ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5109/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2022 la data de 19.04.2022, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat instanței, fără somație și fără trecerea vreunui termen, ca pe cale de ordonanță președințială, să oblige pârâții să-i asigure combinația de medicamente Olaparib (denumire comercială Lynparza) și Pembrolizumar (denumire comercială Keytrunda) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

Prin sentința civilă nr. 148 din 27 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României și inadmisibilității acțiunii pe cale de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate și a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește asigurarea medicamentului Olaparib (denumirea comercială Lynparza) invocată de pârâtul Ministerul Sănătății.

Totodată a fost admisă în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și în consecință au fost obligați pârâții să asigure reclamantei medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pe bază de prescripție medicală în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj (la care a fost conexat dosarul nr. x/2022).

A fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat cererea de chemare în judecată în ceea ce privește asigurarea medicamentului Olaparib (denumirea comercială Lynparza).

Împotriva sentinței nr. 148 din 27 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei respingerea cererii de ordonanță președințială.

A susținut, în esență, că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010 Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100 %. Ministerul Sănătății alături de ANMDMR și Guvernul României sunt părți în procesul de evaluare și includere în listă a unui medicament și au calitate procesuală pasivă numai în acțiunea de fond având ca obiect includerea în listă a medicamentului și nu în procesul de decontare a medicamentelor, care aparține Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Mai arată recurentul că instanța de fond face confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în Listă, cele două fiind atribuții complet diferite și cu titulari diferiți, astfel că Ministerul Sănătății nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din lista menționată este prevăzută la art. 243 din Legea nr. 95/2006.

Potrivit prevederilor unui astfel de text normativ, criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista, precum și căile de atac se aprobă tot prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Solicitările de finanțare a programelor naționale de sănătate sunt întocmite pe baza cererilor fundamentate ale unităților de specialitate, care vor solicita finanțarea în funcție de realizarea indicatorilor și cu încadrarea în limita fondurilor aprobate cu această destinație.

În conformitate cu prevederile art. 242 din Legea nr. 95/2006, modificată și completată, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naționale de sănătate curative se asigură prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz.

A mai arătat recurentul că dispoziția instanței, prin care aceasta a obligat pârâții să asigure reclamantei medicamentul solicitat, contravine obligației utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, dar și obligației medicilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta protocoalele terapeutice. Prin admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța de judecată a recunoscut reclamantei dreptul la un medicament care nu are autorizată indicația terapeutică la nivel european și național, indicație care nu este prevăzută nici în Protocolul obligatoriu de administrare a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda)

3.2. Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, invocând incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a criticat hotărârea primei instanțe, apreciind, pe de o parte, că instanța în mod greșit a reținut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, ANMDMR are calitate procesuală pasivă și că instanța nu și-a fundamentat soluția, raționamentul său fiind unul formal, iar pe de altă parte, că eronat a reținut judecătorul fondului întrunirea, în cauză, a condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale.

A arătat, în esență, recurenta că atribuțiile sale sunt prevăzute de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019, cu modificările și completările ulterioare, ir printre acestea nu sunt prevăzute atribuții în sensul celor care fac obiectul cererii de ordonanță președințială, respectiv asigurarea intimatei-reclamante, temporar și pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % a medicamentului Lynparza (Olaparibum), în asociere cu Keytruda (Pembrolizumab).

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consideră recurenta că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii. Critica s-a are în vedere faptul că instanța de fond s-a limitat la o lectură formală a textului art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, fără a-l integra în contextul cadrului juridic pe care singură și l-a stabilit - Legea nr. 95/2006 și Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

Totodată, din sinteza susținerilor evocate de recurentă prin memoriul de recurs, rezultă că ANMDMR a apreciat că nu există o aparență a dreptului în favoarea reclamantei A., câtă vreme, medicamentul nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică adenocarcinom cu arhitectură papilară și glandulară compatibil cu origine genitală internă, mutație BRCA negativ, de care poate beneficia intimata-reclamantă în calitate de asigurat, acesta neîndeplinind una din condițiile legale, respectiv, nu există această indicație terapeutică în rezumatul caracteristicilor produsului, utilizarea fiind în regim off-label.

