ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 95/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 95/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 07 februarie 2023
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 92 din 12 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinței penale nr. 89 din 9 decembrie 2022 dată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2022, în sensul că alin. (3) va avea următorul conținut "Dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Slovenia, sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România".
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 89 din 9 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2022, a fost soluționată sesizarea formulate de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind propunerea de luarea a măsurii arestării provizorii față de persoana solicitată, A..
Curtea a constatat că, dintr-o eroare de tehnoredactare, în minuta nu s-au menționat următoarele "sub condiția că, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România".
Cum eroarea în discuție, cunoscută ca o eroare de redactare, nu reprezintă o eroare de judecată, iar caracterul ei de a fi una vădită este dedus, completul de judecată a procedat la îndreptarea ei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., fără a o motiva.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., conform dispozițiilor art. 425
1
C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru motivele arătate în continuare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Înalta Curte constată că, în minuta sentinței penale nr. 89 din 09 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Alba Iulia a menționat următoarele:
"Admite sesizarea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și în consecință:
În baza art. 109 din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 26.09.2022 de Tribunalul Districtual din Ljubljana - Slovenia în dosarul nr. x/2018, pe numele persoanei solicitate A..
Dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Slovenia.
Constată că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din statul solicitant.
Constată că persoana solicitată nu a renunțat la beneficiul conferit de regula specialității.
În baza art. 103 și art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant, pe o durată de 30 de zile începând cu data de punerii în executare a mandatului de arestare.
Constată că persoana solicitată a fost reținută la data de 08.11.2022 și plasată sub control judiciar în perioada 09.11 - 24.11.2022.
Onorariul în cuantum de 1.098 RON al apărătorului din oficiu al inculpatului, av. B., se acordă conform Protocolului nr. 36390/2022 încheiat între Ministerul Justiției și UNBR.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 decembrie 2022."
Or, din verificarea considerentelor sentinței penale anterior menționate, se observă că această instanță, cu prilejul deliberării, a avut în vedere faptul că persoana solicitată A. este cetățean român, cu domiciliul în România, care nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din statul solicitant, motiv pentru care, raportându-se la dispozițiile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus ca predarea acestuia să se facă sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.
Prin urmare, având în vedere că în minuta sentinței penale s-a produs o eroare de tehnoredactare, în mod corect Curtea de Apel Alba Iulia a dispus îndreptarea acesteia în concordanță cu aspectele ce au format obiectul deliberării.
Pentru aceste motive, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 92 din 12 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, îl va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 92 din 12 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 februarie 2023.