut că respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă - soluție prevăzută de art. 459 alin. (5) C. proc. pen. - se dispune atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de la alin. (3), printre care invocarea de temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, însă această cerință pare să se suprapună peste cea de la art. 459 alin. (3) lit. b) care face trimitere, printre altele, la art. 456 alin. (2) C. proc. pen., din al cărei conținut rezultă necesitatea motivării cererii, cu arătarea cazului de revizuire și a mijloacelor de probă.

În măsura în care condiția analizată presupune o examinare a temeiniciei cererii, în mod evident, o atare apreciere nu este specifică admisibilității în principiu.

A subliniat apelantul revizuent că aceeași problemă există și în cazul condiției prevăzute la lit. e), aceea ca faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea.

Privitor la aceste dispoziții, s-a învederat că, spre deosebire de art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (4) C. proc. pen. - în care este utilizată locuțiunea "fapte sau împrejurări" - în cuprinsul textului în discuție apare expresia "faptele și mijloacele de probă", ceea ce generează echivocitate în interpretare și aplicare.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a apreciat că argumentele prezentate de apelantul revizuent A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., iar prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci sunt vizate aspecte legate de interpretarea și aplicarea legii.

În raport cu prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a reținut că excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, aspecte ce intră în competența de soluționare a instanței judecătorești.

De asemenea, s-a reținut că premisa sesizării instanței de contencios constituțional o constituie inclusiv constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

Or, a sesiza instanța constituțională, în scopul interpretării și aplicării textului legal, ar însemna a face abstracție de limitele competențelor instanței de contencios constituțional, în condițiile în care, în jurisprudența obligatorie a acesteia, este consacrată soluția în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepțiilor de neconstituționalitate cu o astfel de finalitate, cu motivarea că, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare și aplicare a legii, iar nu de constituționalitate.

Prin urmare, având în vedere argumentele prezentate în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, s-a apreciat că scopul urmărit excedează unor critici de constituționalitate propriu-zise și s-a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de apelantul revizuent A. și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, în termenul legal, a formulat recurs apelantul revizuent A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2023/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 8 mai 2023.

La aceeași dată au avut loc dezbaterile, susținerile apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de apelantul revizuent A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin recursul formulat, apelantul revizuent A. a susținut că, din economia hotărârii atacate, nu reiese că instanța a analizat in concreto condițiile de admisibilitate a cererii formulate. Lipsa unor contraargumente față de îndeplinirea cerințelor expres menționate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 echivalează, în opinia recurentului, cu faptul că instanța a constatat, implicit, că sunt îndeplinite următoarele condiții: (i) excepția a fost invocată într-o cauză penală pendinte în fața instanțelor judecătorești; (ii) excepția a fost ridicată de o persoană cu legitimitate procesuală; (iii) din cercetarea jurisprudenței Curții Constituționale nu a rezultat că prevederile legale criticate ar fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 124 alin. (1) și art. 126 alin. (1) din Constituție, precum și considerentele deciziei nr. 878 din 30 iunie 2011, prin care Curtea Constituțională a subliniat că nicio instanță de judecată în fața căreia se ridică o excepție de neconstituționalitate nu are competența să examineze textul sub aspect constituțional sau să adauge o altă condiție față cele prevăzute de lege pentru admiterea cererii de sesizare a Curții, ci numai să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

S-a susținut că soluția dispusă prin încheierea recurată este nelegală, având în vedere că instanța a examinat fondul excepției, care este atributul exclusiv al instanței de contencios constituțional.

S-a arătat că, pe baza analizei jurisprudenței din materia contenciosului constituțional, chiar și în ipoteza în care prin criticile aduse s-ar ridica de fapt chestiuni care țin de interpretarea și aplicarea legii, instanța, verificând strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, trebuie să sesizeze Curtea Constituțională, inclusiv în situația în care excepția ar putea fi respinsă ca inadmisibilă. De altfel, o chestiune ce aparent ține de interpretarea legii, poate reprezenta o încălcare a Constituției, în litera și/sau spiritul ei.

S-a apreciat că normele criticate sunt în contradicție cu principiul legalității, reglementat de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituția României și cu dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din legea fundamentală.

Analizând criticile formulate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că excepția invocată de apelantul revizuent A. are ca obiect dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., texte de lege care au următorul conținut:

"(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză" - art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

"(3) Instanța examinează dacă: (...) c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; (...) e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea" - art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

"(5) În cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă" - art. 459 alin. (5) C. proc. pen.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispozițiilor anterior menționate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate, nu realizează un control al constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate, se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în prezenta cauză, se constată că excepția a fost invocată de către apelantul revizuent A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători (dosarul nr. x/2022 având ca obiect apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 28 din data de 19 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021).

De asemenea, excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. și se constată că textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale prin decizii anterioare ale Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examenul legăturii cu cauza trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, prin decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că interesul procesual al apelantului revizuent în legătură cu cererea de sesizare a Curții Constituționale este evident, justificat, existând o strânsă legătură între obiectul dosarului și excepția invocată.

