Decizia nr. 949/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 561/2020 a Tribunalului Alba

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 octombrie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ocolul Silvic Valea Ampoiului și Direcția Silvică Alba, obligarea acestora la plata sumei 396.000 RON, reprezentând prejudiciul adus reclamantei prin exploatarea masei lemnoase existente pe terenul cu vegetație forestieră situat în UP III - ua 133 F în suprafață de 9,48 ha, cu cheltuieli de judecată. La 25 februarie 2019, reclamanta a formulat precizare de acțiune, prin care a arătat că suma de 396.000 RON, solicitată cu titlu de pretenții, reprezintă contravaloarea exploatării masei lemnoase și pierderea de creștere anuală de pe suprafața de teren forestier aflată în litigiu, situată în UP III ua 133 F, de 9,48 ha. A arătat că își menține motivarea din acțiunea introductivă.

Hotărârea Tribunalului Alba Prin sentința nr. 561 din 4 iunie 2020, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ocolul Silvic Valea Ampoiului și Direcția Silvică Alba, obligându-i pe aceștia la plata sumei de 74.102,52 RON, cu titlu de despăgubiri, constând în profitul realizat urmare a valorificării masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 9,48 ha, reconstituit reclamantei prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018. A respins, în rest, cererea și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei 6.087,05 RON cheltuieli de judecată.

Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia Prin decizia nr. 855 din 26 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 107.526,80 RON despăgubiri, constând în profitul realizat prin valorificarea masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 9,48 ha, reconstituit acesteia prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate. A respins cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel. În temeiul art. 18 și 19 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat pe pârâți să plătească în favoarea Statului Român suma de 803,86 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta, restul sumei (până la 4.661,5 RON) rămânând în sarcina statului.

Calea de atac exercitată în cauză Decizia de apel a fost atacată pe calea recursului de reclamanta A. și de pârâta Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Alba, în nume propriu și pentru subunitatea sa, Ocolul Silvic Valea Ampoiului. Prin motivele de recurs, reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel nu a pus în discuția contradictorie a părților cererile din apel ce au vizat cheltuielile judiciare și probele. A arătat că a solicitat, prin concluziile scrise, repunerea pe rol a cauzei, în vederea respectării principiului contradictorialității pentru petitul privitor la cheltuielile de judecată. A precizat că, la termenul din 12 mai 2021, instanța de apel nu a pus în discuția părților această cerere, în schimb, a respins excepția tardivității invocate de pârâta Direcția Silvică prin notele de ședință, cu privire la solicitările în probațiune ale reclamantei. A criticat împrejurarea că toate probele au fost respinse, ca neconcludente, încălcându-se principiul contradictorialității și egalității de tratament a armelor, respectiv art. 14 alin. (5) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precizând că, din toate probele solicitate, doar trei dintre acestea au fost puse în discuția părților. A susținut recurenta-reclamantă, cu referire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel nu a motivat critica referitoare la cheltuielile reținute de instanța de fond pretins a fi fost efectuate cu exploatarea masei lemnoase aferente Partidei 523 Întregalde, care a fost exploatată în regie proprie de Direcția Silvică, prin Ocolul Silvic. Faptul că instanța de apel doar a arătat că a admis apelul și că a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate, fără a motiva de ce a respins această critică din apel, încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurenta-reclamantă a mai arătat, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., că instanța de apel s-a pronunțat eronat asupra normelor de drept material și procedural incidente, cu privire la profitul realizat raportat la discrepanța enormă între volumul materialului lemnos prevăzut în amenajamentul din 2010 și volumul presupus a fi fost exploatat, precum și cu privire la cheltuielile pretins a fi fost efectuate pentru Partida 523 Întregalde. A învederat astfel că la dosar nu există dovada certă a cheltuielilor de exploatare, ci o notă internă emanată de la Ocolul Silvic, cu caracter de tabel centralizator cu privire la presupusele cheltuieli de exploatare, care poate fi considerată, cel mult, un început de dovadă scrisă cu privire la aceste