ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5558/2022

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 iulie 2020, pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 16.06.2020 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 365 din 8 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 365 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii.

Printr-o primă critică de nelegalitate, recurentul-reclamant susține încălcarea dreptului său la apărare, întrucât prima instanță nu a acordat termen pentru lipsă de apărare, deși reprezentantul convențional al reclamantului a fost în imposibilitate de prezentare, fiind diagnosticat cu virusul SARS-COV 2, aspect pe care l-a învederat în fața instanței de fond în cuprinsul cererii de amânare a cauzei.

Arată recurentul-reclamant că avocatul său a fost testat pozitiv la data de 12.11.2020, astfel că nu s-a putut deplasa la sediul instanței la termenul din 25.11.2020, iar instanța de judecată a procedat la efectuarea și finalizarea cercetării judecătorești în lipsa acestuia.

Mai susține recurentul că, deși a încheiat contractul de asistență juridică cu o societate profesională de avocați, și-a dorit să fie reprezentat doar de domnul avocat B., nefiind de acord cu substituirea acestuia. Motivul imposibilității de prezentare a avocatului său a fost unul obiectiv, iar potrivit art. 234 din Statutul avocatului, substituirea este posibilă numai după obținerea acordului prealabil al clientului în acest sens, acord pe care reclamantul nu l-a dat.

Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că cererea de amânare era fondată, fiind probată cu înscrisuri medicale, iar respingerea cererii a afectat grav dreptul său la apărare, nefiind acordată posibilitatea reprezentantului convențional de a se prezenta în fața instanței de fond, pentru susținerea intereselor reclamantului.

Printr-un al doilea rând de critici, recurentul-reclamant contestă starea de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare și confirmată prin sentința recurată, considerând că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, iar motivarea expusă este lacunară.

Susține recurentul că instanța de fond a respins toate argumentele pe care le-a prezentat în acțiune, apreciind că situația prevăzută de textul de lege incident este una obiectivă, iar circumstanțele concrete nu sunt relevante. Contrar acestor considerente, recurentul apreciază că argumentele și probele prezentate conturează o situație aparte, distinctă de cazul sancționat de norma legală și solicită instanței de recurs să reaprecieze situația de fapt și probatoriul administrat în cauză, prin raportare la normele legale incidente.

În acest sens, învederează recurentul-reclamant că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. III și IV din O.U.G. nr. 79/2016, întrucât nu l-a notificat cu privire la faptul că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.

Totodată, consideră că Raportul de evaluare este nelegal întocmit, fiind încălcate dispoziții legale imperative referitoare la conținutul actului administrativ.

Astfel, se arată că la pct. II din raport – Punctul de vedere al persoanei evaluate, inspectorul de integritate a confundat calitatea deținută de reclamant, care este aceea de șef de secție, iar nu de manager.

Se mai arată că reclamantului i-ar fi fost adusă la cunoștință existența unui conflict de interese, iar nu a unei incompatibilități, consecința fiind aceea a neluării în seamă a punctului de vedere formulat. De asemenea, nu s-a făcut o analiză a apărărilor din punctul de vedere depus la ANI, ci doar s-a reținut concluzia inexistenței faptei de incompatibilitate. Aceste aspecte sunt de natură să atragă nulitatea raportului de evaluare, în condițiile în care, conform art. 21 alin. (3) pct. b) și c) din Legea nr. 176/2010, analiza elementelor de conflict sau de incompatibilitate implică și analiza punctului de vedere al persoanei evaluate, respectiv însușirea sau înlăturarea motivată a acestuia.

Recurentul-reclamant consideră a fi eronate concluziile din raportul de evaluare, referitoare la existența stării de incompatibilitate, prin încălcarea dispozițiilor art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, devenite, prin modificările legislative succesive, art. 178 alin. (1) lit. b) și, respectiv art. 178 alin. (1) lit. c) și g), după modificarea prin O.U.G. nr. 79/2016.

În ceea ce privește exercitarea funcției de membru în organele de conducere ale Centrului Medical C., concomitent cu funcția de șef de scție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "D.", recurentul-reclamant arată că, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016, a demarat procedurile necesare pentru evitarea stării de incompatibilitate, în termenul prevăzut de lege. Astfel, la data de 19.06.2017, a cesionat părțile sociale și a renunțat funcția de administrator.

