ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5680/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 martie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. ("A."), în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat să se constate existența unui refuz nejustificat al pârâtului cu privire la soluționarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/28.01.2016 și obligarea pârâtului la soluționarea, de îndată, a cererii de plată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea depusă la data de 27 mai 2021, reclamanta a modificat cererea introductivă, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată, constând în:

(i) în principal, penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin normele aplicabile în materia asigurărilor, respectiv 0,1% pe zi întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011, în cuantum de 21070,75 RON, calculate până la data de 26.05.2021 și, în continuare, până la data plății efective;

(ii) în subsidiar, dobânda legală penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 1055 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, ca neîntemeiate;

(ii) a admis excepția inadmisibilității acțiunii modificate;

(iii) a respins acțiunea modificată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca inadmisibilă;

(iv) a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile 1055 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii introductive de instanță, astfel cum a fost modificată.

În susținerea căii de atac promovate, recurenta - reclamantă susține că hotărârea primei instanței a fost pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea normelor de drept material care stabilesc condițiile în care poate fi angajată răspunderea autorității publice.

Arată că, pentru ca acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 să fie admisibilă, este necesar ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii să constea într-un act administrativ nelegal emis. În speță, acest act administrativ este reprezentat de Decizia nr. 14452/03.05.2018, prin care FGA a respins cererea de plată. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4644/13.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost anulată decizia FGA, astfel că autoritatea a procedat la analiza pe fond a cererii de plată, iar în data de 29.10.2021 a procedat la plata către A. a sumei de 11.003 RON.

Consideră recurenta-reclamantă că, prin modul în care Fondul a înțeles să soluționeze cererea de plată, A. a fost lipsită de folosința sumei de bani la care era îndreptățită pentru o perioadă de peste 5 ani, având astfel dreptul la repararea prejudiciului suferit, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004. Ca atare, nu pot fi primite argumentele primei instanțe, care a susținut că repararea prejudiciului suferit de A. este posibilă doar pe calea dreptului comun, printr-o acțiune la instanța civilă.

În speță, opinează recurenta, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorității publice pentru repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ nelegal, respectiv există un act administrativ nelegal, un prejudiciu material, legătura de cauzalitate dintre actul administrativ nelegal și prejudiciu, precum și culpa autorității. Chiar dacă, prin decizia ÎCCJ prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, intimatul - pârât FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a cererii de plată, acesta a achitat sumele solicitate, fiind evident că se află în culpă pentru plata despăgubirii cu o întârziere de 5 ani.

În continuare, recurenta-reclamantă analizează punctual fiecare dintre condițiile atragerii răspunderii civile delictuale în ceea ce privește autoritatea publică pârâtă.

Astfel, în privința existenței actului administrativ nelegal, arată că a formulat cerere de plată în temeiul art. 14 din Legea nr. 213/2015, față de care pârâtul FGA avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru deschiderea dosarului de daună, efectuarea verificărilor necesare și urmarea procedurii de plată a despăgubirilor, cu respectarea prevederilor legale și contractuale incidente, creanțele de asigurare instrumentate de FGA fiind creanțe invocate de recurentă împotriva B. S.A. ("B."), în calitatea sa de asigurător RCA. Prin urmare, procedura de lichidare și plată a creanțelor, raportat la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 trebuia să se facă cu respectarea cadrului contractual și legal aplicabil asigurărilor de tip RCA.

Cu toate acestea, arată recurenta-reclamantă, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată. Față de decizia de respingere, A. a promovat acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4644/13.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost anulată Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, iar FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată. În opinia recurentei-reclamante, în cauza pendinte actul administrativ nelegal este reprezentat de Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018, care a fost anulată prin hotărâre judecătorească. Faptul că printr-o astfel de hotărâre intimatul - pârât FGA nu a fost obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a cererii de plată nu poate conduce la concluzia că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece o atare abordare ar reprezenta o nesocotire a puterii de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală decizia FGA.