A susținut recurenta că, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale se realizează potrivit actului normativ și în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Astfel, a arătat că, întrucât asocierea de medicamente Lynparza (denumire comercială Olaparibum) și Keytruda (denumire comercială Pembrolizumab) nu este inclusă în Lista medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică adenocarcinom cu arhitectură papilară și glandulară compatibil cu origine genitală internă, mutație BRCA negativ, pacienții își asumă riscul administrării unor medicamente în afara indicațiilor terapeutice aprobate la nivel național de ANMDMR, iar instanța nu își poate asuma un asemenea risc, respectiv să dispună obligarea autorității pârâte de a deconta medicamentele asociate pentru alte indicații terapeutice decât cele autorizate de lege.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților pârâte la asigurarea combinația de medicamente Olaparib (denumire comercială Lynparza) și Pembrolizumar (denumire comercială Keytrunda) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), pentru indicația terapeutică adenocarcinom cu arhitectură papilară și glandulară compatibil cu origine genitală internă, mutație BRCA, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României și inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate, a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește asigurarea medicamentului Olaparib (denumirea comercială Lynparza) invocată de pârâtul Ministerul Sănătății și a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. obligând pârâții să asigure acesteia medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pe bază de prescripție medicală în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj (la care a fost conexat dosarul nr. x/2022). Totodată a respins pentru autoritate de lucru judecat cererea de chemare în judecată în ceea ce privește asigurarea medicamentului Olaparib (denumirea comercială Lynparza).

Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România în combaterea soluției vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a invocat motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că în mod eronat instanța a reținut că ANMDMR ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Înalta Curte nu poate reține incidența acestui motiv de casare, care se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, pentru că, în soluționarea acestei excepții instanța de fond nu a încălcat vreo regulă, iar recurenta-pârâtă nu precizează vreun aspect relevant în acest sens.

De altfel, nu se pot fi reținute nici criticile formulate de recurentul-pârâtă Ministerul Sănătății, în privința acestei chestiuni, instanța de control judiciar apreciind că susținerile recurenților sunt nefondate, pentru că, urmare parcurgerii etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, ANMDM emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din OMS nr. 861/2014, decizii ce au la bază un raport de evaluare întocmit de către Departamentul Evaluarea Tehnologiilor Medicale din cadrul instituției. În vederea includerii în Listă, solicitantul trebuie să depună o cerere la sediul ANMDM, în atenția structurii de specialitate pentru evaluarea tehnologiilor medicale, care este însoțită de documentația obligatorie prevăzută de Anexa 3 din OMS nr. 861/2014, inclusiv prețul aprobat de către Ministerul Sănătății (copie de pe CANAMED sau decizie aprobare preț ori dovada depunerii dosarului de preț la autoritatea competentă care aprobă prețurile medicamentelor) și exprimarea intenției deținătorului autorizației de punere pe piață de a se angaja într-un mecanism cost-volum sau cost volum-rezultat în cazul în care punctajul calculat individual este corespunzător pentru includerea condiționată în Listă.

Se impun a fi avute în vedere și următoarele texte de lege:

Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 prevăd că:

"(5) Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice."

Art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Art. 9 alin. (1) și (5) din același act normativ dispun că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...)

(5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere că intimata-reclamantă urmărește recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament care nu se află pe lista la care face referire textul de lege, rezultă că toate persoanele cu drept de decizie în parcurgerea acestei proceduri au calitate procesuală pasivă.

Astfel, se impune ca hotărârea pronunțată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicați în demararea, executarea și finalizarea procedurilor de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, justificând așadar calitatea procesuală în cauză.

Pe cale de consecința, Înalta Curte constată că sub acest aspect, hotărârea primei instanțe este la adăpost de orice critică, instituțiile recurente având atribuții în privința includerii medicamentelor solicitate de intimata-reclamantă în Listă, pentru ca, în urma acestei includeri, să poată beneficia de respectivul medicament în regim de compensare.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă ANMDMR apreciază că instanța nu și-a fundamentat soluția pronunțată și că raționamentul său este unul formal, de principiu.

Nici incidența acestui motiv nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, întrucât motivarea sentinței recurate îndeplinește condițiile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prima instanță analizând în mod adecvat argumentele invocate de părți, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, și explicând raționamentul care a fundamentat soluția adoptată.

În ceea ce privește argumentele de nelegalitate invocate de recurenți în susținerea cererilor de recurs care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, Înalta Curte constată că recurenții au formulat critici relativ comune, care vor fi tratate unitar.

Temeiul de drept al cererii de față îl constituie dispozițiile art. 997 C. proc. civ. conform cărora instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Condițiile de admisibilitate prevăzute de acest text de lege, care trebuie îndeplinite cumulativ, sunt aparența dreptului, caracterul provizoriu (vremelnic) al măsurii, urgența și neprejudecarea fondului.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte reține că instanța de fond a precizat în cuprinsul sentinței că nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți, acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021*.

Intimata-reclamantă, aceasta a fost diagnosticată cu "Adenocarcinom cu arhitectură papilară și glandulară compatibil cu origine genitală internă, mutație BRCA, în prezent având metastaze hepatice, iar medicul curant i-a recomandat tratament cu combinația de medicamente Olaparib (denumire comercială Lynparza) și Pembrolizumar (denumire comercială Keytrunda), prescripția medicamentelor fiind în regim de "of flabel" deoarece "mutația BRCA este negativă (adică fără mutație BRCA) spre deosebire de indicația terapeutică "on label" care are "mutația BRCA" pozitivă (adică are mutație BRCA).

