ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 5016 din 5 septembrie 2019, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La 21 ianuarie 2020 au fost formulate cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtei B., de către C. și D..

Prin sentința civilă nr. 240 din 15 mai 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 171.840,94 RON, precum și la plata sumei de 1.450 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 188 A din 15 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de pârâta B. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că suma la care este obligată pârâta este 110.693,86 RON, iar suma la care este obligată cu titlu de taxă judiciară de timbru eșalonată este de 934 RON.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Intimata-reclamantă a fost obligată să plătească apelantei-pârâte suma de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs principal reclamanta A. și recurs incident pârâta B..

2.1 În motivarea recursului, după expunerea istoricului cauzei, precum și a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că fostul său soț, E. - decedat la 10 decembrie 2012, nu a întreprins niciun demers în vederea obligării reclamantei la plata sultei în cuantum de 77.524 RON, stabilită prin sentința nr. 5350 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2006, fiind împlinit termenul de prescripție, motiv pentru care succesorii acestuia nu mai pot introduce o astfel de acțiune.

De asemenea, a arătat că a fost manipulată de către pârâtă să semneze o procură prin care a împuternicit-o pe aceasta din urmă să îi înstrăineze imobilul, acest act juridic nefiind consimțit, având în vedere starea sa de sănătate de la momentul respectiv.

A mai susținut că deși pârâta a înstrăinat imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 31 mai 2016, aceasta nu i-a remis suma de bani încasată ca preț, iar cumpărătorii au intrat în posesia imobilului din care a fost evacuată.

Recurenta-reclamantă a menționat soluțiile pronunțate de instanțele de fond și a mai invocat că nu poate fi obligată la plata datoriilor numitului E., deoarece căsătoria cu acesta a fost desfăcută.

Concluzionând, a solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate, fără a indica motivele de casare pe care se întemeiază calea de atac.

2.2. Prin recursul incident declarat, pârâta B. a solicitat casarea parțială a deciziei recurate cu privire la respingerea cererii de deducere a sumei de 19.619 RON, pe care a plătit-o cu titlu de sultă, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat administrarea probei cu înscrisul constând în declarația olografă a soțului sorei sale, F., prin care acesta recunoaște că au primit suma de 39.000 RON, cât și faptul că mama sa (reclamanta) și-a dat acordul pentru efectuarea plății.

În cauză nu a fost parcursă procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Recurenta-pârâtă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, în termen legal, solicitând respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a solicitat să se constate că motivele invocate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu a formulat întâmpinare la recursul incident declarat de pârâtă.

Prin rezoluția din 12 septembrie 2022, s-a stabilit termen de judecată la 3 noiembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursurilor.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului declarat de reclamantă, invocată prin întâmpinarea depusă de pârâtă, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reține că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunțate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În litigiul pendinte, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat.

Motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.

În cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, recurenta-reclamantă a susținut că succesorii fostului său soț, E. - decedat la 10 decembrie 2012, nu mai pot solicita obligarea sa la plata sultei în cuantum de 77.524 RON, stabilită prin sentința nr. 5350 din 23 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2006, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului material la acțiune.

Înalta Curte constată că această critică poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu poate fi analizată de instanța de recurs, întrucât este invocată pentru prima oară în recurs, reclamanta nedeclarând apel.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor."

Regula instituită de aceste dispoziții legale este o aplicare în materia recursului a principiului înscris în art. 459 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia o cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio.

Înalta Curte reține că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanței de recurs, omisso medio, neregularități ivite în primă instanță și care nu au fost deduse cenzurii instanței de apel. Partea care vrea să își conserve dreptul la critică asupra judecății urmate și soluției date în primă instanță inclusiv în recurs trebuie să formuleze criticile corespunzătoare și în apel, ocazionând, așadar, un control judiciar efectiv în al doilea grad de jurisdicție în fond, și doar dacă aceste demers rămâne fără succes poate reitera criticile corespunzătoare și în recurs.

Reținând incidența acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că prin sentința pronunțată de tribunal s-a admis în parte cererea precizată și pârâtă a fost obligată la plata sumei de 171.840,94 RON, reținându-se în considerentele hotărârii că a fost avut în vedere prețul convenit de părți, respectiv 268.578 RON, din care au fost scăzute debitele constând în: sultă în cuantum de 77.524 RON datorată lui E. conform sentinței civile nr. 5350 din 23 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, debitele în valoare de 2.093,03 RON, 10.327,27 RON, 2.396,36 RON și 4.396,40 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere apărările pârâtei, care prin întâmpinare a învederat exonerarea sa de la obligația de remitere a prețului în cuantum de 268.578 RON, deoarece a fost achitată sulta de 77.524 RON către B., D., C. și F., dar și faptul că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, vânzătoarea, prin mandatar s-a obligat să achite o serie de debite, prin transfer direct, din contul cumpărătorului în conturile creditorilor.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat apel numai pârâta, calea de atac fiind admisă de curtea de apel, care a schimbat în parte sentința, în sensul că suma la care este obligată pârâta este 110.693,86 RON.

Reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., nu poate critica pentru prima oară în recurs că dreptul de a cere plata sultei ar fi fost prescris, întrucât această critică presupune analiza legalității hotărârii primei instanțe sub aspectul deducerii sultei în cuantum de 77.524 RON.

Or, cum instanța de apel nu a fost învestită cu o critică în acest sens, instanța de recurs nu mai poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanțe sub acest aspect, deoarece partea neatacată din hotărâre beneficiază de autoritate de lucru judecat. Drept urmare, analiza instanței de recurs se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de instanța de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia împotriva căreia a fost exercitat recursul.

Cu privire la critica prin care recurenta a susținut că ar fi fost manipulată să o mandateze pe pârâtă să înstrăineze imobilul, Înalta Curte reține că nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu are legătură cu decizia recurată și cu obiectul litigiului pendinte, din moment ce prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat antrenarea răspunderii contractuale în temeiul contratului de mandat încheiat între reclamantă și pârâtă, cu consecința obligării acesteia din urmă la remiterea prețului contractului de vânzare încheiat cu privire la imobilul - apartament situat în București.

Nu poate fi circumscrisă motivelor de casare nici afirmația recurentei în sensul că nu poate fi obligată la plata datoriilor defunctului E., întrucât căsătoria cu acesta a fost desfăcută. Înalta Curte reține că simpla nemulțumire a părții față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru a se aprecia că recursul este motivat conform exigențelor legale, în condițiile în care recurenta doar afirmă că nu poate fi obligată la plata datoriilor defunctului E., fără a expune argumente care să demonstreze greșeala de judecată săvârșită de instanța de apel.

Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului principal declarat de reclamanta A..

Luând în examinare recursul incident, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 491 alin. (1) C. proc. civ., acesta se poate exercita în condițiile prevăzute de art. 472 din același cod.

Dispozițiile 472 alin. (2) C. proc. civ. prevăd următoarele: "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Față de soluția de anulare a recursului principal, care nu implică cercetarea fondului, aplicând prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârâta B. ca rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge recursul incident declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 188 A din 15 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2022.