Contrar celor reținute de prima instanță, care a apreciat că despăgubirile solicitate nu sunt consecința directă a anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018, recurenta susține că, deși prin hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2018 nu s-a prevăzut expres dreptul său la plata creanței ce constituie debit principal, totuși dreptul A. a fost încălcat prin refuzul de plată exprimat de FGA, care a dus la lipsirea societății de folosința sumei de bani solicită cu titlu de despăgubire. Astfel fiind, dreptul la despăgubirile solicitate de A. este intrinsec anulării Deciziei nr. 14452/03.05.2018, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 18 și art. 19 din legea nr. 554/2004.

Cât privește condiția existenței unui prejudiciu, recurenta-reclamantă susține că prima instanță a aplicat eronat prevederile art. 1535 C. civ., câtă vreme, ori de câte ori prejudiciul constă în lipsa de folosință asupra unei sume de bani, daunele datorate de cel în culpă se ridică la nivelul convenit de părți sau stabilit de lege. Intimatul-pârât avea obligația de a proceda imediat la soluționarea cererii de plată, însă soluționarea formală a cererii a survenit doi ani mai târziu, fiind dată o soluție de respingere.

Mai susține recurenta-reclamantă că instanța de fond a aplicat în mod greșit și prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 64 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 14/2011 și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd obligația FGA de instrumentare a dosarelor de daună cu luarea în considerare a dispozițiilor legale aplicabile contractelor de asigurare, inclusiv a prevederilor referitoare la plata penalităților de întârziere stabilite pe zi de întârziere în sarcina asigurătorului RCA.

Recurenta-reclamantă susține că în cauză este dovedită și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, câtă vreme întârzierea în soluționarea cererii a fost generată de modalitatea în care FGA a soluționat cererea de plată prin Decizia nr. 14452/2018. Întrucât legea nu prevede un termen de soluționare a cererii de plată, FGA este obligat să o soluționeze de îndată și să procedeze la plata despăgubirilor într-un termen de 30 de zile de la depunerea cererii; neprocedând în acest fel, devin incidente prevederile art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, Fondul având obligația suportării dobânzii legale penalizatoare, deoarece persoana prejudiciată este un asigurător.

Cât privește culpa FGA, recurenta-reclamantă apreciază că aceasta este una evidentă, întrucât Fondul, ca structură de garantare creată de lege cu scopul de a asigura plata creanțelor de asigurare aparținând unui asigurător falit, avea obligația ca, în îndeplinirea obligațiilor sale, să acționeze în deplină concordanță cu prevederile legale. În realitate însă, FGA nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluționarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani. Acționând cu încălcarea chiar a scopului pentru care a fost creat, FGA a interpretat greșit prevederile legale, cu ignorarea impactului pe care această atitudine l-ar putea produce pe piața asigurărilor.

Concluzionând, recurenta-reclamantă apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune obligarea Fondului la plata de despăgubiri în vederea acoperirii prejudiciului generat A. prin neplata creanței de asigurare, fiind greșite susținerile primei instanțe în sensul neîndeplinirii condițiilor legale pentru angajarea răspunderii FGA.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră întemeiată soluția instanței de fond, în raport de împrejurarea că recurentei-reclamante nu i-a fost recunoscut definitiv dreptul la despăgubiri, câtă vreme FGA a fost obligat doar la soluționarea pe fond a cererii de plată, iar nu la plata despăgubirilor într-un anumit cuantum. Ceea ce o altă instanță de judecată a stabilit cu autoritate de lucru judecat a fost exclusiv nelegalitatea refuzului pârâtului de a analiza pe fond cererea de plată a reclamantei, iar nu refuzul de a acorda despăgubiri, iar acest refuz s-a datorat unei interpretări a plafonului legal de 450.000 RON ca fiind stabilit pe creditor de asigurare, nu pe creanță de asigurare, interpretare apreciată a fi eronată prin decizia obligatorie a Înaltei Curți nr. 29/2020.

Arată intimatul-pârât că, astfel cum a recunoscut și recurenta-reclamantă, FGA a admis cererea de plată și a achitat despăgubirea în sumă de 11.003 RON, în urma analizei de fond a cererii, în mai puțin de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii definitive în dosarul nr. x/2018, prin ordinul de plată nr. x/28.10.2021.

