ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 27.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 14.870,84 RON (12.496,50 RON fără TVA), reprezentând triplul remunerației datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2018-30.06.2021, la plata sumei de 2.367,94 RON, reprezentând penalități de întârziere care au fost calculate până la data de 26.05.2021 și în continuare la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remunerației de la pct. 1, precum și obligarea pârâtei să încheie autorizații/licențe neexclusive cu CREDIDAM, pentru comunicarea publică a fonogramelor sau reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual pentru spațiile administrate, cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 1.349 și următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 modificată, completată și republicată, Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia ORDA nr. 60/2019.

Prin sentința civilă nr. 1691/07.12.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, invocată de pârâta A. S.R.L. și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția 1 Civilă.

Prin sentința civilă nr. 63 din 16 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă acțiunea civilă având ca obiect pretenții, decurgând din drepturi de autor, formulată de reclamanta Asociația Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

Prin decizia nr. 257 din 7 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 63 din 16 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

A fost schimbată sentința apelată în sensul admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12 496,50 RON despăgubiri.

A fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta autorizații/licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audio-vizual pentru spațiile administrate și a fost respinsă cererea privind acordare penalități întârziere și TVA.

A fost obligată pârâta S.C. A. S.RL. către reclamanta Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM la 1950 RON, cheltuieli de judecată la prima instanță și în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe.

Prin motivele de recurs pârâta arată că, în mod greșit, instanța de apel a motivat hotărârea în sensul că societatea trebuia să încheie mai multe contracte pentru licențe neexclusive și cu alte organisme de gestiune colectivă, în condițiile în care pârâta avea deja licență neexclusivă emisă de Uniunea Producătorilor de Fonograme.

În ceea ce privește temeiul juridic reținut de instanța de apel, arată că dispozițiile art. 123 și art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, actualizată, nu au legătură cu prezenta cauză.

Mai susține că în mod eronat instanța de apel a reținut că societatea pârâtă datorează sume de bani către reclamantă, chiar dacă nu există raporturi contractuale, fiind obligată prin lege în acest sens, însă Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor prevede în mod expres metodologia pe baza căreia sunt încheiate raporturile contractuale între organismele de gestiune colectivă și utilizatori.

Mai mult decât atât, sumele solicitate de apelantă sunt "fantasmagorice", stabilite pe baza unor poze de pe website, fără niciun corespondent în realitate, fără documente justificative în acest sens.

Precizează că a respectat procedura obținerii autorizației de licență neexclusivă de la UPFR, venind la societatea pârâtă un reprezentant al organismului de gestiune colectivă și nu pe baza unor poze website, așa cum reține instanța de apel.

Se mai reține de către instanța de apel faptul că, deși nu au existat raporturi contractuale între recurentă și intimată, societatea pârâtă este obligată la plata de despăgubiri în temeiul art. 1349 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală, fără a analiza câtuși de puțin dacă sunt îndeplinite toate condițiile privind răspunderea civilă delictuală.

Consideră că, în condițiile în care deja avea o licență emisă de un organism de gestiune colectivă, nu se poate reține vreo formă de vinovăție în sarcina sa.

Mai mult decât atât, prejudiciul invocat de către intimată este nedovedit, ipotetic și incert, întemeiat pe principiul precauției. Invocarea principiului precauției nu poate conduce la obținerea reparației unui prejudiciu nedovedit, care este doar ipotetic și incert.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea Curții de Apel Craiova pentru greșita reținere în sarcina acesteia a obligației de plată către reclamanta CREDIDAM, în condițiile în care a achitat deja taxele către UPFR, iar Legea nr. 8/1996 nu impune în sarcina utilizatorului obligația de a încheia licențe cu mai multe organisme de gestiune colectivă.

Această critică nu poate fi primită, noțiunea de remunerație unică regăsită în cuprinsul normei de la art. 112 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, raportându-se la fiecare categorie de titulari de drepturi: autori ai operelor muzicale, artiști interpreți sau executanți, producători de fonograme.

Potrivit art. 98 lit. g) și h) din Legea nr. 8/1996, artiștii interpreți sau executanți au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice radiodifuzarea și comunicarea publică ale interpretărilor sau ale execuțiilor lor, cu excepția cazului în care interpretarea sau execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată, în acest din urmă caz având dreptul numai la remunerație echitabilă.

