OGNYANOV v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
OGNYANOV v. BULGARIA (CtEDO, 2007)
CINQUIA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 29757/02 de către Alexander Yankov OGNYANOV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 18 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Lorenzen, dna Botoucharova Jungwiert Maruste Borrego Borrego, dna Jaeger Villiger, judecători și dna C. Westerdiek, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 16 iulie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Alexander Yankov Ognyanov, este un național bulgar care s-a născut în 1952 și trăiește în Sofia. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dna Kotzeva, al Ministerului Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului În dimineața din 24 noiembrie 1999 reclamantul, după ce a fost acuzat de fraudă, a fost obligat să participe la o audiere a Curții de District Sofia. La ora 9.02 a chemat poliția și le-a informat că trei indivizi necunoscuti au lăsat pachete suspecte, care ar putea conține explozivi, în toaletele curtei. În cursul comunicării numărul telefonului public folosit a fost detectat și câteva minute mai târziu reclamantul a fost arestat în timp ce tot vorbea la telefon. Nu s-au găsit explozivi în clădirea tribunalului. La 25 noiembrie 1999, reclamantul a fost acuzat de faptul că a dat semnale false de urgență (art. 326 din Codul Penal) și a fost reținut în închisoare. La o dată neespecificată, reclamantul a depus o cerere de eliberare. Tribunalul de District de Sofia a examinat cererea sa la 13 decembrie 1999 și l-a eliberat pe cauțiune. La 21 martie 2000, reclamantul a apărut înaintea investigatorului, care l-a prezentat rezultatele anchetei. Investigatorul a recomandat ca reclamantul să fie comis pentru judecată și să transmită dosarul la Procurorul districtului Sofia. Nu este clar dacă reclamantul a fost conștient de decizia investigatorului. La un timp după 21 de ani Martie 2000 a schimbat locul de reședință. La o dată neespecificată Procurorul districtului Sofia a depus o acuzație împotriva reclamantului la Tribunalul districtual Sofia. Întrucât locul său nu a putut fi constatat, reclamantul a fost plasat pe lista națională cea mai dorită. Încercările făcute pentru a localiza și deține el au dovedit eșuat. La o dată neespecificată, instanța de judecată a hotărât să continue cazul în absența reclamantului și a desemnat un ex officio Pe 16 ianuarie 2001 l-a considerat vinovat în calitate de acuzat și condamnat la un an și jumătate de închisoare. La apel, condamnarea reclamantului a fost susținută de Curtea de Orașul Sofia la 31 mai 2001 și de Curtea Supremă de Cassare la 28 septembrie 2001. Reclamantul a fost arestat la 23 martie 2002 și a fost adus la închisoarea Centrală Sofia pentru a-și îndeplini condamnarea. Cererea reclamantului de redeschidere După arestarea sa, reclamantul a solicitat redeschiderea procedurii penale, argumentând că nu a fost informat cu privire la procesul împotriva sa și că, prin urmare, ar fi putut participa la aceasta. Într-o hotărâre din 27 mai 2002, Curtea Supremă de Cassare a respins cererea, deoarece a constatat că reclamantul, după ce a fost informat de rezultatele anchetei preliminare împotriva acestuia, a fost conștientă de viitoarele proceduri judiciare și a fost în mod deliberat absoartă. Curtea a constatat, de asemenea, că instanța inferioară a făcut un efort exhaustiv de localizare a reclamantului și că nu a reușit să examineze corect cazul în absența sa, respectând în același timp datoria lor de a desemna un avocat ex officio pentru a-l reprezenta. Curtea Supremă de casă a concluzionat astfel că condițiile de redeschidere nu au fost îndeplinite. Alte fapte relevante (a) Cumularea condamnărilor Între timp, reclamantul a fost, de asemenea, condamnat pentru fraudă și a fost condamnat la doi ani de închisoare, condamnarea care a devenit finală la 7 martie 2000. La date neespecificate, reclamantul a depus mai multe plângeri la