ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 52/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,la data de 04.02.2019 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a contestat decizia FGA nr. 18043/15.01.2019 și a solicitat instanței să desființeze decizia anterior indicată și să dispună obligarea pârâtului la plata următoarelor sume reprezentând daune materiale și morale după cum urmează: suma de 18.000 RON reprezentând contravaloarea echipamentelor deteriorate constând în cască, mănuși și geacă. Totodată, în suma mai sus indicată este cuprinsă și contravaloarea motocicletei ce nu a mai fost reparată din cauza costurilor mult prea mari, aceasta fiind afectată în proporție mult prea mare; suma de 13.500 RON reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 191 din 29 mai 2019, a Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 191 din 29 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul A., în condițiile art. 483 C. proc. civ. După prezentarea contextului raportului juridic litigios, prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 28 C. proc. pen., susținând că instanța de fond a aplicat greșit normele legale deoarece, instanța civilă nu are absolut niciun temei legal care să o oblige în a prelua cercetările incomplete făcute de organul de cercetare penală. O altă suținere greșită pe care intanța de fond o pune în motivarea respingerii cererii de chemare în judecată este aceea nu sunt întrunite condițiile pentru răspundere civilă delictuală a numitei B. și că reclamantul nu a atacat ordonanța de clasare în care se susține o prezumtivă vinovăție a acestuia. În continuare a susținut că în ordonanța de clasare se vorbește doar de fapta de vătămare corporală din culpă (autovătămare) care a făcut obiectul dosarului x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tmișoara. Acest dosar a fost deschis la data auto-sesizării cu privire la accident, fără a fi cunoscută dinamica producerii acestuia. Cu toate acestea în conținutului referatului cu propunerea de clasare, organul de cercetare penală face vorbire că a fost formulată plângere penală împotriva numitei B. în care nu s-au mai făcut cercetări deoarece au fost incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Arată recurentul că potrivit art. 28 C. proc. civ., (1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Mai mult de atât, recurentul -reclamant consideră că nu ne aflăm în situația unei autorități de lucru judecat nici în materie penală, cu atât mai mult în materie civilă. Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 1.

Apărările formulate în cauză Legal citat, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului, având în vedere că recurentul reclamant nu aduce nicio critică, în concret, în susținerea motivului de casare în discuție, argumentele expuse vizând în exclusivitate situația de fapt. În aceste condiții, a apreciat că recursul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nul, neîncadrându-se în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 septembrie 2019 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris aflată la dosarul de recurs. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin rezoluția de primire din 06 noiembrie 2019, a dispus fixarea termenului de judecată la data de 12 ianuarie 2022. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: În acest sens se reține că, așa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanței de recurs doar examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanța de fond, și, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situației de fapt. Astfel, în motivarea recursului, recurentul-pârât nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanța a pronunțat o soluție care este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de fond sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei și care au condus la soluția contestată. Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond. Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de fond a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată, concluzionând că că reclamantul nu poate susține, justifica sau administra mijloace de probă prin care să tindă la conturarea vinovăției pentru producerea accidentului a persoanei care a condus autovehiculul asigurat la C. S.A. conform poliței de asigurare seria x/17/G17/HR nr. x din data de 09.02.2015, respectiv o altă modalitate și circumstanțe ale producerii evenimentului rutier sau vinovăția celuilalt conducător implicat în accident, câtă vreme prin actul de soluționare a procesului penal, necontestat în cauză, s-a statuat cu privire la vinovăția pentru producerea accidentului, ordonanță de clasare care stabilește vinovăția în sarcina victimei – reclamantul A.. Instanța nu poate primi raționamentul juridic al recurentului, reținând, că, în