ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4717/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 491 din 01 iulie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată rămasă în dezbatere, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții U.A.T. Orasul Brezoi și Primarul Orașului Brezoi, ambii cu sediul în județul Vâlcea.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., la data de 24.08.2020.

Prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2020, cauza a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin referatul Serviciului arhivă și registratură s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în vederea perimării și a restituirii dosarului instanței de la care provine, pentru conservare, întrucât dosarul a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fixându-se termen de judecată la 15.06.2021.

Prin decizia nr. 647/R-CONT din 15 iunie 2021 Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimat recursul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței civile nr. 491 din 01 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, intimați fiind pârâții U.A.T. Orașul Brezoi și Primarul Orașului Brezoi.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., solicitând, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că nu ar fi intervenit perimarea, solicitând constatarea întreruperii perimării ca urmare a achitării unei taxe de timbru în data de 25.05.2020.

Intimații-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Brezoi și Primarul Orașului Brezoa au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 491 din 01 iulie 2020, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Pitești a admis excepția perimării și a constatat intervenită perimarea cererii de chemare în judecată.

Soluția curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte constată că instanța de fond în pronunțarea soluției prin care a admis excepția perimării a reținut că prin încheierea din 17 noiembrie 2020 cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a admis în mod corect excepția perimării, deoarece cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării și nici nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării.

Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancțiune procedurală cu aplicabilitate generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților un timp îndelungat în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, și anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție, urmărind soluționarea cauzelor cu celeritate și degrevarea rolului instanțelor de dosare inactive.

Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului este o consecință a culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Cu privire la cursul perimării, dispozițiile art. 417 C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecății procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menționate.

Înalta Curte nu poate primi alegațiile recurentei în sensul că depunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, obligație cu care fusese, în mod legal citată, în data de 4 septembrie 2020, este de natură a întrerupe cursul termenului de perimare.

De esența sancțiunii perimării este culpa procesuală a părții, buna administrare a justiției impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor cerute de lege și să se succeadă, în timp, în ordinea și cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt și prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., care instituie în sarcina părților obligația de a-și îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite și de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanța de control judiciar reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunțarea măsurii suspendării (17 noiembrie 2020).

Termenul de perimare are ca moment de început data la care s-a dispus suspendarea judecății potrivit dispozițiilor art. 411 C. proc. civ.

Reiese că perimarea este o sancțiune procedurală ce intervine în condițiile legii, consecutiv măsurii suspendării judecații, întrucât numai în acest fel poate fi întrunită premisa rămânerii cauzei în nelucrare din motive imputabile părții.

În cauză, până la data de 17 mai 2021, când s-a împlinit termenul de perimare, părțile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecății.

Față de împrejurarea că suspendarea cauzei a fost dispusă potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care "judecătorul va suspenda cauza când amândouă părțile o cer", nu poate fi primită nici critica recurentei în sensul că,,... prin îndeplinirea actului de procedură reprezentat de achitare a taxei de timbru judiciar pentru repunerea pe rol a dosar civil nr. x/2021, eu am arătat interesul expres ca instanța să se pronunțe asupra motivelor invocate în recursul...".

Or, din actele existente la dosarul cauzei rezultă cu puterea evidenței că în cauză nu a fost formulată o cerere de repunere pe rol a cauzei, iar taxa judiciară de timbru a fost achitată pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, care dispun în sensul că: "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a norme/or de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 647/R-CONT din 15 iunie 2021 a Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2022.