Solicită a fi avute în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 79/2016, care a reglementat, prin art. 178 alin. (1) lit. g), incompatibilitatea dintre funcția de șef de secție și cea de membru în organele de conducere, administrare și control ale societăților comerciale, dar care a prevăzut, în cuprinsul art. III și IV, și o perioadă în cadrul căreia persoanele aflate în incompatibilitate sau conflict de interese să poată fi informate și să poată lua măsurile necesare. După ce recurentul-reclamant a fost notificat de persoanele abilitate din cadrul spitalului județean despre ivirea stării de incompatibilitate ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 79/2016, în cel mai scurt timp a procedat la cesionarea părților sociale și a renunțat la funcția de administrator în cadrul Centrului Medical C.. Aceste demersuri au durat câteva luni, fiind finalizate în cursul anului 2017, situație care consideră că nu-i poate fi imputată, întrucât a fost necesar să găsească o persoană dispusă să achiziționeze părțile sociale, respectiv să ocupe funcția de administrator, termenul de 30 de zile prevăzut de lege fiind insuficient.

Cât privește perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016, consideră recurentul-reclamant că nu a existat nicio stare de incompatibilitate ca urmate a deținerii funcției de șef de secție și a celei de administrator în cadrul societății comerciale. În mod nelegal intimata-pârâtă ANI a constatat existența incidentului de integritate, considerând că reclamantul a ocupat funcția de manager în cadrul societății comerciale, deși acesta a avut doar calitatea de asociat și administrator în cadrul Centrului Medical C.. În acest sens, solicită a fi avute în vedere modificările legislative operate conform O.U.G. nr. 79/2016, care au reglementat un caz distinct de incompatibilitate, diferit de cel reprezentat de funcția de manager al societății comerciale, respectiv acela de membru în organele de conducere, administrare și control ale societăților comerciale.

Recurentul-reclamant subliniază că a avut doar calitatea de șef de secție în cadrul spitalului județean, neocupând funcția de manager al spitalului și, ca atare, nu s-a aflat în stare de incompatibilitate până la data de 22.11.2016, când au apărut modificările legislative amintite anterior și când, ulterior înștiințării de către departamentul juridic al spitalului, a luat măsurile necesare pentru încetarea stării de incompatibilitate.

Concluzionează recurentul-reclamant în sensul că, anterior datei de 22.11.2016, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru reținerea stării de incompatibilitate, iar ulterior acestei date, când s-a ivit starea de incompatibilitate, a făcut demersurile necesare pentru a cesiona părțile sociale și a renunța la funcția de administrator al societății, nefiind în culpă pentru situația existentă.

Suplimentar, solicită a se avea în vedere și împrejurarea că între Centrul Medical C. și Spitalul Clinic Județean de Urgență "D." Timișoara nu s-au încheiat contracte prin care societatea comercială să presteze servicii remunerate în favoarea spitalului. Contractele la care s-a făcut referire privesc sterilizarea materialelor chirurgicale, iar spitalul județean a emis facturi care au fost achitate. De asemenea, contractul încheiat în anul 2019 pentru asigurarea determinărilor de compatibilitate în vederea transfuziei de sânge nu a fost executat niciodată.

În consecință, recurentul-reclamant susține că nu se poate face nicio legătură între poziția sa de medic și șef de secție și obținerea unor avantaje contractuale care să contureze starea de incompatibilitate. Aceste concluzii pot fi desprinse și din Ghidul privind incompatibilitățile și conflictele de interese elaborat de către intimata-pârâtă, care nu cuprinde un caz de incompatibilitate similar cu cel reținut în sarcina recurentului-reclamant. Interpretarea în sensul că incompatibilitatea ar putea rezulta din faptul că activitatea desfășurată în sectorul privat este în legătură directă cu cea care formează atributul funcției publice nu poate fi reținută, întrucât nu există nicio relație contractuală între secția la care reclamantul ocupa poziția de șef și societatea comercială.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși reclamantul a încadrat recursul în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., nu a prezentat niciun considerent care să fie subsumat cazului de casare prevăzut de pct. 1 al textului de lege, referitor la nealcătuirea instanței potrivit dispozițiilor legale. Prin urmare, recursul va fi analizat din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 (în privința criticilor referitoare la încălcarea dreptului la apărare) și pct. 8 C. proc. civ. (în privința criticilor referitoare la greșita aplicare a normelor legale incidente cauzei).