speta prezenta nu se poate retine vinovatia în producerea evenimentului rutier a conducatorului auto asigurat RCA la S.C. C. S.A., neputand interveni astfel raspunderea asiguratorului RCA, în faliment. In concret, în speta, recurentul-reclamant a formulat contestatie împotriva deciziei nr. 18043/15.01.2019 emisa de F.G.A. in dosarul de dauna x, ce face obiectiul prezentului litigiu, prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei in cuantum de 18.000 RON reprezentând contravaloarea echipamentelor deteriorate constând în casca, mânuși si geaca, precum si suma în cuantum de 13.500 RON reprezentând daune morale, ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 18.05.2015. Astfel, prin Decizia nr. 18043 din 15 ianuarie 2019 emisă de pârât, a fost respinsă cererea de plata întrucât recurent-reclamant în cauza prezenta, nu a înțeles să depună niciun document prin care sa fie consemnată răspunderea asiguratorului S.C. C. S.A. – in faliment. In argumentele expuse s-au reținut dispozitiile art. 2 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014 potrivit carora "In intelesul prezentei norme, termenii si expresiile de mai jos au urmartoarele semnificatii: 1. Avizare de dauna – procedura prin care pagubitul inregistreaza la asigurator o pretentie de despagubire, pe baza unor documente din care rezulta producerea unui eveniment acoperit prin polita de asigurare", iar potrivit art. 27 pct. 1 lit. b). din Norma nr. 23/2014 "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: 1.cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs: a)într-un caz de forță majoră; b) din culpa exclusivă a persoanei păgubite; c)din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5;" De asemenea, art. 44 din actul normativ mai sus mentionat mentioneaza în mod expres faptul ca, despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, în baza poliței RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, pe baza înștiințării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum și a oricăror mijloace de probă, ori prin hotărâre judecătorească. Mai mult decât atât, art. 45 din Norma nr. 23/2014 prevede ca: stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit. Față de aceste dispoziții instanța fondului în mod corect a reținut că, în ceea ce privește aspectul legat de vinovăția în producerea accidentului rutier, contrar susținerilor reclamantului, prin Ordonanța de clasare din data de 15.07.2016 dată în dosarul penal nr. x/P/6402, clasarea s-a dispus nu doar ca urmare a numărului de zile de îngrijiri medico-legale insuficient pentru începerea urmăririi penale, ci s-a avut în vedere incidența art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. pentru propria vătămare corporală din culpă a numitului A. (autovătămare). Prin urmare, criticile aduse de recurent sentintei de fond cu privire la vinovatie sunt lipsite de fundament juridic, în conditiile in care, instanta de fond a avut in vedere atât inscrisurile emise de organul competent care prin Ordonanta de clasare din data de 15.07.2016 emisă în dosarul penal nr. x/2015 s-a dispus clasarea nu doar ca urmare a numărului de zile de îngrijiri medico-legale, și s-a subliniat modul de producere al evenimentului rutier, dar si dispozitiile Normei nr. 23/2014, aplicabile la data producerii pagubei. Or, pârâtul F.G.A. a analizat dosarul de dauna prin raportare la toate înscrisurile identificate la dosarul de daună, inclusiv Ordonanta de clasare emisa de Parchetul de pe lângă Judecatoria Timisoara în cadrul dosarului nr. x/2015 În concluzie, având în vedere că stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit, în mod corect instanta de fond a retinut faptul ca actul administrativ emis de FGA este temeinic si legal, devenind incidente dispozitiile art. 2 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, art. 44 si art. 45 având in vedere ca in prezenta cauza nu rezulta răspunderea civila a conducătorului vehiculului asigurat. Este adevărat că soluția de clasare poate face obiectul controlului judiciar, prin formularea unei plângeri de către persoana interesată la instanța judecătorească, conform art. 341 din C. proc. pen., aspect reținut și de judecătorul fondului care a punctat că reclamantul nu a făcut dovada că a formulat plângere împotriva actului procedural reprezentat de ordonanța de clasare din care rezultă propria vină în producerea prejudiciului invocat și că această ordonanță ar fi fost desființată la momentul formulării cererii de plată, astfel că Înalta Curte va înlătura ca nefondată susținerea recurentului reținând că, în speță, în mod corect curtea de apel a avut în vedere criteriile mai sus-arătate la soluționarea cauzei. III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În considerarea argumentelor expuse în prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.