cheltuieli. Or, potrivit art. 310 alin. (3) C. proc. civ., începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori, ceea ce nu este cazul acestui înscris. A susținut că se poate observa că, în cadrul memoriului justificativ - devizului lucrărilor de exploatare, cuantumul cheltuielilor a fost corectat cu un instrument de scris fără a fi însoțit de semnătura aferentă pentru modificarea conținutului înscrisului, așa cum impune art. 291 C. proc. civ. În plus, la dosar nu există facturi, state de plată, contracte de colaborare cu alte societăți care au ca obiectiv exploatarea de masă lemnoasă, închirierea de utilaje, deși sarcina probei aparținea pârâtului, conform art. 10 C. proc. civ. A menționat recurenta-reclamantă că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 și art. 128 din Legea nr. 28/2008 privind Codul silvic, acordând profitul aferent Partidei 523 Întregalde potrivit actului de punere în valoare și nu în baza facturilor ce trebuiau emise din vânzarea masei lemnoase. Curtea trebuia să raporteze valoarea la prețul mediul al metrului cub de masă lemnoasă și nicidecum la actul de punere în valoare care reprezintă doar o preconizare a valorii cu care urmează a se comercializa masa lemnoasă, act întocmit înaintea exploatării, respectiv vânzării efective. A precizat că, potrivit susținerilor pârâților, suprafața de teren forestier la momentul exploatării era în proprietatea publică a statului, fiind în vigoare dispozițiile H.G. nr. 924/2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică. Conform acestui act normativ, vânzarea prin licitație publică sau prin negociere directă trebuie să aibă la bază numeroase documente ce atestă aceste acte de dispoziție (facturi și chitanțe de încasare a contravalorii masei lemnoase). Prin actul de punere în valoare nr. x nu se menționează prețul cu care s-a vândut de către pârâtă masa lemnoasă provenită din exploatare, acest act fiind întocmit cu un an anterior exploatării și reprezentând doar o estimare relativă a acestor aspecte. Prin urmare, nu există la dosarul cauzei depuse înscrisuri care să ateste fără echivoc care a fost prețul real de vânzare a masei lemnoase. Simplele afirmații exprimate în scris prin niște note interne de tip acte de punere în valoare emanate doar de la intimatul Ocolul Silvic, în lipsa unor elemente concrete care trebuiau a fi depuse, respectiv: facturi fiscale, ordine de plată, chitanțe și, mai ales, modalitatea prin care a fost valorificată masa lemnoasă, atestă fără echivoc faptul că nu exista dovada prețului valorificării în regie proprie a masei lemnoase aferentă Partidei 523 Întregalde. Recurenta-reclamantă a făcut aprecieri și cu privire la expertiza tehnică administrată la fond, arătând că, deși expertul a prezentat două variante, Curtea nu a indicat care dintre acestea este corectă. În cauză, contrar celor reținute de instanța de apel, acordul reclamantei a fost exprimat strict la concluziile raportului de expertiză în ceea ce privește pct. VII.1 - Răspuns la obiectivele propuse, care indică un cuantum total de 310.863 RON la care se adaugă daune moratorii, respectiv dobânda legală. Acesta este și motivul pentru care reclamanta a înțeles să atace sentința din primă instanță. A susținut că, în speță, Curtea și expertul au reținut că, pe terenul reclamantei s-au realizat două lucrări de exploatare conform înscrisurilor depuse de pârâții: Partida 511 Ghioncani - exploatată de S.C. B. în baza contractului încheiat la 11.12.2017 pe o suprafață de 7 ha; Partida 523 Întregalde - exploatată în regie proprie de către Ocolul Silvic Valea Ampoiului în anul 2017, conform actului de punere în valoare nr. x - AB - 12 pe o suprafață de 6 ha. În cadrul Partidei 551 Ghioncani s-au exploatat 588 mc de masă lemnoasă aferentă suprafeței de 7 ha, iar în cadrul Partidei 523 Întregalde s-a susținut de pârât că ar fi rezultat în urma exploatării doar 442 mc de masă lemnoasă aferentă suprafeței de 6 ha. Prin urmare, nu se poate determina cu exactitate care a fost ponderea celor două partide aferente terenului din proprietatea recurentei-reclamante. Or, raportat la volumul de masă lemnoasă exploatat, a punctat recurenta-reclamantă, prin aplicarea greșită a normelor de drept material - Ordinul de Ministru nr. 1672 din 07.11.2000 și Ordinul de Ministru prin care a fost aprobat amenajamentul silvic, instanța de apel a menținut sentința instanței de fond, eludând cuantumul pe care trebuia să îl ia în calcul asupra suprafeței de teren care a făcut obiectul partidelor de exploatare potrivit normelor legale menționate. Instanța de apel nu a avut în vedere amenajamentul silvic din 2010, valabil pe toată perioada dintre validare și punerea în posesie, în care s-a specificat că volumul de masă lemnoasă, raportat la 1 ha de teren, este de 