II.1. Referitor la criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esență, recurentul-reclamant a invocat încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea de către prima instanță a cererii de amânare a cauzei motivată de imposibilitatea obiectivă de prezentare a avocatului ales, dovedită cu acte medicale.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ., amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei, iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că, în cazul respingerii cererii de amânare pentru acest motiv, instanța va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Înalta Curte constată că textul de lege nu impune, ci dă posibilitatea instanței de a încuviința cererea de amânare a cauzei formulată de parte, dacă apreciază că este întemeiată și nu se datorează culpei acesteia. În speță, motivul amânării cauzei a fost de natură medicală, fiind făcută dovada testării pozitive cu virusul Sars-COV 2 a avocatului angajat de reclamant să-i reprezinte interesele, însă, după cum în mod corect a sesizat instanța de fond, rezultatul pozitiv al testului data din 12.11.2020, iar termenul de judecată era fixat pentru data de 25.11.2020. Astfel fiind, exista suficient timp pentru asigurarea substituirii de către un alt avocat, mai ales în condițiile în care contractul de asistență juridică a fost încheiat de reclamant cu o societate profesională în cadrul căreia activează mai mulți avocați.

Nu pot fi avute în vedere susținerile recurentului-reclamant în sensul că voința sa a fost în sensul de a fi reprezentat în mod exclusiv de avocatul menționat în cuprinsul împuternicirii avocațiale, câtă vreme aceste aspecte nu au fost învederate instanței de fond nici prin cererea de amânare a cauzei și nici pe cale orală, în ședință publică, de către reclamant (care se putea prezenta personal la termenul de judecată, chiar și în lipsa avocatului său). Totodată, la dosarul cauzei nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte condițiile contractuale stipulate de contractul de asistență juridică încheiat între reclamant și Societatea Civilă Profesională de Avocați Dr. Petre Petrișor, B. și Asociații, din care să rezulte voința expresă a clientului de a fi reprezentat/asistat doar de unul dintre avocații societății amintite.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, la termenul din 25.11.2020, instanța de fond nu a administrat alte probe decât cele existente la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, conform art. 222 alin. (2) C. proc. civ. și s-a pronunțat în baza actelor procesuale și înscrisurilor depuse de părți pe parcursul procedurii administrative prevăzute de art. 200 C. proc. civ., de care reclamantul avea cunoștință. Reclamantul nu a depus concluzii scrise în termenul de amânare a pronunțării, iar în recurs nu a susținut că ar fi dorit să formuleze alte cereri ori să solicite administrarea unor probatorii suplimentare în fața instanței de fond (dacă reprezentantul său convențional ar fi fost prezent). Așadar, recurentul-reclamant nu a demonstrat nicio vătămare care i s-ar fi adus prin respingerea cererii de amânare a cauzei, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 175 alin. (2) C. proc. civ., pentru a se dispune anularea actului de procedură (sentința recurată).

În concluzie, susținerile post-factum ale recurentului-reclamant nu demonstrează caracterul întemeiat al cererii de amânare a cauzei și nici încălcarea dreptului său la apărare, instanța de fond făcând o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, vor fi respinse, ca nefondate, criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. Referitor la criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Raportul de evaluare nr. x/16.06.2020, pârâta Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul A., șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "D." Timișoara a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât a exercitat funcția/activitatea de manager (în intervalul 28.11.2016 – 22.06.2018) în cadrul C. S.R.L. și funcția de administrator (în intervalul 22.11.2016 – 05.10.2017) în cadrul aceleiași societăți. A apreciat pârâta ca fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv:

- art. 180 alin. (1) lit. b) – în forma anterioară republicării;

- art. 178 alin. (1) lit. b) - în forma în vigoare în intervalul 28.08.2015 - 22.11.2016;

- art. 178 alin. (1) lit. c) și g) - în forma în vigoare după data 22.11.2016, în urma modificărilor și completărilor aduse de O.U.G. nr. 79/2016.