În opinia intimatului-pârât, Fondul nu poate fi obligat la plata de penalități de întârziere/dobândă legală, chiar dacă, în urma analizei pe fond a cererii de plată, a admis pretențiile A.. FGA acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii, nefiind un succesor sau reprezentant al asigurătorilor în faliment. Ca atare, în condițiile în care legea nu prevede un termen de soluționare a cererilor de plată, trebuie avut în vedere un termen rezonabil, în înțelesul stabilit de practica CEDO și ÎCCJ.

În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu, intimatul-pârât susține că aceasta nu poate fi analizată în raport de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2018, prin care nu s-a constatat dreptul reclamantei la despăgubire.

Referitor la pretinsa culpă a FGA, susține că aceasta nu poate fi constatată în raport de nelegalitatea deciziei emise în interpretarea unei norme legale în mod contrar interpretării date de Înalta Curte prin decizia nr. 29/2020, câtă vreme interpretarea Fondului nu a fost una singulară, ci a fost confirmată în practica mai multor instanțe judecătorești. Mai mult, Decizia nr. 14452/03.05.2018 a fost emisă anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei interpretative nr. 29/2020, care, potrivit art. 521 C. proc. civ., produce efecte doar de la data publicării.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere modificată prin care a solicitat, în baza art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata despăgubirilor aferente acoperirii prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrată la FGA sub nr. x/28.01.2016, ce viza creanța de asigurare în cuantum de 11.003 RON. Reclamanta a apreciat că un atare prejudiciu constă, în principal, în penalități în cuantumul de 0,1% pe zi întârziere (conform Ordinului CSA nr. 14/2011) calculate de la data 27.02.2016 (data la care, în opinia reclamantei, ar fi trebuit să fie soluționată cererea de plată) și până la data plății efective a despăgubirii, iar, în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, apreciind că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită existența unui act administrativ nelegal. Instanța de fond a apreciat că nu poate fi avută în vedere, ca act administrativ nelegal, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, contestată în dosarul nr. x/2018, câtă vreme argumentele reclamantei vizează un prejudiciu produs prin soluționarea cu întârziere a cererii de plată, astfel că eventualul prejudiciu poate fi recuperat doar pe calea unei acțiuni la instanța civilă competentă.

În recurs, reclamanta A. a contestat soluția și considerentele primei instanțe, reiterând poziția sa referitoare la calificarea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018 drept act administrativ nelegal, cauzator de prejudicii și la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, învederând, totodată, că, după anularea pe cale judecătorească a deciziei amintite, Fondul a reanalizat cererea de plată și a achitat despăgubirea solicitată.

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 14452/03.05.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins mai multe cereri de plată formulate de societatea reclamantă pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată a sumei de 11.003 RON, înregistrată de FGA sub nr. x/28.01.2016, motivat de împrejurarea că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobată la plată și achitată din disponibilitățile Fondului de Garantare a Asiguraților suma de 450.000 RON, reprezentând limita maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015.

Prin sentința civilă nr. 4902/27.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a fost anulată Decizia nr. 14452/03.05.2018 și a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă și menționate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, fiind respinsă acțiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanța a reținut, între altele, că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispozițiile art. 4 lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 (…) nu poate face abstracție de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecința nelegalității deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plății acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reținerii depășirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel și a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».

Așadar, Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 a fost anulată în mod definitiv de instanța de contencios administrativ, corelativ cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților la analiza pe fond a cererilor de plată, inclusiv a celei ce face obiectul prezentului litigiu.

