ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1267/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1267/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința penală nr. 50 din 20 martie

2012, Tribunalul Călărași a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

reținute în sarcina inculpatului B.M.C., din infracțiunea prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a) și (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., infracțiune pentru care acesta a fost condamnat la 4 ani închisoare,

cu executare în regim de detenție, și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani, după

executarea pedepsei principale.

A fost admisă în

parte acțiunea civilă, inculpatul fiind obligat la despăgubiri civile în

cuantum de 1.718.292,90 RON, din care 679.307,36 RON accize și 1.038.958,54 RON

majorări de întârziere calculate până la data de 7 mai 2010 către partea civilă

A.N.A.F.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul B.M.C.,

în calitate de administrator al SC M.P. SRL (societate care în perioada 2005 -

iunie 2009 s-a aflat în procedura falimentului, fiind dizolvată prin Sentința

civilă nr. 960/2009 a Tribunalului Călărași), a ascuns bunuri sau surse

impozabile, aducând astfel un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de

679.307,36 RON. Acesta a obținut începând cu data de 1 mai 2006 autorizație de

antrepozit fiscal, ce i-a fost revocată prin Decizia nr. 253 din 21 iulie 2006

a Ministerului Finanțelor, pentru nedepunerea garanției.

La data de 11

septembrie 2006, ulterior primirii invitației Gărzii Financiare de a prezenta

actele contabile ale societății a depus plângere penală reclamând dispariția

unei cantități de 10.000 l, alcool 96%, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Călărași dispunând clasarea, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., a cauzei

pentru infracțiunea de furt calificat, întrucât fapta nu există.

În realitate, inculpatul,

în calitate de administrator al SC M.P. SRL, a comercializat cantitatea de

9.747 l alcool etilic rafinat de 96% constatată lipsă de către Garda

Financiară; a valorificat produse intermediare cu concentrație 22% aflată în

stoc la 13 septembrie 2006, fără acordul D.G.F.P.; a produs și comercializat cu

nerespectarea legii produs intermediar marcat cu banderole de 0,5 l, 1 l, 2 l

și 5 l; a comercializat cu nerespectarea dispozițiilor legale produse finite,

în scopul de a ascunde bunuri sau surse impozabile sau taxabile, aducând un

prejudiciu bugetului statului.

Vinovăția

inculpatului s-a constatat pe baza raportului de control întocmit de Garda

Financiară, dar și a declarațiilor martorilor I.V. și P.C., angajați la SC M.P.

SRL, care au arătat că prepararea alcoolului se făcea la indicațiile

administratorului, fără să existe o rețetă, fiind realizată în cuve pe care nu

se aflau marcaje pentru măsurare, excepție făcând doar unul dintre aceste

recipiente, în timp ce timbrele/banderolele se aflau sub cheie tot la acesta.

În drept, prima

instanță a reținut că în raport de cuantumul prejudiciului și de actele

materiale comise în baza aceleiași rezoluții infracționale, fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin.

(1) lit. a) și (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., motiv pentru care a admis cererea de schimbare a încadrării juridice

formulate în acest sens de către procuror.

La individualizarea

pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social concret al faptei, circumstanțele personale ale inculpatului care deși

este infractor primar, a avut o atitudine necooperantă, oscilantă în timpul procesului.

S-a admis doar în

parte acțiunea civilă întrucât nu a fost indicat temeiul legal în baza căruia

au fost solicitate a fi plătite dobânzi și penalități de întârziere.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul B.M.C. care a solicitat achitarea în baza

art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece faptele nu le-a comis cu forma de

vinovăție cerută de lege, iar în subsidiar reducerea pedepsei și suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 278/A din 4 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

a admis apelul inculpatului și desființând, în parte, sentința a redus pedeapsa

de la 3 ani închisoare ca urmare a aplicării circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., menținând

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de prim control judiciar a constatat că judecătorul

fondului a stabilit, în mod corect, situația de fapt prin coroborarea

proceselor-verbale întocmite de Garda Financiară Călărași și D.J.A.O.V.