Instanța de fond a confirmat legalitatea raportului de evaluare, respingând acțiunea în anulare. În recurs, reclamantul a contestat modul de aplicare și interpretare în cauză a prevederilor legale amintite, susținând, în esență, că anterior modificărilor legislative intrate în vigoare la data de 22.11.2016, nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența stării de incompatibilitate, iar ulterior acestei date, a realizat toate demersurile necesare încetării incompatibilității.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte are în vedere că dispozițiile legale care au stat la baza constatării incidentului de integritate au avut următoarele forme normative în perioada supusă evaluării în speță, după cum urmează:

a) până la data de 28.08.2015:

Art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 - "Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: ... b) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate".

Art. 184 alin. (12) din aceeași lege - "Dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) și d), referitoare la incompatibilități (...), se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice."

b) în perioada 28.08.2015 – 21.11.2016, respectiv după republicarea legii în Monitorul Oficial:

Art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 - "Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu ... b) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate".

Art. 185 alin. (15) din aceeași lege - "Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilități (...), se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice."

c) după data de 22.11.2016, în urma modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 79/2016:

Art. 178 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 95/2006 - "Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: ... c) exercitarea oricărei activități sau oricărei altei funcții de manager, inclusiv cele neremunerate; ... g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Art. 185 alin. (15) - "Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. c) d), e) și g), referitoare la incompatibilități (...), se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice".

În ceea ce privește perioada anterioară datei de 22.11.2016, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant referitoare la neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea incidentului de integritate, raportat la cadrul normativ care reglementează situația de incompatibilitate.

După cum reiese din textele de lege anterior citate, până la data de 22.11.2016 legiuitorul considera a fi incompatibile deținerea concomitentă a funcției de șef de scție, pe de-o parte și exercitarea oricărei alte funcții sau activități de manager, pe de altă parte. În speță, recurentul-reclamant, șef de secție în cadrul spitalului județean, a exercitat calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale (Centrul Medical C. SRL), iar intimata-pârâtă ANI a susținut că funcțiile de "administrator" și "manager" sunt identice, ambele intrând sub incidența interdicției prevăzute de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 și, ulterior, art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, opinie la care s-a raliat instanța de fond.

Contrar susținerilor intimatei-pârâte, Înalta Curte constată lipsa identității conceptuale și atribuționale între noțiunile de "administrator" și "manager", în condițiile în care nu orice activitate de conducere și administrare din sectorul privat se subsumează unei activități sau funcții de manager.

Pornind de la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevăzute de Legea nr. 24/2000, se constată că dispozițiile art. 37 alin. (1) și (2) din acest act normativ stabilesc următoarele: "(1) În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni. (2) Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie."

Rezultă, așadar, că o noțiune nu poate avea înțelesuri diferite de la o frază la alta sau de la un articol la altul al aceluiași act normativ, ci trebuie înțeleasă, atunci când este definită de lege, în sensul acelei definiții, iar în cazul în care legea nu conține vreo definiție, atunci înțelesul noțiunii trebuie să fie același, oriunde ar fi cuprinsă această noțiune în cadrul respectivei legi.

În materia incompatibilităților, normele legale sunt de strictă interpretare, reținându-se că Legea nr. 95/2006, care stabilește expres incompatibilitățile pentru funcția de șef de secție, operează cu noțiunea de "manager", dispunând prin dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 184 alin. (12), ulterior art. 178 alin. (1) lit. b) raportat la art. 185 alin. (15) din acest act normativ, că funcția de șef de secție este incompatibilă cu exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager.

Pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu folosește termenul de "manager" pentru a desemna persoana responsabilă cu conducerea societății comerciale. Potrivit legislației naționale, societățile comerciale și celelalte entități private sunt conduse de administratori sau directori, în funcție de sistemul de conducere ales de către aceste entități.

Este de reținut și diferența terminologică utilizată de legiuitor între noțiunile de "administrator" și "manager", din cuprinsul Legii nr. 31/1990 și al Legii contractului de management nr. x/1993, precum și la clasificarea distinctă a acestor funcții în cadrul clasificării ocupațiilor din România.

