Decizia nr. 1247/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a Civilă la data de 16.03.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și C. S.R.L. ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună: a) interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării și oricărui act de folosință în activitatea comercială, desfășurată în orice fel, a produselor reprezentând lenjerii de pat identificate prin codul x de pârâta B. și prin codurile y și z de pârâta C., precum și a oricăror produse, in special lenjerii de pat purtând fără drept semne identice sau similare mărcilor nr. x/19.07.2004, nr. x/08.10.1996, nr. x/08.10.2010 și nr. y/06.01.1986; b) retragerea, de îndată, de pe piață a acelorași produse din toate punctele de lucru folosite de acestea, distrugerea acestora și a stocurilor existente, pe cheltuiala pârâtelor; c) furnizarea de informații complete privind proveniența și circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special: - numele/adresele furnizorilor și ale deținătorilor anteriori ai bunurilor, - numele/adresele cumpărătorilor/clienților, cu excepția consumatorilor finali, - informații cu privire la cantitatea și valoarea de produse achiziționate și livrate, precum și facturile sau alte documente de achiziție relevante; d) plata despăgubirilor estimate cu titlu provizoriu la suma de 1.500 de euro de la fiecare pârâtă, cu titlu de daune materiale, precum și la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 3.000 de euro de la fiecare pârâtă, cauzate prin actele de încălcare a mărcilor nr. x/19.07.2004,nr. x/08.10.1996, nr. x/08.10.2010 și nr. y/06.01.1986, aparținând reclamantei A.; e) plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 2440/06.11.2019, Tribunalul București – secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, a respins cererea de chemare în garanție ca fiind rămasă fără de interes și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecata de către pârâtă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 688 A din data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2440/06.11.2019, pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. și cu intimata-chemată în garanție C. S.R.L., a schimbat sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea. Totodată, a obligat pârâta B. S.A. la interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării și oricărui act de folosință în activitatea comercială, desfășurată în orice fel, a produselor reprezentând lenjerii de pat identificate prin codul x de pârâta B., precum și a oricăror produse, în special lenjerii de pat purtând fără drept semne identice sau similare mărcilor nr. x/19.07.2004, nr. x/08.10.1996; a obligat aceeași pârâtă la retragerea, de îndată, de pe piață a produselor reprezentând lenjerii de pat identificate prin codul x de pârâta B., din toate punctele de lucru folosite, precum și distrugerea acestora și a stocurilor existente, pe cheltuiala pârâtei. A obligat aceeași pârâtă la furnizarea de informații complete privind proveniența și circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special: numele/adresele furnizorilor și ale deținătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienților, cu excepția consumatorilor finali, informații cu privire la cantitatea și valoarea de produse achiziționate și livrate, precum și facturile sau alte documente de achiziție relevante; a respins în rest acțiunea. De asemenea, a admis cererea de chemare în garanție, a obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 12.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanță acordate în parte și reduse conform 451 alin. (2) C. proc. civ. a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei B. S.A. suma de 12.000 RON reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile de judecată datorate de aceasta și a obligat apelanta-pârâtă și intimata pârâtă la plata sumei de 3.150 RON către apelanta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A.. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta A. a formulat, în esență, următoarele critici: - instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 1001/2017 și art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, reținând în mod greșit incidența situației de similaritate în detrimentul celei de identitate între mărcile având nr. x și nr. x și semnele aplicate de pârâtă; - reclamanta arată că nu critică soluția instanței din perspectiva acțiunii în contrafacere decât pentru neanalizarea încălcării tuturor mărcilor opuse și pentru reținerea lipsei identității dintre semnele în conflict; - instanța de apel a omis din contextul analizei două dintre mărcile invocate de către reclamantă prin acțiune, respectiv marca nr. x/8.10.2010 și nr. y/6.01.1986; - deși situația de fapt a fost corect reținută, diferențele semnalate de instanță între marca protejată și semnul aplicat pe produse nu își găsesc locul în definiția noțiunii de similaritate, ci în cea de identitate, astfel