diferite instituții, susținând că ar fi trebuit să fie condamnat la o singură sentință în cadrul procedurii pentru fraudă și pentru că a dat semnale false de urgență. La 13 septembrie 2002, Curtea de District Sofia și-a acordat cererea și a hotărât că reclamantul trebuie să servească doar pedeapsa mai severă – cei doi ani de închisoare – care a crescut cu șase luni. Reclamantul nu a apelat împotriva acestei decizii. La 4 octombrie 2002, reclamantul a fost eliberat din închisoare. (b) accidentul reclamantului în 1976 Într-o scrisoare adresată Curții din 20 ianuarie 2003 reclamantul a susținut că în 1976, în timp ce a îndeplinit o condamnare la închisoare, un individ necunoscut l-a lovit și-a rupt brațul drept și că a trebuit să facă două operațiuni chirurgicale pentru acest lucru. El a încercat apoi fără succes să obțină compensații. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ §§ 1 și al treilea lit. (c) din Convenție că a fost condamnat injust în absența sa, în ciuda faptului că avea un loc permanent de reședință și a susținut, de asemenea, că instanțele au eșuat în evaluarea dovezilor împotriva lui. Reclamantul s-a plâns că ar fi trebuit să fie condamnat la o singură închisoare în cadrul procedurii de fraudă și că a dat semnale false de urgență și că deja a îndeplinit condamnarea la arestarea sa în martie 2002. Reclamantul s-a plâns că brațul său a fost încălcat în 1976 și că nu a primit nicio compensație pentru accident. DREPTUL de la 8 februarie 2007 a fost notificat guvernului contestat în temeiul art. 54 § 2 lit. (b) din Regulamentul Curții și au fost invitați să prezinte observații scrise privind admisibilitatea și meritele cauzei. În aceeași zi, 8 februarie 2007, reclamantul a fost informat că au fost comunicate guvernului contestat și că scrisoarea a fost trimisă Curții la 23 aprilie 2007, fără a fi furnizată o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă. La 26 aprilie 2007, scrisoarea adresată reclamantului a fost respinsă, prin scrisoarea înregistrată cu recunoaștere de primire, atât la ultima sa adresă cunoscută, cât și la cea dată inițial în cererea sa. Iunie 2007 nu a fost furnizată fără nici o indicație în ceea ce privește motivul, în timp ce cea de la ultima adresă cunoscută a reclamantului a fost reușită la 20 iunie 2007 ca fiind nevrăjită cu o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă. La 18 iunie 2007, scrisoarea adresată reclamantului a fost din nou respinsă, prin scrisoarea înregistrată cu recunoaștere de primire, la ultima sa adresă cunoscută, care a fost, de asemenea, reîntoarsă la Curte la 2 iulie 2007, fără a fi furnizată o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă. La 11 iulie 2007, scrisoarea adresată reclamantului a fost încă o dată respinsă, prin scrisoarea înregistrată cu recunoaștere de primire, la adresa pe care a dat-o inițial în cererea sa, care a fost returnată Curtei la 19 iulie 2007, fără a fi furnizată o indicație că beneficiarul s-a mutat la o nouă adresă. Între timp, la 2 iulie 2007, guvernul contestat și-a prezentat observațiile care, având în vedere dezvoltarea de mai sus, nu au fost copiate și transmise adreselor cunoscute ale reclamantului. Curtea nu a primit nici o altă corespondență în numele reclamantului. În plus, nici o comunicare nu a fost primită de la el din 2003 și nici nu a informat Curții cu privire la schimbarea sa de adresă, conform articolului 47 § 6 din Regulamentul Curții. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să își continue aplicarea în sensul articolului 37 din Convenție, care, în ceea ce privește informațiile, prevede următoarele: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea; ... ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia, este necesar.” În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocoalele sale, nu necesită examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate pentru a elimina cererea din lista de cazuri. Claudia Westerdiek Președintele Registrului Peer Lorenzen