163 mc/ha și a dat eficiență unor înscrisuri emanate de la pârâtul Ocolul Silvic. A precizat recurenta-reclamantă că din raportul de expertiză, cercetarea la fața locului și planșele foto anexate reiese că, la data punerii în posesie, exista pe suprafața de teren a recurentei doar lăstăriș, întreaga masă lemnoasă fiind recoltată definitiv până la data punerii în posesie, în anul 2018. Prin raportul de expertiză tehnică s-a stipulat că trebuie luată în calcul și creșterea anuală pentru perioada de 7 ani între data validării și punerii în posesie. Însă, această apreciere a perioadei este eronată, întrucât de la data întocmirii amenajamentului, în 2010, și până la data punerii în posesie, în 2018, trebuia să se înregistreze o creștere anuală a masei lemnoase pentru o perioadă de 8 ani. Instanța de apel și-a însușit afirmația pârâților raportat la volumul de masă lemnoasă exploatat de doar 734,32 mc. Or, diferența enormă între volumul prevăzut în amenajament cumulat cu creșterea anulă determinată prin raportul de expertiză - 1644,78 mc - și volumul pretins de pârâte a fi fost exploatat - 734,32 mc - este extrem de mare. În concluzie, recurenta-reclamantă a susținut că, potrivit art. 40 din Legea nr. 1/2000 și art. 128 din Legea nr. 28/2008 privind Codul silvic, are dreptul la acordarea de despăgubiri pentru întregul profit realizat din exploatarea terenului forestier situat în UP III, ua 133 F, pentru perioada dintre validarea cererilor de retrocedare - Hotărârea nr. 183/27.04.2011 a Comisiei Județene Alba de stabilire a dreptului de proprietate privată - și punerea sa în posesie la 04.07.2018 - procesul-verbal al Comisiei Locale de Fond Funciar Întregalde. Pentru toate motivele descrise, recurenta a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată în sensul acordării despăgubirilor și a daunelor moratorii în cuantum total de 396.000 RON. A mai pretins obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată pentru stadiile procesuale ale apelului și recursului. Prin motivele de recurs, pârâta Regia Națională a Pădurilor prin Direcția Silvică Alba, în nume propriu și pentru subunitatea sa Ocolul Silvic Valea Ampoiului, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat soluția curții de apel dată asupra criticilor reclamantei privind cheltuielile efectuate cu paza suprafeței de 9.48 ha pădure. Referitor la aplicabilitatea art. 97 alin. (1) din Codul silvic, recurenta-pârâtă a arătat că plata de la bugetul de stat se face către Ocolul Silvic nominalizat cu care sunt încheiate contracte de servicii silvice. Or, reclamanta nu deține un contract de prestări servicii silvice. Curtea, în mod legal, a reținut incidența dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 1/2000 și art. 128 din Legea nr. 46/2008. Având în vedere că reclamanta nu a avut încheiate contracte de prestări servicii silvice și cum, potrivit art. 128 alin. (1) din Codul silvic, "Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva are obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic", inclusiv paza pădurii, este corect să recupereze suma pentru paza pădurii, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, mai ales că a asigurat acest serviciu din bugetul propriu. Recurenta-pârâtă a arătat că reclamanta a fost pusă în posesie prin procesul-verbal nr. x/04.07.2018. Acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia sub nr. x/2012 nu a fost formulată în contradictoriu cu recurenta de față, aceasta fiind chemată în garanție de Comisia Județeană Alba pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor. Susținând că nu are atribuții de punere în posesie, a arătat că acestea aparțin comisiilor locale de fond funciar, conform H.G. nr. 890/2005. Astfel, până la punerea în posesie, recurenta-pârâtă trebuia doar să respecte prevederile legale în baza cărora funcționa. Cu privire la fondul de conservare și regenerare, recurenta-pârâtă a învederat că, în mod eronat, Curtea a schimbat sentința și a acordat reclamantei profitul realizat, din care nu a scăzut cheltuielile făcute cu fondul de conservare și regenerare. Procentul de 25% a fost corect calculat, întrucât suprafața de fond forestier era în proprietatea statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Alba - Ocolul Silvic Valea Ampoiului, pe această suprafață fiind executate lucrări de îngrijire a regenerărilor naturale, conform art. 33 alin. (3) lit. d) din Codul silvic, pe o suprafață de 1,3 ha, folosindu-se din fondul de conservare și regenerare suma de 4.865,60 RON. A solicitat casarea parțială a deciziei de apel în privința acordării către reclamantă a profitului realizat din care nu vor fi scăzute cheltuielile cu paza pădurii și cheltuielile reprezentând fondul de conservare și regenerare, și menținerea restului dispozițiilor.

