Mironovich și alții împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 3341/05, de către Galina Sergeyevna MIRONOVICH și alții împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 20 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Loucaides Doamna Vajić Kovler, dna Steiner Hajiyev Spielmann, judecători și dl A. Wampach, având în vedere cererea depusă la 15 noiembrie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții – o familie cu patru, dl Mironovich Gennadiy Vladimirovich, dna Mironovich Galina Sergheyevna, dl Mironovich Yuriy Gennadievich și dna Mironovich Tatyana Gennadievna – sunt resortisanți ruși născuți în 1962, 1959, 1987, respectiv în 1990 și locuiesc în Podolsk, regiunea Moscova.

Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dna E. Bugayenko, avocat practicant la Moscova. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat inițial de dl P. Laptev, fostul reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și ulterior de reprezentantul lor, dna V. Milinchuk. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea se referă la un litigiu privind un apartament, deținut anterior de V. și S. și mai târziu vândut reclamanților. V. și familia sa locuiau într-un apartament municipal. La cererea V. la 10 decembrie 1998 Curtea de oraș Podolsk din regiunea Moscova a evacuat fiica și nepotul lui V. din apartament. Hotărârea a fost dată în absența fiicei și nepotului lui V.. Nu a fost apelat și a devenit final.

În 2001 V. privatizat apartamentul și a devenit singurul său proprietar. Mai târziu în 2001 a vândut apartamentul S. La 21 noiembrie 2002 S., la rândul său, a vândut apartamentul reclamanților. La o dată neespecificată, un procuror a solicitat Presidiumul Curții Regionale de la Moscova să anuleze hotărârea din 10 decembrie 1998, deoarece a fost dat în absența fiicei V. și a nepotului, și pentru că instanța nu a stabilit motivele de absența lor de la audiere. La 27 martie 2003, Presidiumul Curții Regionale de la Moscova a acordat cererea procurorului, a anulat hotărârea din 10 decembrie 1998 prin revizuire de supraveghere și a trimis cazul la Tribunalul Orașului Podolsk pentru o examinare proaspătă.

Fiica lui V. a solicitat instanței să-și lase mutarea în apartament și să-și anuleze privatizarea, precum și tranzacțiile ulterioare. Reclamanții au introdus o acțiune contrar, cerându-i instanței să le declare cumpărători oase fide. La 8 decembrie 2003, Tribunalul Podolsk a acordat cererile fiicei lui V și a respins acțiunea contrare a reclamanților. Reclamanții au apelat, dar la 10 februarie 2004, Curtea Regională de Moscova a refuzat să examineze recursul în fond și au remis cazul la Tribunalul de Oraș Podolsk pentru o hotărâre suplimentară privind restituirea care trebuia aplicată părților tranzacțiilor de mai sus. La 12 aprilie 2004, Curtea Podolsk a pronunțat o hotărâre suplimentară, prin care S. a obligat să plătească reclamanților 910.000 de ruble ruse (aproximativ 26.380 euro).

La 18 mai 2004, Curtea Regională de Moscova a susținut hotărârile din 8 decembrie 2003 și 12 aprilie 2004 în apel. Fiica V. a depus în judecată reclamanților de expulsie. La 27 decembrie 2004, Curtea Podolsk a acordat cererea. La 16 martie 2005, Curtea Regională de Moscova a susținut hotărârea privind recursul. Reclamanții au susținut că S. nu a returnat datoria de judecată și nu are niciun bun. COMPLAINTĂ Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la încălcarea drepturilor lor de proprietate. În special, au susținut că anularea hotărârii din 1998 a avut loc în afara termenului statutar de un an prevăzut de legislația internă în vigoare în momentul material și a încălcat principiul certitudinei juridice.

Reclamanții au susținut, de asemenea, că interferența nu a avut un scop legitim în interesul public sau general și nu a fost proporțională. În cele din urmă, au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la o încălcare a principiului securității juridice. HOTĂRÂREA La 30 mai 2006, cererea a fost comunicată guvernului. La 19 octombrie 2006 au fost primite observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. Curtea a solicitat reclamanților să își prezinte observațiile scrise până la 20 decembrie 2006. La 21 noiembrie 2006, versiunea engleză a observațiilor guvernamentale a fost transmisă reclamanților. Având în vedere că observațiile reclamanților cu privire la admisibilitatea și meritul nu au fost primite până la 20 decembrie 2006, la 19 aprilie 2007, reclamanții au fost informați prin corespondență înregistrată că neaprobărea observațiilor ar putea duce la grevarea cererii.

La 14 iunie 2007, Curtea a primit o scrisoare de la reprezentantul reclamanților care a citit după cum urmează: „În răspunsul la scrisoarea dvs. din 19 aprilie 2007, consider necesar să vă informez că reclamanții nu mai sunt interesați să își urmărească cererea, având în vedere faptul că hotărârea Tribunalului Podolsk din 8 decembrie 2003, prin care a fost încălcată drepturile reclamanților, a fost anulată. După examinarea proaspătă a cazului, instanța a respins afirmațiile fiicei lui V, a acordat acțiune contrar reclamanților și le-a declarat cumpărători fideli. Prin urmare, drepturile reclamanților au fost restaurate și nu intenționează să își continue cererea în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” Curtea reamintește art. 37 din convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1.

