Ognyanov împotriva Bulgariei

CINQUIA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 29757/02 de către Alexander Yankov OGNYANOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 18 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Lorenzen, dna Botoucharova Jungwiert Maruste Borrego Borrego, dna Jaeger Villiger, judecători și dna C. Westerdiek, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 16 iulie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Alexander Yankov Ognyanov, este un național bulgar care s-a născut în 1952 și trăiește în Sofia.

Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dna Kotzeva, al Ministerului Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului În dimineața din 24 noiembrie 1999 reclamantul, după ce a fost acuzat de fraudă, a fost obligat să participe la o audiere a Curții de District Sofia. La ora 9.02 a chemat poliția și le-a informat că trei indivizi necunoscuti au lăsat pachete suspecte, care ar putea conține explozivi, în toaletele curtei. În cursul comunicării numărul telefonului public folosit a fost detectat și câteva minute mai târziu reclamantul a fost arestat în timp ce tot vorbea la telefon.

Nu s-au găsit explozivi în clădirea tribunalului. La 25 noiembrie 1999, reclamantul a fost acuzat de faptul că a dat semnale false de urgență (art. 326 din Codul Penal) și a fost reținut în închisoare. La o dată neespecificată, reclamantul a depus o cerere de eliberare. Tribunalul de District de Sofia a examinat cererea sa la 13 decembrie 1999 și l-a eliberat pe cauțiune. La 21 martie 2000, reclamantul a apărut înaintea investigatorului, care l-a prezentat rezultatele anchetei. Investigatorul a recomandat ca reclamantul să fie comis pentru judecată și să transmită dosarul la Procurorul districtului Sofia. Nu este clar dacă reclamantul a fost conștient de decizia investigatorului. La un timp după 21 de ani Martie 2000 a schimbat locul de reședință.

La o dată neespecificată Procurorul districtului Sofia a depus o acuzație împotriva reclamantului la Tribunalul districtual Sofia. Întrucât locul său nu a putut fi constatat, reclamantul a fost plasat pe lista națională cea mai dorită. Încercările făcute pentru a localiza și deține el au dovedit eșuat. La o dată neespecificată, instanța de judecată a hotărât să continue cazul în absența reclamantului și a desemnat un ex officio Pe 16 ianuarie 2001 l-a considerat vinovat în calitate de acuzat și condamnat la un an și jumătate de închisoare. La apel, condamnarea reclamantului a fost susținută de Curtea de Orașul Sofia la 31 mai 2001 și de Curtea Supremă de Cassare la 28 septembrie 2001. Reclamantul a fost arestat la 23 martie 2002 și a fost adus la închisoarea Centrală Sofia pentru a-și îndeplini condamnarea.

Cererea reclamantului de redeschidere După arestarea sa, reclamantul a solicitat redeschiderea procedurii penale, argumentând că nu a fost informat cu privire la procesul împotriva sa și că, prin urmare, ar fi putut participa la aceasta. Într-o hotărâre din 27 mai 2002, Curtea Supremă de Cassare a respins cererea, deoarece a constatat că reclamantul, după ce a fost informat de rezultatele anchetei preliminare împotriva acestuia, a fost conștientă de viitoarele proceduri judiciare și a fost în mod deliberat absoartă. Curtea a constatat, de asemenea, că instanța inferioară a făcut un efort exhaustiv de localizare a reclamantului și că nu a reușit să examineze corect cazul în absența sa, respectând în același timp datoria lor de a desemna un avocat ex officio pentru a-l reprezenta.

Curtea Supremă de casă a concluzionat astfel că condițiile de redeschidere nu au fost îndeplinite. Alte fapte relevante (a) Cumularea condamnărilor Între timp, reclamantul a fost, de asemenea, condamnat pentru fraudă și a fost condamnat la doi ani de închisoare, condamnarea care a devenit finală la 7 martie 2000. La date neespecificate, reclamantul a depus mai multe plângeri la diferite instituții, susținând că ar fi trebuit să fie condamnat la o singură sentință în cadrul procedurii pentru fraudă și pentru că a dat semnale false de urgență. La 13 septembrie 2002, Curtea de District Sofia și-a acordat cererea și a hotărât că reclamantul trebuie să servească doar pedeapsa mai severă – cei doi ani de închisoare – care a crescut cu șase luni.