Apărările formulate în cauză La 30 august 2021, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin care a invocat excepția nulității recursului. Recurenta-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 martie 2022 completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată la 5 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Cu referire la recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte reține că, printr-o primă critică formulată, s-a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la încălcarea principiului contradictorialității. Recurenta-reclamantă a arătat că a solicitat, prin concluziile scrise formulate, repunerea pe rol a cauzei, în vederea respectării principiului contradictorialității pentru petitul menționat distinct și explicit la pct. 3 din cererea de apel privitor la cheltuielile de judecată, întrucât, la data de 12 mai 2021, instanța de apel nu a pus în discuția părților această cerere. A invocat încălcarea aceluiași principiu de drept și în legătură cu solicitările în probațiune formulate de reclamantă, învederând că, la același termen de judecată, instanța de apel, deși a respins excepția tardivității cererii de probe, invocată de pârâta Direcția Silvică, a respins toate probele solicitate, doar trei dintre acestea fiind puse în discuția părților. Critica nu este fondată. Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că, "deși apelanta a solicitat prin apel cheltuieli de judecată în această fază procesuală, nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli (în condițiile în care a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în apel), astfel că, în temeiul art. 453 C. proc. civ., se va respinge cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, acestea nefiind justificate prin acte depuse la dosar". Conform art. 452 C. proc. civ., "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". De asemenea, art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, cu excepția notelor scrise prevăzute de alin. (2) al aceluiași articol. Or, în cauză, astfel cum a observat instanța de apel, reclamanta nu a depus, până la momentul închiderii dezbaterilor și acordării cuvântului asupra cererii de apel înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor de judecată pretins suportate în faza procesuală a apelului, astfel încât nu se poate prevala de propria-i culpă pentru a solicita, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate pentru nerespectarea principiului contradictorialității. Potrivit art. 14 alin. (5) C. proc. civ., instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Prin urmare, exigența fundamentală a contradictorialității impune ca instanța de judecată să asigure părților posibilitatea de a-și susține și argumenta dovezile, iar, în realizarea acestui principiu este obligată să încuviințeze probele solicitate numai în ședință, după ce părțile se pronunță asupra admisibilității lor. Verificând, însă, încheierea de ședință din 12 mai 2021, Înalta Curte constată că reclamanta nu a făcut trimitere la înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor de judecată suportate în cadrul căii de atac exercitate, ci s-a limitat să solicite, prin reprezentantul său convențional, obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a apelului, situație care nu este de natură a conduce la nulitatea deciziei recurate. În ceea ce privește nepunerea în discuția părților a probelor solicitate de către reclamantă, Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut, la data de 12 mai 2021, că la termenul de judecată anterior s-a solicitat de către intimați decăderea apelantei din dreptul de a mai propune probe, având în vedere că cererea în probațiune nu a fost formulată odată cu motivele de apel. În acest context, Curtea a respins cererea intimaților de decădere a apelantei din dreptul de a mai propune probe, constatând că probele solicitate prin notele scrise sunt doar o explicitare a probelor solicitate prin apel, iar nu probe noi. Ulterior, a acordat cuvântul părților pe cererile în probațiune, reprezentantul apelantei solicitând încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză tehnică judiciară, conform celor explicitate prin notele scrise. Cu privire la înscrisurile ce urmează a fi depuse de către intimați, și anume amenajamentul din 2010 deținut de Ocolul Silvic Valea Ampoiului, care se referă la suprafața de fond forestier, autorizația de exploatare, procesele-verbale întocmite cu ocazia delimitării postatelor și lotizării, graficul de control al exploatării, documentele justificative ale cheltuielilor cu exploatarea, documentele prin care s-a vândut întreaga masă lemnoasă, dovezile încasărilor și toate documentele din dosarul Partidei 523 Întregalde, a susținut că dorește să demonstreze în concret profitul realizat și cheltuielile efectuate cu ocazia exploatării. Reprezentanta intimaților a învederat că se opune probei cu înscrisuri, arătând că intimații au depus la dosarul de fond tot ce au deținut, iar amenajamentul silvic nu poate fi prezentat în întregime, ci, cel mult, un extras. Curtea a constatat că, înainte de efectuarea raportului de expertiză, intimatei i s-a pus în vedere să depună înscrisuri, care au fost atașate la dosar fond vol. I, acestea fiind avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză, iar la acel moment reclamanta nu a formulat obiecțiuni și nu a solicitat să fie depuse alte dovezi. Raportat la aceste aspecte, obiectul cauzei și motivele de apel, instanța de apel a respins proba cu înscrisuri ca nefiind utilă soluționării cauzei. Prin urmare, obligația instituită în sarcina instanței de judecată ca, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, în acord cu dispozițiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ., a fost respectată, sens în care nu se impune casarea deciziei atacate, astfel cum afirmă recurenta-reclamantă. În speță, nu a fost încălcat principiul contradictorialității, din perspectiva normei anterior invocată ori a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pentru a face aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Împrejurarea conform căreia instanța de apel a respins în bloc înscrisurile propuse în dovedirea pretențiilor formulate de reclamantă nu se subsumează cerințelor statuate de legiuitor în ce privește respectarea principiului contradictorialității, astfel încât excedează criticii de nelegalitate privind încălcarea art. 14 C. proc. civ. Printr-un al doilea motiv de recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a motivat critica referitoare la cheltuielile reținute de instanța de fond pretins a fi fost efectuate cu exploatarea masei lemnoase aferente Partidei 523 Întregalde, care a fost exploatată în regie proprie de Direcția Silvică, prin Ocolul Silvic. Faptul că instanța de apel doar a arătat că a admis apelul și că a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate, fără a motiva de ce a respins această critică din apel, încalcă art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Critica este nefondată. Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată astfel precizată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ocolul Silvic Valea Ampoiului și Direcția Silvică Alba, obligarea acestora la plata sumei 396.000 RON, reprezentând contravaloarea exploatării masei lemnoase și pierderea de creștere anuală de pe suprafața de teren forestier aflată în litigiu, situată în UP III ua 133F, de 9,48 ha. Prin sentința nr. 561 din 4 iunie 2020, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ocolul Silvic Valea Ampoiului și Direcția Silvică Alba, obligându-i pe aceștia la plata sumei de 74.102,52 RON, cu titlu de despăgubiri, constând în profitul realizat urmare a valorificării masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 9,48 ha, reconstituit reclamantei prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018. Instanța de fond a avut în vedere faptul că, în acord cu prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000 și art. 128 din Legea nr. 46/2008, legea stabilește expres perioada de timp pentru care Romsilva este obligată să acorde proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase, pentru perioada de timp cuprinsă între validarea dreptului și punerea în posesie a terenurilor forestiere, respectiv 27.04.2011 - 04.07.2018, perioadă în care pârâții aveau obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarului profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective. Tribunalul a constatat că din cuprinsul raportului de expertiză judiciară se poate determina profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase, având la bază înscrisurile depuse de pârâți privind actele de punere în valoare pe Partida 523 Întregalde, devizul lucrărilor de exploatare; pentru partida 551 Ghioncani, contract de vânzare cumpărare, acte de punere în valoare; înscrisuri privind cheltuielile cu lucrările de punere în valoare, cu paza fondului forestier, cheltuieli cu lucrări de evaluare a masei lemnoase. Astfel, expertul judiciar a cuantificat, prin răspunsul la obiectivul 2, profitul realizat de Ocolul Silvic Valea Ampoiului în urma valorificării masei lemnoase de pe terenul validat în favoarea autorului reclamantei, la valoarea de 74.102,58 RON. Prin cererea de apel, reclamanta a susținut, cu referire la cheltuielile cu exploatare a masei lemnoase aferente Partidei 523 Ghioncani, că se poate observa că în cadrul memoriului justificativ și în devizul lucrărilor de exploatare din cadrul acestei partide de exploatare cuantumul aferent cheltuielilor este corectat cu un instrument de scris fără a fi însoțit de semnătura aferentă pentru modificarea conținutului înscrisului, cum impun exigențele art. 291 C. proc. civ.. Mai mult, acest deviz de cheltuieli nu face dovada cheltuielilor efectuate, întrucât reprezintă un simplu centralizator care nu are valoarea unui înscris care să ateste plata efectiv făcută cu exploatarea partidei. De asemenea, în cuprinsul acestui înscris se menționează efectuarea unor cheltuieli indirecte care nu sunt explicitate, credibilitatea acestora fiind îndoielnică. Un alt element ce ridică serioase întrebări cu privire la forța probantă a acestui înscris subzistă în neconcordanța dintre adresa nr. x/09.02.2017 care indică suma de 54.243,7 RON și actul de punere în valoare efectiv întocmit în data de 19.08.2016, unde se menționează suma totală obținută - 53.394,43 RON. Prin decizia nr. 855 din 26 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 107.526,80 RON despăgubiri, constând în profitul realizat prin valorificarea masei lemnoase exploatate de pe terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 9,48 ha, reconstituit acesteia prin Titlul de proprietate nr. x/22.11.2018. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate. În considerentele acestei hotărâri, instanța de apel a constatat, examinând criticile formulate de către reclamantă prin apel vizând profitul presupus a fi fost realizat de către pârâte și reținut de către instanța de fond, lipsa de claritate a partidelor de exploatare, greșitul calcul al cheltuielilor ce pot fi avute în vedere pentru obținerea profitului real rezultat în urma exploatării, neluarea în calcul de către instanța de fond a existenței unei diferențe în privința volumul de masă lemnoasă, greșitul calcul al cheltuielilor ce pot fi avute în vedere pentru obținerea profitului real rezultat în urma exploatării, că raportul de expertiză în specialitatea silvicultură, prin care s-a răspuns obiectivelor formulate de ambele părți, s-a depus la dosar fond, la termenul de judecată din 25.09.2019, când s-a consemnat comunicarea acestuia reclamantei, acordându-i termen pentru formularea de obiecțiuni. În cauză, reclamanta nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză astfel comunicat și nici la suplimentul la raport, prin care expertul a răspuns obiecțiunilor părții adverse. Curtea a mai reținut că, față de conduita părții/a mandatarului acesteia din fața primei instanțe, apreciază că reclamanta și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și nu a contestat nici concluziile acestuia și