ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1267/2013

Prin Sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012, Tribunalul Călărași a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B.M.C., din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care acesta a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. A fost admisă în parte acțiunea civilă, inculpatul fiind obligat la despăgubiri civile în cuantum de 1.718.292,90 RON, din care 679.307,36 RON accize și 1.038.958,54 RON majorări de întârziere calculate până la data de 7 mai 2010 către partea civilă A.N.A.F.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul B.M.C., în calitate de administrator al SC M.P. SRL (societate care în perioada 2005 - iunie 2009 s-a aflat în procedura falimentului, fiind dizolvată prin Sentința civilă nr. 960/2009 a Tribunalului Călărași), a ascuns bunuri sau surse impozabile, aducând astfel un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 679.307,36 RON. Acesta a obținut începând cu data de 1 mai 2006 autorizație de antrepozit fiscal, ce i-a fost revocată prin Decizia nr. 253 din 21 iulie 2006 a Ministerului Finanțelor, pentru nedepunerea garanției. La data de 11 septembrie 2006, ulterior primirii invitației Gărzii Financiare de a prezenta actele contabile ale societății a depus plângere penală reclamând dispariția unei cantități de 10.000 l, alcool 96%, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași dispunând clasarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a cauzei pentru infracțiunea de furt calificat, întrucât fapta nu există. În realitate, inculpatul, în calitate de administrator al SC M.P. SRL, a comercializat cantitatea de 9.747 l alcool etilic rafinat de 96% constatată lipsă de către Garda Financiară; a valorificat produse intermediare cu concentrație 22% aflată în stoc la 13 septembrie 2006, fără acordul D.G.F.P.; a produs și comercializat cu nerespectarea legii produs intermediar marcat cu banderole de 0,5 l, 1 l, 2 l și 5 l; a comercializat cu nerespectarea dispozițiilor legale produse finite, în scopul de a ascunde bunuri sau surse impozabile sau taxabile, aducând un prejudiciu bugetului statului. Vinovăția inculpatului s-a constatat pe baza raportului de control întocmit de Garda Financiară, dar și a declarațiilor martorilor I.V.

și P.C., angajați la SC M.P. SRL, care au arătat că prepararea alcoolului se făcea la indicațiile administratorului, fără să existe o rețetă, fiind realizată în cuve pe care nu se aflau marcaje pentru măsurare, excepție făcând doar unul dintre aceste recipiente, în timp ce timbrele/banderolele se aflau sub cheie tot la acesta. În drept, prima instanță a reținut că în raport de cuantumul prejudiciului și de actele materiale comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate în acest sens de către procuror.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele personale ale inculpatului care deși este infractor primar, a avut o atitudine necooperantă, oscilantă în timpul procesului. S-a admis doar în parte acțiunea civilă întrucât nu a fost indicat temeiul legal în baza căruia au fost solicitate a fi plătite dobânzi și penalități de întârziere. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B.M.C. care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece faptele nu le-a comis cu forma de vinovăție cerută de lege, iar în subsidiar reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 278/A din 4 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul inculpatului și desființând, în parte, sentința a redus pedeapsa de la 3 ani închisoare ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de prim control judiciar a constatat că judecătorul fondului a stabilit, în mod corect, situația de fapt prin coroborarea proceselor-verbale întocmite de Garda Financiară Călărași și D.J.A.O.V. Călărași, a declarațiilor inculpatului și ale martorilor, din care a rezultat dincolo de orice dubiu că inculpatul nu a respectat normele legale cu privire la comercializarea alcoolului.

S-a apreciat că susținerea inculpatului de comitere a faptelor fără intenție nu poate fi primită, întrucât acesta în cazul în care ar fi vrut să plătească taxele și impozitele legale, ar fi avut posibilitatea atât în timpul controlului, cât și ulterior, ba mai mult modul său de a acționa îi demonstrează cu prisosință vinovăția. Referitor la cuantumul pedeapsei, Curtea a reținut că se impune reducerea în raport de lipsa de antecedență penală a inculpatului, fără însă a fi suspendată condiționat executarea, această modalitate de executare nefiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen., dată fiind atitudinea procesuală a inculpatului și valoarea ridicată a prejudiciului. Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.M.C.

care criticând-o sub aspect de nelegalitate și netemeinicie a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen. S-a solicitat achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive, lipsind atât intenția, cât și scopul prevăzut de lege. S-a mai arătat că probele administrate nu sunt suficiente pentru a clarifica cauza sub toate aspectele, motiv pentru care trebuie încuviințate și, totodată, readministrate probele solicitate în apărare, întrucât în stabilirea situației de fapt instanțele inferioare au făcut o gravă eroare de fapt.

Sub aspectul individualizării pedepsei s-a solicitat redozarea acesteia atât sub aspectul cuantumului, cât și sub cel al modalității de executare în raport de circumstanțele personale ale inculpatului. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.M.C. ca fondat, pentru următoarele considerente: Infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Realizarea conținutului constitutiv al acestei infracțiuni impune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: existența unui bun sau activități care se încadrează în ipotezele legale privind impozitarea sau taxarea, obligația legală de a plăti taxe sau impozite pentru asemenea bunuri sau activități, efectuarea de demersuri pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale privind impozitarea sau taxarea. Elementul material al laturii obiective constă în ascunderea bunului sau a sursei impozabile ori taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Astfel, omisiunea plății unor taxe legale datorate nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală dacă bunul sau sursa nu a fost ascunsă.