Mai mult, Legea nr. 161/2003 menționează distinct funcția de manager de cea de administrator, ceea ce denotă faptul că, atunci când legiuitorul a urmărit să excludă posibilitatea unei persoane cu funcție publică de a ocupa vreo calitate într-o entitate privată, a folosit în mod expres terminologia folosită de Legea nr. 31/1990, respectiv, administrator, director, cenzor, etc.

În cazul de față, dacă legiuitorul ar fi intenționat să excludă posibilitatea unui șef de secție medicală de a deține simultan funcția de administrator al unei societății comerciale, ar fi utilizat termenul de administrator, potrivit terminologiei Legii nr. 31/1990, iar nu pe cel de manager.

Intenția legiuitorului este relevată și de modificarea legislativă operată prin dispozițiile O.U.G. nr. 79/2016, care a introdus, printre altele, lit. g) a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, prin care s-a reglementat un nou caz de incompatibilitate (distinct de cel reglementat la lit. b), devenită lit. c) a aceluiași articol), vizând exercitarea concomitentă a funcției de șef de secție medicală și a funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Nu pot fi avute în vedere susținerile intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate, care și-a fundamentat apărările pe similaritatea funcțiilor de conducere ocupate de recurentul-reclamant în sistemul public, respectiv în domeniul privat și pe aceasta din urmă apreciind-o a corespunde atribuțiilor de manager.

După cum s-a arătat anterior, reglementând restrângeri de drepturi, regimul incompatibilităților este de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins, prin analogie, la funcții sau calități pe care legiuitorul nu le-a prevăzut în cuprinsul textului de lege, oricât de similare ar putea fi considerate acestea, prin prisma atribuțiilor exercitate, cu funcțiile/calitățile supuse în mod expres acestui regim.

Totodată, Înalta Curte constată că funcția de șef de secție nu poate fi considerată o funcție de conducere cu atribuții similare celei de administrator al societății comerciale, în raport de dispozițiile art. 185 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, care statuează că funcția de șef de secție implică atribuții de îndrumare și de realizare a activității de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul secției respective și de prevederile art. 70 și următoarele din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale presupune efectuarea oricăror operațiuni necesare îndeplinirii obiectului de activitate al societății, ceea ce presupune o libertate extinsă de decizie la nivelul tuturor aspectelor activității comerciale a persoanei juridice.

Așadar, sfera atribuțiilor legale exercitate de administratorul societății comerciale are un caracter diversificat și mai vast, în raport de competențele limitate sub aspect decizional, care revin șefului de secție medicală, subsumate doar îndeplinirii actului medical de specialitate.

În acest sens trebuie avută în vedere și soluția de principiu adoptată la data de 04.10.2021 la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, în sensul inexistenței stării de incompatibilitate între calitatea de manager, persoană fizică, al unui spital public/șef de secție a unui spital public și cea de administrator al unei societăți comerciale.

În concluzie, până la data de 22.11.2016, recurentul-reclamant nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, atât timp cât legea nu prevedea în mod expres incompatibilitatea între funcția de șef de secție și cea de administrator al societății comerciale, iar atribuțiile funcțiilor deținute concomitent de recurentul-reclamant sunt diferite.

O cu totul altă situație se relevă pentru perioada ulterioară datei de 22.11.2016, când, prin dispozițiile O.U.G. nr. 79/2016, legiuitorul a reglementat un nou caz de incompatibilitate, constând în deținerea funcției de șef de secție în cadrul unității spitalicești, concomitent cu exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, caz de incompatibilitate căruia i se subsumează situația în speță.

Recurentul-reclamant a recunoscut că după această dată s-a aflat în stare de incompatibilitate, dar a susținut că situația nu-i poate fi imputată, având în vedere nerespectarea de către spitalul județean a obligației de a-l notifica cu privire la incidentul de integritate și prelungirea din cauze obiective a termenului de finalizare a demersurilor necesare renunțării la calitatea de asociat și administrator. A mai susținut recurentul-reclamant că nu au existat relații comerciale între spitalul județean și societatea comercială, astfel că nu a dobândit avantaje din deținerea/exercitarea concomitentă a calităților incompatibile.