cum aceasta a fost conturată în jurisprudența relevantă; - în contextul analizării testului similarității, instanța s-a rezumat la a antama comparația dintre semne, din perspectiva asemănărilor și diferențelor existente între acestea, doar la un nivel de comparație, respectiv cel al culorilor menționate în extrasele mărcilor cu cele identificate pe produsele pe care semnul a fost aplicat. Or, aprecierea instanței în sensul că protecția acoperă combinația de culori, contrar reclamantei, potrivit căreia protecția acoperă imaginea de ansamblu a mărcilor, este greșită; - soluția instanței se bazează pe o situație juridică străină de cauză, respectiv lipsa unei tranzacționări asupra prejudiciilor datorate de intimata B.; - pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea obligația de a stabili, în mod corect, atât situația de fapt cât și cea de drept, urmând a supune atenției părților orice aspect care necesita lămuriri suplimentare, iar, pe de altă parte, instanța a motivat soluția în temeiul unor motive străine de natura și obiectul cauzei, între părți neintervenind niciodată vreun acord de orice fel cu privire la prejudiciul cauzat de pârâta B.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata - chemată în garanție S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului pentru depășirea termenului de depunere și de motivare, iaer în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În termen legal, intimata - pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La 6 septembrie 2021, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-chemată în garanție S.C. C. S.R.L., prin care a solicitat respingerea excepției tardivității ca neîntemeiată, înlăturarea apărărilor formulate de către aceasta precum, solicitând totodată admiterea recursului declarat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 martie 2022, completul de filtru a respins excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata pârâtă, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 688 A din 21 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 7 iunie 2022, ora 10:30, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prima categorie de motive dezvoltate privește modul de soluționare de către instanța de apel a acțiunii în contrafacere din perspectiva analizei încălcării pretinse, cu privire specială asupra existenței cerințelor legale privind existența unei atingeri aduse dreptului la marcă. A susținut astfel recurenta reclamantă, în dezvoltarea acestor critici, că instanța de apel a reținut în mod greșit absența identității între semne și totodată, a realizat o analiză eronată a similarității, ce nu ia în calcul toate mărcile invocate de titular; de asemenea, cu privire la mărcile indicate în acțiune pentru care cererea reclamantei a fost respinsă, se reproșează instanței de apel și concluzia examinării conflictului între semnul folosit de pârâtă și mărcile reclamantei în sensul că sunt protejate doar schemele de culori efectiv reproduse în cuprinsul mărcilor, ce constituie o încălcare a normelor ce reglementează protecția mărcii, respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 1001/2017 și respectiv art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998. În această privință Curtea de Apel a consemnat în considerentele deciziei atacate cu prezentul recurs că produsele comercializate de pârâta B. poartă semne care prezintă o puternică similaritate de colorit și un model grafic foarte asemănător cu mărcile reclamantei nr. x și nr. x, însă că aceste produse nu sunt similare cu mărcile reclamantei nr. x și nr. y, pentru că schema de culori și modelul grafic sunt semnificativ diferite. În privința primei chestiuni susținute – că mărcile reclamantei sunt identice cu produsele comercializate de pârâtă – instanța de recurs observă că, de principiu, s-a arătat în jurisprudența CJUE că există identitate și atunci când diferențele pot trece neobservate la o privire fugară a consumatorului, care, de regulă, nu percepe semnele în același timp, alăturate. Cu toate acestea, regula evocată, dezvoltată jurisprudențial, nu își găsește aplicare în cauza de față, deoarece Curtea de Apel a reținut în mod corect că diferențele între mărcile nr. x și nr. x pe de-o parte și produsele comercializate de pârâtă pe de altă parte sub aspectul modelului grafic (pattern-ul) sunt suficient de vizibile, chiar și pentru consumatorul care percepe pasager produsul și are în minte o imagine vagă a mărcilor; o atare apreciere este, într-adevăr, justificată, din perspectiva numărului de linii și a așezării lor; de asemenea, nici schema de culori nu este identică, ci doar foarte asemănătoare. În consecință, în mod corect a fost examinată pretinsa încălcare din perspectiva art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (în forma aplicabilă litigiului), respectiv a art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, adică pentru ipoteza similarității semnelor în conflict. Cu privire