În cauză, revizuentul A. a formulat cererea de revizuire împotriva sentinței nr. 1114 din data de 03 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia penală nr. 782 din 19.10.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. x/2009.

Prin sentința nr. 28 din data de 19 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă. Ulterior, revizuentul A. a formulat apel împotriva acestei sentințe.

Totodată, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul revizuent A. privește dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., norme juridice care se referă la cazurile în care poate fi cerută revizuirea hotărârilor judecătorești definitive cu privire la latura penală, condițiile pe care instanța sesizată cu o cerere de revizuire le examinează din perspectiva admisibilității în principiu, precum și a consecințelor acestei examinări asupra soluție pe care instanța o va pronunța.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că o eventuală decizie a Curții Constituționale prin care s-ar stabili neconstituționalitatea dispozițiilor criticate, are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret asupra soluționării etapei admisibilității în principiu a cererii de revizuire și, implicit, asupra propriei situații juridice a revizuentului, în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Instanța subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate este acela de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

În consecință, contrar raționamentului primei instanțe, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că în cauză, este îndeplinită condiția legăturii excepției de neconstituționalitate cu modul de soluționare a procesului penal, din ambele perspective, atât în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor legale în cauză, cât și în ceea ce privește necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de recurentul A..

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziții respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată de către revizuentul A. fiind neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători apreciază că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. nu sunt afectate de vicii de neconstituționalitate din perspectiva respectării principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din legea fundamentală și al accesului liber la justiție, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

În ceea ce privește dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., autorul excepției a susținut, în primul rând, că din conținutul normei nu rezultă expres, dacă elementul de noutate are caracter absolut sau vizează și fapte sau împrejurări care, deși au fost cunoscute instanței, aceasta nu s-a pronunțat asupra lor.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanței penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale.

Instanța de contencios constituțional a reținut că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. privește situația în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

În acest sens, cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019).

Totodată, cu privire la înțelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii. (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017).

Astfel, se apreciază că, pentru a fi reținut cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi fost anterioare hotărârii atacate, dar nu au putut fi cunoscute de instanță.

O altă critică de neconstituționalitate se referă la faptul că, spre deosebire de prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. din 1968, actuala normă nu prevede, în mod expres, dacă faptele și împrejurările descoperite trebuie să fi fost necunoscute de către instanța de judecată sau dacă necunoașterea acestora poate fi stabilită și în raport cu alți participanți la procesul penal.

Cu privire la acest aspect, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți, cu majoritate, constată că faptele și împrejurările noi care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate nu pot fi apreciate altfel decât prin raportare la instanța de judecată care a soluționat cauza penală, necunoașterea acelorași fapte sau împrejurări de către ceilalți participanți la procesul penal neproducând efecte juridice asupra soluției pronunțate.

Referitor la art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., autorul excepției a invocat faptul că acestea presupun o examinare a temeiniciei cererii, ceea ce nu este specific procedurii admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că dispozițiile art. 459 din C. proc. pen. reglementează procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, cu indicarea în cuprinsul alin. (3) a condițiilor ce trebuie verificate de instanța de judecată, în vederea admiterii cererii.

La art. 459 alin. (3) lit. c) și e) din C. proc. pen., sunt prevăzute condițiile ca prin cerere, să fie invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, respectiv ca faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Se constată că dispozițiile art. 459 din C. proc. pen. nu privesc soluționarea acuzației în materie penală, ci se referă la verificarea unor aspecte de ordin pur legal, respectiv cele prevăzute la art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., referitoare la formularea cererii în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., întocmirea cererii cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., invocarea unor temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; neprezentarea într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv a faptelor și mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea, aspectul că faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, conformarea persoanei care a formulat cererea, cerințelor instanței, dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen. (în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 81 din data de 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 293 din 18 aprilie 2016).

Procedura reglementată de art. 459 din C. proc. pen. se referă la examinarea admisibilității exercitării unui drept, deci nu la o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, și prin urmare, nu vizează însăși soluționarea căii extraordinare de atac a revizuirii. Astfel, instanța nu se implică în judecata pe fond a acuzației în materie penală, aceasta verificând cererea de revizuire doar sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii și termenul de introducere.

Totodată, sintagma "în mod evident" din conținutul art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., reprezintă legătura directă care trebuie să existe între faptele și mijloacele de probă arătate de revizuent în cererea de revizuire și posibilitatea stabilirii unor temeiuri legale care să permită revizuirea. Astfel, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire este chemată să identifice existența acestei legături directe, în funcție de particularitățile cauzei.

Aceleași concluzii sunt aplicabile și în cazul dispozițiilor art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. care se referă la prevederile alin. (3) lit. e) al aceluiași articol.

Din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituție care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, se apreciază că dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate, sunt suficient de precise și clare pentru a putea fi aplicate.

Pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de claritate și previzibilitate, astfel încât acești destinatari să își poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezultă dintr-un act determinat. (Decizia Curții Constituționale nr. 473 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2014, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010).

Referitor la cerința ca legea să fie atât accesibilă, cât și previzibilă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului … În plus, nu putem considera drept "lege" decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea cauza Sissanis împotriva României, hotărârea din data de 25 ianuarie 2007, § 66).

Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența anterior menționată, dat fiind caracterul general al legilor, textul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Multe dintre acestea, din cauza necesității de a evita o rigiditate excesivă și de a se adapta la schimbările de situație, folosesc, în mod inevitabil, formule mai mult sau mai puțin imprecise, a căror interpretare și aplicare depind de practică (cauza Cantoni împotriva Franței, pct. 31).

Totodată, se constată că dispozițiile legale criticate nu sunt de natură să încalce principiul respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Instituirea unei căi de atac, ca modalitate de acces la justiție presupune asigurarea posibilității de a fi utilizată de cei care au un drept și un interes legitim. Or, chiar în jurisprudența Curții Constituționale, s-a statuat că accesul la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție, cu singura condiție ca aceste condiționări să nu afecteze dreptul fundamental în chiar substanța sa.

Pentru aceste considerente, constatând ca fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 94/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.

Va desființa încheierea recurată și rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de recurentul A. și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.

Desființează încheierea recurată și rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de recurentul A..

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2023.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, considerând că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., este inadmisibilă.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, se constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către una dintre părțile din proces în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 28 din data de 19 ianuarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2021.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții în vigoare, respectiv art. art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.:

Referitor la condiția ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituționale, se constată neîndoielnic îndeplinită această exigență.

Prin urmare, cererea de sesizare a Curții Constituționale îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior aceste texte de lege.

Criticile recurentului se referă la faptul că, din conținutul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nu rezultă în mod expres dacă elementul de noutate are un caracter absolut sau vizează și fapte ori împrejurări care, deși au fost cunoscute instanței, aceasta nu s-a pronunțat asupra lor. Totodată, s-a susținut că același text de lege permite cel puțin patru interpretări diferite privitoare la necunoașterea faptelor sau împrejurărilor.

S-a mai susținut că soluția prevăzută de art. 459 alin. (5) C. proc. pen. se dispune atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de la art. 459 alin. (3) din același cod, printre care cea menționată la lit. c) - invocarea de temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, însă această cerință pare să se suprapună peste cea prevăzută la art. 459 alin. (3) lit. b), care face trimitere la art. 456 alin. (2) din C. proc. pen. din care rezultă necesitatea motivării cererii, cu arătarea cazului de revizuire și a mijloacelor de probă.

Recurentul a subliniat că aceeași problemă există și în cazul condiției prevăzute la art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., care se referă la fapte și mijloace de probă, spre deosebire de art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din C. proc. pen. în care este utilizată locuțiunea "fapte sau împrejurări", ceea ce generează echivocitate în interpretare și aplicare.

Se constată că recurentul nu invocă veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) și e) și art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., ci aceste critici vizează modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale de către instanța învestită cu soluționarea cauzei. Însă, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a instanțelor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că a răspunde criticilor privitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Față de argumentele prezentate, se constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În plus, se constată că argumentele prezentate nu relevă aspecte pe care să se întemeieze neconstituționalitatea prevederilor criticate, ci se invocă o eventuală contrarietate între norme legale care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii.

Este de notat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că examenul de constituționalitate implică analiza conținutului textului criticat prin raportare la exigențele legii fundamentale. Astfel, s-a reținut că "examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. O astfel de situație nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituționalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale (…) Or, coordonarea legislației în vigoare, sub aspectele menționate, este de competența autorității legiuitoare".

Prin urmare, a sesiza instanța constituțională în scopul înlăturării eventualelor neconcordanțe dintre normele legale, înseamnă a face abstracție de limitele competențelor sale, afirmate constant în jurisprudența obligatorie a Curții, prin respingerea ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate cu o astfel de finalitate.

Ca atare, astfel cum a fost invocată, excepția de neconstituționalitate contravine regulilor de principiu desprinse din jurisprudența Curții Constituționale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O astfel de premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, critică modul de interpretare și aplicare a legii.

Curtea a constatat că, tocmai în considerarea principiului generalității legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, iar interpretarea și aplicarea acestor texte depind de practică. În acest sens, funcția de decizie încredințată instanțelor servește tocmai înlăturării îndoielilor ce ar putea rămâne în ceea ce privește interpretarea normelor, ținându-se cont de evoluția practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și rezonabil de previzibil (Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, par. 37).

Ca atare, pretinsele critici de neconstituționalitate aduse dispozițiilor legale în vigoare nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, context în care folosirea mijlocului procedural oferit de art. 29 din Legea nr. 47/1992 excedează scopului pentru care acesta a fost legiferat.

Față de aceste considerente, apreciez că s-ar fi impus respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.