Reclamantul nu a apelat împotriva acestei decizii. La 4 octombrie 2002, reclamantul a fost eliberat din închisoare. (b) accidentul reclamantului în 1976 Într-o scrisoare adresată Curții din 20 ianuarie 2003 reclamantul a susținut că în 1976, în timp ce a îndeplinit o condamnare la închisoare, un individ necunoscut l-a lovit și-a rupt brațul drept și că a trebuit să facă două operațiuni chirurgicale pentru acest lucru. El a încercat apoi fără succes să obțină compensații. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ §§ 1 și al treilea lit. (c) din Convenție că a fost condamnat injust în absența sa, în ciuda faptului că avea un loc permanent de reședință și a susținut, de asemenea, că instanțele au eșuat în evaluarea dovezilor împotriva lui.

Reclamantul s-a plâns că ar fi trebuit să fie condamnat la o singură închisoare în cadrul procedurii de fraudă și că a dat semnale false de urgență și că deja a îndeplinit condamnarea la arestarea sa în martie 2002. Reclamantul s-a plâns că brațul său a fost încălcat în 1976 și că nu a primit nicio compensație pentru accident. DREPTUL de la 8 februarie 2007 a fost notificat guvernului contestat în temeiul art. 54 § 2 lit. (b) din Regulamentul Curții și au fost invitați să prezinte observații scrise privind admisibilitatea și meritele cauzei. În aceeași zi, 8 februarie 2007, reclamantul a fost informat că au fost comunicate guvernului contestat și că scrisoarea a fost trimisă Curții la 23 aprilie 2007, fără a fi furnizată o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă.

La 26 aprilie 2007, scrisoarea adresată reclamantului a fost respinsă, prin scrisoarea înregistrată cu recunoaștere de primire, atât la ultima sa adresă cunoscută, cât și la cea dată inițial în cererea sa. Iunie 2007 nu a fost furnizată fără nici o indicație în ceea ce privește motivul, în timp ce cea de la ultima adresă cunoscută a reclamantului a fost reușită la 20 iunie 2007 ca fiind nevrăjită cu o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă. La 18 iunie 2007, scrisoarea adresată reclamantului a fost din nou respinsă, prin scrisoarea înregistrată cu recunoaștere de primire, la ultima sa adresă cunoscută, care a fost, de asemenea, reîntoarsă la Curte la 2 iulie 2007, fără a fi furnizată o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă.

La 11 iulie 2007, scrisoarea adresată reclamantului a fost încă o dată respinsă, prin scrisoarea înregistrată cu recunoaștere de primire, la adresa pe care a dat-o inițial în cererea sa, care a fost returnată Curtei la 19 iulie 2007, fără a fi furnizată o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă. Între timp, la 2 iulie 2007, guvernul contestat și-a prezentat observațiile care, având în vedere dezvoltarea de mai sus, nu au fost copiate și transmise adreselor cunoscute ale reclamantului. Curtea nu a primit nici o altă corespondență în numele reclamantului. În plus, nici o comunicare nu a fost primită de la el din 2003 și nici nu a informat Curții cu privire la schimbarea sa de adresă, conform articolului 47 § 6 din Regulamentul Curții.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să își continue aplicarea în sensul articolului 37 din Convenție, care, în ceea ce privește informațiile, prevede următoarele: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea; … Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia, este necesar.” În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocoalele sale, nu necesită examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și ar trebui eliminată din listă.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 29757/02 by Alexander Yankov OGNYANOV against Bulgaria The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 18 September 2007 as a Chamber composed of: Mr P. Lorenzen , President , Mrs S. Botoucharova , Mr K. Jungwiert , Mr R. Maruste , Mr J. Borrego Borrego , Mrs R. Jaeger , Mr M. Villiger, judges , and Mrs C. Westerdiek , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 16 July 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Alexander Yankov Ognyanov, is a Bulgarian national who was born in 1952 and lives in Sofia.

The respondent Government were represented by their Agent, Ms M. Kotzeva, of the Ministry of Justice. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 1. The criminal proceedings against the applicant On the morning of 24 November 1999 the applicant, having been charged with fraud, was due to attend a hearing of the Sofia District Court. At 9.02 a.m. he called the police and informed them that three unknown individuals had left suspicious packages, which might contain explosives, in the toilettes of the court. In the course of the communication the number of the public phone he had been using was detected and several minutes later the applicant was arrested while still speaking on the phone.

No explosives were found in the court building. On 25 November 1999 the applicant was charged with having given fake distress signals (Article 326 of the Criminal Code) and was detained on remand. On an unspecified date the applicant filed a request for release. The Sofia District Court examined his request on 13 December 1999 and released him on bail. On 21 March 2000 the applicant appeared before the investigator, who presented him with the results of the investigation. The investigator recommended that the applicant be committed for trial and forwarded the case file to the Sofia District Prosecutor’s Office. It is not clear whether the applicant was aware of the investigator’s decision. Some time after 21 March 2000 he changed his place of residence.