la chestiunea similarității, o primă critică referitoare la analiza Curții de Apel, deși subsumată de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se referă la pretinsa omisiune de examinare a două dintre cele patru mărci a căror protecție judiciară s-a cerut, iar o atare încălcare nu poate fi văzută ca o greșită aplicare sau interpretare a normelor de drept material. În schimb, se impune examinarea motivului de recurs sub umbrela cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. – care sancționează încălcarea de către instanța de apel a normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, iar aceste norme pot fi în speță cele care determină limitele judecății în apel prin raportarea la motivele căii de atac (art. 477 alin. (1) C. proc. civ.) sau chiar cele care determină limitele judecății în general (art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), toate impunând primei instanțe de control judiciar analiza tuturor chestiunilor ce fac obiectul căii de atac, respectiv a tuturor motivelor de apel invocate în termenul legal. Cu toate acestea, critica se găsește a fi nefondată, deoarece instanța de apel nu a omis a cerceta susținerile apelantei reclamante referitoare la cele două mărci în discuție. Dimpotrivă, Curtea de apel a consemnat în considerentele sale, cum s-a arătat mai sus, că "Pe de altă parte, în ciuda unei similarități a modelului geometric utilizat, nu există similaritate de colorit între lenjeriile de pat în litigiu și mărcile x, astfel cum au fost indicate mai sus, deoarece culorile lor dominante sunt gri, respectiv negru, iar nu bej – ca în cazul lenjeriilor comercializate de pârâte". Chiar dacă aprecierea este succintă, ea dezleagă aspectul relevant pentru analiza acțiunii în contrafacere din perspectiva obligației judecătorului de a răspunde tuturor motivelor căii de atac devolutive cu care a fost învestit, iar considerentele sunt suficiente realizării controlului judiciar. Cu privire la legalitatea modului în care Curtea de apel a dezlegat problema pretinsei încălcări a mărcilor nr. x și nr. y, examinată în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs reține aprecierile faptice ale Curții de apel în sensul că schema de culori cuprinsă în aceste două înregistrări diferă esențial față de produsele comercializate de pârâtă, caz în care similaritatea se limitează la liniile generale ale modelului geometric, iar imaginea de ansamblu a produselor este semnificativ diferită, ceea ce înlătură și cerința riscului de confuzie. A îmbrățișa argumentele recurentei reclamante în privința rezultatului comparării semnelor ar semnifica acordarea protecției mărcilor A. indicate în acțiune pentru variate combinații de culori incluse în modelul geometric respectiv chiar dacă ele, per se, nu sunt cuprinse în înregistrări și chiar dacă ele nu sunt cel puțin apropiate (ca ton, ca impresie vizuală) cu cele incluse în mărcile figurative în discuție. Or, o atare concluzie ar ignora necesitatea de a verifica dacă imaginea de ansamblu a mărcilor, respectiv a produselor ce poartă semnele incriminate, este identică sau cel puțin similară (cu referire la ambele ipoteze de încălcare, cuprinse în art. 9 alin. (2) lit. a) și b) din Regulament), ceea ce nu poate fi primit. În fine, legat de aceeași analiză, nefondat este motivul de recurs care impută instanței de apel referirea exclusivă la art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 și nu și la art. 9 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001. Pe de-o parte, este relevant sub acest aspect că însăși reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată ambele temeiuri de drept, atât în partea finală, unde aceste temeiuri sunt enumerate, cât și în partea expozitivă, unde se dezvoltă argumentele de fapt și de drept ale acțiunii. Pe de altă parte, având în vedere armonizarea legislației naționale în materia mărcilor, toate criteriile de analiză relevante sub imperiul legii naționale sunt identice cu cele care aplică legislația europeană primară invocată. Prin urmare, acest motiv de recurs este lipsit de substanță și nu poate fi primit. Sunt fondate în parte însă criticile din recurs ce privesc modalitatea de soluționare a cererii de despăgubire pentru încălcarea drepturilor asupra mărcilor A. constată de instanța de apel. Astfel, în argumentarea sa, recurenta a arătat că instanța de apel a fundamentat soluția de respingere a cererii sale de despăgubire pe o tranzacție care nu a existat în realitate, iar criticile sale au fost întemeiate pe art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. Aspectele de fapt relevante pentru dezlegarea acestor motive de recurs, sunt, pe scurt, următoarele: La dosarul primei instanțe a fost depus de către chemata în garanție S.C. C. S.R.L., alăturat unor note scrise înregistrate la instanță la data de 7.10.2019, un document bilingv (întocmit în limbile română și engleză), intitulat "Tranzacție", în cuprinsul căruia se menționa că între reclamanta