ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2394/2022

Ședința publică din data de 3 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 14601/15.05.2018 emisa de către pârât cu privirea la respingerea pretențiilor în sumă de 32.510,39 RON, reprezentând penalitati de întârziere; admiterea în tot a cererii de plata înregistrata la parata sub nr. x/28.04.2017; obligarea pârâtului la plata sumei de 32.510,39 RON, reprezentând penalități de întârziere, aferente debitului principal în cuantum de 22.808,58 RON, reprezentând valoarea maxima de despăgubire ce putea fi acordată de către asigurător urmare a evenimentului rutier, calculate pentru perioada 05.06.2015 (data refuzului de plata a despăgubirilor de către B.) până la data de 16.02.2017, data deschiderii procedurii de insolventa în cazul B. S.A., în cuantumul legal prevăzut de dispozițiile art. 38 din Ordinul CSA nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Prin sentința civilă nr. 1902 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

S-a anulat în parte decizia nr. 14601/15.05.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește neaprobarea la plată a despăgubirilor suplimentare în valoare de 6385,36 RON, cu consecința obligării pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata suplimentar în favoarea reclamantului și a sumei de 6385,36 RON, cu titlu de despăgubiri materiale.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că hotărârea instanței de fond este în parte nelegală, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, art. 2, art. 12 si art. 14 din Legea nr. 213/2015, a dispozițiilor art. 10, 18, art-20 si art. 21 din Norma nr. 16/2015 de aplicare, precum si a prevederilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

Din interpretarea acestor dispoziții reiese obligația FGA de a proceda el însuși la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, FGA neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiza proprie, a cererilor depuse de petenti la FGA.

Pentru a evita discrepantele dintre sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare si pentru a se asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plata, FGA a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului AUDATEX.

AUDATEX este un sistem informatic, acceptat atât de toți asigurătorii, cat si de unitățile service, FGA evitând astfel crearea unui mecanism de despăgubire variabil si diferit de la o situație la alta, în funcție de preturile practicate de unitățile service care efectuează reparația autovehiculelor avariate, pentru ipoteze similare si daune asemănătoare.

În mod neîntemeiat, instanța de fond a înlăturat modalitatea de determinare de către FGA a cuantumului despăgubirii, în condițiile de "regie proprie", considerând, ca depunerea unui deviz de calcul reparativ emis de unitatea de specialitate S.C. C. S.R.L. îndreptățește petentul la obținerea valorii maxime de despăgubire.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în partea hotărârea recurate si, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de intimatul- reclamant, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs.

Intimatul – reclamant nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/28.04.2017, reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu suma totală de 55.318,98 RON, reprezentând daune materiale pentru avarierea autoturismului său și penalități de întârziere, calculate până la data de 16.02.2017, data deschiderii procedurii de insolventa în cazul B. S.A., în cuantumul prevăzut de dispozițiile art. 38 din Ordinul CSA nr. 23/2014.

Prin Decizia nr. 14601/15.05.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, s-a admis la plată suma de 16423,22 RON și s-a respins restul pretențiilor.

Cu privire la daunele materiale pretinse de reclamant în cuantum de 6385,36 RON, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă diferența dintre suma în cuantum de 22.808,58 RON, calculată și pretinsă de reclamant pe baza devizului estimativ emis de unitatea service autorizată (și în considerarea împrejurării că dauna se încadrează la daună totală) și suma de 16.423,22 RON, calculată de FGA conform devizului estimativ întocmit de acesta.

Instanța de fond, analizând legalitatea deciziei emise de autoritatea pârâtă a constatat că reclamantul a depus odată cu cererea de despăgubire la FGA, și un raport de expertiză tehnică efectuat la solicitarea Judecătoriei Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2016, în care expertul tehnic judiciar în specialitatea autovehicule-circulație rutieră a concluzionat că valoarea despăgubirilor necesare aducerii autoturismului reclamantului la starea anterioară producerii accidentului este de 30.337,60 RON, calculul având la bază devizul estimativ al C. S.R.L..

Întrucât dispozițiile alin. (5) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 care impuneau plafonarea prețurilor la cuantumul practicat de către unitățile de specialitate autorizate de producătorii de vehicule, respectiv reprezentanții din România ai acestora, au fost abrogate (la data de 16 ianuarie 2015) prin Norma ASF 2/2015, a constatat curtea de apel că nu există nicio justificare legală pentru plafonarea despăgubirilor la cuantumul practicat de către unitățile service de reprezentanță a autovehiculelor autorizate de producătorii de vehicule.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să procedeze la verificarea legalității soluției, prin raportare la modul de aplicare a normelor de drept material, în speță, a art. 51 Norma ASF nr. 23/2014, în raport de criteriile și sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea valorii despăgubirii de către autoritatea pârâtă.

În ceea ce privește respingerea obligațiilor legale de despăgubire ce-i revin Fondului de Garantare a Asiguraților pentru executarea cu întârziere a obligației de plată, se constată că nu a fost formulată cale de atac.

Potrivit art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 "În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale".

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile art. 52 alin. (1) si (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform cărora, "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pa baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marca, tip, model, caracteristici tehnice si dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri si o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciata în dovedirea prejudiciului suferit."

Interpretând logic și sistematic aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că în ipoteza solicitării plății despăgubirilor anterior efectuării reparației, autoritatea pârâtă are obligația de a garanta cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative și din evaluarea stabilită pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România.

Din această perspectivă instanța constată că, în circumstanțele prezentei cauze, în lipsa unor documente, facturi eliberate de unități de specialitate (în sensul art. 51 alin. (7) din Norma ASF nr. 23/2014), din care să rezulte contravaloarea reparațiilor, analizarea cererii reclamantului și determinarea contravalorii despăgubirilor prin utilizarea programului Audatex este una justificată, în contextul în care acesta este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de reparație service, care furnizează informații uniforme pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Instanța de control judiciar observă că intimatul - reclamant a depus doar un deviz estimativ de reparații, nr. x în valoare de 30893,24 RON, deviz care a fost preluat în raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 București. Referitor la raportul de expertiză, instanța observă că expertul a efectuat verificări doar cu privire la volumul de manoperă, scăzând reperele înlocuite nejustificat în cuantum de 555,64 RON, iar nu verificări privind valoarea pieselor, concluziile recurentului – pârât fiind întemeiate pe acest motiv.

Devizul estimativ, în circumstanțele concrete ale prezentei cauze, nu poate să facă dovada realizării efective a reparațiilor, în sensul alin. (3) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 pentru a justifica interpretarea proprie din cererea de chemare în judecată.

În concluzie, Înalta Curte consideră a fi nelegală soluția primei instanțe, care, în tranșarea problemei litigioase deduse judecății, a făcut o greșită interpretare și aplicare, la situația din speță a prevederilor art. 51 alin. (3), (6) și (7) ale din Norma ASF nr. 23/2014, actul administrativ atacat fiind legal și temeinic.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către recurentul – pârât, reprezentând taxa judiciară de timbru, Înalta Curte reține față de dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care: "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviința.

Constatând incidența motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și va respinge cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1902 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Obligă intimatul – reclamant la plata sumei de 100 de RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea recurentului – pârât.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 mai 2022.