nici înscrisurile care au determinat aceste concluzii. În apel, reclamanta revine asupra acestei poziții procesuale și înțelege să critice concluziile raportului de expertiză, solicitând efectuarea unei noi expertize, probă respinsă de instanță la termenul de judecată din apel din 12.05.2021, față de prevederile art. 337 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel constată că nu se mai pot critica prin apel înscrisurile depuse în fața primei instanțe la filele x și următoarele vol. I, în condițiile în care partea nu s-a înscris în fals cu privire la acestea după momentul depunerii lor, în condițiile legii, și nici prin apel nu se înscrie în fals, ci se urmărește combaterea acestora prin probe contrare sau prezumții. Față de aceste argumente, nu se impunea ca instanța de apel să examineze pe fond criticile legate de Partida 523 Întregalde, astfel cum susține recurenta-reclamantă. Or, în raport de aceste considerente, Înalta Curte nu va reține aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere ... "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde ... "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În situația de față, instanța de apel a prezentat în cuprinsul hotărârii recurate elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus Curtea la adoptarea soluției din dispozitiv, procedând la soluționarea cauzei inclusiv cu analiza aspectelor invocate ca fiind necercetate de către recurenta-reclamantă, hotărârea fiind astfel motivată. Cum instanța de apel a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Prin cea de-a treia critică formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel s-a pronunțat eronat asupra normelor de drept material și procedural incidente, cu privire la profitul realizat raportat la discrepanța între volumul materialului lemnos prevăzut în amenajamentul din 2010 și volumul presupus a fi fost exploatat, precum și cu privire la cheltuielile pretins a fi fost efectuate pentru Partida 523 Întregalde. Deși a făcut trimitere la incidența în cauză a unor motive de nelegalitate, ce vizează aplicare greșită a unor norme de drept material și procesual, în realitate recurenta-reclamantă, pe de o parte, a invocat, lipsa unor dovezi certe a cheltuielilor de exploatare, respectiv facturi, ștate de plată, contracte de colaborare cu alte societăți care au ca obiectiv exploatarea de masă lemnoasă ori închirierea de utilaje, ce trebuia a fi administrate de către intimați, iar, pe de altă parte, a contestat valoarea probatorie a înscrisurilor administrate și interpretarea materialului probator, operațiune realizată de instanțele devolutive. Astfel, recurenta-reclamantă a învederat că nota internă ce emană de la Ocolul Silvic, cu caracter de tabel centralizator cu privire la presupusele cheltuieli de exploatare, poate fi considerată, cel mult, un început de dovadă scrisă a acestor cheltuieli, că în cadrul memoriului justificativ - devizului lucrărilor de exploatare, cuantumul cheltuielilor a fost corectat cu un instrument de scris fără a fi însoțit de semnătura aferentă pentru modificarea conținutului înscrisului, fără însă a se înscrie în fals cu privire la acest înscris, respectiv că instanța de apel a valorificat actul de punere în valoare și nu facturile ce trebuiau emise la vânzarea masei lemnoase. A arătat că în actul de punere în valoare nr. x nu se menționează prețul cu care s-a vândut de către pârâtă masa lemnoasă provenită din exploatare, acest act fiind întocmit cu un an anterior exploatării, reprezentând doar o estimare relativă a acestor aspecte. Totodată, a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere amenajamentul silvic din 2010, ci a dat eficiență unor înscrisuri emanate de la pârâtul Ocolul Silvic. De asemenea, recurenta-reclamantă a criticat modalitatea de calcul a valorii masei lemnoase valorificate, susținând că instanța de apel trebuia să raporteze valoarea la prețul mediul al metrului cub de masă lemnoasă și nicidecum la actul de punere în valoare, care reprezintă doar o preconizare a valorii cu care urmează a se comercializa masa lemnoasă, act întocmit înaintea exploatării, respectiv vânzării efective. Or, instanța de apel și-a însușit afirmația pârâților raportat la volumul de masă lemnoasă exploatat de doar 734,32 mc. A învederat că, prin raportul de expertiză tehnică s-a consemnat că trebuie luată în calcul și creșterea anuală pentru perioada de 7 ani între data validării și punerii în posesie, însă această apreciere a perioadei este eronată, fiind vorba de 8 ani. Recurenta-reclamantă a mai arătat, cu privire la expertiza tehnică administrată la fond, că acordul său a fost exprimat strict la concluziile raportului de expertiza în ceea ce privește pct. VII.1 - Răspuns la obiectivele propuse, care indică un cuantum total de 310.863 RON la care se adaugă daune moratorii, respectiv dobânda legală, nevalorificat de instanța de apel. Din raportul de expertiză, cercetarea la fața locului și planșele foto anexate reiese că, la data punerii în posesie, exista pe suprafața de teren a recurentei doar lăstăriș, întreaga masă lemnoasă fiind recoltată definitiv până la data punerii în posesie, în anul 2018. Ca atare, raportat la aceste argumente expuse în susținerea criticii de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă contestă situația de fapt dedusă judecății, rezultată din probele administrate în fond și apel, iar nu aplicarea dispozițiilor legale incidente la starea de fapt deja stabilită de instanțele devolutive, analiză incompatibilă cu structura recursului în condițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, critica nu poate fi primită. În consecință, față de dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 855 din 26 mai 2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. În ceea ce privește recursul formulat împotriva aceleiași decizii de pârâta Regia Națională a Pădurilor, prin Direcția Silvică Alba în nume propriu și pentru subunitatea sa Ocolul Silvic Valea Ampoiului, Înalta Curte îl va admite, în temeiul art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru următoarele considerente: Conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, "Pentru suprafețele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare și punerea în posesie a proprietarilor, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, și va suporta cheltuielile de împădurire a suprafețelor neregenerate". Potrivit art. 128 din Legea nr. 46/2008, "(1) Până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva are obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective. (2) Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarilor, pentru perioada dintre validare și punerea în posesie. (3) Dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere se exercită de la data emiterii procesului-verbal de punere în posesie a acestora, dată la care noii proprietari sunt obligați să-și asigure administrarea/serviciile silvice în condițiile prezentei legi". Din dispozițiile legale sus citate rezultă că legiuitorul face trimitere la "profitul rezultat" din valorificarea masei lemnoase respective, și nu la profitul potențial care s-ar fi putut obține. În consecință, în mod corect instanțele de fond s-au raportat la profitul obținut efectiv de pârâtă din exploatarea pădurii reclamantei, iar nu la cel teoretic, calculat în temeiul unor dispoziții din amenajamentele silvice, emise anterior exploatării efective. În cauză, instanța de apel a apreciat ca fiind fondate criticile privind cheltuielile efectuate cu paza suprafeței de pădure, sens în care a considerat că art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 instituie o excepție de la dispozițiile art. 51 din același act normativ, excepție ce se aplică și în cazul reclamantei, proprietara unei suprafețe de 9,48 ha pădure, mai mici de 30 ha, fiind scutită în temeiul acestei prevederi legale de plata cheltuielilor cu paza pădurii. Întrucât reclamanta nu datora aceste cheltuieli cu paza în situația în care ar fi fost pusă în posesie, cu atât mai mult nu le datorează pentru perioada anterioară punerii în posesie. Astfel, Curtea a reținut că în mod greșit Tribunalul Alba a scăzut din suma datorată reclamantei de către pârâtă plata aferentă cheltuielilor cu paza pădurii, calculate de expert la suma de 8.731,66 RON - dosar tribunal, vol. II. De asemenea, cu privire la fondul de conservare și regenerare, menționat de expert ca fiind pentru anii 2017 și 2018 în sumă de 24.692.62 RON, reglementat de art. 33 din Legea nr. 46/2008, instanța de apel a apreciat că în mod greșit expertul s-a raportat la valoarea maximă, în procent de 25%, a acestui fond, în condițiile în care teza a II-a a literei f a art. 33 menționează că "pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabilește de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b)". Or, în cauză nu s-a făcut dovada stabilirii de către Ocolul Silvic a procentului maxim de 25% și, în plus, nici îndeplinirea condițiilor menționate de alin. (7) al art. 33 din lege, respectiv al procentului folosit din acest fond și a faptului dacă a rămas o sumă nefolosită, care să se restituie proprietarului. În consecință, Curtea, având în vedere, pe de o parte, faptul că din raportul de expertiză reiese cu claritate că pentru suprafața de pădure aflată în proprietatea reclamantei nu s-au efectuat lucrări de regenerare, regenerarea fiind cea naturală, față și de prevederile art. 33 și art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, a reținut că și această sumă, de 24.692,62 RON, reprezentând fond de conservare și regenerare, a fost greșit scăzută din profitul realizat de pârâtă prin exploatarea pădurii reclamantei. Referitor la aplicabilitatea art. 97 alin. (1) din Codul silvic, recurenta-pârâtă a arătat că întrucât reclamanta nu a avut încheiate contracte de prestări servicii silvice și cum, potrivit art. 128 alin. (1) din Codul silvic, până la punerea în posesie a terenurilor forestiere în temeiul legilor funciare, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva avea obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, inclusiv paza pădurii, este corect să recupereze suma pentru paza pădurii, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, mai ales că a asigurat acest serviciu din bugetul propriu. Până la punerea în posesie a reclamantei, recurenta-pârâtă trebuia doar să respecte prevederile legale în baza cărora funcționa. Înalta Curte reține că, potrivit art. 51 din Legea nr. 46/2008, forma în vigoare la data promovării acțiunii, "(1) Proprietarii de păduri sunt obligați să asigure paza pădurii împotriva tăierilor ilegale de arbori, a furturilor, a distrugerilor, a degradărilor, a pășunatului și a altor fapte păgubitoare pentru fondul forestier, în condițiile legii. (2) Personalul silvic care are atribuții pentru paza pădurilor este dotat cu armament de serviciu, în condițiile legii. (2 1 ) Personalul silvic cu atribuții de pază răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier pe care le are în pază, în situația în care în termen de 24 de ore de la constatarea pagubelor nu informează, în scris, ocolul silvic; șeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier, dacă nu sesizează unitățile de poliție și/sau parchetul teritorial cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informației referitoare la constatarea pagubelor. (3) În exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier, precum și constatarea contravențiilor și a faptelor ce constituie infracțiuni silvice, personalul silvic este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor stabilite de lege". Conform art. 97 alin. (1) lit. a) din același act normativ, "(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: a) asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor serviciilor silvice pentru fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, dacă suprafața proprietății forestiere este mai mică sau egală cu 30 ha, indiferent dacă aceasta este sau nu este cuprinsă într-o asociație; plata se face către ocolul silvic care asigură serviciile silvice, după caz; lucrările silvice se execută de către ocolul