On an unspecified date the Sofia District Prosecutor’s Office filed an indictment against the applicant with the Sofia District Court. As his whereabouts could not be ascertained, the applicant was placed on the national most-wanted list. The attempts made to locate and detain him proved unsuccessful. On an unspecified date the trial court decided to proceed with the case in the applicant’s absence and appointed an ex officio counsel to represent him. On 16 January 2001 it found him guilty as charged and sentenced him to a year-and-a-half imprisonment. On appeal the applicant’s conviction was upheld by the Sofia City Court on 31 May 2001 and by the Supreme Court of Cassation on 28 September 2001. The applicant was arrested on 23 March 2002 and was brought to the Sofia Central Prison to serve his sentence.

2. The applicant’s request for reopening Following his arrest, the applicant requested the reopening of the criminal proceedings, arguing that he had not been informed of the trial against him and that he could therefore have attended it. In a judgment of 27 May 2002 the Supreme Court of Cassation dismissed the request as it found that the applicant, having been informed of the results of the preliminary investigation against him, had been aware of the forthcoming court proceedings and had deliberately absconded. The court also found that the lower courts had made an exhaustive effort to locate the applicant and having failed had correctly examined the case in his absence while complying with their duty to appoint an ex officio counsel to represent him.

The Supreme Court of Cassation thus concluded that the conditions for reopening had not been met. 3. Other relevant facts (a) The cumulating of sentences In the meantime, the applicant was also convicted of fraud and was sentenced to two years’ imprisonment, which conviction became final on 7 March 2000. On unspecified dates the applicant filed several complaints with different institutions, arguing that he should have been given a single sentence in the proceedings for fraud and for having given fake distress signals. On 13 September 2002 the Sofia District Court granted his request and ruled that the applicant must serve only the more severe punishment – the two years’ imprisonment – which it increased with six months.

The applicant did not appeal against this decision. On 4 October 2002 the applicant was released from prison. (b) The applicant’s accident in 1976 In a letter to the Court of 20 January 2003 the applicant submitted that in 1976, while he had been serving a prison sentence, an unknown individual had hit him and had broken his right arm, and that he had had to undergo two surgical operations for this. He had then unsuccessfully tried to obtain compensation. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention that he was convicted unfairly in his absence in spite of the fact that he had had a permanent place of residence. He also alleged that the courts erred in assessing the evidence against him.

2. The applicant complained that he should have been given a single prison sentence in the proceedings for fraud and for having given fake distress signals and that he had already served his sentence when he was arrested in March 2002. He therefore considered his subsequent detention to have been unlawful. 3. The applicant complained that his arm was broken in 1976 and that he had not received any compensation for the accident. THE LAW On 8 February 2007 notice of the application was given to the respondent Government under Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court and they were invited to submit written observations on the admissibility and merits of the case. On the same day, 8 February 2007, the applicant was informed that notice of his application had been given to the respondent Government.

The letter was returned to the Court on 23 April 2007 as undelivered with an indication that the recipient had moved to a new address. On 26 April 2007 the letter to the applicant was resent, by registered mail with acknowledgement of receipt, both to his last known address and to the one he had initially given in his application. The letter to his previous address was returned to the Court on 6 June 2007 as undelivered without any indication as to the reason, while the one to the applicant’s last known address was retuned on 20 June 2007 as undelivered with an indication that the recipient had moved to a new address. On 18 June 2007 the letter to the applicant was again resent, by registered mail with acknowledgement of receipt, to his last known address, which was also returned to the Court on 2 July 2007 as undelivered with an indication that the recipient had moved to a new address.

On 11 July 2007 the letter to the applicant was once again resent, by registered mail with acknowledgement of receipt, to the address he had initially given in his application, which was returned to the Court on 19 July 2007 as undelivered with an indication that the recipient had moved to a new address. In the meantime, on 2 July 2007 the respondent Government submitted their observations, which in view of the above development have not been copied and forwarded to the known addresses of the applicant. No further correspondence has been received by the Court on behalf of the applicant. Moreover, no communication has been received from him since 2003 and neither has he informed the Court of his change of address, as required under Rule 47 § 6 of the Rules of Court.

Having regard to the foregoing, the Court finds that the applicant does not intend to pursue his application within the meaning of Article 37 of the Convention, which, so far as material, provides as follows: “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; … However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto does not require the continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President