Fără a fi reluate aspectele privind situația de fapt, Înalta Curte reține că pârâtul Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind prescripția "off- label" a medicamentelor dar, până în prezent, acesta nu a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial.

Prin proiectul de Ordin se propune constituirea unei Comisii formată dintr-un președinte - secretar de stat din Ministerul Sănătății, 4 membrii - 2 reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, 1 reprezentant al Ministerului Sănătății, 1 reprezentant al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și un secretar - reprezentant al Ministerului Sănătății.

Comisia va avea ca scop analiza situației pacienților care au nevoie de administrarea de medicamente pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului în cazul unor afecțiuni pentru care nu există alte alternative terapeutice sau pacientul are contraindicație la alternativele terapeutice existente și identificarea măsurilor necesare pentru asigurarea accesibilității tratamentului.

Prin urmare, Înalte Curte observă că Ministerul Sănătății recunoaște situația medicamentelor prescrise de medici unor pacienți fără alternativă terapeutică sau pentru care au contraindicație pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, așa zisa prescriere off-label, și intenționează să o reglementeze, recunoscând, practic, dreptul asiguraților de a beneficia de medicamentele prescrise off-label în regim compensat.

În condițiile în care aparența dreptului este în favoarea reclamantei, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a medicamentului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantei, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acest drept prin luarea măsurilor necesare în acest sens.

Condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge, atât din caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă, cât și din prevederea legală conform căreia ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când există judecată asupra fondului.

Într-adevăr, măsura solicitată de reclamantă este o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului și constă în recunoașterea de către pârâți a dreptului său de a beneficia de decontare integrală pentru medicamentul utilizat în tratarea bolii de care suferă. Sub aspectul caracterului provizoriu, fiind o obligație pecuniară, evaluabilă în bani, nu are caracter definitiv, existând posibilitatea întoarcerii executării în cazul unor astfel de obligații, în condițiile legii.

Nu se poate considera că prima instanță a prejudecat fondul dreptului câtă vreme a analizat strict condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și a dispus o măsură provizorie.

Recurenții susțin că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea primei condiții de admisibilitate, cea privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei compensarea medicamentelor 100% (fără contribuție personală), aspecte invocate în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții.

Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamentul prescris nu se pot realiza decât în condițiile Ordinului MS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții.

Procedura de mai sus este însă una laborioasă, care presupune adunarea de dovezi științifice, tehnice și financiare din surse multiple (spre exemplu, este necesară demonstrarea utilizării produsului pe scară largă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și menținerea unei abordări unitare) ceea ce implică o perioadă lungă de timp.

Or, urgența este exact elementul care caracterizează acest tip de cauze, astfel încât orice întârziere poate avea consecința deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al intimatei-reclamante, timpul fiind exact elementul care-i lipsește.

O soluție contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curți, o lezare gravă a dreptului la viață și sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi și libertăți fundamentale.

În Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la articolul 2 din Titlul I – Drepturi și libertăți, este stipulat Dreptul la viață, care, conform Constituției și legilor din domeniu, este garantat și protejat și în România.

Unul din elementele esențiale ale asigurării dreptului la viață, îl reprezintă asigurarea sănătății persoanei, prin sistemul instituțiilor de sănătate publică și cel al asigurărilor de sănătate.

De asemenea, Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale prevede, la art. 12, că "Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge."

De altfel, Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

În cauză, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare asupra fondului pretențiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza intimatei dreptul la sănătate și implicit la viață.

În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanța poate analiza doar aparența dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranșeze fondul raportului litigios.

În cauză, solicitarea intimatei-reclamant de obligare a pârâților la asigurarea accesului la medicația prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp, se încadrează în prevederile legale menționate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt, întrucât instanța nu se pronunță într-un astfel de caz în sensul obligării pârâților la includerea acelui medicament în lista prevăzută de art. 231 și următoarele din Legea nr. 95/2006, pentru ca un număr nedeterminat de pacienți să beneficieze de o asemenea măsură, după cum nici nu stabilește un drept definitiv al reclamantului în sensul solicitat.

După cum a reținut și prima instanță, relevante în prezenta cauză sunt și o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate.

În concluzie, nu se poate considera că prima instanță a prejudecat fondul dreptului câtă vreme a analizat strict condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și a dispus o măsură provizorie, asupra fondului urmând să decidă instanța învestită cu cererea de obligare a pârâtelor la includerea medicamentului pe lista medicamentelor decontate integral pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Sănătății și de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale împotriva sentinței nr. 148 din 27 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.