ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2706/2022

Ședința publică din data de 14 decembrie 2022

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 03.06.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 363.416,76 RON reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la 11.05.2019 până la 13.05.2021, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 și ale art. 2500 și urm. C. civ.

La termenul de la 24.11.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția netimbrării acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 3108/08.12.2021, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 220.591,51 RON cu titlu de dobândă penalizatoare, aferentă perioadei 11.05.2019 – 13.05.2021 și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.516,83, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 545A/01.04.2022, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins apelul formulat de pârâtă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că în mod greșit instanțele devolutive au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și astfel au încălcat dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 2500 și urm. C. civ. Aceeași parte consideră că sunt eronate statuările curții de apel în sensul că termenul de prescripție pentru plata dobânzii legale penalizatoare curge de la data la care reclamanta a cunoscut fapta ilicită a pârâtei constând în neîndeplinirea obligației de plată a debitului principal. Apreciază că neexecutarea unei hotărâri judecătorești de bunăvoie nu reprezintă o faptă ilicită, cu atât mai mult cu cât reclamanta a început procedura de executare silită și a recuperat o parte din creanță. Menționează că neexecutarea obligației de plată a fost cauzată de inexistența disponibilităților bănești la data începerii executării silite și face referire la înscrisurile care dovedesc această situație. Consideră că nu este legală actualizarea valorii crenaței cu indicele de inflație și dobânda legală deoarece cuantumul acesteia a fost stabilit în euro. În opinia sa, dreptul material la acțiune al reclamantei în raport de prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002 s-a născut la 26.06.2007, iar termenul de prescripție s-a împlinit la 26.06.2010, anterior introducerii acțiunii. Mai arată că dreptul material la acțiune este prescris și față de dispozițiile art. 2500 și urm. C. civ. deoarece titlu executoriu este reprezentat de sentința nr. 7595/02.06.2011, moment de la care a început să curgă termenul de prescripție de trei ani.

Recurenta-pârâtă susține că au fost încălcate și prevederile art. 625 și art. 628 C. proc. civ. întrucât prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi legale penalizatoare, debitul fiind stabilit în valută. Apreciază că nu este corectă statuarea instanței de apel în sensul că faptul neplății are caracter ilicit, argumentând că prin cererea de chemare în judecată inițială nu au fost solicitate dobânzi legale și că sentința nr. 7595/02.06.2011 se bucură de autoritate de lucru judecat din această perspectivă.

Se mai susține că au fost încălcate dispozițiile art. 1535 C. civ. și ale O.G. nr. 13/2011 în sensul că instanța de fond nu a avut în vedere elementul de extraneitate, și anume naționalitatea bulgară a intimatei-reclamante. Astfel, recurenta susține că sunt aplicabile prevederile art. 4 din O.G. nr. 9/2000, respectiv cele ale art. 4 din O.G. nr. 13/2011.

Recurenta-pârâtă invocă și încălcarea dipsozițiilor art. 413 C. proc. civ., susținând că în mod greșit instanțele devolutive au dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și astfel au încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) din același cod întrucât excepția autorității de lucru judecat nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu pot fi subsumate acestor motive.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă reia aproape în totalitate susținerile din memoriul de apel, prezentând în recurs aceleași argumente asupra cărora instanța de prim control judiciar s-a pronunțat deja. Astfel, curtea de apel a analizat criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 2500 și urm. C. civ. și ale art. 625 și art. 628 C. proc. civ., iar autoarea căii de atac nu formulează critici de nelegalitate referitoare la decizia recurată. Stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripție, în raport de circumstanțele cauzei, este un aspect de fapt asupra căruia instanța de recurs nu mai poate reveni și nici nu poate examina modalitatea în care a fost pusă în executare sentința care stabilește obligația de plată a recurentei-pârâte.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 1535 C. civ. și ale O.G. nr. 13/2011, instanța supremă notează că recurenta-pârâtă critică hotărârea pronunțată de instanța de fond, nu pe cea atacată cu recurs, astfel că nu va putea avea în vedere aceste susțineri. De asemenea, nu va analiza critica prin care se arată, în esență, că a fost încălcat principiul disponibilității în sensul că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ar fi fost analizat fără a fi fost invocat prin cererea de chemare în judecată. Deși invocă nerespectarea art. 22 alin. (6) și art. 431 C. proc. civ., autoarea căii de atac face referire la modul în care instanța de fond a aplicat normele de procedură, fără a aduce în discuție faptul că instanța de apel a solicitat părților, la termenul de la 01.04.2022, să pună concluzii și asupra efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor hotărârilor definitive pronunțate în două litigii anterioare litigiului de față.

În concluzie, Înalta Curte arată că, reiterând în conținutul memoriului de recurs aceleași critici formulate pe calea apelului, cărora instanța de apel le-a răspuns elaborat, printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei, recurenta nu formulează critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel, ci solicită implicit, o judecare a acestuia.

Recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și în cadrul căreia nu pot fi criticate hotărârile instanțelor de fond și nici nu pot fi examinate chestiuni de netemeinicie.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 545A/01.04.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2022.