A. și chemata în garanție C. s-a încheiat deja o tranzacție (tranzacția I) și că, având în vedere acest fapt, în litigiul pendinte (ce poartă numărul de dosar x/2018) este în continuare pârâtă numai societatea B.. Față de acestea, se consemna în documentul depus la dosar că C. intenționează să achite daunele la care reclamanta este îndreptățită ca urmare a încălcării drepturilor sale de către B., astfel că se obligă să plătească cu titlu de despăgubiri suma de 1500 euro, situație în care A. urma să renunțe la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri formulat în acest dosar în contradictoriu cu pârâta B.. Documentul menționat (aflat la dosarul tribunalului, vol. II) nu este semnat de niciuna dintre părțile presupusei tranzacții. La termenul de judecată din 24.03.2021, ce a avut loc în fața instanței de apel, părțile prezente (apelanta reclamantă și intimata pârâtă B.) au fost întrebate de instanță despre încheierea unei tranzacții, iar reclamanta a arătat că o tranzacție a fost încheiată cu chemata în garanție, care avusese în cererea inițială și calitatea de pârâtă, față de înțelegerea intervenită și de îndeplinirea obligațiilor din tranzacție reclamanta renunțând apoi la judecata cererii în contradictoriu cu C.. Totodată, intimata pârâtă a arătat că s-a încercat încheierea unei tranzacții și cu pârâta B., dar nu s-a ajuns la o înțelegere, aspect care rezultă din notele scrise depuse la dosar de chemata în garanție C., dar că nu cunoaște amănunte legate de discuțiile purtate în scopul tranzacției. Curtea de apel, soluționând apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată și a admis în parte acțiunea, respingând cererea de despăgubiri; în argumentarea acestei măsuri, s-a consemnat, în principal, că despăgubirile cerute de reclamantă de la prima pârâtă (B.) au fost achitate de fosta pârâtă C., astfel încât o nouă dezdăunare nu mai poate fi solicitată în cauza de față. "(…) între reclamantă și cea de-a doua pârâtă inițială, S.C C. S.R.L., a intervenit o înțelegere care, așa cum rezultă atât din corespondență, cât și din tranzacția depusă la dosar și al cărei conținut și semnare a fost confirmată de avocații ambelor părți, inclusiv cu prilejul dezbaterilor pe fond, precum și prin renunțarea la judecată făcută în fața tribunalului, se referă la plata de către S.C C. a daunelor la care reclamanta era îndreptățită ca urmare a faptelor de încălcare a drepturilor sale de către B. – a se vedea ultimul alineat al preambulului – cu obligația reclamantei de a renunța la capătul de cerere în despăgubiri în contradictoriu cu pârâta B. – conform art. II – repetându-se, apoi, în al doilea paragraf al art. III că înțelegerea este limitată la stingerea litigiului survenit ca urmare a comercializării produselor de către B. și la plata daunelor pe care reclamanta este îndreptățită să le primească de la B.." Un argument subsidiar al instanței de apel a fost acela că, față de numărul redus al produselor ce poartă fără drept semne similare cu mărcile reclamantei, produse ce au fost retrase cu bună-credință de la vânzare de pârâta B., rezultă că dimensiunea redusă a încălcării nu permite cuantificarea prejudiciului material și moral suferit de titularul mărcilor. Înalta Curte observă, în primul rând, contrar susținerilor recurentei reclamante, că nu se poate susține că instanța de apel nu a pus în discuția părților chestiunea existenței unei tranzacții, din perspectiva afirmatei încălcări a principiului contradictorialității, menit a garanta un proces echitabil, pentru că, indubitabil, Curtea de apel a întrebat părțile prezente despre existența unei tranzacții încheiate de reclamantă cu chemata în garanție C.. De asemenea, tot în cadrul criticilor întemeiate pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu se poate reproșa instanței de apel că a depășit limitele învestirii. Documentul în discuție se afla la dosarul cauzei, instanța de apel era învestită cu soluționarea cauzei pe fond – în apelul devolutiv declarat de reclamantă împotriva sentinței prin care întreaga acțiune a fost respinsă, conform art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ. –, iar judecătorul are obligația de a afla adevărul și, în acest scop, are dreptul și obligația de a pune în discuția părților orice chestiuni considerate relevante, aceasta incluzând dreptul de a cere părților explicații cu privire la atare împrejurări, de fapt sau de drept, după cum în mod explicit statuează art. 22 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, odată depus la dosar un înscris ce are aptitudinea de a fi relevant pentru soluționarea cauzei, chiar dacă în fața instanței de apel niciuna dintre părți nu s-a referit în mod explicit la el, Curtea de apel avea posibilitatea să îl examineze, condiționat, firește, de punerea în discuția părților a împrejurărilor ce necesitau lămuriri, ceea ce în speță s-a realizat. Nefondat susține recurenta că respectiva tranzacție – dacă ar fi fost încheiată cu adevărat – necesita clarificarea naturii juridice a operațiunii respective, în sensul determinării motivului pentru care C. ar fi înțeles să achite despăgubirile datorate de pârâta B.. Astfel, dacă o tranzacție în sensul arătat în documentul nesemnat s-ar fi încheiat, calificarea actului juridic dintre terțul care stinge o datorie și debitorul a cărui datorie este stinsă nu este esențială din perspectiva creditorului, care poate primi (sau nu) datoria; odată primită însă, chestionarea intenției terțului nu mai servea dezlegării raportului juridic dedus judecății în cauza de față, dintre debitor și creditorul care s-a declarat (în cuprinsul pretinsei tranzacții) mulțumit de satisfacția pecuniară primită. Tot nefondat se susține că instanța de apel a schimbat obiectul cauzei, transformând o răspundere pentru fapta ilicită într-o răspundere contractuală; aceste susțineri sunt străine cauzei, deoarece instanța de apel a soluționat capătul de cerere privind despăgubirile pentru fapta ilicită a încălcării drepturilor asupra mărcii în parametrii unei asemenea acțiuni, fără a proceda la valorificarea regulilor specifice răspunderii contractuale. În schimb, Înalta Curte observă că instanța de apel a întemeiat greșit soluția sa pe un act juridic ce nu s-a încheiat (menționata tranzacție încheiată între reclamantă și C., care era consemnată într-un înscris ce nu poartă semnăturile părților), astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., chestiunea fiind străină judecății și fără legătură cu realitatea necontestată în cauză. Apare ca fiind foarte probabil ca în cadrul discuției ce a avut loc în ședința publică din 24.03.2021, instanța de apel și părțile prezente să se fi aflat într-o eroare de comunicare, deoarece întrebarea a privit cea de-a doua tranzacție (nesemnată), iar răspunsul reclamantei s-a referit la prima tranzacție încheiată cu C. (deja executată), dar această împrejurare nu este de natură a schimba concluzia în sensul nelegalității deciziei atacate din această perspectivă. Se impune, totodată, în același context, observația că împrejurarea existenței sau nu a tranzacției 2 încheiată cu C. nu este una care să facă obiectul disputei, fiind necontestat de toate părțile că actul juridic preconizat nu a luat naștere în mod valabil, iar dezlegările de mai sus nu se concretizează într-o reevaluare a faptelor relevante litigiului (ce revine exclusiv în sarcina instanțelor de fond), ci se mărginesc a corecta eroarea vădită în care s-a aflat instanța de apel cu prilejul soluționării pricinii în calea de atac. De asemenea, chestiunea poate fi analizată și din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în coordonatele valorii probatorii a documentului în discuție, în sensul că instanța de apel nu a examinat, prin prisma art. 265-268 C. proc. civ., care este natura înscrisului depus la dosar și care sunt efectele pe care el le poate produce, în concret, în cauza de față. Nulitatea virtuală rezultată dintr-o atare omisiune este una condiționată potrivit art. 175 C. proc. civ., iar vătămarea decurge din aceea că instanța nu a caracterizat din perspectiva valorii probatorii înscrisul pe care s-a întemeiat soluția sa, iar soluția produce în privința reclamantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură afectat. Reținerea cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. atrage casarea în parte a deciziei atacate și, în coordonatele art. 497 C. proc. civ., se impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel, exclusiv cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri. Legat de această soluție, s-au mai formulat prin cererea de recurs critici întemeiate pe art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., legate de argumentarea subsidiară a Curții de Apel, în sensul că nu s-a avut în considerare împrejurarea că răspunderea a cărei angajare se cere operează și pentru cea mai ușoară culpă, iar față de domeniul în care pârâta acționează (ea fiind un profesionist), acțiunile sale trebuie să manifeste o diligență sporită decât cea a unui particular. Totodată, s-a invocat în susținerea acestor critici ignorarea prevederilor art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 și a celor ce rezultă din economia Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, respectiv a preambulului 26. În același context, s-a invocat, sub cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., și argumentarea contradictorie a instanței de apel în sensul că, deși a reținut în cadrul analizei încălcării dreptului la marcă efectul diluției rezultat dintr-o atare încălcare, în analiza cererii de despăgubire a ignorat propriile constatări și a apreciat că nici un prejudiciul nu a fost suferit sau dovedit de reclamantă. Cu privire la aceste critici, Înalta Curtea notează că, din perspectiva condițiilor răspunderii delictuale (fapta ilicită, vinovăție, prejudiciu și legătură de cauzalitate), decizia Curții de apel cuprinde examinarea cerinței faptei ilicite (afirmată, ce a stat, de altfel, la baza soluției de a interzice pe viitor actele de încălcare a drepturilor asupra mărcilor reclamantei) și a cerinței prejudiciului, cu privire la care s-a reținut că el nu a fost dovedit, față de buna credință a pârâtei – care a retras de la vânzare produsele – și de întinderea redusă a faptelor. Or, pe de-o parte este de subliniat în acest context că buna credință a pârâtului ulterior săvârșirii faptei – astfel cum a fost reținută de instanța de apel – nu este cea a cărei examinare este cerută pentru incidența condițiilor răspunderii pentru fapta ilicită; în schimb, conduita ulterioară a autorului faptei de contrafacere este un element ce poate fi luat în considerare la determinarea modalității concrete de reparație și la dimensionarea întinderii despăgubirilor. Conex, nici întinderea redusă a încălcării nu echivalează, de plano, cu absența totală a prejudiciului, aspectul reprezentând tot un criteriu de individualizare a reparației necesare (atât în privința modalității concrete de reparație, cât și a întinderii prejudiciului). Pe de altă parte, cum în mod corect subliniază recurenta, analizând existența încălcării prin prisma riscului de confuzie, instanța de apel a consemnat expres că fapta de folosire fără drept a unui semn similar cu marca aduce atingere mărcii prin forma diluției: "Mărcile sunt protejate inclusiv când, deși destinate unor produse exclusiviste, de lux, ajung să fie copiate, imitate de semne aplicate pe produse ieftine; răspândirea în piață a unor produse ieftine, larg accesibile, purtând un semn care imită o marcă de lux, o diluează pe aceasta din urmă și îi scade prestigiul, tocmai prin faptul că "inflația" de semne similare ieftine face să i se pierde forța de diferențiere valorică pe care o urmărește. Această diluare vine tocmai din riscul obiectiv de confuzie între mărci, chiar dacă confuzia subiectivă, la nivel de consumator, nu se produce; consumatorul poate realizează că nu cumpără un produs A., însă realizează faptul că acesta seamănă cu un produs A. și intenționează să profite tocmai de imaginea mărcii parazitate de semnul care o contraface." Prin urmare, sub aspectul existenței prejudiciului, el a fost recunoscut în argumentarea instanței de apel, astfel încât nu putea fi complet negat prin considerentele dedicate respingerii cererii de despăgubire; din această perspectivă este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce se referă la motivele contradictorii din cuprinsul deciziei. Și acest motiv atrage casarea deciziei, urmând ca, la analiza cererii de despăgubire, instanța de apel să se raporteze la existența încălcării astfel cum a fost constatată deja (soluția nefiind recurată de pârâta B.), la considerentele (de asemenea nerecurate) care recunosc – de principiu – existența unui prejudiciu (cel puțin de imagine) suferit de titular și, consecutiv, la celelalte cerințe ale răspunderii pentru fapta ilicită – vinovăția și legătura de cauzalitate – și la circumstanțele particulare ale cauzei, astfel cum rezultă din faptele pe care instanța de apel le va analiza. Cu această ocazie, vor examinate și susținerile recurentei referitoare la limitele reparării prejudiciului astfel cum sunt ele configurate de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 și de prevederile relevante ale Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, împrejurare în care pot fi valorificate, dacă se consideră necesar, aspectele legate de conduita pârâtei în urma notificării sale de către reclamantă și la gravitatea redusă a faptei, astfel cum rezultă ele din probele administrate. Nu pot fi analizate în prezenta decizie susținerile recurentei referitoare la forma vinovăției necesară pentru angajarea răspunderii pentru încălcarea dreptului la marcă, deoarece instanța de apel a constatat absența prejudiciului și nu a mai analizat celelalte cerințe cumulative ale răspunderii, astfel încât chestiunea nu poate face obiectul controlului de legalitate. Urmează însă ca aspectele invocate – și argumentate cu jurisprudența instanței supreme evocată în cererea de recurs, dată în interpretarea dreptului intern prin raportare la scopul și spiritul reglementării europene transpuse, Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală – să fie avute în vedere la rejudecare, pentru analiza vinovăției cu care fapta a fost săvârșită de pârâtă. Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. și art. 497 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința casării în parte a deciziei recurate și a trimiterii cauzei la instanța de apel spre rejudecare numai cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri (pentru prejudiciul material și moral), urmând a fi menținute dispozițiile deciziei care se referă la celelalte solicitări ale reclamantei din cererea de chemare în judecată. Cheltuielile de judecată solicitate de recurenta reclamantă pentru etapa procesuală de față vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.