Față de aspectele anterior expuse, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este nelegală și se impune admiterea recursului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în vederea analizării pe fond a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Înalta Curte are în vedere că acțiunea formulată pe cale separată în acordarea despăgubirilor, întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, întrucât repararea pagubei produse persoanei vătămate reprezintă o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ. O altă cerință ce se deduce din interpretarea aceleiași norme este că, pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, se cere dovedirea legăturii de cauzalitate între prejudiciu, respectiv daunele pretinse și emiterea actelor administrative anterior anulate sau a căror anulare a fost solicitată prin aceeași acțiune, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004. Întreaga reglementare a acțiunii în contenciosul administrativ subiectiv determină concluzia conform căreia acțiunea în acordarea de despăgubiri, chiar atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal, sens în care se coroborează cu prevederile art. 1349 C. civ., având denumirea marginală Răspunderea delictuală, "(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral" și art. 1357, având denumirea marginală Condițiile răspunderii, din același act normativ, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a Deciziei nr. 14452/03.05.2018, prin acest act administrativ nelegal fiind respinsă cererea de plată a despăgubirii, iar prejudiciul constă în lipsa de folosință asupra sumei de bani solicitate cu titlu de creanță de asigurare. Sub acest aspect, instanța de fond a constatat în mod nelegal că această decizie nu poate fi avută în vedere ca act administrativ nelegal, în verificarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii întemeiate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reținute în sentința recurată, Înalta Curte constată că Decizia nr. 14452/03.05.2018 reprezintă actul administrativ nelegal, anulat de instanța de contencios administrativ, de care se prevalează reclamanta și în raport de care se verifică existența prejudiciului și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, conform art. 19 din Legea nr. 554/2004. Astfel cum rezultă din motivarea deciziei ÎCCJ nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, emiterea Deciziei nr. 14452/03.05.2018 a fost rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, pârâtul alegând să promoveze, prin actul emis, o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, interpretare care a fost infirmată și prin mecanismul dezlegării unei chestiuni de drept ce a format obiecul Deciziei nr. 29 din 02.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aceste aspecte, coroborate cu recunoașterea dreptului reclamantei prin achitarea de către FGA a despăgubirii după analiza pe fond a cererii de plată, susțin concluzia greșitei respingeri a cererii formulate de reclamantă, ca urmare a aplicării eronate a legii în procedura administrativă.

În consecință, prin hotărâre judecătorească definitivă, în sarcina autorității pârâte s-a reținut existența unei fapte ilicite constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, consecința învederată de recurenta-reclamantă fiind aceea a întârzierii de către Fondul de Garantare a Asiguraților a plății către reclamantă a sumei solicitate cu titlu de creanță de asigurări. Este corectă aserțiunea intimatului-pârât în sensul că existența creanței în sumă de 11.003 RON, solicitată prin cererea de plată de care se prevalează reclamanta A. în prezenta cauză, nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanța judecătorească în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 Însă, în urma reanalizării cererii de plată înregistrată sub nr. x/28.01.2016, pârâtul FGA a procedat, la data de 29.10.2021, la plata către A. a unor creanțe de asigurări, printre care suma de 11.003 RON, conform extrasului de cont nr. 222 din 01.11.2021, corespunzătoare dosarului de daună nr. x.

Prin urmare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a confirmat dreptul A. la plata sumei solicitate cu titlu de despăgubire, iar în cauza de față reclamanta susține că, despăgubirea fiind achitată cu întârziere, lipsa de folosință a sumei respective i se cuvine cu titlu de prejudiciu sub forma penalităților de întârziere/dobânzii legale. Pentru a solicita despăgubiri în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, reclamanta trebuia să demonstreze premisa legală esențială a existenței unei hotărâri judecătorești privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât, iar în speță o astfel de hotărâre judecătorească există și se referă la anularea Deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.

Concluzionând, în raport de emiterea Deciziei nr. 14452/03.05.2018, având în vedere și existența hotărârii judecătorești de anularea a acestui act administrativ nelegal, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată se încadrează în prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluția primei instanțe, prin care s-a admis excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea modificată este nelegală și va fi desființată, consecutiv admiterii recursului declarat de reclamantă.

Întrucât instanța de fond nu a procedat la analiza fondului pretențiilor recurentei-reclamante, Înalta Curte va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca prima instanță să procedeze la analiza condițiilor atragerii răspunderii patrimoniale a autorității pârâte, luând în considerare și aspectele dezlegate prin prezenta decizie.

Pentru aceste considerente, constatând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 496-497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1055 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.