Cât privește argumentul obligației angajatorului de a-l notifica pe reclamant cu privire la intrarea în vigoare a art. 178 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 79/2016, se observă prezentarea unor argumente contradictorii, recurentul susținând, pe de-o parte, că nu a fost notificat niciodată de angajator (pagina a 5-a recursului), pentru ca, ulterior, să susțină că a fost notificat în acest sens de persoanele abilitate din cadrul spitalului județean (pagina a 8-a recursului).

Chiar trecând peste această neconcordanță, Înalta Curte constată că dispozițiile art. III și IV din O.U.G. nr. 79/2016, care, în opinia recurentului-reclamant, reglementează termenul în care o persoană care se află în incompatibilitate poate să efectueze demersurile necesare pentru încetarea acestei situații și obligația angajatorului de a-l notifica în acest sens, se referă la cu totul alt obiect și anume obligația persoanelor care ocupă funcții de conducere și control în cadrul serviciilor de ambulanță județene și a spitalelor publice să depună declarații de avere și declarații de interese și termenul în care vor fi desemnate, la nivelul acestor instituții, persoanele responsabile de implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese.

Prin urmare, obligația recurentului-reclamant de a efectua demersurile necesare încetării stării de incompatibilitate nu este condiționată de adresarea de către angajator în prealabil a unor notificări și nu-i sunt aplicabile termenele prevăzute de art. III și IV din O.U.G. nr. 79/2016.

Textul de lege incident în privința recurentului-reclamant este art. 178 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia: " În cazul în care la numirea în funcție managerul se află în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la numirea în funcție. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept." (deși textul privește o ipoteză ușor diferită de cea din speță, respectiv incompatibilitatea existentă la numirea în funcție, ea se aplică pentru similitudine și în situația de față, când incompatibilitatea a survenit pe parcursul exercitării funcției). Prin urmare, recurentul-reclamant avea obligația înlăturării stării de incompatibilitate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016 – 22.11.2016.

Înalta Curte constată că, la data de 19.06.2017, recurentul-reclamant a efectuat formalitățile necesare cesionării părților sociale și renunțării la calitatea de administrator în cadrul Centrului Medical C., dar nu a prezentat o justificare rezonabilă pentru care a făcut aceste demersuri la aproape 7 luni de la modificarea legislativă, cu depășirea termenului de 30 de zile. Singura explicație oferită a fost aceea a căutării unei persoane dispuse să preia părțile sociale și conducerea societății, afirmație care nu a fost dovedită și, chiar dacă ar fi reală, nu conturează o imposibilitate obiectivă absolută de a respecta termenul prevăzut de lege.

Mai mult, Înalta Curte constată că, și ulterior datei de 19.06.2017, când formal recurentul-reclamant a renunțat la calitatea de administrator și la conducerea activității Centrului Medical C., acesta a continuat să exercite activitățile specifice acestei funcții, reprezentând societatea comercială în relațiile comerciale cu terții. După cum în mod corect s-a arătat și în cuprinsul sentinței de fond, reclamantul a semnat ulterior datei de 19.06.2017 următoarele documente: la rubrica "Conducătorul unității" dispoziția de plată nr. x/30.06.2017; la rubrica "Beneficiar – Reprezentant legal" contractul de prestări servicii nr. x/21.06.2017 încheiat între societate (reprezentată prin prof. dr. A.) și Spitalul Clinic Județean de Urgență "D."; la rubrica "Beneficiar – Reprezentant legal" contractul de prestări servicii nr. x/27.06.2017 încheiat între societate (reprezentată prin prof. dr. A.) și Spitalul Clinic Județean de Urgență "D."; la rubrica "Beneficiar" contractul de prestări servicii nr. x/22.01.2018 încheiat între sociatate (reprezentant legal dl.prof.dr. A.) și Spitalul Clinic Județean de Urgență "D."; la rubrica "Beneficiar-Administrator" Actul adițional nr. x/05.10.2017 la contractul de prestări servicii nr. x/19.06.2015 încheiat între societatea Centrul Medical C. (reprezentată de prof. univ. dr. A., în calitate de administrator) și Universitatea de Medicină și Farmacie F. .

