ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 478/2022

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.06.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. si B., reprezentată legal prin mama sa C., au solicitat, in temeiul prev. art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților si art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurări, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A), anularea Deciziilor nr. 20029 și nr. 20030 emise la data de 29.05.2019.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 833 de la data de 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX – a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, și anulate Deciziile FGA nr. 20029/29.05.2019 și nr. 20030/29.05.2019. Totodată, a dispus instanța obligarea pârâtului să analizeze pe fond cererile de plată ale reclamantelor ce au făcut obiectul deciziilor anulate și să plătească reclamantelor suma de 1.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat. Au fost respinse în rest pretențiile formulate, ca neîntemeiate.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 833 de la data de 25 noiembrie 2019 a formulat cerere de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței civile atacate, iar pe fond, respingerea contestației formulată împotriva Deciziilor nr. 20029 și nr. 20030 emise la data de 29.05.2019.

În esență, în motivare, a arătat că sentința civilă pronunțată de prima instanță este dată cu încălcarea dispozițiilor imperative și clare ale art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 30 din Norma ASF nr. 16/2015, care impun obligația oricărei persoane care dorește a-și satisface creanța de asigurări din fondurile pârâtului să formuleze o cerere de plată în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Astfel, a susținut FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR că cererea de plată a reclamantelor era tardivă, fiind formulată la data de 19.06.2017, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege, care s-ar fi împlinit la data de 16.06.2017.

A mai susținut că, in mod greșit, instanța de fond reținut faptul ca FGA a calificat adresa intimatelor nr. x/21.04.2017 ca nefiind o cerere de deschidere dosar de dăuna și ar fi solicitat completarea acesteia de vreme ce in Notificarea transmisa intimatelor se menționa faptul ca aceasta reprezintă o "adresa" iar nu o "cerere", iar potrivit Legii nr. 213/2015 acordarea de despăgubiri se face după completarea si depunerea unei cereri de plata motivata, în temeiul disp. art. 14 din Legea 213/2015 coroborat cu art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Astfel, a precizat recurentul – pârât faptul că adresa cu nr. x/21.04.2017 pe care reclamantele au înregistrat-o la Fond a fost interpretată greșit de prima instanță ca fiind o cerere de deschidere a unui dosar de daună, având în vedere că aceasta era informă.

Pentru aceste motive, a solicitat recurentul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR admiterea cererii de recurs cu casarea sentinței civile atacate.

1.4 Apărările formulate în cauză

Legal citate cu copie motivelor de recurs, intimatele - reclamantele A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondate, având în vedere că sentința civilă atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.

În dezvoltarea acestui punct de vedere, au arătat intimatele - reclamantele că toate criticile din recurs vizează, de fapt, modalitatea în care instanța anterioară a interpretat probatoriile administrate în cauză, respectiv cererea înregistrată de către intimatele-reclamante la FGA, sub nr. x/21.04.2017, prin raportare la adresele de răspuns formulate de FGA la aceasta cerere și comunicate ulterior.

Apreciază intimatele - reclamantele că aceste critici vizează netemeinicia sentinței recurate și nu pot fi invocate în calea extraordinară a recursului, ce poate fi exercitată de partea interesată doar pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ. Într-o atare situație, devin incidente în cauză dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. privind nulitatea recursului.

Au mai arătat că, din înscrisurile existente la dosar, a rezultat că prima cerere prin care intimatele-reclamante aduceau la cunoștința recurentului FGA producerea riscului asigurat, demersurile făcute în justiție, până la acel moment, în vederea stabilirii și realizării dreptului lor la despăgubiri împotriva asigurătorului, precum și solicitarea expresă de "deschidere" a dosarului de daună în numele creditorilor de asigurare RCA, A. și B., prin mama sa C., a fost înregistrată de FGA sub nr. x/21.04.2017, în termen legal, față de dispozițiile legale invocate de recurent.

Faptul că această cerere nu a fost întocmită în forma-tip prevăzută în Anexa la lege, nu înseamnă că ar fi lipsită de efecte juridice, cât timp în cuprinsul său se regăseau elementele considerate de legiuitor a fi esențiale iar aceasta era însoțită de înscrisurile doveditoare, inclusiv hotărârile judecătorești pronunțate până la acel moment.

Pentru toate aceste considerente, intimatele-reclamante au solicitat să constate că sentința instanței de fond este legală și, pe cale de consecință, se impune respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că în cauză a fost invocată de către intimatele - reclamante excepția de nulitate a recursului, care a fost respinsă de instanța de control judiciar, ca neîntemeiată, în practicaua ședinței de judecată de la data de 28.01.2022, cu motivarea că argumentele expuse se pot încadra în motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aspecte de fapt și de drept relevante.

Intimatele - reclamantele A. și B. (minoră, reprezentată legal prin mama sa C.) au fost victimele unui accident rutier produs de D., în timp ce conducea un autoturism marca x asigurat la S.C. E. S.A., suferind vătămări corporale ce au necesitat 70-80 de zile de îngrijiri medicale, în cazul contestatoarei A. si 35-40 de zile de îngrijiri medicale, în cazul contestatoarei B.. Din accident a rezultat si vătămarea părinților minorei B., F. si C. care au necesitat peste 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În urma acestui accident a fost întocmit dosarul penal nr. x/2017 al Judecătoriei Medgidia, iar prin sentința penală nr. 2331/05.10.2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 235/P/15.02.2018 a Curții de Apel Constanța, s-a dispus condamnarea inculpatului D., dar și obligarea acestuia la plata de despăgubiri către părțile civile F. și C. (părinții contestatoarei minore B.).