Călărași, a declarațiilor inculpatului și ale martorilor, din care a rezultat

dincolo de orice dubiu că inculpatul nu a respectat normele legale cu privire

la comercializarea alcoolului.

S-a apreciat că

susținerea inculpatului de comitere a faptelor fără intenție nu poate fi

primită, întrucât acesta în cazul în care ar fi vrut să plătească taxele și

impozitele legale, ar fi avut posibilitatea atât în timpul controlului, cât și

ulterior, ba mai mult modul său de a acționa îi demonstrează cu prisosință

vinovăția.

Referitor la

cuantumul pedeapsei, Curtea a reținut că se impune reducerea în raport de lipsa

de antecedență penală a inculpatului, fără însă a fi suspendată condiționat

executarea, această modalitate de executare nefiind aptă să asigure scopul

prevăzut de art. 52 C. pen., dată fiind atitudinea procesuală a inculpatului și

valoarea ridicată a prejudiciului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.M.C. care criticând-o

sub aspect de nelegalitate și netemeinicie a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen.

S-a solicitat

achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin.

(2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât nu

sunt întrunite elementele constitutive, lipsind atât intenția, cât și scopul

prevăzut de lege.

S-a mai arătat că

probele administrate nu sunt suficiente pentru a clarifica cauza sub toate

aspectele, motiv pentru care trebuie încuviințate și, totodată, readministrate

probele solicitate în apărare, întrucât în stabilirea situației de fapt

instanțele inferioare au făcut o gravă eroare de fapt.

Sub aspectul

individualizării pedepsei s-a solicitat redozarea acesteia atât sub aspectul

cuantumului, cât și sub cel al modalității de executare în raport de

circumstanțele personale ale inculpatului.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 12, 14 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul

B.M.C. ca fondat, pentru următoarele considerente:

Infracțiunea de

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

constă în ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul

sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Realizarea

conținutului constitutiv al acestei infracțiuni impune îndeplinirea cumulativă

a mai multor condiții: existența unui bun sau activități care se încadrează în

ipotezele legale privind impozitarea sau taxarea, obligația legală de a plăti

taxe sau impozite pentru asemenea bunuri sau activități, efectuarea de

demersuri pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale privind

impozitarea sau taxarea.

Elementul material al

laturii obiective constă în ascunderea bunului sau a sursei impozabile ori

taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Astfel, omisiunea

plății unor taxe legale datorate nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală

dacă bunul sau sursa nu a fost ascunsă.

Din modul în care a

acționat inculpatul B.M.C. rezultă că acesta a ascuns sursa impozabilă în

scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor legale aferente.

În acest sens, a

reclamat la poliție dispariția cantității de 9.747 l alcool etilic rafinat de

96% constatată lipsă de către Garda Financiară, pe care în realitate o

comercializase, plângerea fiind finalizată cu soluția de neurmărire penală

întrucât fapta nu există; a valorificat 22.132 l produse intermediare cu

concentrație 22% aflată în stoc la 13 septembrie 2006, fără acordul D.G.F.P.; a

produs și comercializat cu nerespectarea legii produs intermediar marcat cu

banderole de 0,5 l, 1 l, 2 l și 5 l; a comercializat cu nerespectarea

dispozițiilor legale produse finite, deși îi fusese retrasă încă din data de 1

iulie 2006 autorizația de antrepozit fiscal, fabrica sa funcționând zilnic așa

cum au susținut martorii I.V., P.C. și I.C.

De altfel, prepararea

alcoolului se făcea la indicațiile inculpatului în cuve pe care nu se aflau

marcaje pentru măsurare și fără să existe o rețetă, iar timbrele și banderolele

erau ținute sub cheie tot la acesta.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că toate acțiunile inculpatului susțin ipoteza ascunderii sursei

impozabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, motiv

pentru care nu pot fi primite apărările inculpatului potrivit, cărora

activitate desfășurată nu ar realiza conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute

de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 sub aspectul laturii

subiective.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt

constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea

eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în

împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu

condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor

administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o

probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe

demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă

reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației

de fapt.

