- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 26 ianuarie 2022
Decizia nr. 374/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022 S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2264 din 13 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal efectuat în ședință publică, lipsesc părțile, recurentul-reclamantul A. și intimata-pârâtă Inspecția Judicicară. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Înalta Curte, cu aplicarea art. 394 alin. (1) din C. proc. civ., închide dezbaterile publice și reține cauza în pronunțare. ÎNALTA CURTE,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2264 din 13 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.