Cu privire la cele două reclamante din cauza de față s-a dispus prin rechizitoriu clasarea cauzei, deoarece s-a stabilit prin expertizele medico-legale dispuse în faza de cercetare penală, că acestea au necesitat sub 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite prin accident.

Prin cererea înregistrată la data de 11.08.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, sub nr. x/2016, reclamantele A. si B. (contestatoare în prezenta cauză) au formulat acțiune civilă împotriva pârâtei S.C. E. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului material și moral suferit de acestea prin accident. La data de 01.03.2017 Tribunalul București a pronunțat sentința civila nr. 704/2017 prin care a admis cererile de despăgubire si a stabilit ca S.C. E. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 12.288 RON cu titlu de daune materiale și suma de 7000 Euro cu titlu de daune morale, iar reclamantei B. suma de 286,02 RON cu titlu de daune materiale și suma de 5000 Euro cu titlu de daune morale, plus suma de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În luna aprilie 2017 întreaga familie, victimă a acestui accident, formată din: soții F. și C., fiica minoră a acestora B. (contestatoare în prezenta cauză) si bunica A. (contestatoare în prezenta cauză), prin avocat G., s-au adresat Fondului de Garantare a Asiguraților, conform cererilor înregistrate sub nr. x/21.04.2017, dosar fond, înscrisuri depuse de recurentul - pârât ca parte a documentației care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, și au solicitat deschiderea dosarului de daună. În privința cererilor formulate de cele două contestatoare - A. și B. - Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 20029/29.05.2019 și decizia nr. 20030/29.05.2019 prin care a respins cererile de plată formulate de acestea, ca fiind tardive.

Nemulțumite de soluția primită din partea FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, intimatele - reclamante din prezenta cauză au atacat la Curtea de Apel - SCAF deciziile de respingere a cererilor de plată iar prima instanță a admis cererea lor de chemare în judecată.

În ceea ce privește dispozițiile legale incidente speței și pe care recurentul – pârât a susținut că prima instanță le-a încălcat la emiterea soluției pe fondul cauzei, reține Înalta Curte, că acestea prevăd în partea relevantă:

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților prevede că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile ort. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări".

Din coroborarea acestor texte legale, reiese faptul că acestea nu impun în mod restrictiv formularea cererii de deschidere a dosarului de daună doar prin completarea unei cereri tip și nici nu prevăd vreo sancțiune pentru ipoteza în care cererea de acordare a despăgubirilor de către FGA nu a fost formulată prin completarea cererii tip.

În consecință, a considera că intimatele-reclamante au pierdut dreptul la acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 213/2015 doar pentru faptul că cererea înregistrată în termen nu a fost formulată în variata tipizată, în condițiile în care cuprindea elementele necesare, iar ulterior la dosar s-a depus o cerere de completare în format tip, ar fi o măsură mult prea exagerată, disproporționată în raport cu scopul urmărit de legiuitor prin includerea în anexa la lege a cererii-tip, de natură să rupă justul echilibru între interesul general al comunității și imperativul protejării dreptului reclamantelor la despăgubiri în baza contractului de asigurare.

Totodată, nu poate fi neglijat nici faptul că cererea completată în aceeași modalitate de ceilalți membrii ai familiei intimatelor, victime ale aceluiași accident au fost soluționate diferit, prin luarea în considerare a cererii inițiale, formulate în termen.

Prin urmare, critica Fondului de Garantare a Asiguraților din cererea de recurs în sensul că cererea de deschidere a dosarului de daună ar fi fost formulată tardiv, cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege, nu are susținere în contextul în care aceasta, deși nu a fost formulată stil tipizat a fost ulterior completată, și a primit, pentru membrii aceleiași familii, cu privire la sumele de bani reprezentând daune materiale și morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a aceluiași eveniment rutier, soluții diferite. Astfel, pentru cele 2 intimate – reclamante, A. și B., Fondul de Garantare a Asiguraților a emis Decizia nr. 20029/29.05.2019 și 20030/29.05.2019 prin care a respins cererile de plată formulate de acestea, ca tardive, iar pentru părinții minorei B., F. și C. au fost admise cererile de plată, fiind plătite sumele ce le fuseseră acordate prin hotărâre judecătorească definitivă, cu titlu de daune materiale și morale pentru prejudiciul suferit prin accident, creându-se astfel o inechitate între petenți.

Ca atare, așa cum instanța de fond în mod corect a statuat, soluția oferită de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la cererile de plată ale intimatelor – reclamante, prin raportare la soluția cererilor de plată ale terților B., F. și C., ca urmare a unui formalism excesiv, creează o situație de inechitate între persoane aflate în situații juridice identice care au un izvor de drept comun, lipsindu-le pe acestea de compensația cuvenită.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

De asemenea, în raport de soluția prefigurată, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele art. 453 din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimate, astfel cum au fost dovedite cu documentele justificative depuse la dosarul cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul –pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către intimatele-reclamante, în sumă de 3750 RON, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 833 din 25 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3750 RON către intimatele-reclamante, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2022.