Ca atare, existența

erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a

probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim

control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul

B.M.C., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate atât în scris, cât și în

ședință publică, nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă

și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite

de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestora că nu a

săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

Din situația de fapt,

corect stabilită de tribunal și însușită de instanța de prim control judiciar,

rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de

urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiilor

martorilor I.V. și P.C., angajați la SC M.P. SRL, care au arătat că prepararea

alcoolului se făcea la indicațiile administratorului, fără să existe o rețetă,

fiind realizată în cuve pe care nu se aflau marcaje pentru măsurare, excepție

făcând doar unul dintre aceste recipiente, în timp ce timbrele/banderolele se

aflau sub cheie tot la acesta, susținute de depozițiile martorului I.C.

potrivit cărora fabrica funcționa zilnic, fiind dotată în curtea clădirii cu 3

- 4 rezervoare, iar timbrele/banderolele erau ținute sub chei de către

inculpat, ce se coroborează cu concluziile raportului de control întocmit de

Garda Financiară, plângerea penală făcută de inculpat prin care s-a semnalat

sustragerea unei cantități mari de alcool, sesizare soluționată prin

neînceperea urmăririi penale - dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă,

desfășurarea de către inculpat a unei activități ilicite care se circumscrie

infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, chiar dacă acesta a

urmărit să fie exonerat de răspundere penală, sens în care a sesizat poliția

reclamând că i-au fost sustrași 10.000 l alcool 96% pentru a justifica lipsa

constatată de Garda Financiară.

De fapt, prin

criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din

perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului B.M.C. ar putea

demonstra că nu a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat, operațiune

ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., față de circumstanțele personale ale inculpatului B.M.C., Înalta Curte

constată că, în cauză, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control

judiciar nu au individualizat corect pedeapsa aplicată acestuia pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, tratamentul

sancționator fiind criticabil sub aspectul modalității de executare.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că dată fiind gravitatea faptelor comise determinată

atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege și de importanța valorilor

sociale ocrotite de legiuitor, cât și de amploarea activității infracționale

(mai multe acte materiale - comise în scopul de a ascunde bunuri sau surse

impozabile), în mod justificat instanțele inferioare nu au reținut ca

circumstanțe atenuante datele favorabile care caracterizează persoana

inculpatului, considerând că împrejurările în care s-au comis faptele nu impun

coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

La alegerea

modalității de executare a pedepsei ar fi trebuit să se țină seama, cu

precădere, de conduita inculpatului atât înainte, cât și după comiterea

infracțiunii, relevante sub acest aspect fiind lipsa antecedentelor penale,

situația familială, acesta este căsătorit urmând să devină părinte, este

încadrat în muncă, date care, în opinia Înaltei Curți, conduc la suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei.

Concluzionând, Înalta

Curte apreciază că se impune menținerea tratamentului sancționator stabilit de

instanțele inferioare în ceea ce privește felul și cuantumul pedepsei, însă

executarea acesteia urmează să fie suspendată sub supraveghere, întrucât numai

o asemenea sancțiune penală este suficientă și în egală măsură aptă să asigure

reeducarea inculpatului B.M.C. și realizarea scopului preventiv-educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând că, în

cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (2)

lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.M.C., va

casa în parte hotărârile atacate și rejudecând, va dispune suspendarea pedepsei

sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, pe durata căruia acesta

urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen., atrăgându-i atenția asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. și menținând celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul B.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 278/A din 4

octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Casează, în parte,

decizia atacată și Sentința penală nr. 50 din 20 martie 2012 pronunțată de

Tribunalul Călărași, secția penală, și rejudecând:

În baza art. 86

1

- art. 86

2

C. pen., dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere pe

un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se

supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte,

trimestrial, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 359 C.

proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C.

pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii se

suspendă și executarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte

dispoziții ale ambelor hotărâri.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul inculpat, în sumă de 50

RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 11 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