Așadar, chiar după renunțarea formală a reclamantului la calitatea de administrator, acesta a continuat să exercite activitățile specifice funcției de conducere în cadrul societății comerciale, ceea ce îl situează sub imperiul stării de incompatibilitate prevăzute de art. 178 alin. (2) lit. c) și g) din Legea nr. 95/2006.

Nu pot fi valorificate argumentele expuse de reclamant în recurs, cu privire la situația raporturilor contractuale dintre spital și societatea comercială sau cu privire la inexistența unor avantaje contractuale, întrucât modul de executare a contractelor încheiate de societatea comercială, reprezentată de recurentul-reclamant, sau avantajele de ordin comercial obținute din aceste contracte nu prezintă relevanță în evaluarea stării de incompatibilitate, pentru existența căreia este suficientă deținerea funcției de șef de secție și exercitarea funcției/activităților de conducere/administrare/control în cadrul societății comerciale.

În concluzie, se constată că, după data de 22.11.2016, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, până la data de 19.06.2017 ocupând și exercitând funcția de administrator în cadrul societății comerciale, iar după această dată continuând să reprezinte persoana juridică privată și să semneze acte în această calitate, exercitând în fapt funcția de administrator.

Pe cale de consecință, chiar dacă instanța de control judiciar a constatat caracterul întemeiat al criticilor recurentului-reclamant cu privire la inexistența situației de incompatibilitate anterior datei de 22.11.2016, câtă vreme starea de incompatibilitate este dovedită, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă decât cea reținută de ANI, nu se poate dispune anularea raportului de evaluare care constată incidentul de integritate, astfel că recursul este nefondat, din această perspectivă.

Recurentul-reclamant a mai prezentat și argumente referitoare la pretinse nereguli de ordin formal ale raportului de evaluare, care, în opinia sa, atrag nulitatea absolută a actului administrativ contestat. Înalta Curte constată că aceste argumente reprezintă o reiterare a celor prezentate în cererea de chemare în judecată, cărora instanța de fond le-a răspuns prin considerente concrete și punctuale, pe care recurentul-reclamant nu le-a criticat în mod efectiv în calea de atac.

În atare situație, Înalta Curte constată, la rândul său, că dispozițiile legale invocate de recurentul-reclamant (art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010) prevăd că raportul de evaluare va cuprinde și punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, iar raportul analizat în speță cuprinde acest punct de vedere. Contrar susținerilor reclamantului, din textul de lege invocat nu rezultă obligația ANI de a analiza sau de a motiva respingerea susținerilor persoanei evaluate, iar în cuprinsul Legii nr. 176/2010 nu este stipulată o astfel de cauză de nulitate absolută a raportului.

Totodată, erorile sesizate cu privire la menționarea obiectului cercetării, astfel cum a fost comunicat reclamantului prin adresa de informare (conflict de interese, în loc de situație de incompatibilitate), nu sunt de natură să invalideze raportul de evaluare. Este adevărat că, în cuprinsul pct. II din raportul de evaluare, s-a menționat că recurentul-reclamant a fost informat, prin adresa nr. x/19.11.2019, cu privire la existența unui conflict de interese, dar aceasta reprezintă o eroare materială lipsită de relevanță, întrucât, din adresa amintită, rezultă că reclamantul a fost informat în sensul că "au fost identificate elemente atât în sensul existenței unor situații de incompatibilitate, cât și în sensul existenței unor situații de conflict de interese", fiind apoi detaliate toate situațiile constatate, inclusiv cea care face obiectul analizei în dosarul de față, pentru care s-a încheiat raportul de evaluare contestat. Așadar, recurentul-reclamant a cunoscut obiectul cercetării derulate de intimata-pârâtă ANI și a avut posibilitatea efectivă de a formula apărări și a prezenta un punct de vedere cu privire la situația de incompatibilitate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit în mod corect că raportul de evaluare emis de intimata-pârâtă ANI este legal, nefiind afectat de o cauză de nulitate absolută și totodată, că este corectă concluzia încălcării de către recurentul-reclamant a regimului juridic al incompatibilităților, iar criticile expuse în recurs nu sunt apte să conducă la reformarea sentinței atacate.

În consecință, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 365 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2022.