ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1245/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea arbitrală nr. 112 din data de 28.08.2021 Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a admis acțiunea reclamantei A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A., obligând-o pe aceasta să achite reclamantei suma de 59,62 RON reprezentând contravaloarea penalităților de 0,2%/zi, aferente perioadei 30.01.2021-22.02.2021. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.050 RON, dintre care 700 RON reprezentând onorariul de avocat, 200 RON taxe arbitrale și 150 de RON taxă de înregistrare dosar.

Prin acțiunea în anulare formulată, B. S.A. a solicitat desființarea hotărârii atacate și constatarea faptului că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului întrucât nu a existat vreo convenție arbitrală. De asemenea, s-a solicitat și suspendarea executării hotărârii arbitrale atacate.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 și următoarele C. proc. civ., Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 și directiva 2005/29/CE.

Prin sentința civilă nr. 136F/2021 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a Hotărârii arbitrale nr. 112/28.08.2021 a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat. A fost admisă acțiunea în anulare formulată de reclamanta B. S.A., împotriva hotărârii arbitrale nr. 112 din data de 28.08.2021 pronunțate în dosarul arbitral nr. x/2021 de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. A fost anulată hotărârea arbitrală nr. 112/28.08.2021 a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat și trimisă cauza spre soluționare Judecătoriei Buftea.

Împotriva sentinței civile nr. 136F/2021 din 9 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a formulat recurs A. S.R.L.

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea ciriticilor s-a arătat faptul că instanța de fond a admis cererea reclamantei și a dispus anularea hotărârii arbitrale nr. 112/28.08.2021 reținând faptul că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Norma ASF privind obligația asigurătorului de a asigura participarea la procedura de soluționare a litigiului prin arbitraj, nu suplinesc lipsa consimțământului acestuia la încheierea unei convenții arbitrale.

În opinia recurentei, acest argument nu are susținere logico-juridică întrucât conform acestuia, în lipsa Normei ASF nr. 18/2017 asigurătorul nu ar fi avut obligația de a asigura participarea la procedura de soluționare a litigiului prin arbitrj, chiar și în cazul existenței unei convenții arbitrale.

Contrar celor reținute prin sentința atacată, Norma ASF nr. 18/2017 nu condiționează participarea la procedurile alternative de soluționare a litigiilor de încheierea unui acord/convenție/clauză compromisorie asigurând asiguraților dreptul de opțiune a alegerii procedurii de soluționare pe căi alternative a litigiilor dintre aceștia și societățile de asigurări.

Recurenta mai arată că, în vederea reglementării modalităților de soluționare alternativă a litigiilor, ASF a emis Norma nr. 18/2017 tocmai ca o excepție de la regulă prin care a acordat asiguraților dreptul de opțiune privind participarea la procedurile alternative de soluționare a litigiilor, fiind transpusă în legislația internă Directiva 2009/138/CE care, în articolul 203 prevede că statele membre stabilesc o procedură de arbitraj sau altă procedură care oferă garanții compatibile de obiectivitate, iar contractul de asigurare prevede dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva art. 483 alin. (3) C. proc. civ. îl va respinge ca nefondat pentru considerentele care urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se susține faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017 privind obligația asigurătorului de a asigura participarea la procedura de soluționare a litigiului prin arbitraj.

Potrivit acestui text de lege, conducerea executivă a societăților și brokerilor și coordonatorul colectivului de analiză și soluționare a petițiilor se asigură de participarea la procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul C., mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Contrar argumentelor recurentei, textul de lege indicat a fost corect interpretat și aplicat în cauză, în condițiile în care acesta nu prevede derogări de la regimul juridic al arbitrajului, astfel cum acesta este reglementat de C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor din Cartea a-IV-a, Titlurile I și II C. proc. civ., arbitrajul se organizează și se desfășoară potrivit convenției arbitrale încheiate între părți, cu respectarea principiului libertății de voință a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum și a dispozițiilor imperative ale legii.

Așadar, procedura arbitrală nu poate fi utilizată în lipsa unei convenții arbitrale, după cum corect a reținut și instanța de apel, în condițiile în care părțile nu au încheiat o convenție arbitrală.

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepție de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești și reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparțială, mai rapidă și mai puțin formală, confidențială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părțile pot stabili, prin convenția arbitrată sau printr-un act adițional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor, termenul și locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului și, în general, orice alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului.

În consecință, acțiunea în anulare a fost soluționată prin aplicarea corectă a prevederilor anterior menționate, prin aceea că instanța de apel nu a dat prevalență dispozițiilor art. 7 alin. (3) și art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare, ci dispozițiilor C. proc. civ., reținând ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absența unei convenții arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 și urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluționării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăți, brokeri și asigurați, contractanți, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanții acestora, la solicitarea uneia dintre părți, se utilizează metodele alternative de soluționare a litigiilor, prevăzute de dispozițiile legale în vigoare." Se pune astfel accent pe faptul că soluționarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluționare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la acestea și că, prin aceasta, nu limitează dreptul părților de a se adresa instanțelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această cale rămâne deschisă părților doar în condițiile încheierii în scris a unei convenții arbitrale, printr-un act normativ cu forța juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziții de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicția alternativă, fiind de esența procedurii arbitrale.

În acest context, trimiterea recurentei la dispozițiile art. 203 ale Directivei 2009/138/CE conform căruia statele membre stabilesc o procedură de arbitraj sau altă procedură care oferă garanții compatibile de obiectivitate, iar contractul de asigurare trebuie să prevadă dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri, nu sunt de natură să inducă ipoteza neobligativității existenței convenției arbitrale pentru utilizarea arbitrajului ca alternativă la instanțele de judecată.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat recurenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 136F/2021 din 09 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 136F/2021 din 09 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2022.