silvic nominalizat pe bază de contract, contra cost, la solicitarea proprietarului/succesorului în drepturi;". Înalta Curte constată că, în perioada dintre validarea cererii de retrocedare și punerea în posesie a reclamantei, adică în perioada 27.04.2011 - 4.07.2018, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a efectuat paza pădurii, în temeiul art. 51 din Legea nr. 46/2008, făcând cheltuieli cu paza pădurii în sumă de 8.731,66 RON. Pentru această valoare, în temeiul legii, statul a alocat anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru paza pădurii, în scopul gestionării fondului forestier în litigiu, așadar și pentru suprafața de 9,48 ha pădure, proprietatea reclamantei, sume care, însă nu sunt datorate acestei părți, ci celui care a efectuat în concret acest serviciu silvic. Împrejurarea conform căreia reclamanta ar fi fost scutită de la plata acestui serviciu în temeiul art. 97 alin. (1) lit. a) din același act normativ nu o îndreptățește pe aceasta să beneficieze de o sumă de bani, de la plata acesteia fiind, de altfel, scutită, conform legii. Or, conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, anterior citat, pentru suprafețele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare și punerea în posesie a proprietarilor, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare. În acest context, Înalta Curte apreciază că nelegal a constatat instanța de apel că în mod greșit prima instanță a scăzut din suma datorată reclamantei de către pârâtă plata aferentă cheltuielilor cu paza pădurii și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul acordării către reclamantă a profitului realizat de către pârâtă, din care nu vor fi scăzute cheltuielile cu paza pădurii. Cu privire la fondul de conservare și regenerare, recurenta-pârâtă a învederat că, eronat, Curtea a schimbat sentința și a acordat reclamantei profitul realizat, din care nu a scăzut cheltuielile făcute cu fondul de conservare și regenerare. În opinia recurentei-pârâte, procentul de 25% era corect aplicat, întrucât suprafața de fond forestier era în proprietatea statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Alba - Ocolul Silvic Valea Ampoiului, pe această suprafață fiind executate lucrări de îngrijire a regenerărilor naturale, conform art. 33 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 46/2008, pe o suprafață de 1,3 ha, folosindu-se din fondul de conservare și regenerare suma de 4.865,60 RON. Înalta Curte constată că, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, "Administratorul fondului forestier proprietate publică a statului și proprietarii de păduri au obligația să înființeze fondul de conservare și regenerare a pădurilor purtător de dobândă, neimpozabil, deductibil fiscal și având regimul rezervelor fiscale. Fondul se află la dispoziția și în contul administratorului sau al prestatorului de servicii silvice". Acest fond de conservare și regenerare a pădurilor prevăzut la alin. (1) se constituie din următoarele resurse: "... f) 10 - 25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale și accidentale I, calculată la nivelul prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior; pentru fondul forestier proprietate publică a statului, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabilește de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, respectiv de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "C.", și de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin ocolul silvic propriu; pentru celelalte forme de proprietate forestieră, nivelul procentului anual, în cazul produselor principale, se stabilește de ocoalele silvice prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b)". Conform art. 33 alin. (7) din același act normativ, "În cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare și regenerare a pădurilor pentru destinațiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile se restituie, la cerere, proprietarului". În condițiile art. 128 din Legea nr. 46/2008, recurenta-pârâtă, până la punerea în posesie a reclamantei, avea obligația să execute lucrările tehnice silvice conform amenajamentelor silvice și reglementărilor impuse de regimul silvic, implicit de a asigura lucrările de conservare și regenerare a fondului forestier restituit în procedura Legii nr. 1/2000. Aceasta însemna ca, după acoperirea cheltuielilor din fondul de conservare și regenerare a pădurilor pentru destinațiile prevăzute la alin. (3) lit. a)-d), sumele rămase disponibile urma a se restitui, la cerere, celui ce a înființat fondul de conservare și regenerare a pădurilor. În cauză, însă, recurenta-pârâtă nu a formulat critici în acest sens, ci doar a susținut că sunt incidente în speță dispozițiile art. 33 alin. (1) lit. f) prima teză din Legea nr. 46/2008, iar nu prevederile art. 33 alin. (1) lit. f) teza finală, astfel cum a reținut instanța de apel. Or, indiferent de teza normativă aplicabilă litigiului pendinte, în condițiile în care instanța de apel a constatat că, în cauză nu s-a făcut dovada stabilirii de către Ocolul Silvic a procentului maxim de 25% și, în plus, nici îndeplinirea condițiilor menționate de alin. (7) al art. 33 din Legea nr. 46/2008, respectiv al procentului folosit din acest fond și a faptului dacă a rămas o sumă nefolosită, care să se restituie proprietarului, critica astfel formulată nu subzistă. De altfel, Curtea a reținut că din raportul de expertiză reiese cu claritate că pentru suprafața de pădure aflată în proprietatea reclamantei nu s-au efectuat lucrări de regenerare, regenerarea fiind cea naturală, astfel încât această sumă, de 24.692,62 RON, reprezentând fond de conservare și regenerare, a fost greșit scăzută din profitul realizat de pârâtă prin exploatarea pădurii reclamantei, sentința urmând a fi schimbată sub acest aspect. În consecință, date fiind considerentele anterior expuse, în rejudecare, instanța de apel urmează a se pronunța în legătură cu solicitarea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor efectuate cu paza pădurii, conform dezlegărilor instanței de recurs.