Din modul în care a acționat inculpatul B.M.C. rezultă că acesta a ascuns sursa impozabilă în scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor legale aferente. În acest sens, a reclamat la poliție dispariția cantității de 9.747 l alcool etilic rafinat de 96% constatată lipsă de către Garda Financiară, pe care în realitate o comercializase, plângerea fiind finalizată cu soluția de neurmărire penală întrucât fapta nu există; a valorificat 22.132 l produse intermediare cu concentrație 22% aflată în stoc la 13 septembrie 2006, fără acordul D.G.F.P.; a produs și comercializat cu nerespectarea legii produs intermediar marcat cu banderole de 0,5 l, 1 l, 2 l și 5 l; a comercializat cu nerespectarea dispozițiilor legale produse finite, deși îi fusese retrasă încă din data de 1 iulie 2006 autorizația de antrepozit fiscal, fabrica sa funcționând zilnic așa cum au susținut martorii I.V., P.C.

și I.C. De altfel, prepararea alcoolului se făcea la indicațiile inculpatului în cuve pe care nu se aflau marcaje pentru măsurare și fără să existe o rețetă, iar timbrele și banderolele erau ținute sub cheie tot la acesta. Concluzionând, Înalta Curte constată că toate acțiunile inculpatului susțin ipoteza ascunderii sursei impozabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, motiv pentru care nu pot fi primite apărările inculpatului potrivit, cărora activitate desfășurată nu ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 sub aspectul laturii subiective. Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. În speță, inculpatul B.M.C., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate atât în scris, cât și în ședință publică, nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestora că nu a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată. Din situația de fapt, corect stabilită de tribunal și însușită de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiilor martorilor I.V.

și P.C., angajați la SC M.P. SRL, care au arătat că prepararea alcoolului se făcea la indicațiile administratorului, fără să existe o rețetă, fiind realizată în cuve pe care nu se aflau marcaje pentru măsurare, excepție făcând doar unul dintre aceste recipiente, în timp ce timbrele/banderolele se aflau sub cheie tot la acesta, susținute de depozițiile martorului I.C.

potrivit cărora fabrica funcționa zilnic, fiind dotată în curtea clădirii cu 3 - 4 rezervoare, iar timbrele/banderolele erau ținute sub chei de către inculpat, ce se coroborează cu concluziile raportului de control întocmit de Garda Financiară, plângerea penală făcută de inculpat prin care s-a semnalat sustragerea unei cantități mari de alcool, sesizare soluționată prin neînceperea urmăririi penale - dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, desfășurarea de către inculpat a unei activități ilicite care se circumscrie infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, chiar dacă acesta a urmărit să fie exonerat de răspundere penală, sens în care a sesizat poliția reclamând că i-au fost sustrași 10.000 l alcool 96% pentru a justifica lipsa constatată de Garda Financiară.

De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului B.M.C. ar putea demonstra că nu a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., față de circumstanțele personale ale inculpatului B.M.C., Înalta Curte constată că, în cauză, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar nu au individualizat corect pedeapsa aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, tratamentul sancționator fiind criticabil sub aspectul modalității de executare.

În acest context, Înalta Curte apreciază că dată fiind gravitatea faptelor comise determinată atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și de importanța valorilor sociale ocrotite de legiuitor, cât și de amploarea activității infracționale (mai multe acte materiale - comise în scopul de a ascunde bunuri sau surse impozabile), în mod justificat instanțele inferioare nu au reținut ca circumstanțe atenuante datele favorabile care caracterizează persoana inculpatului, considerând că împrejurările în care s-au comis faptele nu impun coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

La alegerea modalității de executare a pedepsei ar fi trebuit să se țină seama, cu precădere, de conduita inculpatului atât înainte, cât și după comiterea infracțiunii, relevante sub acest aspect fiind lipsa antecedentelor penale, situația familială, acesta este căsătorit urmând să devină părinte, este încadrat în muncă, date care, în opinia Înaltei Curți, conduc la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Concluzionând, Înalta Curte apreciază că se impune menținerea tratamentului sancționator stabilit de instanțele inferioare în ceea ce privește felul și cuantumul pedepsei, însă executarea acesteia urmează să fie suspendată sub supraveghere, întrucât numai o asemenea sancțiune penală este suficientă și în egală măsură aptă să asigure reeducarea inculpatului B.M.C.

și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.M.C., va casa în parte hotărârile atacate și rejudecând, va dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia acesta urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen., atrăgându-i atenția asupra prevederilor art. 86 4 C. pen. și menținând celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 278/A din 4 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Casează, în parte, decizia atacată și Sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, și rejudecând: În baza art. 86 1 - art. 86 2 C. pen., dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii. Menține celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