În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Din scrisoarea reprezentantului reclamanților rezultă că reclamanții nu intenționează să își continue cererea. Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu art. 37 § 1 a) din Convenție.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cazuri. André Wampach Christos Președintele adjunct al grefierului Rozakis

FIRST SECTION

DECISION Application no. 3341/05 by Galina Sergeyevna MIRONOVICH and Others against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 20 September 2007 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr L. Loucaides , Mrs N. Vajić , Mr A. Kovler , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev , Mr D. Spielmann, judges , and Mr A. Wampach , Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 15 November 2004, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants – a family of four, Mr Mironovich Gennadiy Vladimirovich, Mrs Mironovich Galina Sergeyevna, Mr Mironovich Yuriy Gennadievich and Ms Mironovich Tatyana Gennadievna – are Russian nationals who were born in 1962, 1959, 1987, and 1990 respectively and live in Podolsk, the Moscow Region.

They were represented before the Court by Ms E. Bugayenko, a lawyer practising in Moscow. The Russian Government (“the Government”) were initially represented by Mr P. Laptev, the former Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights, and subsequently by their Representative, Mrs V. Milinchuk. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The application concerns a dispute over a flat, previously owned by V. and S. and later sold to the applicants. V. and his family lived in a municipal flat. On V.’s request on 10 December 1998 the Podolsk Town Court of the Moscow Region evicted V.’s daughter and grandson from the flat. The judgment was given in the absence of V.’s daughter and grandson.

It was not appealed against and became final. In 2001 V. privatised the flat and became its sole owner. Later in 2001 he sold the flat to S. On 21 November 2002 S., in his turn, sold the flat to the applicants. On an unspecified date a public prosecutor requested the Presidium of the Moscow Regional Court to quash the judgment of 10 December 1998, because it had been given in the absence of V.’s daughter and grandson, and because the court had not established the reasons of their absence from the hearing. On 27 March 2003 the Presidium of the Moscow Regional Court granted the prosecutor’s request, quashed the judgment of 10 December 1998 by way of supervisory review and remitted the case to the Podolsk Town Court for a fresh examination.

V.’s daughter asked the court to let her move in the flat and to cancel its privatisation as well as the subsequent transactions. The applicants brought a counter action, asking the court to declare them bone fide purchasers. On 8 December 2003 the Podolsk Town Court granted V.’s daughter’s claims and dismissed the applicants’ counter action. The applicants appealed, but on 10 February 2004 the Moscow Regional Court refused to examine the appeal in substance and returned the case to the Podolsk Town Court for an additional judgment as to the restitution that had to be applied to the parties of the above transactions. On 12 April 2004 the Podolsk Town Court delivered an additional judgment, by which it obliged S. to pay the applicants 910,000 Russian roubles (approximately 26,380 euros).

On 18 May 2004 the Moscow Regional Court upheld the judgments of 8 December 2003 and 12 April 2004 on appeal. V.’s daughter sued the applicants for eviction. On 27 December 2004 the Podolsk Town Court granted her claim. On 16 March 2005 the Moscow Regional Court upheld the judgment on appeal. The applicants claimed that S. had not returned the judgment debt and had no claimable assets. COMPLAINTS The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 about the violation of their property rights. In particular, they claimed that the quashing of the judgment of 1998 had taken place outside the one-year statutory time-limit provided for by the domestic legislation in force at the material time and violated the principle of legal certainty.

The applicants further claimed that the interference had not served a legitimate purpose in either public or general interest and had not been proportionate. Finally, they complained under Article 6 of the Convention about a breach of the principle of legal certainty. THE LAW On 30 May 2006 the application was communicated to the Government. On 19 October 2006 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received. The Court asked the applicants to submit their written observations by 20 December 2006. On 21 November 2006 the English version of the Government’s observations was forwarded to the applicants. The time-limit for the submission of the applicants’ observations remained unaffected.

As the applicants’ observations on the admissibility and merits had not been received by 20 December 2006, on 19 April 2007 the applicants were advised by registered mail that the failure to submit observations might result in the strike-out of the application. On 14 June 2007 the Court received a letter from the applicants’ representative which read as follows: “In reply to your letter of 19 April 2007, I consider it necessary to inform you that the applicants are no longer interested in pursuing their application in view of the fact that the judgment of the Podolsk Town Court of 8 December 2003, by which the applicants’ rights were violated, had been quashed. Upon the fresh examination of the case the court dismissed V.’s daughter’s claims, granted the applicants’ counter action and declared them bone fide purchasers.

Therefore, the applicants’ rights were restored and they do not intend to pursue their application before the European Court of Human Rights.” The Court recalls Article 37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows: “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” It follows from the letter of the applicants’ representative that the applicants do not intend to pursue their application.

The Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case. In these circumstances it considers that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases. André Wampach Christos Rozakis Deputy Registrar President