Reclamanta este organism de gestiune colectivă a drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, prin deciziile ORDA nr. 120/2013 și nr. 121/2013 fiind numit colector pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice fixate pe fonograme și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual.

Prin urmare, aceeași activitate - care cuprinde, cum a apreciat instanța de apel, utilizarea prin comunicare publică a fonogramelor - atrage obligația de achitare a remunerațiilor pentru toate tipurile de drepturi pe care respectivele opere le înglobează; de aceea, pe lângă remunerația datorată UPFR, pentru comunicarea publică a fonogramelor, recurenta datorează și remunerații către artiștii interpreți sau executanți pentru prestațiile acestora fixate pe fonograme, remunerații de reclamantă.

Așadar, existența autorizației-licență neexclusivă eliberată de către UPFR în temeiul căreia colectează remunerațiile echitabile ce li se cuvin producătorilor de fonograme (drepturi de autor conexe) nu prezintă relevanță, întrucât privește raporturi juridice distincte de cele disputate în cauză.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta a mai susținut că instanța de apel a reținut drept temei juridic dispozițiile art. 123 și art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, actualizată, care nu au legătură cu prezenta cauză.

Sub acest aspect, se constată că, într-adevăr, instanța de apel a reținut dispozițiile art. 123 și art. 130 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 8/1996, din forma anterioară republicării acestui act normativ, însă conținutul normativ al prevederilor legale relevante - art. 144, respectiv art. 162 alin. (1) lit. a) și h) din legea republicată și renumerotată în anul 2018 - este identic, astfel încât indicarea unor texte legale din numerotarea legii în forma anterioară reprezintă numai o eroare materială și nu un viciu care să afecteze legalitatea deciziei atacate.

Recurenta a mai susținut că în mod eronat instanța de apel a reținut că datorează sume de bani către reclamantă, chiar dacă nu există raporturi contractuale, ignorând faptul că reclamanta a solicitat prin demersul său judiciar angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în temeiul art. 1349 C. civ.

Pe de altă parte, recurenta susține, în mod generic, fără a detalia, că instanța de apel nu a analizat dacă sunt îndeplinite toate condițiile privind răspunderea civilă delictuală.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că angajarea răspunderii pentru fapta ilicită nu este împiedicată de inexistența unor raporturi contractuale; dimpotrivă, față de dispozițiile art. 1350 C. civ., numai în absența unui raport contractual s-ar putea angaja răspunderea pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, astfel încât critica este lipsită de substanță.

În același timp, susținerile recurentei nu pot constitui veritabile motiv de nelegalitate, nefiind dezvoltate argumente pertinente cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, iar parcurgerea deciziei recurate relevă că instanța de apel a analizat aceste cerințe și a concluzionat că fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligațiilor de a depune datele solicitate de către reclamantă și de a semna autorizații/licențe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audio-vizual pentru spațiile administrate; că prejudiciul este reprezentat de remunerația de care a fost lipsită reclamanta pentru perioada 01.07.2018-30.06.2021, despăgubirile fiind determinate prin raportare la Decizia ORDA nr. 120/2016 și Decizia nr. 10/2016, în raport cu dispozițiile art. 1349 C. civ. și fiind în cuantum de 12.496,5 RON (triplul remunerației de 4165,5 RON); referitor la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtei, s-a reținut că pârâta, deși a fost notificată de către reclamantă să își îndeplinească obligațiile, respectiv de a depune documentele necesare emiterii autorizației/licenței neexclusive pentru unitățile deținute (primind această notificare prin reprezentantul legal), nu a dat curs celor solicitate.

Prin urmare, se observă analiza argumentată a cerințelor cumulative ale răspunderii pentru fapta ilicită și, în absența unei susțineri concrete privind omisiunile în argumentarea instanței de apel, acest motiv de recurs este invocat formal.

În ceea ce privește cuantumul "fantasmagoric" al sumelor solicitate de reclamantă, se constată că decizia recurată nu poate fi cenzurată sub aspectul întinderii despăgubirilor deja acordate, cât timp acest aspect interesează situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate, și nu nelegalitatea deciziei, din perspectiva cazurilor expres și limitativ descrise în art. 488 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 257 din 7 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Cât privește cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, conform tranzacției bancare de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 257 din 7 iulie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.